Urme de toamnă trecută şi înviorare de primăvară, la zi...

Încă nu mi-am revenit din oboseala cauzată de marele nostru eveniment al lunii martie...inaugurarea Centrului ASTRA pentru Patrimoniu din Muzeul în aer liber. Nici nu aş fi avut cum...pentru că abia daca au trecut şase-şapte-opt ore de la luatul de bun-rămas de la presa naţională...şi de la oaspeţii noştri norvegieni.

Dar...totuşi...am o oboseală frumoasă...există aşa ceva? :) Oboseala unei activităţi faine de tot, dar care m-a cam dezenergizat...Cred că-mi ştiu soluţia regenerării...o ţârică de psychobilly din playlistu' meu de pe youtube, inspirat de Trei Ceasuri Rele...sau, pur şi simplu, Johnny Cash!

Şi retrăirea primei mele călătorii de primăvară, cea de ieri, prin muzeul din Dumbrava Minunată, prin descrieri succinte.

Am bătut aleile şi nu m-am putut abţine să nu-mi scot cadoul de la Mosu' ăl Crăciun de anul trecut...N-am simţit niciodată ca acum, alăturarea a două anotimpuri despărţite, în mod obişnuit, Toamna, cu ale sale frunze veştede şi tonuri de cenuşiu, amestecate cu un galben murdar, ruginit, dar şi gri şi Primăvara, cu al său cer perfect albastru, soare înnebunitor de mângâietor şi floricele mici, albe cu puţin roz şi unele galbene, ca nişte steluţe, răsărite printr-o necunoscută cosmogonie.

 

Au mai răsărit la noi în muzeu, sus, în zona pinilor din fundal:), noi, dar vechi monumente, în Satul Olarilor, de la poalele bisericii din Dretea. Nu este încă terminată reconstrucţia lor...dar, vă daţi seama, aici se scrie o nouă poveste...v-o promit, într-un viitor mai puţin sau mai mult apropiat sau îndepărtat. [Totuşi, întâi de toate, trebuie să o aflu eu...şi, apoi, s-o transmit într-o manieră personală...poate, un pic subiectivă...] Şi sunt foarte optimistă, pentru că mă ghidează o Stea Urcătoare:)...

Dar, totuşi vreau să ofer o mostră de atitudine personală, înainte de a vă povesti (ce ştiu io când) chestiuni serioase. După ce am urcat şi coborât deluşoarele...sau mai bine zis denivelările din mijlocul Satului Olarilor...mi-am dat seama că am obosit şi că-mi doream Lucky-ul...iar băncuţa de lângă Troiţa  din lemn din Sibiel mă îmbia, având şi cutiuţa cu nisip cu săgeata salvatoare (sau nu:) pe care scria Loc de fumat. Printre rotocoalele de fum împins în aerul liber...am văzut noile pisici ale muzeului. Două...! Acum pot recunoaşte, nu mai îmi e frică (tare:) de mâţe...că am avut sechele de la o zgârietură care s-a întâmplat cum vreun sfert de secol...:P Cred că mi-am creat, fără să ştiu prin ce mijloace, o punte de cumunicare cu ele. Pe mâţuca gri am chemat-o pe bancă, lângă mine...a venit şi a pozat perfect, pentru a fi încadrată în fotografie şi troiţa. Apoi, cu scuzele de rigoare, pentru plecarea inopinată, mi-am stins ţigara şi am vrut să plec, dar nu puteam să n-o bag în seamă pe cealaltă, Negruţa...Parcă dresate de gândul meu jucăuş, de factură paralelă...s-au conformat, poza a fost făcută la ţanc...iar Eliza...ioi, draga de ea,...:D...ce s-a mai bucurat de numa' numa'. Reiese clar şi doveditor că bariera Comunicării a fost trecută cu succes.

Au urmat, într-o previzibilitate [nu vă speriaţi că inventez cuvinte...check the Dex '98, dacă mă suspectaţi de aşa ceva, în acest caz specific] copaci încă desfrunziţi, cu soare ascuns printre trunchiri, un râu şerpuitor, avioane cu reacţie...în lanţ :)), frunze moarte...desfătare nedisimulată...

Ar fi împlinit 96 de ani...

Am promis, dar nu am băgat de seamă că timpul trece în defavoarea îndeplinirii. A fost un şir de coincidenţe [frai-mio ar zice: Coincidenţa, nu există un asemenea animal!]

Septembrie 2010: Primisem add pe Facebook de la un domn, pe numele lui Croitor Brădescu Ioan. Nu-l cunoşteam, dar am fost curioasă, ca de obicei, să aflu cine este. Înainte să trimit mesajul meu obişnuit: Mă cunoaşteţi? Iertaţi-mi uitucenia:), dar nu îmi amintesc cine sunteţi, i-am verificat identitatea. Noroc că am găsit toate informaţiile de care aveam nevoie (1 şi 2), care mi-au plăcut teribil şi le-am coroborat cu una din discuţiile avute cu Delia despre lucrarea Pasărea Suflet de Gh. Pavelescu. Exista şi număr de telefon, nu am omis să-l sun, să-i mulţumesc şi să-i povestesc că am adăugat o a doua verigă în interesul meu pentru Pasarea Sufletului,/ maiastra,/ cunoaste taina celor sapte vami ceresti./ Pe fiecare il duce pe aripi,/ acolo unde ii este locul, fara gres./ Pe morminte, in loc de cruci,/ Pasarea Sufletului./ La capatul Coloanei Infinitului,/ Pasarea Sufletului... (Raluca Daciada Manole - Pasărea Sufletului). Pentru că sculptura în lemn îi este activitatea primordială în Turnul Lemnarului din Braşov...pe care nu l-am vizitat încă! Dar, voi merge în curând acolo! Acum mi-a venit ideea! O idee scrisă, e ca o promisiune...fără termen-limită!

Noiembrie 2010: Spre finalul unui an plin de Suflet şi Suflete, am primit şi cadoul, din drag şi suflet - veriga a treia.

