18.8.12

Luna nu e încă plină, dar LUNA PLINĂ, ediţia I, e în desfăşurare...

...la Biertan! Nu aş fi vrut să scriu azi că mi se pare că după lunile ăstea două, care tocmai au trecut, luni în care pot recunoşte că m-am scremut forţat să-mi stârnesc/strunesc inspiraţia şi să-mi potenţez disponibilitatea de scris, respectiv să dau dreq-ului lenea & lipsa de chef, iată-mă, acum, aici, ieri, azi şi mâine, în trecut, prezent şi viitor, doritoare să-mi dezmorţesc deştele, pe tastatură, şi limba, prin viu grai sau plecăind o ciocolată caldă după 94 de minute de istorie a cinematografiei, stele deasupra mea/a noastră/ Biserica fortificată & luminată a Biertanului, as scenery, în spatele ecranului din proiecţie din Grădina Méliès, una dintre locaţiile Festivalului de Film Horor & Fantastic LUNA PLINĂ, Birtan Transilvania, un eveniment marca TIFF şi răcoare, chiar frig accentuat, încălzit, prin autosugestie, de emoţii dătătoare de combustii interne & spontane la trăirea unui moment istoric, la exact nouăzeci de ani de la premiera filmului NOSFERATU, o capodoperă, un model pe care-l putem întâlni în cursul celo nouă decenii de la apariţia lui aplicat cu mai mult sau mai puţin succes în filmele americane...:) Nu mă puneţi să dau nume, ca Eliza să se transforme, peste noaptea de LUNĂ PLINĂ ;), din superficială & diletantă de carieră în specialistă.
Dar, indiferent cum sunt sau mă simt că sunt...pofta de a-mi sharăni (full version:) bucuriile nu mă părăseşte deloc...
Săptămâna asta e al doilea film la care vă urez Vizionare plăcută! 



Dar, cel mai bine, urcaţi-vă în maşini/ pe motoare ş.a mijloace de transport, porniţi spre Biertan, dar nu mergeţi prin Mediaş, că drumul este horror, în lucru, fără cap şi coadă. Luaţi-o pe Agnita! Astă seară avem...Îmbrăcaţi-vă bine!

15.8.12

Derdeluşul gândurilor... Just an example ...

....încurcate sunt căile pe care o iau razna gândurile...cele care îşi urmează logica faptelor viitoare sau trecute şi conexiunile ce rezidă din aceste corelări. Hopa, unde e prezentul? Mi-amintesc de Motto-ul din Clopotele lui Schiller, dar nu mai sunt sigură:) Şovăielnic vine Viitorul, Ca săgeata-şi ia Prezentul zborul, Veşnic e Trecutul pe pământ! Deci, ce mai contează prezentul în ecuaţia asta, când Confucius e maestrul adevărurilor logice & absolute! Nu mă mai îmbârligaţi cu relativitatea, marca Einstein, care oricum e absolută:))!
Iar acum, pornind de la un truism evident, pentru a mă explica, atât mie, cât şi vouă....voi începe cu începutul şi voi termina cu sfârşitul. Voi porni în călătoria, care va parcurge mai mult de paişpe ani, pe firul invizibil al peregrinărilor micilor mele impulsuri neuronale.
Sâmbătă, 18 august, ora 18.00 avem Seară de FLAMENCO în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, performeri Marta şi Richard Moir din Canada. Veniţi, da? 
Ţineţi minte cuvântul/gândul Canada...cumulat cu un altul, care-şi aminteşte că în urmă cu trei-patru zile Eliza s-o dat pe un Harley-Davidson şi că nu i-a relatat faptul îmbucurător lui Laurier, un amic, căruia i-a trimis filmuleţul de pe Youtube, cu Harley-urile pe gheaţă ..De unde e el oare? Clar! Din Canada! 
Şi ce face el acolo? Este inginer forestier în pădurile ălea faine...cum am văzut doar în filme...Hiii...am o poză pe care mi-a trimis-o, ca şi cadou de ziua mea...dintr-o pădure din nordul Albertei. Remember the fugitive thoughts! Ce avem până acum? Canada, Harley (amortizat deja:), Pădure şi Film...
Mai ales într-unul, cel ce mi-a marcat copilaria...Aveam zece ani, când ne-a dus tata la cinema Independenţa, actuala Sala Thalia. Exact în '88 l-am văzut...Se numeşte Ursul, The Bear, iar în franceză L'ours...Iar bucuria din această seară îmi este dedicată mie, căreia îmi mulţimesc pentru descoperirea făcută....
Cuvinte-cheie: URS & PĂDURE! Pe Laurier îl întrebasem, acum vreo trei săptămâni, ce animale sălbatice mişună prin pădurile Albertei. Iar răspunsul lui [This week I saw a small grizzly bear while riding my bike and I also saw a pine marten, like a large weasel, which I haven't seen before] m-a îndemnat să-mi amintesc filmul, să-l caut, ca şi trailer speram eu...dar, fortunately, l-am găsit întreg şi tradus, pe deasupra...pardon, pe dedesubt:))! Mă bucur enorm! E filmul copilăriei mele, de care ţin cu dinţii, s-o retrăiesc, din când în gând!

Vizionare plăcută! 



13.8.12

Me and my Romanian Dream. ...ARTmania & Harley-Davidson


N-am întârziat vineri dimineaţă la servici. Cu toate că m-am întâlnit cu Pardon Cutzu', vizavi de fosta Casa Modei şi am poposit două minute să-l prind în chip cu telefonul, tocmai pentru a stabiliza legătura intrinsecă creată în urmă cu o săptămână şi ceva, pe ploaia aia mare, neaşteptată, dar faină, cu bulbuci, în timp ce-mi beam laptele cu miere şi intram în atmosfera de soul stories. Mă găndeam ca seara începeau concertele (Trail of Tears, Deathstars, Epica şi Die Toten Hosen)...şi trecând pe lângă Împăratul Romanilor am fost izbită în retină de şirurile aproape simetric aranjate de motociclete Harley Davidson...4 de-o parte, 4 pe cealaltă şi una moţ, care cred că, deşi pe atunci nu ştiam, dar mi-era, cât de cât, sortită. Shootin' cu mobilul...deja vise, alegeri, planuri...totul on line, dacă aş fi întârziat...n-aveam nici o scuză...era totul pe faţă, pe Facebook...
Mâine voi întârzia, nu e cazu', da' nu mă pot abţine să nu scriu şi să adorm târziu...Aşa, numa-n ciuda mea, mă duc pe balcon să-mi aprind un Lucky, să-mi fie cu noroc..aşa cum am avut mai târzior norocul să descopăr un portret, chiar la intrarea în Galeria Habitus, Cartierul General al stuff-ului ARTmania. A fost un semn...că voi avea cel puţin o emoţie, ca în 2010. Au fost două...Mă scuzaţi pentru digresiune...
Dar, cred că totuşi conştiinţa mă râcâie şi mă trimite în pat. Drept urmare, mi-amintesc de telegrafie, pentru a nu ştiu câta oară când mă grăbesc pe blog. Înţelege cine ce poate...dar eu mă descarc sau, poate, reîncarc...mai corect spus...Start:
Norvegia & Suedia...bun, bun, buni reprezentanţi. Stop. Amintiri din  anii '98 - '02, Forum, prieteni vechi, revederi, strecurat în faţă. Alles Gute. Stop. Sâmbătă, trezit devreme după o noapte semialburie:)...renunţat la sandale, luat casca şi ochelarii de Ozzy (10x guys), îmbrăcat în negru şi plecat în viaţă. Stop. Grădina Baroc. Vecinătate My Dying Bride. Cafea, 5 lei, legată cu plastic de prins bannere, pe care l-am confundat c-o linguriţă. Servită cu un alt plăsticuţ, corespunzător amestecatului zahărului. Cutter-ul în funcţiune. Stop. Bogdan, nu te urăsc! Stop. Parada Harley-urilor tocmai trecea prin Piaţa Mică şi se îndepărta. Mie îmi plac chopper-ele. Stop. Dar nu puteam să ştiu sigur că nu e doar o iluzie, o prejudecată, de tip eliziac, dacă nu aş fi încălecat unul...Am ieşit din ritm. Stop. Feri-ferea. Reintru mult mai laconic & de neânţeles. Stop. O maşină pentru Eliza, la Kappa. Muzeul în aer liber. O singură ţigară. Stop. Familia din Galaţi. Stop. Cum putem ajunge în Centru. Ni s-a stricat GPSu'. Dacă aveţi un loc liber în maşină, pot fi eu GPS-ul dumneavoastră. Stop. Scena Harley-Davidson. Stop. Violentory din Bulgaria. Comunitatea bulgară prezentă. Stop. Stuff-ul Harley prezent. Stop. Eliza în acţiune. Împăratul Romanilor. Stop. Aici se rupe filmul. Stop. Începe aventura. Multumesc, dl. Paraschiv! Aştept fotografia, singura dovadă şi sursă de rememorare a scurtei (aprox 17 km), dar FAINEI călătorii, Stop. Îţi mulţumesc mult, Dan!!!! Stop. Mulţumesc, Claudiu, pentru activare!:)) Stop! 

