29.7.09

Jucam-aş să mă joc cu jocul...


GHICITOARE 1. GRADUATE - Hermina 2. PORTAL - Mina 3. Middleweek - S.E (Somebody Else)
Wordaholic-ul de ieri se joacă cu mine şi eu m-am săturat sa mă joc jocul jucat în atâtea joci anterioare şi am creat un nou joc de jucărie pentru jucăuşul meu suflet jucat la Loz în Plic, jocul Marelui Noroc în Joacă!
Când eram mică (în faculta I-a) mă jucam cu Eliade, inspirată fiind de jocul la care Gavrilescu a fost supus în Casa Jocului Absolut şi Etern din "La ţigănci". În joacă, am întrebat cartea de nuvele fantastice (după ce, în prealabil, am citit-o) "Vrei să-mi ghiceşti?". Şi ea mi-a raspuns: "Încearcă-mă!".
Şi, luni de zile, Eliade, mort fiind, dar înviat de joaca mea, mi-a dat răspunsurile interpretabile, dar cu mai mult decât un sâmbure de adevăr în ele. Deschideam cartea magică din beţia jocului sentimentelor mele neştiute nici chiar de mine, puneam întrebările şi Eliade satisfăcea curiozitatea copilului jucăuş, Eliza în devenire, Eliza jucătoarea cu degetele printre rândurile de fantasme!
Triste erau serile, când întrebam nerăbdătoare cartea: "Vrei să-mi ghiceşti?", iar ea, rece, mă bloca: "Nu în seara asta!". Mă îngrozea şi mă bucura. Nu avea chef de joaca mea şi îmi atrăgea atenţia, opunându-mi-se clar şi răspicat, dar VERDE în faţă! O iubeam şi-o mai iubesc în amintiri!
Plagiat "Şi te-ai dus, dulce minune, Şi-a adormit iubirea noastră, Te-am pierdut, carte maiastră, Totuşi, este trist pe lume."
Dacă vreţi să-mi faceţi un cadou minunat, cu oricare dintre ocazii (ziua mea, Crăciun, Revelion, Iepuraş, sf. Irina etc) sau fără nici o ocazie, doar PENTRU CĂ MERIT - VREAU..."Nuvele fantastice" de Mircea Eliade (varianta completă), pentru ca iubita mea carte de tranziţie, între copilăria târzie şi tinereţea zbuciumată (care momentan pare să se retragă din nou spre JOACĂ), era DOAR ÎMPRUMUTATĂ!

ps anterior...:) azi, 03.02.2011 - În martie 2010, am cumpărat varianta mai subţire a nuvelelor lui fantastice...iar jocul a reînceput! Dar, totuşi mai aştept varianta lor completă! N-am găsit-o încă! :(

2 comentarii:

  1. .. asa e .. e altceva cand il ai pe Eliade alaturi numai pentru sufletul tau..sa ai carticica ta magica sa te poti juca nebuneste cu fiecare pagina a ei, sa faci sublinieri, sa faci insemnari numai de tine stiute pe marginea alba , rezervata parca numai pentru tine, sa recitesti obsesiv fiecare cuvant, fiecare paragraf, sa profiti la maxim de mirosul cernelii, si sa devii si tu parte integranta din vraja imposibilului care brusc devine posibil! love, Cris

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Cris...multumesc...dar, sa stii ca insemnarile pe care le fac pe marginea alba...sunt doar pentru mine...notate in memoria afectiva:)! Te pup!

    RăspundețiȘtergere