Martie 2011, mai precis joia trecută, a venit la noi în birou, doamna Amalia Pavelescu, fiica domnului Gh. Pavelescu, trecut în cele veşnice în 2008. Bineînţeles, o căuta pe Delia, care încă nu se întorsese din concediul de nisip odihnă. Dar eu, ca de obicei, dar doar când simt, am început să socializez...despre ce oare? [Mai ales că nu sunt o specialistă...poate puţin sufletistă...haha!] Despre bucuria cauzată de cartea tatălui ei, primită în dar, despre descoperirea unui sculptor extraordinar în lemn, despre Pasărea Suflet, despre facebook şi internet. În sunete de toacă şi fluier, virtual am călătorit prin atelierul domnului Croitor Brădescu, Turnul Lemnarului. La două minute după ce a plecat, doamna Amalia s-a întors să-mi mulţumească pentru tot momentul anterior şi cu ochii umezi mi-a spus: Astăzi, tata ar fi împlinit 96 de ani.

Eu m-am cutremurat de emoţie şi de bucurie pentru că fără să ştiu nimic, cu un greenhorn ce sunt,  am reuşit să aduc bucuria amintirii.

[legendă ilustraţie - Stâlp funerar cu pasărea sufletului în zbor. Sursa: Colecţia Muzeului Etnografic Orăştie, lucrarea „Lumea de aici, lumea de dincolo” de Ion Ghinoiu]

Termin acum, staţi liniştiţi, mai am doar două cuvinte de scris: Mea Culpa - nu am citit încă toată cartea.

Întrebare de baraj. Rog răspuns

Astăzi, la cea de-a 8-a moțiune de cenzură împotriva guvernului Boc-Poc...am auzit prea frecvent un cuvânt, pe care îl voi numi cuvântul-cheie al zilei: SPERANȚA...

Am însă o mică/mare nelămurire și totodată o întrebare, la care doresc răspunsuri cât mai pertinente..:D!

DACĂ SPERANȚA MOARE ULTIMA (sau cel puțin asa se zice),

 CÂND SE VA PETRECE ACEST EVENIMENT, 

ÎNAINTE SAU DUPĂ BĂSESCU?

ps...întrebare din partea publicului!

pps Imagine provenită de pe link-ul următor: ichliebetokiohotel.3xforum.ro

Cronică de copilărie extinsă - '89-'99 - de la 11 la 21 de ani - ultima parte

Subtitlu: Reminiscenţe infantile de factură comunistă, anticomunistă, neocomunistă, primele zvâcniri de revoltă împotriva regimului(-rilor) - selecţie aleatorie

Postarea asta va îmbina ca şi până acum şi bune, şi rele, într-un (dez)echilibru dat de natura vieţii...va fi mai scurtă, voi uita volens-nolens anumite fapte...mă grăbesc că e prea fain afară să nu mă bucur de soare şi geaca de piele care-mi va înlocui-o pe cea de iarnă. Aşadar, voi lăsa incidentalul/accidentalul să mă conducă...

 

* a început campania electorală din '90. Deja eram tare interesată de soarta ţării...deşi eram încă o mucoasă, dar vroiam ca părerile lu' tata, pe care le împărtăşeam asiduu şi le transmiteam clasei mele, să fie luate în seamă...Îmi amintesc şi acum cu câtă fervoare urmăream show-urile politice incipiente, nu mai văzusem aşa ceva...clar 1st time-ul era la putere de atunci. Cu pixul în mână scriam citate din cei trei candidaţi...Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. De fapt mint, de la Ilici, n-am notat nimic...iar Radu îmi părea insipid. Însă Ion Raţiu m-a impresionat de la început şi mă enervam că n-am drept de vot, aveam doar aproape 12 ani. Ţin minte povestea pe care a spus-o românilor în acea campanie electorală televizată. Din păcate nu au înţeles-o, deşi cuvintele folosite erau folosite uzual. Voi încerca s-o povestesc, aşa cum mi s-a întipărit în minte, până la urmă ideea contează, de fapt ar fii  fost bine să fii contat. Undeva, poate în Africa, însă nu bag mâna în foc, trăia un trib ale cărui mijloace necesare traiului de zi cu zi lipseau aproape în totalitate. La un moment dat a apărut în mijlocul cumunităţii lor un străin, care, probabil, nefiind de acelaşi neam cu ei, i-a împins spre violenţă instinctivă şi primitivă. Iar rezultatul imediat următor a fost omorârea paşnicului intrus, în care s-au înfipt zeci de săgeţi. Ceea ce ei nu ştiau era faptul că acel om pe care l-au ucis cu seninătate era Zeul Viitorului! Ceea ce s-a şi întâmplat cu exactitate mecanică, dar la figurat, şi în cazul României, după ce în urma alegerilor prezidenţiale din 20 mai 1990 alesul a fost Ion Iliescu...De ce s-au temut aproximativ unanim atunci oamenii mari? Am mai spus, să nu ne vândă Raţiu ţara la străini. Şi tot aici pe blog am spus, că ceea ce s-a reuşit în decursul anilor scurşi de la aşa-zisa revoluţie, că România, într-adevăr, nu a fost vândută...succes...uraaa, a fost dată pe gratis. România şi locuitorii săi suferă de toleranţă extremă şi credulitate de oaie.

 

* Ca urmare a pseudo-conştientizării politicului, mi-am făcut în clasa a V-a, propriul partid, de copil: Grupul Fructelor Vesele, eu eram Căpşună, iar Oana - vicepreşedintele era Ananas. Doctrina ne era veselia, cumulată de fructele de toate soiurile, pe care le mâncam cu bucurie lacomă. Până când, am mâncat vreo două kilograme de căpşuni şi m-a apucat alergia...de care n-am reuşit să scap decât în vreo 5-6 ani. Nu continui pentru că deja e scrisă povestea asta!

