22.6.14

...zece...

Una este luna,
Doi sunt şerpii moi,
Trei, un cerc cu clopoţei,
Patru-nseamnă teatru,
Cinci e un arici...nu poţi să-l explici,
Şase sunt frumoase,
Şapte scări la miazănoapte,
Opt e un covrig copt,
Nouă e un coş cu ouă,
Zece...niciodată nu-l începe întrece!

Aşa suna o poezie pe care o ştiu de la grădiniţă...Era acel moment al vieţii în care Eliza atingea cu nesfârşită uimire, mixată cu teamă, tainele numerelor care, mai târziu, urmau s-o obsedeze...Dar, nu aşa alandala..la nimereală, ci selectate de filtrul emoţiilor şi ţinute minte în funcţie de forţa lor...
Nu mă pot dezbăra de tertipurile pe care le aplic ... de nu mai ştiu când. Acelea de a lungi, prin orice mijloace, conversaţia, de a mă ascunde după cuvinte, de a continua să rămân datoare cu explicaţiile promise acum o lună şi ceva şi, bălăcindu-mă într-o lene ignorantă, să ascund răspunsul la propria-mi întrebare: de ce drequ' nu mai scriu?
Ieri seară...mi-am dat seama că mai am o boală....în afara celor două (re)cunoscute. Am diagnosticat-o singură, fără consultanţă de specialitate, dar cu ajutorul sunetelor, a cuvintelor, a amintirilor şi a micii-mari, dar importantei bucurii care mi-a smuls câteva lacrimi (nu multe, două-trei-patru-cinci-şase-şapte-opt-nouă-zece...şi atât) şi odată cu ele...a "etalat" şi straşnica diagnoză...A mai zis-o cineva? Probabil că da...Oare cum să mi-o denumesc? E la latitudinea mea. Să-mi încerc puterile în limba engleză...şi după aceea s-o traduc...sau s-o las pe ea să mă traducă :D...Chronic emotional insensitivity. Eu care mă extaziam la orice pală de vânt care-mi răsfira părul, la orice rază de strecurată printre frunzele verzi, la orice nor fain...la aproape la orice...în ciuda tuturor frumuseţilor care mă înconjoară...am ajuns la cumplita insensibilitate emotivă cronică
Diagnosticul recunoscut e pe jumătate iertat...sau va trebui să-mi analizez vorbele aruncate în ultima vreme...te miri pe unde? Se cere o retrospectivă...Off, înnebunesc acum..e prea mult de scris..
Ok, retrospectivă să fie...dar, total aleatorie şi, cât de cât, inteligibilă...Scurt/ 2: Acum vreo săptămână-două mă întreba cineva, având în vedere pregătirile pentru Ziua Universală a Iei şi pentru că mă vedea îmbrăcată cu o ie cu mânecă scurtă: Tu de ce porţi Ie? La care eu i-am răspuns spontan, fără să mă gândesc prea mult: Ca să nu se prindă oamenii că am sufletul negru...
Ieri după-masă...am căutat poze cu mine în ie...Am găsit una...Asta de aici, despre care scriam pe Facebook: IA mea...mi-am găsit din întâmplare un selfIE...înainte să ajungă la modă...un selfIE care încalcă orice regulă tehnică, dar care mi-a amintit de o zi faină din mai 2012...la exact şase ani de maiu' lui 2006, când mi-am auto-cumpărat Sufletul...vizibil şi la un an după ce mă angajasem trup şi suflet la muzeu...!
Tot ieri, da' ieri seară, la mine la muzeu, ascultându-l şi trăindu-l pe Florin Chilian, m-am hotărât să-mi încep vindecarea...Mulţumesc Future Capital, mulţumesc Muzeule ASTRA, mulţumesc prieteni dragi de aproape şi de departe, vizibili şi invizibili, simţibili şi nesimţibili...Mulţumesc tuturor!

ps Nu uitaţi!
Mai avem două zile de poveste!



pps chiar dacă...
am ascultat
în flux continuu
nu cumva există vreo
mirare...
psihologică
referitoare la melodia
aleasă?
Ioi, vindecarea e
...aproape :))!