Ce stop, femeie? Că de-abia de aici pornim! Pe Alba Iulia, în jos, ne dăm în cercul giratoriu...Mă gândeam ok, e fain, păcat că e puţin. Dar nu! Trecem de Ibis, trecem pe sub balconul meu...Mergem. Viteză. Confort. Nu mai am baterie nici la aparatul foto, nici contul Vodafone aka Internet, pe care nu l-am încărcat. De lene. Dar nu contează! Trăiesc clipa! Atât de fain! Am filmat puţin ceva din drum şi bordul motocicletei Harley Davidson..care-mi era gazdă primitoare, dacă înţelegeţi ce vreau să spun:), până în momentul în care m-a apucat frica la gândul că nu o să pot găsi/număra fărâmele telefonului, care ar fi putut să-mi zboare din mâna stângă datorită forţei de gravitaţie, corelată cu v şi cu gradul accentuat din B-atitudinea-mi, care nu m-a părăsit încă....Nici nu o va face! Iar acum o mostră...o fotografie de noapte a VISULUI AMERICAN/ROMÂNESC de peste zi...




În loc de epilog ... retrăiesc emoţia My Dying Bride! Noapte bună, e ora unu şi cinci, iar mâine e deja azi!

 


8.8.12

În curs de dezintoxicare...