 

*Trec uşor pentru campania electorală din '96 în care m-am implicat împrăştiind prin şcoala 4 afişele Speranţei (am sperat...ce draqu' să fac?). Tot în perioada de după eşecul viitorului...mi-am dorit să aibă succes lozinca "Monarhia salvează România!" Şi acum mai am câteva din portretele Regelui Mihai provenite de la Partidul Liberal Monarhist...prin anii '92-'93. Insigna cu coroana, din păcate, am pierdut-o...prin clasă, pentru că o purtam în fiecare zi, la şcoală. Semăna cu aceasta din poză...

 

* Este necesar să vă spun că Vila lu' Nicu, actualul sediul al Consulatului General al Germaniei în România ne-a furnizat mie, fratelui meu şi copiilor de pe stradă toate premisele unei copilării interesante?

Nebunie de bucurie ne-a potopit când am descoperit ce se ascundea până în decembrie '89 în spatele zidurilor înalte şi cenuşii. În primul rând, terenul de badminton a fost utilizat la maxim, a legat prietenii şi a stârnit scandaluri minore între copii. Apoi, nu pot uita piscina de marmură albă (3/4 m), pe care la un moment dat am umplut-o cu apă....umblând, mânaţi de curiozitate, la robinetul aflat într-un canal din peajma ei. Mor de poftă şi acum, amintindu-mi fructele de la Vilă. Erau şiruri ordonate de  cireşi de vară şi meri. Le mâncam cu mare bunăvoinţă :D...Plus nucii, chiar cum intri pe poarta Vilei, pe dreapta se înalţă este un nuc super special, nucile lui sunt extrem de dulci, învelite în pieliţă roşie...Mâncam cu zecile...Iar toamna tâziu, erau perfecte nucile nucului bătrân din fundul grădinii...nişte nuci uriaşe, mari cât cartoful...tot dulci a naibii'!

* Şi unde dreaqu' am ajuns? Vorbesc despre a noastră ţărişoară! Vedeţi şi voi...nu mai am ce descrie...ar trebui să fac o postare specială cu înjurături împărţite pe grupuri ţintă...şi pe provenienţa lor acestora...gata...mi-am dat temă pentru data viitoare!

Nu pot să nu închei însă cu un mesaj...pentru victimele timpului...spun timp, ca să nu zic prostie, ignoranţă, invidie, poate şi răutate. Victimele toleranţei!

Azi e baba mea...8 martie

Hmmm...mă lăudam io cine ştie când, cred că totuşi arareori aka câteodată aka din când în când aka destul de des aka tot timpul...că nu sunt superstiţioasă...şi dacă sunt, prefer să-mi creez singură semnele prevestitoare. Ceea ce voi mărturisi...bine, pentru a controla tradiţia neaoşă, în următorii ani...[ce-am ajuns să fiu..un CTC al crediţelor în supranatural:P...] că de ani de zile, dar fără a cuantifica rezulatele până acum, în perioada Babelor...mi-am ales şi eu o babă...în 8 martie...am corelat alegerea cu 8-ul din ziua de naştere.  Pentru că tradiţia spune că aşa cum este ziua respectivă, din punct de vedere meteorologic, aşa îi va merge tot anul persoanei care s-a riscat să-şi pună pe seama vremii nesigure destinul anului respectiv. Nu mă voi apuca eu acum să-nşir mărgărite...că nu n-am de gând astăzi să scriu poveşti de adormit copiii...deşi, ui că mi-a venit o idee...de ce nu m-aş urni să inventez o altfel de poveste a Babelor...să văd dacă am inspiratie...că expiraţie a fumului de Lucky am căcălău, Măria-ta:)!

Notă: Anumite urme abia perceptibile ale poveştii clasice, vor putea fi însă recunoscute în abrambureala pe care o voi scorni.

Babele în perioada băsesciană - in(ter)venţie pamfletară

Babele de factură băsescienă sunt doar câteva, nouă, alese pe sprânceană, talie, bust şi/sau şunci. Dacă cineva se întrebă dacă ar conta în selectarea lor cât de puţin, numărul de neuroni, IQ-ul sau măcar bunul simţ, răspunsul ar fi negativ. Dar nimeni nu întreabă, iar filosofia baladei noastre populare Mioriţa cu atitudine resemnată în faţa morţii, continuă spre una de complacere colectivă în cazul alegerilor, fără bază reală a celor nouă babe reprezentative pentru destinul celor care şi le aleg drept ursitoare în toată regula, cu mandat de patru un an. Am omis faptul că fiecare român îşi poate alege o babă, dintre cele deja alese de stăpânire, în intevalul 1-9 martie, al fiecărui an. Babele în cauză sunt fiţoase, perversetite, lacome, cu forme bine definite, atât la stat, cât şi la buzunar...ar fi fost bine să pot folosi cuvântul sfat...dar nu eram veridică. Ele sunt şi răzbunătoare, caţe, maneliste, tot timpul pe fugă...de răspundere, dar degrabă bucuroase să primescă acadele...da...v-aţi dat bine seama, bomboane pe băţ, de-alea de supt. Şi primesc tot timpul, chiar fără să ceară. Ele sunt greu de găsit de mâna DNA-ului, care e vrăjit prin metoda afluenţelor de flăcări violet pe care le răspândesc la momentul oportun. Pentru că totuşi prefăcătoria şi machiavelismul nu au secrete pentru ele, nouă, sfatul meu este să aveţi grijă cu (i)ele!

N-am spus povestea..ce mă fac? Am creat doar atmosfera...Ştiţi ceva...gata, punem punct aici! Revenim la tradiţie! Păstrăm tradiţia! Nu vreau să inventez o poveste care să mă sperie şi mă face să visez urât la noapte!

