24.11.12

Mă numesc Champagne Ardenne...am fost o fetiţă mică...

...sunt la cea de-a douşcincea probă a SuperBlog 2012 şi momentan doar mă bucur, sunt veselă, tristă sturlubatică, sunt eu însămi şi îmi pornesc legenda cu amintirea ei. Ţineţi minte, cu siguranţă, aventurile mele din hambarul francez al anului trecut...hambarul din piviniţă! Am descris, fără foarte multe detalii suplimentare, atmosfera magică creată în lumina lumânărilor de lavandă, dar am omis intenţionat una dintre cele mai interesante întâmplări. Stranie, extaziantă, emoţionantă, frumoasă, într-un singur cuvânt. Câteva minuscule indicii v-am dat. "Am înţeles...se rezolvă! Vor fi aduse de un vizitator care şi-a anunţat sosirea, împreună cu o sticlă de şampanie adevărată. Şi s-a făcut din nou lumină...care a ţinut intermitent, doar atât cât să mă conştientizeze asupra dealurilor încărcate cu viţă de vie şi a istoriei lor - expoziţia De la vigne au vin  - 3 siecles d'histoire, asupra armelor şi podoabelor din preistorie şi până la carolingieni şi aspra osemintelor sfinte sau mai puţin sfinte ale înaintaşilor din Muzeul Saint-Loup." Habar n-aveţi ce avea să urmeze, care a fost metoda de conştientizare a Elizei, aflate sub influenţa deliciosului afrodiziac. Ochişorii au început să îi sclipească curioşi şi temători, pentru că faţa ei şi a "vizitatorului secret" au început să se perinde imaginile ce proveneau direct din Evul Mediu al regiunii Champagne, Franţa, unde se aflau.
...Era toamnă, ţăranii cu familiile lor, înconjuraţi de coşuri împletite din nuiele, lucrau de zor la culesul viilor. Dar nu cântau, cum s-ar crede, aveau feţele înnegurate, iar femeile îşi mai ştergeau câte-o lacrimă apărută din frustrarea muncii în zadar, cu care se învăţaseră de ani de zile, dar pe care nu mai vroiau să o continue în acceptarea ei, ajunseseră pe capătul puterilor.
Strugurii erau buni, zemoşi, dulci-amărui, dar vinul rezultat din ei era fad, acru, de nebăut...Dar femeile nu ştiau că mai marele satului tocmai se întorsese dintr-o lungă şi grea călătorie, marcată de multe piedici, gen tâlhari, drumuri inundate, mici războaie între diferiţii seniori însetaţi în câştigarea de noi vasali, dar care revenise printre ai lui victorios, cu însuşi Albertus Magnus, marele magician alchimist. 
Următoarele imagini care ne-au trecut prin faţa ochilor, deja holbaţi e uimire, au fost din nou muncile ţăranilor, care de această dată se auzeau cântând din toate puterile, iar dragele neveste & fiice nu mai pridideau să încarce mesele cu bucate, în vederea petrecerii de bun-venit dată în cinstea oaspetelui, Mare Vrăjitor, care sperau să le scape cumva de patima vinului rău din struguri perfecţi & a sărăciei lucii a regiunii lor dragi.
Ultima scenă ne-a dezvăluit misterul şampaniei din care tocmai sorbeam şi ne-a făcut martorii filmului online al naşterii unei legende ivite dintr-o pietricică, un granat. Cum aşa? 
Un şir lungi de butoaie cu mustul strugurilor proaspăt storşi şi masa imensă, plină cu fripturi, jamboane, supe, fructe, dulciuri şi alte bunătăţi, la care sătenii, îmbrăcaţi în haine de duminică stăteau tăcuţi, în aşteptare, dar sorbindu-l din ochi pe bătrânul cu ochi trişti, dar hotărâţi, care stătea în capul mesei. Aţi ghicit era EL, Albertus Magnus, cel care s-a ridicat brusc şi a rostit cu glas încet, dar care a răsunat ca un tunet în liniştea profundă: Cine este cel mai neprihănit, cel mai curat, mai nevinovat suflet să vină la mine. Nimic. Tăcerea s-a adâncit. Parcă nu mai respira nimeni. Ochii le erau mari, mai să le iasă din orbite, dar nu cutezau să se apropie. Şi deodată...un plânset ca un scâncet, apoi mai puternic, sfârşit într-un glăscior mic: Mama mea a fost cea mai bună, dar nu mai e! Ea trebuia să vină în faţa tuturor. Ea, doar ea!
Ochii alchimistului scapărară, apoi se ridică şi aleargă spre fetiţa de vreo zece anişori, îmbrăcată în negru, cu pletele-i blonde care se iţeau pe sub broboada prea mare pentru ea. Cum te cheamă? Tu eşti Aleasa! Îţi simt puritatea! Tu vei fi salvarea ţinuului ăsta blestemat de secole să rodească, dar roadele-i să-i fie stricate! Cum te cheamă? Printre sughiţurile de plâns se aude răspunsul: Mă cheamă Champagne Ardenne. Sunt o fetiţă mică fără părinţi, fără fraţi, fără surori...Nu am pe nimeni. Nu am nimic! 
Vei avea! Uite aici, îţi dau un Artefact preţios care va aduce bucuria atâtor oameni, pe parcursul tuturor secolelor viitoare, atât de mulţi încât nu le putem prevedea numărul! Dar în primul rând, va participa la bucuria ta atât de serioasă şi pură! Primeşte acest cadou, acest inel de argint rodiat decorat cu zirconiu cubic, foarte îngrijit lucrat. Dar nu îl ţine mult, ia-i Energia, uneşte-o ca a ta, apoi aruncă-l...aruncă-l în primul butoi cu must şi vei vedea cum vraja lui va stârni magia! Priveşte-l, ia-l, apoi aruncă-l în must! Poftim! 
Filmul legendei s-a încheiat odată cu ultimii stropi băuţi din paharele noastre. Fetiţa, cu ochii strălucitori, brusc îmbujorată de emoţie, aruncă inelul în primul butoi plin ochi de mustul strugurilor de curând culeşi & storşi de ai săi comeseni, o rază argintie cuprinde toate butoaiele, Champagne cade străfulgerată la pământ, iar Albertus Magnus cuvântează: Gustaţi, degustaţi, beţi, lăsaţi-o pe Champagne! E fericită acolo unde este acum. S-a întâlnit cu sufletul mamei ei. Cinstiţi-i memoria la fiecare înghiţitură a băuturii miraculoase, Şampanie să-i fie numele şi respectaţi promisiunea pe care i-am făcut-o salvatoarei voastre. Să aduceţi bucuria oamenilor de-a lungul veacurilor ce vor urma!



 ps Plăsmuire pentru al meu concurs drag cu asemenea probe, SuperBlog 2012.
pps Aviz amatorilor care au picat, din neatenţie, în meandrele postărilor mele anterioare...! Dragilor, scriu prea veridic, nu-i aşa?




Un comentariu: