31.12.13

Pluguşor (eco) de la Green Charme, ediţia a IV-a, 2013/ 2014

Am o problemă infimă, neînsemnată, neimportantă, minusculă..(Mai vreţi sinonime? E prea înaintată ora şi plinătatea zilei care tocmai se încheie mi-a stors resursele corespondenţelor semantice) cu standardizarea, de la an la an, a textelor cuprinse în mesajele transmise via telefoane mobile, poştă electronică, site-uri de socializare ş.a. cu ocazia sărbătorilor. Grav, nu? :)
Aşa că, acum patru ani am decis că lamentaţiile-mi, de obicei gândite şi rareori rostite, şi-ar putea găsi obştescul sfârşit folosind antidotul cel mai eficient: variaţiunile cât de cât creative pe tema dată de spiritul sărbătorii aflate pe rol. Şi-am pornit la drum...
Mi-am ales trecerea dintre ani, am selectat cuvintele-cheie ale urărilor clasice şi am brodit Pluguşoare, anual, începând cu 201120122013...Şi continui aşa! Puţină atenţie, vă rog!

Aho, aho, copii şi fraţi!
Mâine anu' se-nnoieşte,
Pluguşorul de porneşte
cu vrăji mari de la Eliza:
Hocus-pocus! Nu e criza!

La mulţi ani cu sănătate,
cu dorinţele-mplinite toate!
Iar anul care-i pe vine
s-aducă la toţi numa' BINE:

Fericiri nesecate,
Bucurii nenumărate,
Bogăţii nefracturate/ necianurate
Inspiraţie-n alegeri de soluţii adecvate
Implicare-n SAL(gard)ARE...
Pentru că, astfel, tot Omu' are
Norocul Bun...pe Asigurare!



ps..revoluţie? Eu văd evoluţia doar în numărul de caractere al sms-ul pe care îl voi trimite dimineaţă, sunt şase într-unul:)! Noapte bună...închei abrupt pentru că deja casc de-nghit monitorul...şi nici măcar fotografia nu am ales-o, d-apăi piesa de final de an?
pps..Am încheiat atât de abrupt...încât, aseară am dat bir cu fugiţii şi m-am întors azi, teribil de obosită, să-mi închei misiunea..cu muzică şi inimă tot înainte..







25.12.13

Dacă nu acum, atunci când? Crăciun fericit!

Am făcut grevă fără s-o anunţ. Dar m-am pierdut în spontaneitatea-i, fără să am motive plauzibile. Vineri, 13 decembrie, credeam că a fost picătura care părea sortită să umple paharul penuriei ce-mi popula blogul. Dar, m-am înşelat...N-a fost de ajuns că m-am bucurat împreună cu colega mea de grădiniţă birou pentru premiul pe care Muzeul ASTRA l-a luat la Gala tineretului sibian, ediţia a II-a, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu, şi anume Cel mai bun proiect de/pentru tineret al anului 2013! Nu cred că mai sunteţi curioşi de titlul şi conţinutul lui, pentru că deja mă simt cum vând castraveţi la grădinar, dat fiind faptul că aceste detalii sunt actualmente ştiute de toată lumea. Ne e deloc profi să fac asemenea presupuneri...[dar cine a zis că eu aş fi "profesionistă"?:)] pentru că poate a mai rămas unul dintre voi, cititorii mei de peste mări şi ţări, sau de ici colea, căruia să-i fi scăpat ştirea. Pentru a nu se aşterne uitarea ca neaua care nu mai vine de Crăciunul ăsta primăvăratic, fiind apreciat pentru „calitatea valorificării patrimoniului şi pentru imaginaţia folosită în metodele de educaţie nonformală”, premiul galei a "zburat" spre Obiect şi poveste. Teatru de umbre la Muzeul ASTRA.   Faza-i că iar am fost pe fază: instantanee cu un "săpun" HP, puţin crăpat, dar încă funcţional, aranjamentele decorului cu trofeul inclus pentru poza live jertfită Facebook-ului, cu sms-urile de anunţare a veştii celei bune...pe la directori, pe la rude. Culmea, ca un făcut, nici pe mine nu m-am
uitat, emoţiile şi îndemnurile repetate aproape obsesiv: Crede, crede, crede! mi-au creat şi mie ceva...Foamea celor Trei Sandviciuri (atenţie! cifră magică, de poveste!:) care au fost hăpăite de sus-semnata în goana îndeplinirii tuturor planurilor zilei de vineri, 13! 
De câteva zile, în scurtele răstimpuri de respiro, umpleam de zor o cutie de pantofi cu cadouaşe pentru o fetiţă necunoscută - nu săriţi ca fripţi la noua, dar vechea invenţie de cuvânt: cadouaş=cadou micuţ şi, în plus de dimensiunea intuită, substantiv diminutivat - marcă clară eliziacă:), eram ocupată cu & de ideea ce-mi fusese indusă de o colegă bloggeriţă, Mădălina, pe numele ei, dar tot necunoscută...(mulţumesc, Crăciun fericit, Mădălina!). 
Imediat ce am terminat cele trei poveşti sandviciuri de poveste...am sărit într-alta..a cărei finalizare era prognozată în următoarele 58 de minute. Înapoi la muzeu, scos cutia de sub birou, adăugat şosetuţele cumpărate din Târgul de Crăciun, aprins calculatorul (...încă nu-mi era stricat monitorul..), căutat pe Facebook orarul ultimei zile de primire a Cutiilor de Pantofi care trebuia să fie depuse cu drag la Atelierul lui Moş Crăciun din Târgul de Crăciun, aproape de mine, în Piata Mare, până vineri, 13, ora 20. Iar simt că mă pierd în vorbe şi nu spun esenţialul...proiectul prin care sute de copilaşi orfani, din întreaga Românie, s-au luminat la vederea ShoeBox-ului colorat şi doldora de drăgălăşenii, venit direct de la Moş Crăciun, prin intermediul ajutoarelor sale, noi, pseudo elfii.
Da, recunosc, am vrut să fiu din nou elf, cum am fost acum trei ani..ioi, iar a venit cifra magică..

Şi am fost, în termen, vineri, 13. Ghiciţi care e cutia mea? E simplu, da' cât m-am chinuit...:)! 
S-o împachetez frumos, cât de cât..Oare am reuşit?

Şi, colac peste pupăză, m-am şi demascat, după câteva seri...
Da' să ştiţi că io am câştigat bătălia maşinuţelor, la care visam de trei ani încoace. 
Şi v-aţi prins..iar a venit elful cel rău...care, în ciuda, ambiţiilor zăpăceşti, va fi iertat...

...acum, de Crăciun, când vă doreşte tot binele din lume!
CRĂCIUN FERICIT!







2.12.13

Ce notă îmi daţi? DOI..NA!