Revin, deci azi a fost baba mea...soare de dimineaţă până seara, dar rece...fix pe stilul meu preferat. Lumină rece! Exagerez...a fost, pe ziuă, chiar călduţ, am stat pe jos la o ţigară pe treptele Casei Artelor! În concluzie, la anul în 8 martie...voi face bilanţul! A fost adevăr sau provocare?

ps Orice asemănare cu persoane şi fapte reale este pur întâmplătoare. Însă cine se va scuză, se acuză.:)

Cronică de copilărie - '86/'89...de la 9 la 11 ani - partea a II-a

Subtitlu: Reminiscenţe infantile de factură comunistă, anticomunistă, neocomunistă, primele zvâcniri de revoltă împotriva regimului(-rilor) - selecţie aleatorie

E de musai să-mi reîncerc întoarcerea în timp şi, odată cu ea, să dau drumul la robinetul amintirilor Wow...bun cuvânt-stimulent de amintiri. Ţineţi minte când era oprită apa, după principiul azi o oră, mâine două, poimâine nouă...şi aşa mai departe? Bine, la mine acasă, pe str. Lilly Paneth Gottlieb...[off...cu asta am spart starea de incognito a fetiţei cu paltonaş verde...] după 1987, anul stabilirii aici a cartierului general a lui Nicu Ceauşescu, primul-secretar al judeţului Sibiu, nu au mai fost probleme cu utilităţile. Până atunci însă, îmi amintesc de acea bucurie infantilă cu care îmi scriam temele la lumânare...era spectaculos...lumini tremurate şi umbre pseudo-terifiante pe pereţii coloraţi de noi cu creioane colorate...nu ştiam nici să înjur pe vremea aceea, aprigul tata se reţinea în faţa noastră să arunce cuvintele porcoase la adresa regimului, care, probabil îi stăteau pe limbă. O mică dovadă o am de prin 1986, când frai-mio proaspăt ajuns pe băncile Şc. Gen. nr. 4, de pe Spartacus, a făcut o primă aşa-zisă dandana, iar învăţătoarea, teribil de zeloasă, împreună cu directoarea şcolii l-au chemat pe tata la interogatoriu. Ce se întâmplase...? Alexandru, probabil ca urmare a discuţiilor de pe-acasă şi vrând să-şi exerseze talentul şi stiloul cu peniţă de aur:), proaspăt primit, şi-a deschis Abecedarul şi a dat de poza tov. preşedinte al Repulicii Socialiste România. Cum nu ştia încă să scrie s-a apucat să deseneze...fix pe poza cu pricina.

Mai întâi, Ceauşescu a primit o pereche de ochelari, apoi o mustaţă stufoasă şi câteva fire asimetrice de barbă, de tip piratesc, punctate de multe-multe cruci:D...[nu înţeleg de ce, pentru că nu am fost crescuţi cu biserica în cap] dar cireaşa de pe tort au constituit-o cerceii de factură africană (zic eu acum...că atunci habar n-aveam de de-ăstea), la ambele urechi...care-i dădeau tovarăşului o înfăţişare total derizorie, pentru care tata a trebuit să dea explicaţii, ceva de genul: "Lăsaţi copilul să îşi exteriorizeze talentul. Probabil că ochii lui de artist în formare:D au găsit o alternativă care l-ar avantaja mai mult de conducătorul PCR al RSR." Nu garantez că ăstea au fost neapărat cuvintele lu' tata, dar ideea că atunci noi i-am înţeles părerea despre regim.

Şi ne-au dat curaj să mai arancăm cu vorbe...şi laude de sine şi de familie:), care nu tot timpul miroseau a bine. Eu eram îndrăgostită în clasa a IV-a, '88/'89 de Flavius, iar el mi-a atras atenţia că nu e bine ce fac. Adică, faptul că ascultam Vocea Americii şi Europa liberă cu pârâituri trebuia, cică, să fie recunoscut şoptit, pe la colţuri, nu în gura mare să audă toată clasa şi să ne fie create în mod gratuit probleme de coloratură politică. Am ţinut cont de sfatul lui...pentru că îmi plăcea de el...Aha...deci eu sunt o şantajabilă sentimental...offf...am ajuns la vârsta asta ca să-mi dau seama, scriind, de slăbiciunile mele. Dar, acum îmi dau seama de când îmi place Queen şi Freddy Mercury, pe care l-am ascultat la Vocea Americii...de prin anii '85/'86, deci acum 26-27 de ani...:)! Se cere postată prima melodie care mi-a suscitat simţurile, deşi nu ştiam o boabă de engleză...ideea am descopeit-o mai târziu...

Radio Europa Liberă a dat primul semnal că se întâmplă ceva cu România. Ascultam împreună cu bunica în 17 şi 18 decembrie 1989 ce face Timişoara. Şi brusc, conştiinţa mi-a spus..."N-o să mai trebuiască să nu te lauzi în şoaptă că asculţi în familie posturile de radio interzise!" Ce mă interesa pe mine atunci...era un fior de libertate jinduită de un copil lăudăros.

Tata ne trimisese la bunica, pe str. Siretului cu ocazia revoluţiei. Nu era bine să stai în gura lupului cu nişte copii năzdrăvani. Nici bunicii, săraca de ea, nu i-a fost uşor, dar a ştiut să gestioneze bine situaţia. În 21 decembrie seara, pe la ora 21, a trecut prin faţa geamului nostru coloana de manifestanţi, solidari cu Timişoara, erau mii şi mii şi strigau din toate puterile Sibiu - Timişoara şi mâine-n toată ţara! Mă înfior numai când îmi amintesc momentul în care noi (io cu frai-mio) am strigat la mama şi bunica: "Hai să ieşim, hai să mergem cu oamenii, uitaţi-vă ce mulţi sunt!". Nu ne-au lăsat, dar ne-am fcut un plan secret pentru a doua zi, când mama a plecat la servici de dimineaţă (la Spital). Pe la ora 9 i-am zis bunicii că noi plecăm până la alimentara din colţul străzii, că era ziua în care veneau portocalele. [Apropo, să vă zic un banc vechi cu care iar mă lăudam că-l ştiu. Întrebare: Ştii care e cel mai sărac arab din România? Răspuns: ALI MEN TARA!...era banc de haz de necaz] Nu ne-a lăsat, ne-a încuiat în apartament, a scos cheia din uşa şi ne spus că a început Revoluţia, că oamenii mor, că armata a început să tragă...ceea ce nu era deloc departe de adevăr...pentru că rafalele de automate începuseră să se audă dinspre Calea Dumbrăvii de dimineţă devreme. Ok, minţile noastre de copii neascultători au mai copt una...planul de evadare. Am scos cearceafurile lu' bunica de prin dulapuri, le-am înnodat bine (sau cum am putut:) şi când am terminat această operaţiune, care ar fi avut, dacă reuşea, ca primă consecinţă eliberarea nostră din casă, de pe balconul de la primul etaj, direct pe pământul în curs de eliberare de comunism, a venit bunica şi ne-a prins.

