Dacă nu acum, atunci când? Crăciun fericit!

Am făcut grevă fără s-o anunţ. Dar m-am pierdut în spontaneitatea-i, fără să am motive plauzibile. Vineri, 13 decembrie, credeam că a fost picătura care părea sortită să umple paharul penuriei ce-mi popula blogul. Dar, m-am înşelat...N-a fost de ajuns că m-am bucurat împreună cu colega mea de grădiniţă birou pentru premiul pe care Muzeul ASTRA l-a luat la Gala tineretului sibian, ediţia a II-a, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu, şi anume Cel mai bun proiect de/pentru tineret al anului 2013! Nu cred că mai sunteţi curioşi de titlul şi conţinutul lui, pentru că deja mă simt cum vând castraveţi la grădinar, dat fiind faptul că aceste detalii sunt actualmente ştiute de toată lumea. Ne e deloc profi să fac asemenea presupuneri...[dar cine a zis că eu aş fi "profesionistă"?:)] pentru că poate a mai rămas unul dintre voi, cititorii mei de peste mări şi ţări, sau de ici colea, căruia să-i fi scăpat ştirea. Pentru a nu se aşterne uitarea ca neaua care nu mai vine de Crăciunul ăsta primăvăratic, fiind apreciat pentru „calitatea valorificării patrimoniului şi pentru imaginaţia folosită în metodele de educaţie nonformală”, premiul galei a "zburat" spre Obiect şi poveste. Teatru de umbre la Muzeul ASTRA.   Faza-i că iar am fost pe fază: instantanee cu un "săpun" HP, puţin crăpat, dar încă funcţional, aranjamentele decorului cu trofeul inclus pentru poza live jertfită Facebook-ului, cu sms-urile de anunţare a veştii celei bune...pe la directori, pe la rude. Culmea, ca un făcut, nici pe mine nu m-am

uitat, emoţiile şi îndemnurile repetate aproape obsesiv: Crede, crede, crede! mi-au creat şi mie ceva...Foamea celor Trei Sandviciuri (atenţie! cifră magică, de poveste!:) care au fost hăpăite de sus-semnata în goana îndeplinirii tuturor planurilor zilei de vineri, 13! 

De câteva zile, în scurtele răstimpuri de respiro, umpleam de zor o cutie de pantofi cu cadouaşe pentru o fetiţă necunoscută - nu săriţi ca fripţi la noua, dar vechea invenţie de cuvânt: cadouaş=cadou micuţ şi, în plus de dimensiunea intuită, substantiv diminutivat - marcă clară eliziacă:), eram ocupată cu & de ideea ce-mi fusese indusă de o colegă bloggeriţă, Mădălina, pe numele ei, dar tot necunoscută...(mulţumesc, Crăciun fericit, Mădălina!). 

Imediat ce am terminat cele trei poveşti sandviciuri de poveste...am sărit într-alta..a cărei finalizare era prognozată în următoarele 58 de minute. Înapoi la muzeu, scos cutia de sub birou, adăugat şosetuţele cumpărate din Târgul de Crăciun, aprins calculatorul (...încă nu-mi era stricat monitorul..), căutat pe Facebook orarul ultimei zile de primire a Cutiilor de Pantofi care trebuia să fie depuse cu drag la Atelierul lui Moş Crăciun din Târgul de Crăciun, aproape de mine, în Piata Mare, până vineri, 13, ora 20. Iar simt că mă pierd în vorbe şi nu spun esenţialul...proiectul prin care sute de copilaşi orfani, din întreaga Românie, s-au luminat la vederea ShoeBox-ului colorat şi doldora de drăgălăşenii, venit direct de la Moş Crăciun, prin intermediul ajutoarelor sale, noi, pseudo elfii.

Da, recunosc, am vrut să fiu din nou elf, cum am fost acum trei ani..ioi, iar a venit cifra magică..

Şi am fost, în termen, vineri, 13. Ghiciţi care e cutia mea? E simplu, da' cât m-am chinuit...:)! 

S-o împachetez frumos, cât de cât..Oare am reuşit?

Şi, colac peste pupăză, m-am şi demascat, după câteva seri...

Da' să ştiţi că io am câştigat bătălia maşinuţelor, la care visam de trei ani încoace. 

Şi v-aţi prins..iar a venit elful cel rău...care, în ciuda, ambiţiilor zăpăceşti, va fi iertat...

...acum, de Crăciun, când vă doreşte tot binele din lume!

CRĂCIUN FERICIT!