Recunosc, e ultima notă pe care o voi lua la SuperBlog 2013...Asta pentru că de aproape două luni încoace am luat-o cam tare pe altă cărare, decât aceea de a fi perfect fidelă concursului, în care m-am rearuncat cu capul înainte, fără să-mi protejez nici ochii, nici faţa, nici mâinile, nici gândurile zvăpăiate...Şi, mai tre să recunosc că pe ochişorii mei, nici eu nu-i mai recunosc, darmite pe ai altora, care mi se perindă dimineţa, ziua-n amiaza mare, după-mesele sau serile printre faldurile perdelei sprâncene.... genelor. Se vede cu ochiul liber că mi-e somn? 
Mi-a venit o idee creaţă, ce-ar fi să-mi spun eu mie, însămi, o poveste de adormit Irine & Elize? Da', aveţi grijă, dacă adorm cineva să se sesizeze şi să mă trezească de urgenţă, că mintenaş se face iarăşi ora fatidică, ultima...yess, yess, yess, 23.59.
Era odată, în anul...nu mai ştiu. Eram mică rău...da' era după '88, că bunica deja vânduse casa din Sub Arini şi stătea la bloc...pe Siretului. Deci, clar aveam vreo zece-unşpe ani, da' nu eram nici pe departe domnişorică...nici măcar nu puteam să-mi tai singură unghiile de la picioare, pe ălea de la mâini le rezolvam singură...prin operaţiunea de roadere...[Măi, mă faceţi să vorbesc adevăruri la ceas de mare oboseală!] 
Ştt..ştt Aşa, şi cum ziceam? Vorbeam de unghiile de la picioare..De-abia, de-abia ştiam să ţin foarfeca în mână, da' păi să mai nimeresc unghiuţele! Pentru treaba asta era Bunica! Şi, într-una din zilele rutinei săptămânale, se uită cu atenţie la tălpile şi călcăiele mele şi-mi spune: Ce picioare frumoase ai, să ai grijă de ele. Crema asta..[ţin minte şi acum cutia pe care mi-a arătat-o atunci, şi, culmea, am găsit-o căutând-o, acum, cu ajutorul lui Mr. Google, primul meu prieten virtual.]...Gerovitalcare abia s-a inventat, este divină. Păcat că nu au făcut-o mai repede, că acum eu sunt bătrână, împlinesc imediat optzeci de ani. Cum au făcut laptele Doina, că-i aceeaşi firmă...şi o mulţime de creme, de ce nu au fabricat-o mai repede? Dar, pentru tine a numa' bine, eşti încă mică...şi istoria i-a învăţat să culeagă ce-i mai bun din toată experienţa lor, şi tu, crescând mare şi cuminte, vei putea să-ţi alegi tot ce îţi este binefăcător. Crede-mă...După ani şi ani îţi vei aminti!
Da..mi-am amintit şi mi-am şi făcut o promisiune. Mâine dimineaţă, sau mai pe la amiază, de fapt, nu, că am un curs la muzeu, las pe seară...mă duc să-mi cumpăr o cremă specială, dar foarte naturală, crema nutritivă vitaminizantă Doina. E mică, e drăguţă, nu mă va încărca în exces, dar, în principal, o voi lua pentru că mă enervează praful, varul, râcâiala pereţilor noştri...la noi se lucrează de câteva zile..e şantier, ce mai tura-vura. Iar, drăgălaşa, dacă mă enervez vă servesc şi cu un miting-foto de Doine...
M-am enervat :D, de ce să nu particip şi eu la adunarea lor, mai ales că prin colaborarea KREM mi-a fost resuscitat interesul pentru grija faţă de mine, de propria-mi piele care nu are cantitatea optimă de substanţe hidratante şi emoliente, filmul hidrolipidic protector de la suprafaţa ei trebuie refăcut neapărat, iar protecţia eficientă împotriva substanţelor agresive - v-am zis mai sus :), a vântului, va începe, n-avea grijă:) a temperaturilor scăzute din ce în ce mai mult, e musai să-mi fie prioritate începând din această iarnă.



Puterea pateneriatului în blogosferă. Diletantisme eliziace. Retrospectivă incompletă.

Ioi, am început bine...Dau să caut şi eu un cuvânt întrebându-l pe unul dintre prietenii mei avizaţi, de obicei: Domnu' DEXonline, ia spune-mi şi mie ce e aia blogosferă. Nu că n-aş avea ceva habar, dar vreau să verific. Iote-te la printscreen ----> 
Hai, fuga, fuguţa că poate e available Mrs. Wikipedia, drăguţa..Ştie ea ceva, dar a rămas puţin în urmă, cam prin anul 2011. 
Hai, că-s tare şmecheră..am strâns ceva experienţe din blogosferă, excluzând intenţionat SuperBlog-ul 2012, cel de anul trecut, mai ales de la cea sibiană şi din vecinătate, de la Mediaş citire...
Mi-au plăcut, au fost energizatoare de mama focului, interesante, pe varii domenii, campanii şi bloggeri-prieteni: turism - #prinsibiulmeu - 20112012; social - Blog Action Day - prima participare în 2010, cu apa la atac.., apoi a intrat pâinea în prim plan, în 2011, pentru ca, în 2012, când deja mă plângeam de lipsa timpului, să povestesc despre The Power of We; filantropie - anul 2010 care a adus Darul meu pentru Crăciunul lor...din două surse, de aici şi de dincolo (a se remarca parteneriatul public privat, dincolo de online-ul nostru); cultură...aici ne-am strâns cu toţii: ZECE MARI SIBIENI (a fost cea mai amplă, total utilă şi absolut senzaţională întâmplare blogosferică...) şi ROMÂNIA - Sunt mândru că sunt român! E bună reamintirea asta, acum după întâiul nostru decembrie...aici nu am fost doar noi, sibienii, ci şi bloggerii din ţară, chiar şi cei de peste hotare...
Nu cred că, voi, juriul probei cu numărul 27 al competiţiei SuperBlog 2013 aveţi timpul necesar parcurgerii întregii retrospective blogosferice incomplete de tip eliziac, începute prin anii 2009-2010, şi pentru că îmi fac mea culpa pentru toate întârzierile posibile pe care le-am experimentat la ediţia acestui an, nu am nicidecum această pretenţie acum, pe ultima sută de metri a concursului. De aceea, mai bine trântesc o concluzie absolut personală, răspunzând la întrebarea cum văd eu un parteneriat în blogosferă. 
Parteneriatul din online 
trebuie neapărat să îşi aibă unele dintre acţiuni, 
dar, mai ales, efectele în offline
Beneficiul clar e sufletul!
q.e.d.




ps..din păcate, mă pun rău cu juriul, Zelist / TreeWorks, partener SuperBlog 2013, acum la spartu' târgului concursului, transmiţând un singur mesaj, un pic nelalocul lui. Eu mi-am înscris blogul de ani buni pe Acea Listă, pe Ze List, îmi umăream suişurile şi coborâşurile...dar, de câtva timp, n-am mai făcut-o şi, nu mică mi-a fost surpriza, să nu-mi găsesc bucuria mea...bloguşorul meu...pe lista voastră..De ce oare? Mămica nu mea se supără!
pps...cogito ergo sum!



1.12.13

Dacă vântul nu suflă în pânze, vâsleşte!

Dragi spiriduşi ai cadourilor de lux făurite cu dragoste şi oferite din inimă aka LuxuryGifts.ro, vă cer scuze pentru întârzierea cu care particip la cea de-a douăzeci şi şasea probă a SuperBlog 2013, acum pe finalul competiţiei, dar într-o zi în care nu mă pot abţine în a ura României şi tuturor românilor un La mulţi ani!, coroborat cu un îndemn extrem de motivaţional: "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,/ Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!/ Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,/ Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;/ Căci rămîne stânca, deşi moare valul,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc." Mihai Eminescu - Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Şi acum să trecem la oile mărgelele noastre austriece, cristalele Swarovski, fabricate de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi răspândite, de atunci, în întreaga lume, aniversata noastră Românie nefiind ocolită. Ba chiar mai mult, aici, şi-au stabilit cartierul-general al batalionului de lux spiriduşii, care m-au tras de mânecă şi mi-au amintit de un vis, pe care sunt pe cale să-l pierd. Dar, conştientizând un asemenea risc, logic este să-l previn, trecând, ca tot omu', prin diferitele faze evolutive ale ideii de bază. 
Faza involuntară. Într-un neobişnuit acces de atenţie oferit Facebook-ului săptămâna trecută, am văzut cu bucurie că la Serile Sibiului, organizate de Asociaţia pentru Înfrumuseţearea Oraşului Sibiu, urma al nu ştiu câte-lea eveniment din cadrul proiectului "Cuvintele Sibiului", finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, şi anume dezbaterea despre Viaţa privată în Transilvania şi Sibiu
Faza spontană. Vinerea trecută încă oscilam în a participa la prelegerea din Cafe Wien, dar gândul bun pusese deja stăpânire pe mine, a alungat oboseala săptămânii nebune, dar faine de la noi de la muzeu şi a spus prezent la apel.
Faza rememoratoare şi acumulatoare de cunoştinţe noi. Ţineţi minte nebuniile mele comparative în materie de artă culinară germană vs/ împreună cu cea din spaţiul trasilvanean pentru Evul Mediu târziu? Cele începute în timpul facultăţii şi cvasi finalizate prin masterul din februarie 2011. Spun cvasi cu regretul lipsei mele de continuitate, pe care, prin prezentarea lui, ajungând la partea despre alimentaţia Transilvaniei dintre secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea (începând cu pagina 38, aviz amatorilor:), Bogdan, un vechi coleg şi prieten, mi-a indus, fără să ştie, un îndemn pe care acum, după principiul, Dar din Dar se face Rai, i-l returnez, sub formă de cadou virtual pentru ziua lui din 21 a lui Undrea: este vorba de o corabie, decorată cu cristale Swarovski tek, negru şi vernil, aşezată pe o placuţă inscripţionată cu proverbul latin: "Dacă vântul nu sufla în pânze, vâsleşte". Simt/ ştiu că aşa a procedat şi el. Mulţumesc!
Concluzie eliziacă: Vreau să cred că pornind de la ultima seară sibiană...motivaţia mi-a fost reanimată, pentru a nu mai folosi adverbul cvasi.