A reuşit să ne stăpânească şi să ne prostească să ne jucăm de-a vânzătorii toată revoluţia...io în debara, Alexandru în camera mică...Mama rămăsese blocată la spital...din 22 până în 24 la ora 17. Tata umbla teleleu prin zona de foc din our neighbourhood de pe Lilly Paneth...la Miliţie/Poliţie...era confundat cu un terorist, pentru că făcea nazuri la perchiziţiile Gărzilor Patriotice, proaspăt înfiinţate, care se bazau în principal pe zvonistică, era să fie împuşcat, dacă ar fi fost şi văzut, de bucătarul lu' Nicu, care cu un pistol-mitraliară trecea în fugă pe sub geamul nostru care dădea în curte şi se retrăgea din zona primejdioasă, prin grădinile care dădeau spre strada Gimnasticii, apoi şi-a reluat serviciul prin 26 decembrie, la Staţia de Salvare...

Anul nou 1990 a venit cu multă speranţă pentru România, care a scăpat de comunism...haha...ce glumă proastă! Dar despre partea de neo-comunism...permiteţi-mi să scriu altă dată...

ps...tot în ianurie '90 am mai primit o veste tristă, miliţianul cel mai bun, cel mai tăcut, cel mai amabil, de care îmi era cel mai tare drag, dl. Severin a fost descoperit de tata, în acele zile, la morga Spitalului Judeţean Sibiu. Murise, într-una dintre situaţiile cele mai neclare ale evenimentului, când, probabil tot după principiul răspândirii de informaţii false, miliţianii au ieşit din sediul lor şi au dorit să se alăture armatei, de vis-a-vis, care i-a secerat...Victime colaterale ale greşelilor umane! Cum se întâmplă întotdeauna!

pps ...dar...

Cronică de copilărie......1983 - 1989 (de la 5 la 11/12 ani şi următorii câţiva) - partea I

Subtitlu: Reminiscenţe infantile de factură comunistă, anticomunistă, neocomunistă, primele zvâcniri de revoltă împotriva regimului(-rilor) - selecţie aleatorie.

O fetiţă de vreo cinci anişori, ochi verzi, paltonaş verde, miţos, cu glugă faină de pitic şi nasturi mari şi albi cât bulgării de zăpadă mărişori, merge, alături de mama ei pe strada Moscova (actuală C-tin Noica) pe la ora 5 dimineaţa. Era o toamnă târzie, cenuşie şi rece...dar fetiţa zburda şi nu mai contenea cu giumbuşlucurile pentru că era prima dată când mergea ca să stea cu noaptea-n cap la coadă la lapte. Mai ţineţi minte sticlele ălea de-un litru cu gâtul mai gros şi laptele super alb, dar greu de obţinut în perioada optzecistă din RSR? Ea se bucura...ca un copil:D... că a fost chemată la o acţiune a oamenilor mari, nu conştientiza cât de gravă era situaţia ţării. A început să-şi facă o idee abia când în decursul anilor următori a observat anumitele restricţii la papa, fără a suferi însă de foame. A observat că tatăl ei făcea provizii şi cumpăra de la Magazinul Dumbrava gemuri asortate cu zecile de borcane...erau atât de bune, deşi mai aveau şi câte un sâmbure de măr. Şi conserve de peşte....de care a ajuns să se scârbească. O dată la câteva luni, tatăl îşi lua sacoşa de voiaj, aia uriaşă, din piele tare maro-roşiatică, pleca în sud, unde, la un moment dat era medic legist şi se intorcea cu ea plină cu de toate: carne, portocale (pe timpul lui Ceauşescu...hmm...) şi altele pe care memoria nu le-a mai reţinut. Cert e că poziţia lui socială îi permitea să cunoască toate păturile societăţii, inclusiv ospătarii, care, contracost...doar îşi permitea, ce naiba, era doctor de morţi:D...îi furnizau mâncarea pentru cei doi copilaşi, că am uitat să vă spun că fetiţa avea un frăţior, mai mic...

Au urmat apoi doi ani şi jumătate...frumoşi pentru fetiţă şi băieţel...inconştienţii...pentru că tatăl lor nu mai era acasa, iar ei îşi trăiau copilăria lângă mamă. Era reţinut de orânduire...Ani petrecuţi vis-a-vis de Casa Partidului. Ani în care îşi strigau sloganurile, în rând cu ceilalţi copii de pe stradă: „Ceauşescu! Pace! Gura nu-i mai tace!”...până când Paula Iacob a sosit la uşa mamei lor cu plângeri şi îndemnuri la o mai bună educaţie bazată pe principiile marxist-leniniste. Copiii au tăcut şi au continuat să se joace...

Într-una dintre postările trecute...[să dau link-ul sau să fac din nou pe ruşinoasa?...Ok, iar am o scuză, iar sunt varză de oboseală...Interzis minorilor]...vă povesteam despre jocul „Ţările”. Era prin anul '88. Fetiţa din povestea noastră a crescut, avea deja 10 ani...şi aceeaşi zburdălnicie, nesecată de regim. Avea noi prieteni, pe lângă droaia de copii-vecini, şi anume, pe miliţienii care-l păzeau pe Nicu Ceauşescu [Am uitat să vă spun că stătea pe str. Lilly Paneth, actuala Lucian Blaga, fiind vecină şi cu Prinţişorul.] Se face cu cărămidă un cerc pe asfalt ce se împarte între copilaşii-jucători, care-şi aleg să fie reprezentanţii câte unei ţări. Apoi, se aruncă în sus mingea, strigându-se numele unei ţări...iar toţi jucăreţii fug, mâncând pământul...După ce mingea este prinsă de copilul care poartă numele tării strigate, ceilalţi copii se opresc brusc, iar „ţara” aleasă face 5 paşi de uriaş spre cea mai apropiată ţintă şi o loveste cu mingea. După cinci lovituri primite cu mingea, pe parcursul jocului, „ţării” i se schimbă numele, dacă e fată capătă nume de baiat şi invers. Uneia dintre fetiţe îi vine rândul la schimbat numele. Dar a noastră fată de poveste, cu fluturi şi ciudăţenii în scăfârlie, pune de-o farsă...Fetiţa cea nevinovată trebuie să aleagă unul dintre degetele mânii miliţianului, intrat şi el în joc...Şi alege. Inelarul. Iar miliţianul strigă tare, sonor, aşa cum era jocul, aruncând mingea în aer: „Să tragă, să tragă mâţa de coadă....NICUUUU!” Se aude cum oblonul de la Vila lu' Nicu este lăsat cu putere...semn că a auzit „blasfemia”. Fetiţei care a avut atunci ideea de a pune acelaşi nume...pe fiecare dintre cele cinci degete de la mâna miliţianului, şi anume NICU...îi pare şi acum rău de drăcovenia ce-i venise în cap, pentru că de a doua zi nu l-a mai văzut niciodată pe miliţianul jucăuş şi nu ştie dacă nu cumva a păţit ceva din cauza ei.

VA URMA, cât de curând se reporneşte şuvoiul amintirilor!

ps...să nu uit 1986 desen, 1987 Vocea Americii şi Vulturii, 1989 coada la portocale...ş.a.m.d.

pps

Arbre en Poesie - mărţişoare vis-a-vis de Împăratul Romanilor şi la Galeriile de Artă Populară

Nu sunt o foarte mare căutatoare de mărţişoare. Mi se pare mie sau am trecut de vârsta colecţionării lor, a topurilor - câte de la băieţi şi câte de la fete (oricum fetele au câştigat întotdeuna), a stabilirii zilei de 1 martie, drept sărbătoare, în care doar râdeam, fugeam dintr-un loc în altul, mă jucam, mă dădeam în ceasul morţii când îmi pierdeam mărţişoarele preferate...îmi amintesc că unul era de fildeş.....pe ăsta l-am chiert pe la grădiniţa de pe str. Arhivelor, iar altul era din jad verde, pierdut pe scările Liceului de Artă...


Dar să trecem peste amintirile din copilăriei...pentru că un prieten foarte harnic, Vlad, implicat într-o mulţime de proiecte frumoase, dintre care numesc doar Cruciada Narciselor şi Mocăniţa, are în această perioadă, în care urăm bun-venit primăverii, un Copac al Poeziei, printre standurile cu mărţişoare, flori şi, poate, cu kitsch-uri - nu se poate fără ele, o alternativă frumoasă pentru aceste mici simboluri ale renaşterii naturii. Îl voi lăsa pe el, să-şi prezinte micuţa afacere...de suflet:

"Iata una dintre pozele cu "standul meu" de pe Bălcescu... Este vorba de un aranjament insolit ce are la baza felicitari poetice, adica instantanee de artă fotografică şi momente de poezie, sub forma de coală A4, color, faţă-verso. O felicitare costă 3 lei. Exista 5 modele diferite. Se vând fara copac şi fără lămpaş, aviz amatorilor ;).....Arbre en Poesie"

Dar, să nu care cumva să uitaţi de Galeriile de Artă Populară din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA, cu sedii atât în Piaţa Mică, nr. 21, cât şi în Muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava! Aici, ne-am pregătit de primăvară! Aşadar, Muzeul ASTRA vă invită să schimbaţi anotimpurile impreuna! In preajma zilei de 1 martie, Galeriile de Arta Populară etalează şi anul acesta spre vânzare o bogăţie de mărţisoare confecţionate din materiale ecologice: lână, ceramică, mărgele, fibre vegetale, lemn...Na, şi un exemplu sau două...:)!

Fericire - postare din 2007 - update

Adnotare:

Postarea următoare a fost scrisă în data de 24/25 noiembrie 2007, după lansarea la Muzeul Naţional Brukenthal a lucrării Danielei Marcu Istrate: Sibiu.Piaţa Huet. Monografie arheologică I şi cea a lui Angel Istrate+colaboratirii: Sibiu. Piaţa Mare. Cercetări arheologice eram extrem de bucuroasă că pentru prima dată (aici, iar apare obsesia personală a primelor dăţi) am apărut în bibliografia ambelor cercetări cu articolul meu din Corviniana (2005). Am băut multă şampanie bună, mi-am făcut planuri măreţe:D...şi am tulit-o la un internet cafe (încă nu aveam net acasă) să-mi trântesc pe blog starea de extaz...din păcate uitată prea repede. Voi reposta articolul cu menţiunea că explicaţiile suplimentare le voi nota între paranteze pătrate şi scris italic. Sunt foarte curioasă dacă mă va apuca din nou fericirea sau o voi da pe depresie Mai bine...la sfârşitul Fericirii îmi voi permite să adaug concluziile de astăzi, fără să fiu alcoolizată ca atunci.

Mirror mirror upon the wall

magic demon eye

a realm of madness awakened by the call

Speak the ancient words of mages

try to take control

the essence of evil, a challenge for your soul

The battle of minds

the riddle the rhymes

beware of the darkness behind

Usurped and enslaved

redeemed and betrayed

the devil in the mirror, obey!