...am o problemă, la început n-am băgat de seamă...dar sunt silită să mi-o recunosc şi să încerc s-o eradichez. Ştie toată lumea cât de mult îmi place să scriu...scriu cu uşurinţă în Festina Lente-ul meu! Ideea este că, deşi am subiecte...zilnic o droaie...izvorul îl simt total nesecat, colcăie de chef & antren, undeva, cândva s-a interpus o baricadă, ca un sediment greu erodabil & explorabil...
Chiar acum, după ce s-a procopsit cu 34 de ani la activ, Elizei, brusc, îi e frică să scrie...Unde e nebuna, scz. zănatica aia drăgălaşă, impertinentă câteodată, perversă alambicat, aproape tot timpul şi cvasi vulgară, dar totuşi inocentă în zvăpăielile ei? Ce drequ' o apucat-o? Că Viaţa e aceeaşi, prietenii ei sunt cu duiumul, muzeul înfloreşte, se animă încontinuu ANIMĂ ASTRA!, ginul tonic cu lămâie la fel de bun a rămas pe caniculă...şi aşa mai departe...
Să-i facem anamneza, tocmai pentru a-i găsi cauza/cauzele penuriei emoţionale care o macină, de fapt a măcinat-o săptămânile trecute, dar nu cred, personal că putem vorbi totuşi la timpul trecut despre ea, Neclaritatea stărilor ei afective...
Păi să vedeţi şi să nu credeţi...Acum două săptămâni am surprins-o stresată, nu mai rău ce de obicei, dar de necontrolat, în sensul că, deja parcă îşi crease o ritmicitate a izbugnirii în plâns nervos, între orele 9.00 şi 10.00, dimineaţa. Şi-a dat singură seama de ciclicitatea fenomenului, când, repetiţia a devenit extrem de supărătoare...Fix când trebuia să rezolve rapid vreo trei, patru lucruri simultan...îşi deranja ritmul dimineţilor de servici sau de aiurea..că, nu doar la muzeu păţea de-ăstea!
S-a speriat şi a început să se gândească abitir la ea, însăşi. Sar direct la concluzia la care a ajuns, pentru că deja mi-e greu să-i retrăiesc fazele: Deşi toată lumea o consideră o super sociabilă, vorbăreaţă până la extrem, o jucătoare cu cuvintele şi nu numai - are blog personal:), o salvatoare [hahaha], în materie de idei sau soluţii spontane pentru rezolvarea inerentelor neprevăzuturi ale cotidianului, fata are o problemă gravă, nu ştie să comunice cu adevărat. Nu spune lucrurilor pe nume, nu are curajul să-şi arate adevărata faţă, cea a nevoii de atingere a sufletelor cu care să intre în consonanţă. Bine că s-a prins, că ea în beatitudinea/combustia-i spontană, dar, oarecum artificială, ar fi dus-o înainte, cu râs şi plâns, balegă de mânz, dacă nu ar fi conştientizat că POATE comunica! Că ştie să vorbească din suflet, dar şi să asculte! Pardon! Mulţumesc! Trebuia să-ţi scriu un sms...Pardon!
Nu-s normală, de ce tre să îmi caut tot felu' de subterfugii pentru a para eventualele acuzaţii se slăbiciune omenească, îmi bag picioarele, ba nu...mai bine, bani în buzunar, cum ar zice Cristi, colegul meu de birou...că-s prea ocoşă să-mi recunosc slăbiciunile, eu, care am fost crescută cu vorbele lu' tata, că sunt extraterestră...
Ce mai alien am fost #prinSibiulmeu, ediţia a II-a (mulţumesc Tudor & Răzvan), după ce mi-am trăit 1st time-ul parcurgerii pistei de biciclete a Sibiului, până în Pădurea Dumbrava, la Muzeul ASTRA, am socializat cu bloggerii invitati special (postarea lui Răzvan e totalmente concludentă:), am pornit-o înapoi spre oraş, pe cărarea secretă, prin pădure, prin spatele Muzeului în aer liber, pe care mi-a revelat-o Călauza mea, un bătrânel biciclist de vreo 75 de ani...Mare om, dar care nu a putut să-mi oprească şovăiala care m-a cuprins la intrarea pe Aleea Călăreţilor...Aveam în faţă aleea, care mi se deschidea largă, liberă de maşini...Ce mi-am zis: Hai că părăsesc pista, că-s prea mulţi pietoni infiltraţi printre biciclişti. După 3-4 metri, în stilul meu caracteristic de răzgândicioasă, continui să reflectez în grabă Da' de ce totuşi să nu merg pe pistă? Parcă e totuşi mai fain acolo...Virez brusc la stânga...Aaaaauuuu! Zdraannngggg! Aţi păţit ceva? Eu udam florile în gradină şi am auzit căderea bicicletei! Haideţi să vă spălaţi pe faţă..M-am speriat, m-am pipăit, credeam că-s plină de sânge...Apă rece, rece, bună, bună, doar cotul drept zdrelit...Vă aduc Rivanol, să dezinfectăm. Eu deja m-am obişnuit, săptămânal se întâmplă niscai accidente din cauza bordurii. Da, aţi înteles totul bine, nehotărârea şi lipsa acuităţii vizuale, mi-au venit de hac. Am confundat bordura cu o linie albă, mai groasă. Dar, noroc cu tata, care ne-a învăţat multe când eram mici: să ne batem, să cădem corespunzător, ca nu cumva să ne rupem ceva...Dar şi cu Călăuza, care la cererea mea expresă şi total anapoda, dată fiind situaţia, a imortalizat momentul de după. Multumesc domnule Toma!
Să-mi fie învăţătură de minte, toatele lecţiile pe care le-am învăţat în acest scurt concediu, care s-a terminat azi!