30.11.13

În atenţia lui Moş Crăciun...

*scrisoare deschisă

Scrisoarea mea virtuală sper să te găsească bine, sănătos, voios, rumen în obraji şi pus pe fapte mari & faine pentru toţi copilaşii care-ţi aşteaptă sosirea în noaptea de 24/ 25 decembrie a.c.
Îmi cer scuze pentru adresarea şi exprimarea prea formală, dar prefer acest stil pentru ca la umbra lui să pot a-mi defini mai coerent şi mai obiectiv trăirile, apanaje ale trecutului, referitoare la persoana ta.
Regret că, dată fiind situaţia de a nu-ţi mai ştii adresa exactă, mă aflu în postura ingrată de a-ţi transmite epistola promisă în 6 noiembrie 2010, de faţă cu toată lumea (inclusiv SuperBlog 2013, aflat astă seară pentru mine, la proba cu numărul 25) şi cu mult mai puţine gânduri pline de speranţă, ca atunci.
Mi-e dor de Crăciun, de Crăciunul adevărat, cu zăpadă mare cât mine,…cu umblatul din poartă în poartă cu o veste minunată,…cu zurgălăii din brăduţ, cu cadourile faine, împachetate strălucitor…cu cozonacii aburinzi, turta dulce din belşug şi portocalele din geanta fermecată a lu’ tata, dar, mai ales, cu liniştea-nelinişte fericită ce mă înconjura...în aşteptarea ta. Mi-amintesc că, pe vremuri, veneai chiar tu, în carne şi oase...cu mers tiptil, grijuliu să nu ne trezeşti, dar nu cred că ştiai că fetiţa, subsemnata:), căreia i-ai adus prin anul '84 un set de vase mici, din metal smălţuit, bune numa' pentru păpuşile ei, Adelina, Bimbi şi Cerasela, se prefăcea că doarme şi te-a văzut printre gene. După aceea, ai mai venit, dar nici măcar nu te-am mai zărit. Probabil ai fost supărat pe mine o perioadă...pentru că am fost groaznic de rea într-un an când i-am spus vecinului meu, Sebastian, care avea vreo 12 ani, că Moş Crăciun nu există..l-am făcut să plângă şi am răsucit cuţitul în "rană" cu tot felul de dovezi inventate şi hohote de râs usturătoare. Acum, nu cred că e prea târziu..să-mi asum cruzimea de acum douăzeci de ani. I'm sorry! Şi mai îmi pare rău de ceva...că "minciunile" pe care i le-am turnat lu' Sebi, fără să cred nicio iotă, acum, înainte de Crăciunul lu' 2013, pentru mine sunt adevărate. Nu-i aşa că sunt greu de înţeles? Nu-i aşa că simţi ceea ce nu vreau să spun direct? Nu-i aşa că acum supărarea ta va fi iremediabilă? Nu-i aşa că dacă voi citi cartea "Crăciunul în cele mai frumoase povestiri", gândul
nerostit şi nescris s-ar putea să-mi fie demontat de autorii acestora: Charles Dickens, Oscar Wilde, Harriet Beecher Stowe, Mark Twain, O. Henry, Elisabeth Gaskell, Herbert W. Coolingwood, Henry van Dicke şi, mai ales, de Sir Arthur Conan Doyle? Indubitabil..Dar Dacă şi cu Parcă se plimbau într-o barcă. Dacă Dacă nu era, Parcă parcă se-neca. Poate voi ajunge să citesc această carte minunată...mai ales că una dintre povestiri, Uriaşul cel egoist, a lui Oscar Wilde [autorul meu preferat, de la a cărui trecere în nefiinţă, se împlinesc astăzi, 30 noiembrie, 113 ani], atât emoţionantă, profundă, adâncă, pătrunzătoare, mă face să-mi arunc privirea, gândul şi speranţa mai departe...de tine, scuză-mi francheţea de final, spre Înalt!


28.11.13

Mami, tati, am visat o maşină...

- Mai vreau să dorm, mamă...pot? Vreau să văd totul...Mai lasă-mă un pic...
[...]
- E tare ziuă...cât e ceasul..de ce m-ai lăsat să dorm, mami? Trebuie să merg la şcoală. Am întârziat.
- E zece..lasă-mă să-ţi pun termometrul, nu-mi place agitaţia pe care ai avut-o timpul somnului de dimineaţă. Şi nici nu înţeleg cum se face ca tu, care eşti de obicei treaz înaintea noastră, astăzi ai preferat să discuţi, în vis, cu un Moş Ene matinal. 
- Nu era niciun Moş Ene, mami, era un om micuţ, puţin mai înalt ca mine şi, la început, vorbea într-o limbă pe care n-o înţelegeam deloc. Şi a vorbit mult, mult, iar eu tot clipeam din ochi mirat că nu mă dumiream ce vrea să zică până am prins un cuvânt...Că la fiecare zece vorbe zicea sacadat To-yo-ta..Şi eu i-am pus o întrebare în română: Japania? El s-a luminat la faţă, m-a luat de mână, în faţa noastră s-a ivit o clădire mare-mare în formă de bilă cu o singură uşiţă şi am intrat înauntru. 
- Andrei, dă-mi termometrul...au trecut zece minute deja. N-ai febră..
- Da' mami, brusc am început să înţeleg ce-mi zice şi...Nu mai pot sta...mă duc la şcoală să ajung până în pauza mare..Mă duci cu maşina lu' tata? Cu Toyota aia mică..Yaris parcă îi zice.
- Eşti sigur că vrei să mergi? Eu am vorbit cu diriginta ta şi i-am zis cu nu vii deloc azi la ore.
- Trebuie să merg pentru că am de făcut un anunţ pentru colegii mei. Sunt Ambasador Toyota, aşa mi-a spus nenea ăla la care îi ziceai Moş Ene, dar de fapt era domnul preşedinte Akio Toyoda. Şi mi-a mai zis că sunt talentat, creativ, că am imaginaţie, că am mii şi milioane de idei frumoase, că am toate şansele să transmit mesajul dânsului, pentru a opta oară, pentru toţi copiii pe care îi cunosc să ne strângem toate forţele şi să desenăm fiecare maşina visurilor nostre, aşa cum ne-o imaginăm şi ne-o dorim noi..
- Mănâncă tartinele ăstea, bea-ţi laptele şi mai vobim..
- Nu mă crezi, mami! Nu te mint! Mi-a dat şi o adresă de internet să văd cu ochii mei cine a câştigat în anii trecuţi. Au fost peste 600000 de desene. Sunt copii din întreaga lume care-şi pun visurile pe hârtie. Până îmi pregăteşti mâncarea intru eu repede pe laptopul tău. Pot? Că-ţi arăt toate desenele şi să îmi scot la imprimantă regulamentul concursului Toyota Dream Car Art Contest, mai ales că nu mi se adresează doar mie şi copiilor de la mine din clasă...Sunt trei categorii de vârstă: 12-15 ani, 8-11 şi....picea de soră-mea, Miruna, se încadrează la prima categorie, cea de sub 8 ani. Uite nişte desene frumoase...deşi parcă e prea mult albastru..Eu aş folosi mai mult verde şi..Gata, mami, hai la şcoală, că nu mai apuc să ajung la pauză. Mă duci, te rog, în cancelarie...că vreau să vorbesc cu directoarea...să mă lase să mă duc în fiecare clasă cu prezentarea concursului care abia a început şi ţine până la anu' în 15 martie. Precis o să mă lase pentru că ştie că mă cheamă Andrei şi că mâine e ziua mea...şi ar fi cadoul ei pentru mine, cadoul meu pentru toţi copiii şi...
- N-ai uitat nici de cadoul SuperBlog, proba 24, nu-i aşa?


26.11.13

Pijama party..hiperactivă!

Se iau patru fete cucuiete, proaspăt împrietenite după primul an de facultă, se adună la una dintre ele acasă şi planifică o distracţie de mare clasă la final de sesiune. Distracţie activă, că examenele nu le-au stors toate energiile.
Reguli: fără televizor, calculator ioc, muzică, de musai şi cu voie bună, cărţi de joc la grămadă.. pasienţe de pubere, renţ & wist, macao, şeptică, popa prostu', hai şi un tabinet, dar regele nu poate lipsi: pokerul, mixat cu truth or dare, în caz de ghinion cras. 
Una dintre (i)ele era ştiută, din escapadele anterioare, drept o super-norocoasă, mai fuma şi Lucky Strike, pe deasupra, dar, ca un făcut, nu-i mergeau ploile în seara aia...
Ce alegi? Truth or dare? Te ia naiba dacă mai încerci să ne duci de nas!
Thruth!
Tu ai vrut-o! Tu n-ai auzit de fier de călcat? De o fustă? Da', de-o rochiţă? Ce-i cu hainele ăstea de băieţoi? De ce nu te îmbraci ca o fată să-ţi pui în valoare fizicul..uite, aşa ca noi?
Şi acum să răspund la toate întrebările ăstea...acum noaptea sau aveţi un scop ascuns pentru vara asta?
Răspunzi şi în caz că nu suntem mulţumite cu răspunsul...va urma "provocarea"!
Na..pe rând! Am fier de călcat, da' nu ca ălea din oferte şi oricum am foarte puţine haine care să necesite călcarea, eu mi le netezesc prin metoda pe care o aplicau soldaţii. :)) Întindeau vestonul, la dungă, sub salteaua grea, trăgeau aghioase toată noaptea, iar dimineaţa când se trezeau...uniforma era călcată, de la sine.
Nu vorbi prostii!
Atunci, ştiaţi că s-au făcut niscai studii care afirmă că într-o familie se pierd 160 de ore pe an cu netezirea rufelor, ceea ce înseamnă aproape un an, un an şi jumătate din viaţa, petrecut cu fierul de călcat în mână, luând în considerare doar patruzeci de ani ai unei gospodine (aşa între 30 şi 70 de ani)?
Nu ne înţelegem cu tine...eşti refractară, dar urmează provocarea care te "obligăm" să iei parte, iar eu, în calitate de gazdă bună..buună de tot, am dreptul moral de a-ţi fi "dădacă", nu-i aşa? Fetelor, haideţi în camera de zi, să vadă să băietana noastră cu ce m-au înzestrat ai mei! Cu un vraf de electrocasnice, să aibă puiul lor o viaţă comodă şi de calitate în "pribegia facultăţii", printre străini, departe de fusta mamei..Să dea "lecţii" colegelor mai rebele, care nu ştiu noile trend-uri sau poate nu-s interesate...

Spune tot, Alina, dă-i şi exemplul ăla când i-a căzut lui Sorin, pe blugii lui ăia de firmă, ligheanul cu apă în care spălaţi scoicile din Vamă, pe care le-aţi adunat de întâi mai, când ea iar n-a vrut să vină cu noi!
Păi ce să-i spun? Că l-am şocat cu tehnologia i-Temp Advanced, combinaţia ideală între temperatură şi aburi pentru toate tipurile de ţesături, inclusiv pentru blugii lui, pe care i-am uscat în vreo două-trei minute cu maestrul Mr. Bosch, fierul meu de călcat preferat, Edition Rosso?

Nu asta! Spune-i şi la ce altceva aţi folosit masa de călcat de la
taică-tu', aia pe care n-o mai au în stoc, dar e premiul probei cu numărul 23 de la SuperBlog 2013!!
Nu spun! De ce mă dai de gol? Parcă era secretul nostru..Hei, unde pleci, n-am terminat prezentarea ad-hoc...
Ştiţi ceva, tocmai mi-am dat seama că astă-seară aveam o întâlnire! Servus, am tulit-o!
În halul ăsta mergi? Îţi împrumut eu o rochiţă verde că ştiu că îţi place...
Vă las cu cărţile..de joc! Have fun! 
Geaca mea de piele...ar suferi 
dacă îşi pune talpa pe ea, 
favoritul tău Mr. Bosch!






24.11.13

Puritatea...

Averisment: Nu citiţi această postare, o scriu forţată de o ambiţie prostească, doar de dragu' de a mai trece o probă (22 la SuperBlog 2013) cu antibrio la concusul care-mi macină toamna, segmentând-o, la început, în bucurii devenite, pe parcurs, din ce în ce mai firave, transformate, apoi, în lupte cu minutele pentru încadrarea în dead-line-ul de la 23.59, iar acum, după dezechilibrarea acută, cauzată de promovarea de servici & de drag a Sibiului nostru pentru cinci zile de nescris, doar vorbit:), în veşnice lamentaţii eliziace şi penalizări scriptice din partea calculatorului de pe platforma de jurizare. 
Nu merită AQUA Carpatica să primească promovare din partea unei dezamăgite, a unei persoane care nu mai crede în #puritate, care nu poate gândi mai departe de ceea ce vede, simte şi ştie, a unei mărginite care îşi aplică generalizările fără să ţină cont de (rarii) stropi limpezi pe care Viaţa îi picură cu pipeta, a unei tipe care nu poate face diferenţa între fiinţele, situaţiile, locurile ş.a., mai mult sau mai puţin, murdare impure şi o apă pură din Ţara Dornelor, cum este AQUA Carpatica, fie ea minerală (o apă stabilă, bogată ţn minerale, dar ideală pentru o dietă scăzută în sodiu şi, poate cel mai important, cu 0 nitraţi. Nitraţii şi nitriţii, indicatorii poluării în apă, sunt consecinţa unui fenomen natural ce afectează pânza freatică. Cu alte cuvinte, este o apă minerală naturală, natural carbogazoasă (CO2 natural), hidrogencarbonatată, magneziană şi calcică, puternic mineralizată şi lipsită de indicatori fizico-chimici şi microbiologici de impurificare) sau plată (un conţinut scăzut de minerale, intrând în categoria apelor oligominerale. Toate componentele sale sunt în echilibru perfect, săracă în sodiu şi este o apa recomandata de Societatea Romana de Pediatrie pentru prepararea hranei bebeluşilor, având cel mai mic nivel de nitraţi dintre toate apele plate din România. AQUA Carpatica e prezentă în piaţa cu apă minerală plată (0.5 l, 1.5 l şi 2 litri)! [...]
Am ieşit din casă, nu-mi mai suportam starea..După fresh-ul de portocale, a urmat o pizza margherita, dar sosului picant i-a fost tare sete de-o apă plată faină, într-o sticlă deosebită [----> a se observa fotografia lui Bryluku, câştigătorul premiului al treilea la primul concurs Instagram #stropdeiubire], dar, şi mai important, cu un conţinut lichid de maximă puritate. AQUA Carpatica, căci despre ea este vorba în propoziţie, mi-a amintit de concursul pe care aproape l-am ratat din lipsă de smartphone şi atenţie distributivă, ultima zi fiind astăzi, 24 noiembrie. Nu e tardiv pentru voi...Tehnologia şi imaginaţia vă pot fi aliate pe ultima sută de metri. Este vorba de competiţia fotografică #puritate, tot de pe Instagram, iar tema e teribil de actuală şi creativă totodată: ce înseamnă #puritate pentru tine?
Idei am o droaie, dar sunt toropite de prezent...de înverşunarea românaşilor politicieni în a murdări pământul nu doar pe exterior, ci şi în adâncuri...exemplu clar: Roşia Montană.
Puritatea este în ochii copiilor, în zborul fluturilor, în ploaia de primăvară, în dansul norilor, în albul zăpezii...care nu mai e alb:( Nu mai scriu, pentru că deja simt că mint, simt cum gândurile mi-o iau razna spre poluările de enşpe mii de feluri. Chiar dacă n-am smartphone, chiar dacă timpul cu care mă tot şicanez în luptă dreaptă...sau pe ocolite, pare să câştige...nu mă las şi ceea ce cuvintele mele nescrise nu vor/ nu pot explica va expune fotografia purităţii surpinse într-o toamnă fără de griji...deşi, iar am senzaţia că denaturez într-câtva adevărul.
În loc de noapte bună, citeşte, informează-te, implică-te, semnează petiţia..nu mai e mult până la 100000 de semnături...suntem la 68804 şi urmăreşte clipul...te va pune pe gânduri!



22.11.13

Ghici, ghicitoarea mea...Ce alegeţi? Butoni sau bijuterii de fantezie?

Titlul este cât de cât atractiv, vă pune deja pe gânduri, ce i-a mai trăznit prin minte fetei ăsteia, a descoperit vreo comoară de-i aşa de darnică, vrea să râdă de noi cumva, o ştiţi de şugubeaţă, dar parcă miroase a seriozitate întrebarea ei...Keep reading & win the contest.
Pretext: proba cu numărul 21 al concursului, de care trag cu dinţii:D, SuperBlog 2013! De ce trag cu dinţii, şi nu cu aghioasele? Pentru că îmi place prea mult ca să mă las păgubaşă, deşi timpul mi-e nepreţuit..mai ceva ca bijuteriile cu cristale...de-ale şmechere, faine, de eleganţă, de bună creştere, de fiţe, dar întotdeauna de dorit şi niciodată suficient de multe...Exemple am cu duiumul. Fete, femei, doamne din înalta sau mai joasa societate:)), băieţi, bărbaţi, tineri sau mai puţin tineri, tuturor le sclipesc ochii atunci când fac cunoştinţă cu podoabele, care au darul să le înfrumuseţeze viaţa lor şi a celor din jur. Satisfacţia şi mândria posesiei lor, duse câteodată de la vanitate desănţată exagerată la conflicte, jafuri, crime şi alte manifestări reprobabile, au stârnit, de-a lungul şi de-a latul planetei patimi de nedescris şi de neînchipuit...Sau, de fapt, dacă mă gândesc bine cineva lega destinul pietrelor preţioase de eresurile şi superstiţiile vremurile demult apuse...oare?
"După credinţa marelui alchimist Pierre de Boniface, diamantul l-ar putea face pe om invizibil, iar agatul de India, l-ar putea înzestra cu darul vorbirii frumoase. Cornalina potoleşte mânia, iar hiacintul aduce somn, pe câtă vreme ametistul alungă aburii vinului. Granatul îi izgoneşte pe diavoli şi hidropicusul e în stare să fure culorile lunii. Selenitul creşte şi scade odată cu luna, iar asupra meloceului, care e înzestrat de a-i da de gol pe hoţi, nu poate avea putere decât sângele de ied."
Concurs Eliza Day & Night...mai bine inversez, Night & Day, [că sunt aproape total depăşită de aceste intervale temporale], până mâine, 23 noiembrie, la ora 23 şi 59 de minute...trecute fix:
Cel/ cea care ştie din ce scriere provine fragmentul de mai sus 
are şansa de a primi din partea subsemnatei
(mai precis a magazinului LuxuryGifts.ro:)
un voucher de reducere de 50% 
la produse din gama “Butoni si bijuterii de fantezie”...

Invitaţia mea este valabilă pentru fiecare dintre voi, 
indiferent în ce emisferă hălăduiţi!


ps..mâine-poimâine..
sau cândva, cât de curând, 
voi da şi explicaţiile tuturor
pietrelor preţioase care apar în
citatul-ghicitoare:))!
pps...e greu, nu-i aşa?
Noapte bună, 
staţi aproape de un hiacint!




20.11.13

AMR 19 zile până când îmi va părea rău...

...că s-a terminat mini-sejurul din Straja, de la Vila Alpin ***, cel cauzat de bucuria Galei SuperBlog 2013. Este locul unde-mi voi întâlni "juraţii alpini" şi îmi voi susţine face 2 two faces [Camelia şi Mihăiţă:)] pledoaria pentru afirmaţiile pe care am de gând să le expun în tema cu numărul douăzeci din concursul de blogging, SuperBlog 2013
Cele prezentate aici sunt doar o mică ciornă, puţin abramburită, a unei vizite virtuale nocturne printre rubricile site-ului vilei, dar a uneia diurne...acum vreo săptămână, când mi-am desfăşurat campania de informare & "spionare", nu la faţa locului, ci la Târgul de Turism al României, ediţia de toamnă, 14-17 noiembrie, unde mi-am găsit destinaţia dorită...la vreo zece metri de standul Sibiului. Nu mă credeţi? Voilà, prima dovadă! Hai să ne grăbim puţin...6, vine şi a doua, mintenaş! 
No, hai să "ne dăm" şi pe site, acum e acum..Pârtieeeeeeeee! Nu degeaba când zici Straja, te gândeşti, musai, la schi, la domeniul schiabil de peste 26 de kilometri..
Sar repede peste turul virtual, primul pe care l-am vizualizat, deşi este poziţionat în josul paginii...[un pic incomod, ar fi fost mai fain poate să fie în prim-plan, în locul fotografiei de prezentare a vilei din exterior]...care ne prezintă condiţiile de cazare, sala de conferinţă, restaurantul şi, într-un final, ansamblul ei...[Eu aş schimba puţin ordinea panoramărilor. Aş merge de la general spre particular şi aş adăuga încă o secvenţă fotografică cu posibilităţile de activităţi.] 
Viata CorporateTabara Viata
Stop...la a doua privire aruncată mi-au atras atenţia două bannere cam stinghere, dar..Doamne, ce conţinut fain! VIAŢA..Corporate Adventures şi Tabăra de Aventură! Aici, check the links please, stau deja de-o oră şi nu mă mai satur..Mai vizibil, mai atractiv, mai bine puse în valoare...Evenimentele şi activităţile sunt cele care asigură traficul unei unităţi de cazare, pe lângă serviciile ireproşabile.
Mai zic? Fără supărare, sunt pertinente şi atât de necesare...Mi-a lipsit butonul de "search"/ căutare, n-am putut găsi "cantonamentul" de la Straja şi nici variantele în limbi străine, cel puţin engleză..că-i o limbă universală, nu-i aşa, şi vrem să ne ştie tot turistu' ce vacanţe îi putem oferi...în munţii noştri! În concluzie, fain sloganul..cum care?

ps..o ultimă ilustraţie, cea a AMR-ului, 
început la prima probă pe care ne-a propus-o Vila Alpin, 
atunci când număratoarea inversă a început de la
pps pârtieeee, acum mă pun la vise!


19.11.13

Înainte & după 1999...Acum e acum!

Foamea. '85..Tramvaiul ne aştepta la cimitir. Veseli, nevoie mare, mergeam în excursia de contracarare a efectelor nedorite ale foamei...spre munte...aşa îl vedeam noi..eram mici, iar el era Răşinariul cu tonele de brânză telemea, numa' bune să ne umple recipientele paralelipipedice din plastic alb (30 cm/ 30 cm şi înălţime de 60 cm). Aveam provizii pentru toată iarna...şi plimbări interesante asigurate în fiecare toamnă.
Tristeţea. Aprilie '99..Iar excursie, de data asta fără tata:). Scăpasem de acasă, intrasem la facultate, prima sesiune trecuse cu bine & note mari, mă chemase Oana, prietena mea dintr-a-ntâia, la Moldova, la mamaia ei, iar eu am acceptat pentru că eram prea tristă, tocmai mă despărţisem de primul meu prieten. Aceeaşi contracarare, dar a altei probleme. Am spart lemne ca nebuna...La început, la fiecare ridicare a toporului îi spuneam numele, lemnul sărea şi eu eram mulţumită de izbânda 1st time-ului. Totuşi, după vreo patru-cinci lovituri...m-am plictisit şi mi-am vărsat năduful pe...marii filosofi ai lumii...Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard. Sporul a crescut exponenţial.
...la câteva zile excursia se transformă în drumeţie. Cu rucsacii în spate, bocancii la purtător, obosiţi, flămânzi şi însetaţi ajungem la destinaţie. Urma alt 1st time, v-am mai spus că le caut cu lumânarea...aprinsă, dacă înţelegeţi sensul figurat.
Stâna de lemn, bătută de vânturi, de soare, de ninsori şi furtuni, înconjurată de câini fioroşi, cu butoiaşe la gât, îşi dezvăluie, rând pe rând, secretele, odată cu trecerea de uşa grea din bârne de stejar. În ciuda întunecimii, culoarea albă este omniprezentă..Ciuberele străluceau de lapte proaspăt, care abia aştepta să fie turnat peste mămăliguţa aburindă. Puţin mai încolo, nea' Mihai ne îmbia să gustăm caşul, deja uscat, să facem diferenţa între telemeaua proaspătă şi urdă. Explicaţii primite cu gura plină, care la un moment dat, a uitat să mai mestece: Da' acolo ce fierbe? A râs ciobanul de mine că nu ştiu ce-i aia jintiţă. De atunci şi până astăzi...de la jintiţa aia, care mi-a rămas drept reper de super-calitate pentru toate brânzele brânzeturile posibile, sunt fidelă amintirii papilelor mele gustative şi mă declar...mai este nevoie?...fan brânză! 
Strategia..martie 2011..ca un făcut la mine la Muzeul ASTRA începe cavalcada Târgurilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice...care culminează anul trecut, în 8 septembrie, cu inaugurarea Târgului de ţară...Clar, nici vorbă să scap de brânză: telemea, de burduf, în coajă de brad, caşcaval afumat, toate de oaie, de capră, de vacă...
Mulţumirea..între toate excursiile "îmbrânzite" mai rămâne cea mai proaspătă, cea de astă seară...numa' până-n restaurantul din vecini...unde am savurat pizza mea preferată...Cu gândul la SuperBlog 2013 şi la proba cu numărul 19, ca să-mi treacă supărarea noilor puncte de penalizare câştigate:D prin netimp, că-s iar întârziată, farfuria mi-a tresăltat bucuroasă, de emoţie, atinsă pe toată suprafaţa de pizza quatro formaggi..
În concluzie, v-am spus şi acum un an...îndrăgosteala nu poate decât să denote că-s un fan brânză adevărat, recunosc şi nu mă căiesc! Noapte bună şi poftă bună...mâine dimineaţă la miez de lapte cu kiwi şi gelatină de lămâie!


18.11.13

Visul american, dintr-un Bucureşti friguros, dar turistic...

L-am avut încă de când eram tare mică, de la Vocea Americii, postul nostru familial de radio, dar l-am conştientizat cu adevărat doar când, după ce prin '91-'92, am învăţat primul meu cântec în limba engleză, ale cărui versuri i-au fost scrise pe tablă şi ne-au fost traduse de doamna dirigintă, profa de englă...Era vorba despre Wind Of Change
Anii următori (vezi neo-comunismul de după '90), mi-au accentuat dorinţa de emigrare, dar eram prea mică şi, cu siguranţă, necoaptă pentru a-mi prioritiza visurile. Am lăsat-o în stand-by până când, fiind în facultate, mi-am luat inima în dinţi şi am fost foarte aproape să-mi ating visul cu ochii, cel al unei vacanţe speciale, departe de casă...peste ocean...prin programul Summer Camp and Travel, derulat sub oblăduirea Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, în scopul declarat al schimbului intercultural. Dar, încă necoaptă, nu am mai meritat America...pentru că mi-am uitat dorinţa de libertate şi m-am complăcut înconjurat în cu realităţile deformate ale pseudo visului de love story
Acum e too late, am trecut de vârsta studenţiei. Aş fi avut timp să le urmez itinerariile lui Winnetou & Old Shatterhand sau ale lui Huck şi Tom, lucrând şi câştigându-mi experienţa vieţii pe Mississippi
http://www.ego4u.com/en/read-on/countries/usa/tour/new-orleans
în jos până în New Orleans. Iar finalul celor trei luni de vacanţă activă şi creativă s-ar fi întâmplat în fieful jazz-ului.
Sau m-aş fi dus în Cambridge, statul Massachusetts, la Universitătea Harvard, aş fi intrat în pită...sau poate mă alegeam doar cu firimiturile începutului unui mari...enorme reţele sociale, Facebook-ul. Ştiţi ce obsedată eram prin 2010 de avantajele socializării? Cu siguranţă aţi reţinut ce rude am eu în America..şi de cât timp nu le-am mai văzut. Da, e adevărat...mai mult de 20 de ani..Do u remember? Vreau să mulţumesc Facebook-ului pentru reîntâlnirile virtuale pe care mi le oferă, din cauza curiozităţii mele incurabile - Eliza (Irina) - marea căutătoare! Mi-am găsit verii de al 3-lea (Cristi şi Şerban), pe care i-am văzut o singură dată, la Cluj, prin anii '90 şi ceva. Familia noastră este recişoară, în ceea ce priveşte relaţiile cu rudele. Dar, lasă, eu nu vreau să fiu aşa. Ce frumos a fost la Cluj, când mânat de febra Caritasului, tata ne-a dus la o întâlnire de familie. Am mâncat aşa de bine, un fel de pizza, care nu era pizza deloc...ornată minunat de Tanti Juşca...o minunăţie (şi acum salivez), ne-am uitat la televizor, cablu toată noaptea (noi la Sibiu, nu aveam nici televizor...darămite canale străine). Io cu Alexandru, am vizualizat, aşadar, primele filme porno, scuze, erotice, ale vieţii noastre. Erau pe Rai Tre şi nu înţelegeam de ce fac oamenii ăia aşa ceva cu femeile:P. Curiozitatea noastră infantilă, bat-o vina! Şi altceva nu mai ţin minte, decât că atunci, în momentul proaspetei mele pubertăţi, m-am îndrăgostit, fără speranţă, dar bineînteles, şi fără nicio continuitate, de vărul meu mai mare! Mă ţin minte şi acum zicând: "Mama, tata, m-am îndrăgostit de cel mai frumos băiat care există!" Şi copiii aceştia Cristi şi Şerban, sunt acum în America, fain-frumos...iar ieri i-am gasit pe Facebook...şi i-am întrebat, separat, "Eşti vărul meu? Sunt Irina din Sibiu." Da, sunt verii mei! Dacă aţi vedea faţa mea când scriu aceste lucruri, zâmbete largi răsfirate pe deasupra tastaturii. Sunt foarte bucuroasă! Aşadar, două luni şi jumătate pe care mi-aş programa să le petrec la reşedinţa Facebook din Menlo Park, California, training & fun, din belşug, apoi, în funcţie de ce-mi va permite regulamentul solicitării vizelor pentru USA, mă voi retrage în San Diego şi/ sau Los Angeles pentru ca perioada vacanţei speciale de la CND Turism să se încheie într-o atmosferă de familie...cu un curcan pe masă..la Thanksgiving...Ziua Recunoştinţei.
Visez..nu-i aşa? Totuşi, având în vedere situaţia şi vârsta mea actuală  pe care le cunoaşteţi foarte bine, vă reamintesc ziua mea de naştere, opt a şaptea şaptezecişiopt, de ce ar trebui să-mi continui visul? Dacă aţi intui cât de serioasă e întrebarea asta, precis mi-aţi răspunde..
ps nu-mi cereţi explicaţii suplimentare asupra titlului de mai sus pentru că le voi da oricum. Postarea celei de-a optsprezecea probă a SuperBlog 2013 a fost începută acum câteva zile..la Târgul de Turism al României...busy busy days 4 Eliza Night & Day!


10.11.13

Să i se taie capul! ACUM!

- Să vină măscăriciul ăla care mi-a cântat data trecută, ăla de-a aflat că am aici, la mine în budoar, în dulapul secret, licorile minutate de la Moët & Chandon! Cine i-a spus? Să i se taie capul...Stai puţin, Elizé, nu cumva ai fost tu cea care m-a trădat? Tu care mi-eşti ca o soră...Să vină Alfred de Lautreville! Să-mi cânte! Că avem planuri de urzit..Stai aici! Nu pleca! Ia o prăjiturică...
- Uff..cântă-mi ceva de dragoste, I'm in the mood. M-am hotărât, renunţ câtva timp la sânge, la decapitari, la farsele mele cinice, chit ce de culoarea roşie în toate tonurile ei n-am chef să scap prea curând. 
- Draga mea Elizé, te iert că mi-ai deconspirat preferinţele în materie de caviar, cigarillos, maşini scumpe, dar nu pot trece cu vederea că arma mea secretă, PARFUMUL, e acum la îndemâna tuturor, graţie ţie şi gurii tale sparte. 
- Şşt! Taci! Mai ia o bezea şi ajută-mă să-mi găsesc jumătatea aşa cum tu ţi l-ai găsit pe Freddy al tău..al nostru:D! Mno..ştiai de la început că nu poate fi doar al tău, că îl vom împărţi..nu le bine & la greu, ci de la bine în suuuuuuuuuus! Dar, fii atentă, tu mi-l alegi, dar nu-l foloseşti..Dă-i trei probe din care să-i reiasă  următoarele caracteristice de personalitate: să exceleze în anduranţă...adică să-mi suporte hachiţele, să nu fie excesiv de pretenţios..adică să nu-l deranjeze cănd eu am chef de dragoste în vreun hotel de gheaţă sau când ne apucă vreo furtună de nisip, prin Sahara, dar să fie darnic, grijuliu, romantic..să fie în stare să-mi satisfacă apetitul insaţiabil. Nu te voi mai pedepsi dacă mi-l găseşti pe Killer King, nu-ţi voi mai taia capul aşa cum îmi propusesem!
- Zi-mi probele, să-ţi dau BPC-ul...adică Bunul de Purces la Căutare!
  1. Să afle de la Lars von Trier unde este pădurea în care s-a filmat Anticristul şi să-ţi aducă fructe de pădure proaspete!
  2. Nu contează unde e pădurea, alături de fructele culese de curând, să pună pe hârtie, sub formă de strategie de cultivare, iar apoi în pământ o plantaţie de celosia, care-ţi vor bucura atât ochii, cât şi orgoliul de a fii tu cocoşul în familie.
  3. Să-ţi ofere un cadou...dulce, aşa cum îţi place ţie, în speţă pralinele, iar dacă va ghici combinaţia esenţei de praline franţuzeşti, aceea care are ca ingrediente de bază prunus amygdalus, adică migdalul şi zahărul caramelizat...el va fi alesul!

[... şi au trăit fericiţi cu toţii, eu, Elizé cu capul netăiat, Freddy cu Elizé, "baroneasa" & restul lumii, SuperBlogul 2013, mulţumit că Eliza Day & Night n-a ratat 17, deşi a întârziat-o, iar Kety Perry, The Killer Queen, mereu în mişcare, schimbându-şi adresa necontenit, alături de dragul ei Killer King! ps..da, aţi înţeles bine, i-am făcut alegerea perfectă, de care s-a şi îndrăgostit. John Mayer, câştigător la puncte..]


9.11.13

Liftule...Cuptorule...

..liftule! Hai coboară! Liftule, liftuţule! ...cuptorule! Hai aprinde-te! Cuptorule, cuptoraşule!
Nu! Nu aşa! APĂSAŢI BUTONUL ĂSTA!
Aşa îmi sună o amintire rugătoare, chemătoare şi puţin exagerată, în context, de subsemnata, auzită prin '96, într-o reclamă la Radio Contact, tatăl Kiss FM-ului de astăzi, cu ai săi fraţi, Magic Fm, Rock Fm şi One Fm.
Iar acum, cu o mică-mare întârziere, apăs din nou butonul probei cu numărul 16 a SuperBlogului 2013...şi, surpriză, nu-mi iese. Nu se întâmplă nimic. 
Mi-am rememorat & retrăit cozonacii copilăriei, bine crescuţi, fragezi, faini şi teribil de gustoşi cu varii forme şi diverse umpluturi. Numa' să închid ochii puţin că se se revarsă cavalcada imaginilor: o masă ovală plină ochi de aluat, tăvi tapetate cu făină, unele deja pregătite, altele în curs de ..să nu uit castroanele în care restul cantităţii de cocă mai trebuia frământată. Acele recipiente aveau un rol primordial pentru mine..acolo era locul de unde luam câte-un pumn din umplutură, îl adulmecam, apoi îl gustam încetişor, pe furiş, până în final când îl înfulecam şi spuneam, lingându-mă pe buze: Da, e bun! E foarte bun!, iar răspunsul răstit pe care îl primeam de la mama sau de la bunica era: O să ţi se lipească maţele! 
Despre sarmale, fripturi şi alte cele nu-mi amintesc, n-am fost extrem de pofticioasă. Erau acolo, le consumam în cantităţile neceare, strângeam masa, spălam farfuriile, măturam, mă spălam pe dinţi şi gata festinul :D.
Încă apăs butonul. Nimic...Liftule! Cuptorule! Cuptoraşule! M-am prostit destul, nu mi se răspunde. Domnule Cuptor Incorporabil, arată-te! Nu-ţi spun ce-mi place mie să gătesc, de genul ciorbelor, musacalelor, cartofilor franţuzeşti, gulaşurilor, pireului cu diverse fripturi, exclus miel, conopidei gratinate, ci te pun eu la o grea încercare, dar o ţârică mai încolo. Tu mă îmbii să-ţi dau detalii intime din bucătăria internă despre care dintre reţetele tradiţionale îmi place cel mai mult si pe care dintre acestea le gătesc. Mă mai întrebi cu dezinvolutră şi ce produse electrocasnice de la Hotpoint Ariston cred că m-ar ajuta în bucătarie? Hmm, cu atâtea oferte de aparate ce-mi pot îmbogăţi gospodăria, sunt acţionate electric..de la apăsaţi butonul ăsta, cum ziceam adineauri, şi, pe deasupra, nu-mi ocupă prea mult spaţiu, pentru simpul motiv că sunt incorporabile...vrei să mă hotărăsc acuşica ce mi-ar dori inimioara? Îţi răspund cum nu te aştepţi...Pentru mine plita cu ale sale arzătoare e baza. Am găsit una faină la tine..ar fi numa' bună de-o ciorbă de fasole cu ciolan afumat, nu crezi? Ia priveşte care mi-e obiceiul prefacerii ciorbei...şi 
spune-mi drept dacă n-am gusturi...la plite incorporabile şi multifuncţionale:) Multifuncţionalitatea este unul dintre cele mai importante puncte forte ale plitelor Hotpoint, care au zone pentru diferite tipuri de gătit şi arzătoare speciale: zona de gătit extensibilă Oval Ring constând din două zone de gătit radiante, garantează maximum de flexibilitate şi adaptabilitate. Exact ce-
mi trebuie, mai ales că eu folosesc cel puţin două cratiţe: una pentru călit şi a doua pentru fiert. Nu mă feresc să-i spun pe numele ei de cod: Plita Incorporabilă Hotpoint Ariston KRO642TOX, să-i divulg puterea de 7100 W şi unul dintre secretele de întrajutorare prin atingere. Răspunde la comanda tactilă şi, mai presus de toate, e neagră...Works for me! Aşadar, din ambele sensuri, lucrează pentru mine &-mi convine de minune!
M-am luat cu vorba, cu mâncatul...dar de greaua încercare la care ţi-am promis că te voi supune n-am uitat. Când eram mică/ mici (pe vremea lui Ceauşescu, în anii '83-85'), eu cu fratele meu mereu o întrebam pe mama: Ce avem azi de mâncare?, iar ea ne răspundea: Răbdări prăjite! Nu ni le-a dat niciodată şi ne-am creat imaginar o reţetă fantastică...după care salivam..Mai încolo, în timp...după ce am început clasa întâi am aflat adevărul...Eu mi le închipuiam ca pe nişte frigănele, dar mai bune. Bine că nu ni le-a servit niciodată...
Provocare: poate vreun aparat elecrocasnic din gama Hotpoint ARISTON să-mi prepare fantasticele "răbdări prăjite", aşa cum mi le imaginam eu şi cum se numeşte? Dacă cer o fotografie a lui, sunt impertinentă:)?
ps..cu timpul n-o mai întrebam pe mama care e meniul zilei...ci îi cerem în cor: Ne-ai promis că azi mâncăm răbdări prăjite. Asta vrem acum!


6.11.13

Prin pădure, plângând...Educaţie non-formală.

Nimeni, niciodată nu s-a gândit că Alinuţa cea sadică va uda cu lacrimile ei, de obicei de crocodil, de această dată teribil de reale şi amare, frunzele aproape veştede, obişnuite deja cu bruma sfârşitului de octombrie. Mergea spre casa bunicii ei, din Sub Arini, dar a apucat-o pe altă cale spre Valea Aurie..A trecut de Grădina Zoologică, Muzeul în aer liber nici nu l-a distins din pricina şovoaielor care i se prelungeau nestăvilit pe obraji...
Off..hâ...hâââ...Mmm...Nu o să pot să-i fac farsa aia cu gloanţele lu' băiatu' ăla nou care s-a mutat în cartier...Hâ,hâ,hâ, oaaa. Nu pot să merg la Halloween Party-u' de diseară...Hiii!! Ioi, Doamne..Ce m-am speriat..
[Apare un lup. Un lup adevărat. În carne, blană, colţi şi voce omenească guturală, aspră, încercând
în zadar să-i pară inofensivă.]
De ce plângi copila mea? Unde te duci aşa singurică...prin pădure, în prag de seară?
La bunicuţa.
Frumos, frumos...dar ce-ai în coş?
...Alinuţei îi revine zâmbetul :D şi răspunde nonşalant..
Puroi!
Şocant răspuns, dar lupul, uns cu toate alifiile, după cele câteva secunde care i-au fost necesare să vizualizeze întreaga situaţie, continuă:
Nu-i aşa că de-asta plângi? Scuză-mă...am tras cu urechea. De-asta eşti atât de amărâtă? Pentru că ai un coş nu te duci la petrecerea de Halloween din seara asta? Pentru atâta lucru? Permite-mi să mă prezint. De mulţi ani sunt Sanitarul Pădurii Dumbrava. Şi, o singură dată pe an, în noaptea de 31 octombrie, mi se permite să vorbesc în limba voastră a oamenilor...
Hâc..Hâc..Hâc..
Nu mai fi speriată..Am antidotul pacostei care te-a lovit.
Hâc..Nu cred! Cum aşa?
Eu aici în pădure, în Dumbrava Minunată, am mulţi prieteni. Printre ei se află spiriduşii, care vorbesc vrute şi nevrute...Iar, în cazul tău..Apropo, câţi ani ai?
Împlinesc 16.
Deci, cazul tău e clar...şi pentru că-mi eşti simpatică şi fac alergie la lacrimi îţi recomand..să-ţi iei urgent tălpăşiţa la cea mai apropiată farmacie...să-ţi cumperi un Baton corector, ca ăsta, de la Farmec, din gama Gerovital Plant Stop Acnee. Chiar dacă, de obicei, se aplică dimineaţa...în situaţia ta trebuie urgent să-ţi maschezi excrescenţa apărută din senin, din iarbă verde, dar, remember, abia după curăţarea prealabilă a obrazului stâng, să ungi ditamai punctul acneic..da' ăla în care e ce-ai zis că e. Sadico! Nu uita să uniformizezi stratul..Hai, fuga-fuguţa..că farmacia se închide la 6. Mai ai 25 de minute.
Mi-aţi zis că-i o gamă întreagă la Farmec..pot s-o iau pe toată, că am bani, tocmai mi-am luat alocaţia. Ce-i în setul care-mi stopeză acneea?
Hmm..Lupul o învaţă pe...Cum te cheamă pe tine?
Alinuţa!
..pe Alinuţa cea sadică. Ar râde şi curcile de mine să-mi asculte lecţia: cremă sebo-reglatoare purificatoare, cremă ultra-activă, baton corector purificator, de care ţi-am zis deja, fluid antiseptic purificator şi gel spumant antimicrobian. Şi nu uita: Pe lângă o alimentaţie sănătoasă, pe lângă igiena zilnică a feţei şi măştile cu argilă, acum poţi scăpa de acnee în doar 4 săptămâni.
Mulţumesc, Domnu' Sanitar...chiar nu mă aşteptam ca lupul... să-mi salveze pielea seara...pentru care am pregătit gloanţe...oarbe! Mulţumesc din sufletu-mi...sadic! 
Sadică întâmplare, relatată...aproape cu sadism eliziac pentru SuperBlog 2013!
ps...şi cu o penalizare de 20-30 de puncte la nota acordată :((
pps...unde-i lupul să mă salveze şi pe mine???





2.11.13

Ţuica de prune...şi reversul ei


Eram pe şantier...Nu mă simţeam chiar de-a casei printre colegii pe care doar îi zărisem prin facultate, darămite să fi schimbat dou-trei vorbe. Încă nu eram la Istorie, dar de doi ani, la Biblioteconomie fiind, îmi făceam practica arheologică pe şanţuri medievale. Mi-am pus nişte întrebări atunci..Oare nu cumva sunt prea subiectivă, oare alte epoci istorice nu-mi vor oferi satisfacţii mari mari decât cea de care v-am spus odată petrecută la Orăştie, în Dealul Pemilor, unde  am făcut cunoştinţă cu primul meu mort:) Ionci Bella...cu 7 săgeti la rotula stângă parcă...pe care le-am şpăcluit cu mare grijă, io cu Cătă...dar şi cu aventuri:)? 

Astfel, încercând să-mi lărgesc orizontul epocilor, mi-am încercat norocul şi cu preistoria. Din punct de vedere metodologic, şantierul de la Apoldu de Jos a fost un plus valoare pentru subsemnata..dar şi ai voii bune...Ca să-mi fac intrarea la colegii mai mari, să nu spună despre mine că-s o mucoasă  răsfăţată care nu ştie pe ce lume e şi ce vrea de la viaţă...mi-am încărcat geanta, hai să zic la şleau, rucsacul...cu de-ale gurii şi de-ale menţinerii temeperaturii corpului în limite normale...că ştiam că urma să dorm o săptămână în cort. 
Le spusesm dinainte că-i aşteaptă o surpriză la finalul săptămânii şi a şantierului, dar, în inocenţa mea, nu mi-am dat seama că setea e mare, iar cortul nepăzit..poate fi prădat...de barbari. La început m-am supărat, ei au râs de mine, apoi m-au mituit cu o brişcă faină, numa' bună de şpăcluit..pe detaliu şi mi-au oferit o excursie în împrejurimi, plătită în grade & aburi de licori bahice. A meritat...mai puţin faza finală, la care am ajuns complice..şi pentru care acum, abia acum, îmi cer iertare. În ultima zi de şanţ, unul dintre coordonatori mă întrebă: Ia spune, Eliza, ai zis că ne faci o surpriză! Hai, că terminăm azi treaba, să ne mai şi distrăm puţin. Mă duc să verific ce s-a lucrat azi...mă întorc mintenaş. Eu: Nu aştepta până atunci. Poţi să bei acum. Uite sticluţa. Era sticla pregătită de mine şi de băieţi..
A luat-o, a urcat dealul din apropiere, controlat starea săpăturii şi a început să coboare cu sticla în mână, neîncepută încă. Noi, în vale îl priveam cum venea spre noi. A destupat sticla...a ridicat-o..ne-a urat un "Noroc!" şi a dat o duşcă..Pffffffffff....Numa stropi...Îi era frică de rugină, de-aia a scuipat apa?
ps..abia aştept ca Reeija, căreia îi dedic proba a XXIV-a din SuperBlog 2013, să creeze şi genţi sportive, de excursie...