24.2.13

Cu drag Beznei...printre vise de lumină & fotografie...

Se lucrează la noi în birou, se fac transformări, se umanizează spaţiul, se construiesc pereţi...până în tavan şi treptat, dar uniform, şi din punctul de vedere al ritmulului de lucru şi din cel al dispariţiei luminii, se instaurează ea, Bezna.
N-ar fi de dorit totuşi să-mi încep povestirea cu o introducere cât de cât inteligibilă? Mă raliez acestei auto-doleanţe şi mă apuc să descriu conformaţia biroului:
- se intră pe uşa principală, aia pe care stă scris ce formaţie profesională au locuitorii de la parterul Casei Hermes.
- se ajunge într-un fel de antreu, care face legătura între alte două încăperi. Una, chiar în faţă, cu pereţii din lemn până la înălţimea de vreo doi metri şi ceva, până la tavan mai rămânând alţi doi metri liberi, iar a doua, prima la dreapta, biroul meu din mai 2011.
Avem cadrul general...auzim scrăşnituri de bormaşină, bătăi de ciocane, târşâit de scară metalică pe podele, dar noi lucrăm cu spor. Nimeni şi nimic nu ne perturbă în spaţiul nostru dotat cu calculatoare neperformante, dar cu spor în ale marketingului & ale educaţiei muzeale. Dar, la un moment dat, se face ora unu, ora mărului cu biscuiţi. Logic, trebuie să îl spăl şi mă grăbesc afară din birou spre sursa de apă, dar mă trezesc în întunericul teribil al holişorului. Bezna îmi dă idei de postări pe blog, muzică Fear of the dark, referatul de rezolvare a situaţiei înnegurite şi strângerea dovezilor întru amintirea senzaţiilor prin care am trecut. Proba cea mai bună a fost una, două, trei ş.a.m.d poze şi atunci mi-am amintit brusc de cursurile de fotografie de la "Image Art" Sibiu. 
De ce? Pentru că am avut probleme, clar că bliţul nu putea vizualiza Întunericul. Sau? Ok, scot bliţul şi iese...Ies pozele mişcate aşa cum v-am obişnuit, dar nu că mi-ar place aşa ceva sau, mai rău, m-aş şi lăuda. Deci, logic, am nevoie, cum vă spuneam şi data trecută de un curs foto profesionist. Mai am cel puţin o problemă, ştiu oare cu adevărat să încadrez bine o imagine, cunosc toate secretele apărătuţului meu Hp? NU, clar! 
Dar îmi place să fac poze, am dorinţa de a-mi creea toate premisele de a fi un fotograf bun, vreau ca după finalizarea unui curs dedicat acestei pasiuni, acreditat, pe deasupra profesionalismului inerent al trainer-ilor, de Ministerul Muncii, Cercetării şi Educaţiei, să fiu o superşmecheră în arta imortalizării imaginilor? DA, cu certitudine!
Am dat exemplele foto de mai sus din două motive: 1) Pentru a vă revela soluţia de moment cauzată de cererea mea de izolare aka gonire a beznei, şi anume becul atârnat cu profesionalism, în avangarda lămpii promise şi  2) Pentru a vă arata necesitatea evoluţiei mele în domeniul pe care îl ador şi trecerea de la stadiul de diletant la cel de artist fotograf. Şi cred că aici, la Şcoala de Fotografie IMAGE ART, voi avea şansa dezvoltării personale pe care mi-o doresc, iar muzeul va fi unul dintre beneficiarii direcţi...Na, ce fain va fi!


ps via Celestine: "Şi Întuneriucului îi este frică de Lumină!"

17.2.13

De ce nu trece?

Vreau să se ducă pe Apa Sâmbete!!! Azi ar fi propice, dar oare despre sâmbăta asta e vorba în propoziţie sau mă letargesc în continuare aşteptând-o pe cea fastă? Am crezut cu întoarcerea în câmpul muncii după aproape trei săptămâni la "pas" de odihnă şi părăsire relativă a muzeului mă va superenergiza, mă va scoate din tiparele/ automatismele de care m-am săturat, mă va arunca în tumultul neprevăzut al cotidianului activ. Am aceeaşi faţă încruntată, cu buzele îndreptate invers proporţional stării de zâmbet drăgălaş...Deci, n-a trecut. Ea...letargia, chit a fost în carantină...Puseul şi-a luat în schimb zborul, în tempo andante în semiton sincopat cu solumedrolul cortizonat aplicat uneia dintre venele mele de la mâna stângă...cam blocată de felul ei şi extrem de lentă în acţiunea de a circula regulamentar.
Totuşi miercuri m-am bucurat. A fost primul Blogmeet a lui 2013 (Tudor a scris aici şi la timp raportul complet;) despre care eu scriam în legenda fotografiei făcute cu mobilul şi postate pe facebook: "Blogmeet Sibiu, Mediaş şi bloggerul Martin Harris, Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România! Aici la Pardon Cafe...Abia aştept să ajung acasă să citesc blogul lui Mr. Martin...pe site-ul Ambasadei!"...
Acasă am ajuns în seara aia..dar ţi-ai găsit, iar m-a apucat blegeala..[voi să nu credeţi acum că-s o sucită care nu-şi ştie controla stările psihice, dar cum să-ţi continue bucuria & energia câştigate după-masa, când seara revine moleşeala şi răul...per ansamblu?!?] 
Şi totuşi...clar, poza nu este dintre cele mai reuşite, probabil am lacune mari în ale fotografiatului. Am un aparatuţ micuţ de tot, un Hp Photosmart E 427, pe care nu îl cunosc îndeajuns, iar imaginile pe care mi le face telefonul mi le mişcă adeseori mâna neînvăţată, încât stârnesc probabil zâmbete zeflemitoare unora dintre privitori/ comentatori/ critici. Nu e vina mea că poate, mai bine zis, cu siguranţă, nu reuşesc să fac o fotografie la care să te uiţi cu drag, e vina neinstruirii mele..
Dar, fără să mă pierd în prea multe fiţe şi fasoane, am găsit soluţia, că totuşi e o preoblemă frustrntă pentru a cvasiartistă ca mine: cursurile foto al Şcolii de Fotografie Image Art. Şi după ce o voi frecventa, voi afla secretul acestei meserii & profesii atât de faine...atât de pasionante. Credeţi că doar gura..scuze, tastatura e de mine? Ia uitaţi-vă aici la programa acestui curs de tehnică şi artă fotografică. Abia aştept! Pot să mă înscriu acum şi aici? Menţionez că nu am aparat foto DSLR...dar conform punctului 16 din secţiunea "Întrebări frecvente" voi primi, pe perioada stagiului de pregătire, un aparat, în ordinea confimării înscrierilor. 
Deci, servus, am tulit-o la înscris! Pentru că totuşi e noapte...iniţial, am la îndemână doar Facebook-ul celor mai profi cursuri foto din Sibiu şi nu numai...



2.2.13

Carantina de odihnă...

Volens-nolens sunt în concediu de odihnă...Da, cu asta am cam zis totu'! De ce naiba însă mă simt ca-ntr-o izolare ciudată vizavi de restul lumii, doar cu mine alături, drept personaj principal? Pentru că singurătatea îmi trasează tot felul de gânduri alambicate...mă leneveşte, mă amăreşte într-un fel..ioi, cred că acreşte ar fi fost senzaţia gustativă cea mai potrivită...Continui însă cu giumbuşlucurile de factură contradictorie admiţând realitatea că nu-s chiar atât de solitară, dimpotrivă...Laptopul meu e de fapt în carantină...îşi aşteaptă doctorul din Germania săptămâna viitoare, iar eu îi sunt dădacă cu responsabilităţi extinse...Asta pentru că nu mă pricep şi îi tot s(t)imulez diletant resuscitările de fiecare dată când e în prag de colaps. Dar cine are răbdarea să-i aştepte toate lentorile cauzate de "viermii" care-i colcăie prin sistem? Cine citeşte vreo opt-zece pagini din Călătorie până la capătul camerei câtă vreme dragu' de GreenCharme Dell Vostro 1000 se face că gândeşte abisal la întrebarea lui de boală bază: ce a fost mai întâi oul sau găina? Oare la ce găină se referă? Face vreo aluzie la această gallus domestica (cică:D) care-i scurmează printre rarele pase de reviriment în căutarea acelor popasuri care-i sunt necesare ieşirii din propria-i amenoree socială. Ok, trecem peste faza cu găina..că-i nu-i o imagine prea laudativă la adresa subsemnatei şi mai arunc o întrebare care mă bântuie: cine stă cu sufletul la gură, într-o frică prelungă şi constantă să nu-i pice browser-ul...
Nu ştiu răspunsurile pentru că azi am fost în oraş şi l-am lăsat singur-singurel...iar mica mea descoperire se pliază pe stările nostre luate la un loc...Dovada stă în vizibila carantină a acestui apartament de pe Şaguna.