11.12.09

Dezvaluiri...despre mine...pentru mine, dar si pentru voi!

Nu vreau sa scriu acest post, dar mintea mea lucreaza de cateva zile (pardon nopti) la el...Pana la urma, este foarte deranjant sa nu fi lasata sa dormi de prea-plinul gandirii nocturne, in stil insomniac.As vrea sa fiu scurta, sa va povestesc cea mai importanta noutate (veche de un an si trei luni, a vietii mele), dar sigur nu o sa pot. Vreau s-o pun pe tapet, pentru a fi eu linistita si explicata...da, probabil, vreau sa scriu si dintr-un anumit orgoliu, narcisim, laudarosenie...s.a. de genul asta, desi o sa vedeti (cei care nu stiti deja) ca e destul de (de fapt, foarte...nu absolut, dar foarte) grav! Viata mea s-a schimbat...Din septembrie anul trecut, am ceva nou, e o boala. Incurabila, sonora ca si denumire, o boala care sperie (inclusiv pe mine...:P) Denumirea poate aduce si variante hazlii, poate dureroase pentru cei pentru care vorbele conteaza mai mult decat e nevoie. Hai s-o zic...m-am saturat de introduceri in care nu zic aproape nimic. Este vorba de SCLEROZA MULTIPLA RECURENT REMISIVA. Acum o groaza am si eu...sa nu se transforme in progresiva, ca totul va deveni naspa si din ce in ce mai naspa. De bine de rau, pot sa scriu blogul asta, peste o ora ma duc sa ma intalnesc cu un bun prieten...sa discutam politica...Deci, viata merge inainte.
De ce scriu despre asta...sa ma justific poate, sa ma explic, in primul rand mie insami, desi eu ma cunosc intr-o proportie de aprox. 75 %. Nu e o boala venerica, nici una transmisibila,
deci nu e secreta, nici de ascuns, nici de lauda, este...pur si simplu. Scriu pentru ca, desi ziceam ca eu nu am acel orgoliu super-politicianist sau super-carierist, am un orgoliu foarte important. Nu vreau sa fiu catalogata in gandurile prietenilor, cunoscutilor, necunoscutilor si, poate, posibililor invidiosi sau chiar dusmani (desi, nu-i am :P...sunt saraca lipita pamantului la acest capitol...dar, bineinteles, nici n-as vrea sa caut bogatia acestui domeniu)...dupa urmatoarea sintagma, parerea mea, de multe ori formala: "Vai, saraca fata, e bolnava, abia se misca, oare cum rezista?" Nu vreau mila, nu vreau menajare. Vreau ajutor, dar doar cand il cer eu si eu nu voi cere acest lucru decat atunci, cand am nevoie. E teoria bunului simt, pe care o voi aborda, poate, daca voi mai avea chef, intr-alta povestire, la gandurile care mi-au fost date de alegerile prezidentiale, din acest an.
Offf...am inceput sa scriu alaltaieri...Acum, recitind cele scrise deja, m-am plictisit. Vreau sa trec rep
ede...si peste aventurile din spitalele patriei (dragute aventuri)...nu ma pot abtine sa nu povestesc cate ceva. De exemplu, iulie 2009, dupa un minunat team-building pe care l-am organizat la muzeul nostru (ar trebui macar o poza de la tunsul oilor), binenteles contracost (nu ne vindem ieftin, valoarea) m-a apucat un puseu. In agitatia mea...si bucuria actiunii nu mi-am dat seama ca e soare afara si ca ma bate in cap, contrar tuturor sfaturilor, speciale pentru boala mea. Nu aveam nici ochelari de soare, nici palaria mea verde, nimic, doar bucurie, zambate si organizare. De a doua zi am inceput sa vad rau, mi-a scazut acuitatea vizuala cu mai mult de 75%. Ok, iar trec, spre spitalul neuro din Tg Mures. Buna mancare (chit ca fara sare, ca luam cortizon in perfuzii, dar bine gatita), faine colege de birou, pardon salon (bolnave...rau mi-a parut, am facut totul pentru a le face sa rada, am si reusit :P, am ramas prietene. Salutari, Mirela!), liftiere tepoase, negocieri reusite in domeniul cumparaturilor florale...Nu io ofeream florile, ci doar scoteam preturi bune...la jumate, bancuri, bancuri si iar bancuri in parculet (au fost imortalizate pe telefonul de la Mikidutza), bineinteles a aparut volens-nolens personajul Eliza ecologista. Am urat faptul ca o asa de frumusete de parc era acaparat de gunoaiele aruncate de vizitatori si bolnavi. A doua zi, am demarat ecologizarea...care a dat roade spre sfarsitul saptamanii. Roade la jumate din asteptari...nu se mai aruncau pe jos rebuturile. Stai ca uit...am fost impresioata de elicopterele Smurd - ului...! Iar m-am plictisit...ma duc sa fumez, mi-e si somn! Revin!
In concl
uzie, v-am zis ca am din iulie trei noi principii: le repet - Carpe Diem, Festina Lente si Dolce Farniente, adoptate sub imperiul zicatorii, invatate de la tata de cand eram mica: Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! Problema e ca am total o alta viziune asupra vietii. De ce a trebuit sa vina boala pentru ca eu sa imi pun ordine in ganduri, sa imi dau seama ca nu e nevoie de "da-i si lupta!", pentru ca cel putin o solutie pozitiva sa apara si sa poata fi pusa in aplicare, de ce m-am dedat propriului meu stres (mai ales pe probleme sentimentale:P si de servici) si i-am intrat in mreje, fara sa imi dau seama ca stresul nu exista? Intrebarile sunt retorice , acum insa...stiu raspunsul, dar si solutiile.
Mai vreau o ultima concluzie: ce frumoasa, dar si linistita e viata, iar greutatile ei pot fi tinute sub CTRL, dar si trecute cu brio, asa cum mi-am stabilit! Si daca nu credeti...functioneaza. Din iulie 2009, pentru mine!