24.2.13

Cu drag Beznei...printre vise de lumină & fotografie...

Se lucrează la noi în birou, se fac transformări, se umanizează spaţiul, se construiesc pereţi...până în tavan şi treptat, dar uniform, şi din punctul de vedere al ritmulului de lucru şi din cel al dispariţiei luminii, se instaurează ea, Bezna.
N-ar fi de dorit totuşi să-mi încep povestirea cu o introducere cât de cât inteligibilă? Mă raliez acestei auto-doleanţe şi mă apuc să descriu conformaţia biroului:
- se intră pe uşa principală, aia pe care stă scris ce formaţie profesională au locuitorii de la parterul Casei Hermes.
- se ajunge într-un fel de antreu, care face legătura între alte două încăperi. Una, chiar în faţă, cu pereţii din lemn până la înălţimea de vreo doi metri şi ceva, până la tavan mai rămânând alţi doi metri liberi, iar a doua, prima la dreapta, biroul meu din mai 2011.
Avem cadrul general...auzim scrăşnituri de bormaşină, bătăi de ciocane, târşâit de scară metalică pe podele, dar noi lucrăm cu spor. Nimeni şi nimic nu ne perturbă în spaţiul nostru dotat cu calculatoare neperformante, dar cu spor în ale marketingului & ale educaţiei muzeale. Dar, la un moment dat, se face ora unu, ora mărului cu biscuiţi. Logic, trebuie să îl spăl şi mă grăbesc afară din birou spre sursa de apă, dar mă trezesc în întunericul teribil al holişorului. Bezna îmi dă idei de postări pe blog, muzică Fear of the dark, referatul de rezolvare a situaţiei înnegurite şi strângerea dovezilor întru amintirea senzaţiilor prin care am trecut. Proba cea mai bună a fost una, două, trei ş.a.m.d poze şi atunci mi-am amintit brusc de cursurile de fotografie de la "Image Art" Sibiu. 
De ce? Pentru că am avut probleme, clar că bliţul nu putea vizualiza Întunericul. Sau? Ok, scot bliţul şi iese...Ies pozele mişcate aşa cum v-am obişnuit, dar nu că mi-ar place aşa ceva sau, mai rău, m-aş şi lăuda. Deci, logic, am nevoie, cum vă spuneam şi data trecută de un curs foto profesionist. Mai am cel puţin o problemă, ştiu oare cu adevărat să încadrez bine o imagine, cunosc toate secretele apărătuţului meu Hp? NU, clar! 
Dar îmi place să fac poze, am dorinţa de a-mi creea toate premisele de a fi un fotograf bun, vreau ca după finalizarea unui curs dedicat acestei pasiuni, acreditat, pe deasupra profesionalismului inerent al trainer-ilor, de Ministerul Muncii, Cercetării şi Educaţiei, să fiu o superşmecheră în arta imortalizării imaginilor? DA, cu certitudine!
Am dat exemplele foto de mai sus din două motive: 1) Pentru a vă revela soluţia de moment cauzată de cererea mea de izolare aka gonire a beznei, şi anume becul atârnat cu profesionalism, în avangarda lămpii promise şi  2) Pentru a vă arata necesitatea evoluţiei mele în domeniul pe care îl ador şi trecerea de la stadiul de diletant la cel de artist fotograf. Şi cred că aici, la Şcoala de Fotografie IMAGE ART, voi avea şansa dezvoltării personale pe care mi-o doresc, iar muzeul va fi unul dintre beneficiarii direcţi...Na, ce fain va fi!


ps via Celestine: "Şi Întuneriucului îi este frică de Lumină!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu