Dragoste în şapte timpi...+ 1 = opt

Cavalerului meu...cu părul vâlvoi, dat câteodată cu zahăr îndoit în apă ca să-i stea şi mai înfoiat, romanticul incurabil care-mi spunea Du bist mein eiziger Reichtum...ca şi cum ar fi ştiut limba germană:) şi cum că ar trebui să se ferească de mine, punându-mă pe raftul cu otrăvuri.

CICĂ, SENIN (1)

Mă mir şi parcă nu mă mir

Şi simt şi parcă nu mai simt

De ce-i ala uşor să ştii că nu existi?

Roşesc, dar fruntea neagră e acolo

Une nici gânduri nu se-aud.

E chiar albastru cerul când lacrimi se închină?

În opt există viaţă ce sufletu-l stârneşte

Şi casele se schimbă şi frunze cad din tei.

Atunci, diurn se pierd îmbrăţişări-comori?

Lumina mi se-adună în colţuri, la ferestre.

Iar soarele se stinge sperând în viitor,

Căci roşu se preface-n negru sau în zbor?

Iar frunzele se-adună şi cresc în vijelie

Cu zgomot de maree spre lună urc, cobor...

Şi care e speranţa, când munţii-n avalanşă mor?

8.12.1999

Tot lui, Cavalerului la finalul poveştii cu Prinţi & Prinţese:

DELOC (2)

Suflet pustiu, de ce nu plângi

când ştii că vrei mirat să cerni nisipul lacrimii uscate?

Zig-zag-ul inimii-n bătaie nu-l auzi?

Eşti surd? Ţi-ai părăsit sălaşul?

Golit, lipsit de stropi-lumină,

furat de oaze primitoare ... stă pustiul.

Dintr-o suflare-n grabă ca tine s-a sleit,

iar dulcele-n curmală s-a stins nehotărât.

Fântâna e departe, tăcută-i emisfera,

ce zilnic, în rotire spre ce-a pierdut aleargă.

Dar zborul e strivit de prăbuşire.

Tăcerea, golul, setea, pustiul rezistă.

Dar inima nu. Deşi nu mai e tristă.

E DELOC.



19.12.1999

Extraterestrului...care a putut veni...

FUMAŢI-AŞ (3)

Negru cu un nimb de aur

şi în raze de Saturn,

casa ce ne înfăşoară,

muza ce nu ne-nţelege

totul stă în suspendare.

Peste negru-n valuri roşii

orizontul se desprinde

şi ne lasă-n amăgirea noastră

de fiinţe prea cuminte.

Firişoare verzi de iarbă

cresc spre cerul prăbuşit,

îl ating, se duc departe-n orizontul reunit.

Albul peste tot se-ntinde, nu-l mai văd decât pe el

...ca o ceaţă ce preface munţii suri în nori de-oţel.

Fumul nostru-i împreună, iar scânteia-i e Lumină.

28.02.2000

...dar n-a putut rămâne...

TU  (4)

În turn norii se împing.

Deschid fereastra şi-i primesc,

şi-i strâng.

Şi-i simt în mine, nu-i resping

căci mă cuprind şi pot să-i plâng.

Şi mă apasă, şi-i ating

şi atingându-i, plâng arzând.

Dar ei mă sting dacă-i respir

şi mor de nori.

De nori murind...

04.03.2000

[E opt seara, factura de internet a fost uitată pe noptieră neplătită. Eram sigură că nu voi mai avea şansa de a-mi termina retrospectiva mea scrisoare de dragoste gândită şi răzgândită de câteva zile & nopţi semi-albe, nopţi fără trandafiri, dar cu o orhidee, drept muză, în acelaşi stil enervat, dar eliziac cu care v-aţi obişnuit, Eliza Day & Night. Poate totuşi reuşesc să-mi etalez iubirile, trăirile, supărările & fericirile, impulsionată fiind de prietena mea, mai ţineţi minte, nu-i aşa? Editura NEMIRA, în paşi de tango la SuperBlog Spring 2013.] (5)

IOC (6)

Speranţă? Râd...

Altceva...poate dragoste?

Deja se simte o schimbare...

Nu mai am putere să râd,

m-am înecat în râs...şi am murit.

05.06.2000

Era odată un cuplu, Lizuca şi Patrocle, ea fetiţă, el băiaţel, s-au îndrăgostit, au hoinărit ceva timp prin Dumbrava Minunată, dar s-au rătăcit într-un târziu, iar Lizuca, copila, a scris:

Geneză 6-8 sau Ziua a doua (7)

Este noapte şi e vânt

Plouă într-una şi îmi vine să plâng.

Este ziuă şi e soare

Cerul senin ca o lacrimă-mi pare.

Cerul se scurge pic, pic, pic

Şi dacă aş plânge aş face un cer mai mic.

O rază se-ndoaie şi trece de-o stea,

Iar cerul meu mic se scufundă abia.

Tăcerea se lasă peste viaţa mea.

În cerurile mele mari şi mici.

30.12.2000

Anii au trecut în galop şi parcă îmi este puţin ruşine să dau pagina..la ultima filă. Mă iertaţi, dar acolo ajunsesem...

J.E.G. (8)

Fuck me when I'm going mad

Treat me well when I'll be dead

Love me truly! Farewell!

Suck my liquid till despair!

19.09.2009

Şi continuam atunci în proză. "Hai conştiinţă egoistă şi du-mă departe...în Ţara Viselor cu Năluci Reci şi în Lumea Fantomelor Îngheţate...acolo îmi va fi mie cald şi bine, acolo voi hălădui printre copaci, turism, sanţuri si oase şpăcluite...Doar eu şi umbrele." Oare îmi dedicam finalul scrisorii de amor...mie, şi doar mie? Atât de puternic mi-era narcisismul?