1.11.09

29-30 august 2009 - partea a doua, ultima

Mi-e foarte somn. Toamna a venit, daca nu cumva o confund cu o iarna prea grabita. Luna august e departe, dar amintirile ma bantuiesc inca...pentru a cita si eu pe un constantean, ca si asa suntem in imprejurimi. Unde am ramas...aha, mi-am amintit. Se facea ca in acea dupa-amiza reusita de august, Ana mica se innegrea la soare si se sara in mare. Mie soarele imi e interzis, drept urmare...cu o nonsalanta si indiferenta cu care m-am invatat deja, mi-am zis..."Ok, n-am voie sa fac plaja...dar nimeni nu mi-a zis ca mi se refuza plimbarea pe malul marii, chit ca soarele era totusi in vana. Si incet-incetisor am purces spre capatul pamantului. Faceam stropi, bateam valurile, ma infundam in nisipurile semi-miscatoare (nu va temeti...mai intra in schema si imaginatia mea bolnava) si atunci am vazut-o lucind in valuri..."sclip, sclip, sclipesti steluta"...Era o matanie/bratara cu cruce de argint (metal...:P, iar imaginatia, bat-o vina) si incrustata cu niste litere in alfabetul chirilic. Fain, am ridicat-o si am plecat mai departe. Apoi, am gasit o piatra alba cu vinisoare rosu aprins. M-am gandit imediat la emo, avea si forma unul craniu din profil, a fost pe gustul meu macabru, am ridicat-o si am plecat si mai departe. Apoi, logic m-am intors. Venea o intreaga echipa de prieteni din Bucuresti. Ema! Asa as trece rapid peste restul noptii dansate iar in Stuf pana la 5 a.m., dar totusi vreau sa va relatez, cu sange rece si fara frica "Povestea zombie-lor". Se facea ca un grup de pitici si piticute, care au lucrat tot anul in minele de giuvaeruri din toata tara, s-au reunit pentru a gusta din sunetul noptii, pentru a se desfata cu lumina lunii pline, pentru a rade cu gura pana la urechi de viata grea. Dar in primul rand, s-au intalnit sa danseze...sa se legene in ritm...nisipul sa il rascoleasca...aerul marin sa il respire, DAR...neprevazutul a aparut sub forma unor si mai mici zombie. Acestia sunt o categorie aparte a lumii in care traim, sunt de gen masculin, au intre 17 si, maxim, 25 de ani, incearca sa puna in aplicare vrajile pe care le-au invatat de-a lungul scurtei lor vieti, dar nu reusesc niciodata. Se carcaterizeaza printr-un numar destul de mare, deranjand dansul piticilor, mai ales al piticutelor, daca nu din 8 in 8 minute, sigur la fiecare sfert de ora. Zombie cauta sa se infiltreze in mijlocul piticilor prin diferite metode, care mai de care mai hazlii, dar care, din cauza numarului, devin enervante. Piticutele Ena si Eliza...erau deja satule de atata ras. Comicul situatiei, dar si a personajelor era atat de evident, incat, la fiecare aparitie a zombilor, care veneau si cate doi deodata, izbugneau intr-un ras contagios, iar apoi isi schimbau stabilimentul, nu ca acolo, la 10 m, n-ar di fost alti si alti zombie. Noaptea a trecut pe nesimtite, cu fum de marijuana, raspandit de vecinii de dans, cu falsi marinari beti, cu fluiere intre buze, cocotati pe o barca, cu Vama imprejurul nostru.
A venit a doua zi. Festina lente spre casa. Am plecat din Vama pe la ora 1, cu 3 lei in buzunar. Nu-i bai, pana la Mangalia ne-a luat Andrei, cu chitara neagra. De acolo pana la Constanta, nu-i decat un pas...doi baietasi interesanti ne-au condus spre parcul garii, unde am fumat cate o tigara si am facut cunostinta cu un trib de omizi grase, paroase si foarte "lipicioase". Marginea Constantei, pe care am atins-o dupa cursa cu autobuz prafuit (banii pe bilet au fost singurii bani cheltuiti pe drumul de intoarecere). Aici am stat o tzara, dar s-a meritat, in cele din urma l-am oprit pe Florin, care, drugut din cale afara prin statie ne-a facut rost de alta ocazie, spre Pitesti. Bineinteles un TIR:) Cu 20 de km inainte de Bucuresti, am facut transbordarea. Soferul (Cristian) era un copilut de 21 de ani, cu ochi blanzi si zambet larg. Ne-a asculatat aventurile, i-am promis ca daca vine la Sibiu, il voi conduce prin cel mai frumos muzeu in aer liber, muzeul meu. M-a impresionat la sfarsit: "Uite de la mine 20 de lei, sa aveti cu ce va intoarce acasa, in caz ca nu prindeti alta ocazie". Nu i-am luat, dar a fost un gest atat de frumos, spontan si din inima. Sper sa nimereasca, sa gaseasca o nevasta la fel ca el. Si ocazia a venit pe neasteptate. Doua minute am stat cu foicica de Sibiu...dupa care m-am plictisit si i-am zis Anei: "Hai sa mergem dupa benzinaria aia (cam 20 de metri de locul unde stateam)". Dar, vedem o masina care cobora dealul din fata noastra, intoarce in tromba si un tip, barbos, ne interpeleaza: " Am vazut eu bine? Vreti sa mergeti la Sibiu? Haideti, ca eu merg la Oradea!" N-am stat pe ganduri (suntem nebune, nu, sau mai bine zis superinconstiente), ne-am urcat in masina si pe-aci ti-e drumul! Am ascultat Gotan Project, am vorbit despre muzeu, despre sindicat, despre multe si marunte/big things. Cu uimire am aflat ce tipul e Rac ca mine, apoi ca e nescut in aceeasi zi si an cu mine, apoi ca e consilier in Ministerul Culturii...si gata. Va inchipuiti, cu toate aceste coincidente fericite (Coincidenta, nu exista asemenea animal!) ca nu a lancezit deloc conversatia...iar calatoaria noastra s-a incheiat apoteotic!
In concluzie, totul a fost de vis frumos, feeric, energizant si optimizant. Mi-am demonstrat mie, poate si celorlalti...dar asta nu conteaza ca daca vrei ceva cu adevarat se implineste. Dar inca ceva, nu vom repeta excursia si stilul abordat din doua motive: 1. a doua oara nu va mai iesi la fel de bine: 2. e de ajuns o singura escapada de genul asta, nu voi repeta, nu-mi place rutina.
Si Energia capatata...pe gratis (mama, ce materialista m-ai facut) se simte si acum...

PS...mai trebuie sa scriu inca 2 aventuri. Concediul meu de odihna, incheiat de curand si nunta lui Miki si a lui Ionut, de sambata. Casa de Piatra!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu