31.12.13

Pluguşor (eco) de la Green Charme, ediţia a IV-a, 2013/ 2014

Am o problemă infimă, neînsemnată, neimportantă, minusculă..(Mai vreţi sinonime? E prea înaintată ora şi plinătatea zilei care tocmai se încheie mi-a stors resursele corespondenţelor semantice) cu standardizarea, de la an la an, a textelor cuprinse în mesajele transmise via telefoane mobile, poştă electronică, site-uri de socializare ş.a. cu ocazia sărbătorilor. Grav, nu? :)
Aşa că, acum patru ani am decis că lamentaţiile-mi, de obicei gândite şi rareori rostite, şi-ar putea găsi obştescul sfârşit folosind antidotul cel mai eficient: variaţiunile cât de cât creative pe tema dată de spiritul sărbătorii aflate pe rol. Şi-am pornit la drum...
Mi-am ales trecerea dintre ani, am selectat cuvintele-cheie ale urărilor clasice şi am brodit Pluguşoare, anual, începând cu 201120122013...Şi continui aşa! Puţină atenţie, vă rog!

Aho, aho, copii şi fraţi!
Mâine anu' se-nnoieşte,
Pluguşorul de porneşte
cu vrăji mari de la Eliza:
Hocus-pocus! Nu e criza!

La mulţi ani cu sănătate,
cu dorinţele-mplinite toate!
Iar anul care-i pe vine
s-aducă la toţi numa' BINE:

Fericiri nesecate,
Bucurii nenumărate,
Bogăţii nefracturate/ necianurate
Inspiraţie-n alegeri de soluţii adecvate
Implicare-n SAL(gard)ARE...
Pentru că, astfel, tot Omu' are
Norocul Bun...pe Asigurare!



ps..revoluţie? Eu văd evoluţia doar în numărul de caractere al sms-ul pe care îl voi trimite dimineaţă, sunt şase într-unul:)! Noapte bună...închei abrupt pentru că deja casc de-nghit monitorul...şi nici măcar fotografia nu am ales-o, d-apăi piesa de final de an?
pps..Am încheiat atât de abrupt...încât, aseară am dat bir cu fugiţii şi m-am întors azi, teribil de obosită, să-mi închei misiunea..cu muzică şi inimă tot înainte..







25.12.13

Dacă nu acum, atunci când? Crăciun fericit!

Am făcut grevă fără s-o anunţ. Dar m-am pierdut în spontaneitatea-i, fără să am motive plauzibile. Vineri, 13 decembrie, credeam că a fost picătura care părea sortită să umple paharul penuriei ce-mi popula blogul. Dar, m-am înşelat...N-a fost de ajuns că m-am bucurat împreună cu colega mea de grădiniţă birou pentru premiul pe care Muzeul ASTRA l-a luat la Gala tineretului sibian, ediţia a II-a, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu, şi anume Cel mai bun proiect de/pentru tineret al anului 2013! Nu cred că mai sunteţi curioşi de titlul şi conţinutul lui, pentru că deja mă simt cum vând castraveţi la grădinar, dat fiind faptul că aceste detalii sunt actualmente ştiute de toată lumea. Ne e deloc profi să fac asemenea presupuneri...[dar cine a zis că eu aş fi "profesionistă"?:)] pentru că poate a mai rămas unul dintre voi, cititorii mei de peste mări şi ţări, sau de ici colea, căruia să-i fi scăpat ştirea. Pentru a nu se aşterne uitarea ca neaua care nu mai vine de Crăciunul ăsta primăvăratic, fiind apreciat pentru „calitatea valorificării patrimoniului şi pentru imaginaţia folosită în metodele de educaţie nonformală”, premiul galei a "zburat" spre Obiect şi poveste. Teatru de umbre la Muzeul ASTRA.   Faza-i că iar am fost pe fază: instantanee cu un "săpun" HP, puţin crăpat, dar încă funcţional, aranjamentele decorului cu trofeul inclus pentru poza live jertfită Facebook-ului, cu sms-urile de anunţare a veştii celei bune...pe la directori, pe la rude. Culmea, ca un făcut, nici pe mine nu m-am
uitat, emoţiile şi îndemnurile repetate aproape obsesiv: Crede, crede, crede! mi-au creat şi mie ceva...Foamea celor Trei Sandviciuri (atenţie! cifră magică, de poveste!:) care au fost hăpăite de sus-semnata în goana îndeplinirii tuturor planurilor zilei de vineri, 13! 
De câteva zile, în scurtele răstimpuri de respiro, umpleam de zor o cutie de pantofi cu cadouaşe pentru o fetiţă necunoscută - nu săriţi ca fripţi la noua, dar vechea invenţie de cuvânt: cadouaş=cadou micuţ şi, în plus de dimensiunea intuită, substantiv diminutivat - marcă clară eliziacă:), eram ocupată cu & de ideea ce-mi fusese indusă de o colegă bloggeriţă, Mădălina, pe numele ei, dar tot necunoscută...(mulţumesc, Crăciun fericit, Mădălina!). 
Imediat ce am terminat cele trei poveşti sandviciuri de poveste...am sărit într-alta..a cărei finalizare era prognozată în următoarele 58 de minute. Înapoi la muzeu, scos cutia de sub birou, adăugat şosetuţele cumpărate din Târgul de Crăciun, aprins calculatorul (...încă nu-mi era stricat monitorul..), căutat pe Facebook orarul ultimei zile de primire a Cutiilor de Pantofi care trebuia să fie depuse cu drag la Atelierul lui Moş Crăciun din Târgul de Crăciun, aproape de mine, în Piata Mare, până vineri, 13, ora 20. Iar simt că mă pierd în vorbe şi nu spun esenţialul...proiectul prin care sute de copilaşi orfani, din întreaga Românie, s-au luminat la vederea ShoeBox-ului colorat şi doldora de drăgălăşenii, venit direct de la Moş Crăciun, prin intermediul ajutoarelor sale, noi, pseudo elfii.
Da, recunosc, am vrut să fiu din nou elf, cum am fost acum trei ani..ioi, iar a venit cifra magică..

Şi am fost, în termen, vineri, 13. Ghiciţi care e cutia mea? E simplu, da' cât m-am chinuit...:)! 
S-o împachetez frumos, cât de cât..Oare am reuşit?

Şi, colac peste pupăză, m-am şi demascat, după câteva seri...
Da' să ştiţi că io am câştigat bătălia maşinuţelor, la care visam de trei ani încoace. 
Şi v-aţi prins..iar a venit elful cel rău...care, în ciuda, ambiţiilor zăpăceşti, va fi iertat...

...acum, de Crăciun, când vă doreşte tot binele din lume!
CRĂCIUN FERICIT!







2.12.13

Ce notă îmi daţi? DOI..NA!

Recunosc, e ultima notă pe care o voi lua la SuperBlog 2013...Asta pentru că de aproape două luni încoace am luat-o cam tare pe altă cărare, decât aceea de a fi perfect fidelă concursului, în care m-am rearuncat cu capul înainte, fără să-mi protejez nici ochii, nici faţa, nici mâinile, nici gândurile zvăpăiate...Şi, mai tre să recunosc că pe ochişorii mei, nici eu nu-i mai recunosc, darmite pe ai altora, care mi se perindă dimineţa, ziua-n amiaza mare, după-mesele sau serile printre faldurile perdelei sprâncene.... genelor. Se vede cu ochiul liber că mi-e somn? 
Mi-a venit o idee creaţă, ce-ar fi să-mi spun eu mie, însămi, o poveste de adormit Irine & Elize? Da', aveţi grijă, dacă adorm cineva să se sesizeze şi să mă trezească de urgenţă, că mintenaş se face iarăşi ora fatidică, ultima...yess, yess, yess, 23.59.
Era odată, în anul...nu mai ştiu. Eram mică rău...da' era după '88, că bunica deja vânduse casa din Sub Arini şi stătea la bloc...pe Siretului. Deci, clar aveam vreo zece-unşpe ani, da' nu eram nici pe departe domnişorică...nici măcar nu puteam să-mi tai singură unghiile de la picioare, pe ălea de la mâini le rezolvam singură...prin operaţiunea de roadere...[Măi, mă faceţi să vorbesc adevăruri la ceas de mare oboseală!] 
Ştt..ştt Aşa, şi cum ziceam? Vorbeam de unghiile de la picioare..De-abia, de-abia ştiam să ţin foarfeca în mână, da' păi să mai nimeresc unghiuţele! Pentru treaba asta era Bunica! Şi, într-una din zilele rutinei săptămânale, se uită cu atenţie la tălpile şi călcăiele mele şi-mi spune: Ce picioare frumoase ai, să ai grijă de ele. Crema asta..[ţin minte şi acum cutia pe care mi-a arătat-o atunci, şi, culmea, am găsit-o căutând-o, acum, cu ajutorul lui Mr. Google, primul meu prieten virtual.]...Gerovitalcare abia s-a inventat, este divină. Păcat că nu au făcut-o mai repede, că acum eu sunt bătrână, împlinesc imediat optzeci de ani. Cum au făcut laptele Doina, că-i aceeaşi firmă...şi o mulţime de creme, de ce nu au fabricat-o mai repede? Dar, pentru tine a numa' bine, eşti încă mică...şi istoria i-a învăţat să culeagă ce-i mai bun din toată experienţa lor, şi tu, crescând mare şi cuminte, vei putea să-ţi alegi tot ce îţi este binefăcător. Crede-mă...După ani şi ani îţi vei aminti!
Da..mi-am amintit şi mi-am şi făcut o promisiune. Mâine dimineaţă, sau mai pe la amiază, de fapt, nu, că am un curs la muzeu, las pe seară...mă duc să-mi cumpăr o cremă specială, dar foarte naturală, crema nutritivă vitaminizantă Doina. E mică, e drăguţă, nu mă va încărca în exces, dar, în principal, o voi lua pentru că mă enervează praful, varul, râcâiala pereţilor noştri...la noi se lucrează de câteva zile..e şantier, ce mai tura-vura. Iar, drăgălaşa, dacă mă enervez vă servesc şi cu un miting-foto de Doine...
M-am enervat :D, de ce să nu particip şi eu la adunarea lor, mai ales că prin colaborarea KREM mi-a fost resuscitat interesul pentru grija faţă de mine, de propria-mi piele care nu are cantitatea optimă de substanţe hidratante şi emoliente, filmul hidrolipidic protector de la suprafaţa ei trebuie refăcut neapărat, iar protecţia eficientă împotriva substanţelor agresive - v-am zis mai sus :), a vântului, va începe, n-avea grijă:) a temperaturilor scăzute din ce în ce mai mult, e musai să-mi fie prioritate începând din această iarnă.



Puterea pateneriatului în blogosferă. Diletantisme eliziace. Retrospectivă incompletă.

Ioi, am început bine...Dau să caut şi eu un cuvânt întrebându-l pe unul dintre prietenii mei avizaţi, de obicei: Domnu' DEXonline, ia spune-mi şi mie ce e aia blogosferă. Nu că n-aş avea ceva habar, dar vreau să verific. Iote-te la printscreen ----> 
Hai, fuga, fuguţa că poate e available Mrs. Wikipedia, drăguţa..Ştie ea ceva, dar a rămas puţin în urmă, cam prin anul 2011. 
Hai, că-s tare şmecheră..am strâns ceva experienţe din blogosferă, excluzând intenţionat SuperBlog-ul 2012, cel de anul trecut, mai ales de la cea sibiană şi din vecinătate, de la Mediaş citire...
Mi-au plăcut, au fost energizatoare de mama focului, interesante, pe varii domenii, campanii şi bloggeri-prieteni: turism - #prinsibiulmeu - 20112012; social - Blog Action Day - prima participare în 2010, cu apa la atac.., apoi a intrat pâinea în prim plan, în 2011, pentru ca, în 2012, când deja mă plângeam de lipsa timpului, să povestesc despre The Power of We; filantropie - anul 2010 care a adus Darul meu pentru Crăciunul lor...din două surse, de aici şi de dincolo (a se remarca parteneriatul public privat, dincolo de online-ul nostru); cultură...aici ne-am strâns cu toţii: ZECE MARI SIBIENI (a fost cea mai amplă, total utilă şi absolut senzaţională întâmplare blogosferică...) şi ROMÂNIA - Sunt mândru că sunt român! E bună reamintirea asta, acum după întâiul nostru decembrie...aici nu am fost doar noi, sibienii, ci şi bloggerii din ţară, chiar şi cei de peste hotare...
Nu cred că, voi, juriul probei cu numărul 27 al competiţiei SuperBlog 2013 aveţi timpul necesar parcurgerii întregii retrospective blogosferice incomplete de tip eliziac, începute prin anii 2009-2010, şi pentru că îmi fac mea culpa pentru toate întârzierile posibile pe care le-am experimentat la ediţia acestui an, nu am nicidecum această pretenţie acum, pe ultima sută de metri a concursului. De aceea, mai bine trântesc o concluzie absolut personală, răspunzând la întrebarea cum văd eu un parteneriat în blogosferă. 
Parteneriatul din online 
trebuie neapărat să îşi aibă unele dintre acţiuni, 
dar, mai ales, efectele în offline
Beneficiul clar e sufletul!
q.e.d.




ps..din păcate, mă pun rău cu juriul, Zelist / TreeWorks, partener SuperBlog 2013, acum la spartu' târgului concursului, transmiţând un singur mesaj, un pic nelalocul lui. Eu mi-am înscris blogul de ani buni pe Acea Listă, pe Ze List, îmi umăream suişurile şi coborâşurile...dar, de câtva timp, n-am mai făcut-o şi, nu mică mi-a fost surpriza, să nu-mi găsesc bucuria mea...bloguşorul meu...pe lista voastră..De ce oare? Mămica nu mea se supără!
pps...cogito ergo sum!



1.12.13

Dacă vântul nu suflă în pânze, vâsleşte!

Dragi spiriduşi ai cadourilor de lux făurite cu dragoste şi oferite din inimă aka LuxuryGifts.ro, vă cer scuze pentru întârzierea cu care particip la cea de-a douăzeci şi şasea probă a SuperBlog 2013, acum pe finalul competiţiei, dar într-o zi în care nu mă pot abţine în a ura României şi tuturor românilor un La mulţi ani!, coroborat cu un îndemn extrem de motivaţional: "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,/ Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!/ Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,/ Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;/ Căci rămîne stânca, deşi moare valul,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc." Mihai Eminescu - Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Şi acum să trecem la oile mărgelele noastre austriece, cristalele Swarovski, fabricate de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi răspândite, de atunci, în întreaga lume, aniversata noastră Românie nefiind ocolită. Ba chiar mai mult, aici, şi-au stabilit cartierul-general al batalionului de lux spiriduşii, care m-au tras de mânecă şi mi-au amintit de un vis, pe care sunt pe cale să-l pierd. Dar, conştientizând un asemenea risc, logic este să-l previn, trecând, ca tot omu', prin diferitele faze evolutive ale ideii de bază. 
Faza involuntară. Într-un neobişnuit acces de atenţie oferit Facebook-ului săptămâna trecută, am văzut cu bucurie că la Serile Sibiului, organizate de Asociaţia pentru Înfrumuseţearea Oraşului Sibiu, urma al nu ştiu câte-lea eveniment din cadrul proiectului "Cuvintele Sibiului", finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, şi anume dezbaterea despre Viaţa privată în Transilvania şi Sibiu
Faza spontană. Vinerea trecută încă oscilam în a participa la prelegerea din Cafe Wien, dar gândul bun pusese deja stăpânire pe mine, a alungat oboseala săptămânii nebune, dar faine de la noi de la muzeu şi a spus prezent la apel.
Faza rememoratoare şi acumulatoare de cunoştinţe noi. Ţineţi minte nebuniile mele comparative în materie de artă culinară germană vs/ împreună cu cea din spaţiul trasilvanean pentru Evul Mediu târziu? Cele începute în timpul facultăţii şi cvasi finalizate prin masterul din februarie 2011. Spun cvasi cu regretul lipsei mele de continuitate, pe care, prin prezentarea lui, ajungând la partea despre alimentaţia Transilvaniei dintre secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea (începând cu pagina 38, aviz amatorilor:), Bogdan, un vechi coleg şi prieten, mi-a indus, fără să ştie, un îndemn pe care acum, după principiul, Dar din Dar se face Rai, i-l returnez, sub formă de cadou virtual pentru ziua lui din 21 a lui Undrea: este vorba de o corabie, decorată cu cristale Swarovski tek, negru şi vernil, aşezată pe o placuţă inscripţionată cu proverbul latin: "Dacă vântul nu sufla în pânze, vâsleşte". Simt/ ştiu că aşa a procedat şi el. Mulţumesc!
Concluzie eliziacă: Vreau să cred că pornind de la ultima seară sibiană...motivaţia mi-a fost reanimată, pentru a nu mai folosi adverbul cvasi.