Nu are nici o legătură cu alcoolul...sunt eu! Eliza! Eliza care a redevenit ea însăşi...liberă de orice prejudecată! Am trăit o viaţă frumoasă până acum aproape şase ani (6)! [Aici am exagerat, ca şi cum în acei şase:D ani n-au fost şi momente plăcute şi super frumoase.] M-am întors! Sunt eu! Mă bucur din tot sufletul! Ziceam prin '99 ~Arheologia salveaza Romania~! Candlemass m-a sfătuit! Uita-te în Oglinda Vieţii! Mă uit! Ce văd? Eliza! Eu....in mii de ipostaze! Eliza pe şanţ...Eliza cu primele săgeţi găsite în necropola de la Orăştie! Mă iubesc! Nu eu am rupt sageata...Dar ea mă va urmări toată viaţa! Vreau înapoi! Odin, îţi mulţumesc! M-ai readus la mine însămi! Nu am crescut mare...decât în ochii mei! M-ai făcut să îmi amintesc de mine! Sunt foarte importantă...pentru mine! Am reaflat azi, la lansarile de carte de la Muzeul de Istorie! Îmi fac dizertaţia...şi apoi devin arheolog debutant, cum am visat toată viaţa...dar cineva mi-a interzis. Nu mai contează interdicţia...sper să câştige Continuitatea! Cum să răsplătesc bunatatea Zeilor? [Dizertaţia planificată în acea stare de beatitudine, influenţată şi de anul 2007 de factură culturală-capital-eurpeană a mai aşteptat încă 3 ani jumate. Nu am reuşit să mă motivez chiar atunci, după ce aburii s-au risipit...revenisem de unde plecasem...uitucenie groaznică!]

Îmi amintesc de Hunedoara...de Corviniana...De Costesti! Axel, toata viaţa îmi voi aminti noaptea în care Dacii din Costesti au retrăit pentru mine, în parfum de Tee aus Banat, vin şi afinată de la Parohia din Orăştie...în acordurile-mi proprii de chitara! Aia mică, goanga...Eliza is back! Tu ai murit, dar rămâi în amintiri...cel mai mare OM! Fumez pentru tine o ţigară!

Astăzi mai am un succes...Revista Secolul 21, inaugurată la Romexpo în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus!...Articolul meu în premieră mondială! O aştept cu drag...va trezi contradicţii...le aştept şi pe ele! Mă stimulează! ["E minunat!" Nici până în ziua de azi nu am primit revista, dreptul meu de autor...:(...după cum se vede şi interesul meu a fost "la cote maxime". Dar acum nu promit c-o voi căuta, că ştiu că probabil n-o să mă ţin de cuvânt. Trebuie să-mi amintesc însă de o altă "primă dată", prima dată când am primit bani pe ceea ce am scris...800 de mii de lei vechi. :).]

Eliza s-a intors! Nu pot relata într-o postare...ca asta, viaţa mea! Dar sunt fericită! Când mă apucă iar deprimarea...amintiţi-mi data de 24 noiembrie! Menţionati doar numele ODIN...şi îmi va trece! Naluca din vis mi-a adus Fericirea...

Trăiţi....VIAŢA E UNA...ŞI ÎNTR-UNUL SUNTEM TOŢI! Şi votaţi mâine! Eu votez pentru MINE! Te iubesc! Iubesc! Măcar azi! Şi mâine...şi poimâine...şi răspoimâine! Va fi marţi! Poartă în casă! [Erau primele alegeri europarlamentare din România...da, acelea în care am trăit cu toţii (mai puţin cei care l-au votat:D) uimirea împrăştierii căcărezelor de oaie transhumanţei până la Strasbourg. Din păcate, votul pentru mine s-a dovedit a fi nul, pardon, anulat de mine însămi.]

Respir Liberul Arbitru!

Concluzie:

Abia astăzi...de fapt de câteva luni bune...am ajuns la ceea ce îmi doream atunci. Cu dizertaţia susţinută şi CONTINUITATEA jinduită relansată pe orbită...

ps...legendă foto: Prima mea necropolă...cu inventar cu tot, Orăştie, Dealul Pemilor, 2000 - aici am găsit săgeţile...Repet, deşi deja se ştie...nu io am rupt săgeata!:(



Pentru prietenii mei...

...mulţumesc! Singură, fără impulsuri, fără motivaţii, fără suport, fără documentaţie, fără veselie, fără entertainment, fără părţile materiale şi spirituale, fără micile ameninţări prietenoase, fără înţelegere, fără drăgălăşenii, fără surprize super plăcute, fără puterea voastră, fără voi...n-aş mai fi eu...mulţumesc!

Nu exagerez!

PrintATU

Dizertaţie de week-end...

..avanpremieră mai puţin ştiinţifică decât lucrarea propriu-zisă, care îşi aşteaptă susţinerea conştiincioasă pe marţi...

Tema e tare oricum! Comparaţie între arta culinară germană şi cea din Transilvania în Evul Mediu...cu tot tacâmul:), partea istoriografică cumulată cu cea practică - reţetele însele! Cu cercetări serioase şi cât de cât profi, în bibliotecile pe unde am apucat să lucrez/să fac practică de-a lungul timpului...:)...Friedrichshein Bibliothek, Zentral u. Landesbibliotek, Staatsbibliotek, toate trei din Berlin şi bineînţeles biblioteca ştiinţifică de la Teutsch Haus, str. Mitropoliei nr. 30, lângă Johannis Kirche, care-mi figurează cu mândrie în poziţia întâi pe cartea mea de muncă.



Pentru că e vineri, deja întuneric, pentru că sunt într-o dispoziţie bună, vă rog frumos să îmi permiteţi ca în această seară,să vă fiu trubadurul gastronomic,  de astă dată diletant...care vă va şopti, nu cânta, câteva dintre picanteriile & secretele bucătăriei de-a lungul a câtorva sute de ani...între secolele al X-lea şi al XVI-lea. Fără a avea pretenţia exhaustivităţii! Şoapte disparate la ceas de noapte!

Acum mă citez pe mine citându-l pe Anthelme Brillat Savarine (nume predestinat, nu-i aşa?:)) care scria în  sa Fiziologie a gustului următoarele:  S-a afirmat că Universul nu este nimic decât numai viaţă şi, drept urmare, tot ceea ce vieţuieşte se hrăneşte. Pasul imediat următor era, deci, dezvoltarea artei culinare. Aceasta din cauză că, Creatorul, silind omul să mănânce pentru a putea trăi, îl îmboldeşte prin pofta de mâncare şi îl răsplăteşte prin plăcere. Scurt şi la obiect...Mor de foame..ioi şi tata mănâncă în bucătărie...şi io scriu şi mă abţin:(.



[Şoaptă nedorită şi neplăcută: S-a scumpit pâinea acum vreo două săptămâni, nu mai avem rezervă de stat (degeaba)? Suntem cumva campioni la neghină?]

De fapt vroiam să vă spun o reţetă de turtă dulce, din veacul al XIII-lea, provenită de la breasla cofetarilor din  Nürnberg. Iar mă citez prin cuvintele lui Fahrenkamp, care scria: Până în prezent, se păstrează tradiţia Nürnbergului de producere şi comercializare a turtei dulci la Târgurile de Crăciun, obicei menţinut încă din Evul Mediu, acest oraş fiind cunoscut şi sub numele de "Grădina de miere a Sfântului Imperiu Romano-German". 



Turtă dulce (Wildw leczelten machen): Dacă vrei să faci o turtă dulce bună, atunci iei un aluat bun, făcut cu miere limpede şi praf de ghimbir, cuişoare, nucşoară, flori de nucşoară, scorţişoară, anason, fiecare după greutatea sa. După aceea, iei chimen de câmp şi seminţe de pătrunjel, care se pulverizează şi se pun la macerat în vin fiert. Se lasă să stea o zi şi o noapte, iar după aceea se adaugă compoziţia în aluat, se frământă bine şi se face turta dulce aşa cum se coace şi pâinea. Această reţetă este bună de folosit la mai multe lucruri, chiar şi pentru cazurile de infirmitate (sic). - (Münchener Kochbuchhandschriften, sec.XV)

În sensul invers învârtirii acelor ceasornicului, de la dulciuri sărim direct la felul întâi, la o supă mai specială...cine se înscrie? Porţiile sunt cu număr limitat...pentru că n-am fost foarte activă la activitatea de smuls, strâns, cules şi adunat...într-un cuvânt recoltat. Vorbesc despre cânepă, pe care astă-seară v-o servesc într-un mod total inedit, sub formă de Supă de cânepă (Ain haniff supp[e]n): Se bate cânepa cu vin pentru a se obţine o supă gustoasă. Apoi, se iau o pâine prăjită, o ceapă şi un măr. Se taie mărunt şi se înăbuşă la flacără mică în ulei. Se adaugă peste zeama de vin şi cânepă, după o reţetă notată le sfârşitul secolului al XV-lea de către Meister Hannsen şi transmisă lumii întregi în 1999 de către Trude Ehlert.

Trec uşor peste disputa dintre saşi şi maghiari asupra inventării verzei murate pentru care în Evul Mediu transilvănean s-a compus, respectiv tradus un scurt cântecel: "O, tu, varză murată binecuvântată/În Paradis ai fost creată!", deaorece se ştie că procedeul acririi verzei, şi nu numai al ei, a fost moştenit de la romani.

[Moarea de varză e cel mai bun antidot împotriva mahmurelii, o spun pe experimentatea. Dar pentru a atinge totuşi acea stare avem nevoie de ceva băuturică, nu-i aşa? Dacă vine cu informaţii extra, de pură cultură generală vă supăraţi?] Aşadar, ştiaţi că băutura care şi-a câştigat întâietatea între băuturile servite în timpul mesei este berea, a cărei tradiţie de preparare a fost răspândită încă din timpul carolingienilor, cu ajutorul călugărilor şi restului clerului. Apoi, producerea berii s-a încadrat în activitatea breslei berarilor. Cea mai veche atestare a acordării unui statut incipient al berarilor clerici o găsim la biserica din Lüttich, care în anul 947, primeşte de la Otto al II-lea, dreptul legitim de producere a berii. Totodată, provenit din Freising, de la mânăstirea Sf. Stephan, s-a păstrat cel mai vechi statut al berarilor din spaţiul germanic, datând din anul 1143. Alte ştiri cu privire la berea din spaţiul german, ne parvin începând cu secolele al XV-lea şi al XVI-lea. În 1516, ducele Wilhelm al IV-lea, care îşi întindea stăpânirea asupra regiunilor bogate ale Bayern-ului, emite regula care este până în prezent fundamentul preparării berii, privind necesitatea obţinerii unei băuturi limpezi şi pure, produsă doar din ingrediente naturale: hamei, malţ şi apă.

  

...mă termin brusc pentru că mi-e foame, mi-e sete, mi-e somn şi mi-e a fuma...prea mare pauza!!!

Alegorie personificată ierarhizată...

...în pădure şi pe alte coclauri intra-muros.

Prima scenă se petrece în bârlogul ursului brun, trezit brusc din hibernare, acum vreo două săptămâni, de gâjâiala propriei respiraţii şi de zgomotele spontane, produse în lanţ continuu de strănuturile-i involuntare, dar care constituiau semnele clare ale unei răceli invernale. Bineînţeles, a urmat un torent de înjurături, care nu poate fi reprodus cu fidelitate, deoarece puiuţii pădurii, care abia au învăţat literele, ar putea să fie şocaţi de vulgaritatea limbajului, pe care, probabil, apoi vor fi tentaţi să-l repete la nesfârşit. Nu am informaţii dacă activitatea profesională a pădurii a avut sau nu de suferit, dar dat fiind faptul că salăţile au fost împărţite cu dărnicie, în funcţie de ierarhie, putem trage concluzia că suntem în grafic cu toate lucrările!

[De aici a pornit răspândirea!]

Pentru a asigura o continuare cât de cât logică, scena a doua începe tot în pădure, cum porneşti de la sălaşul ursanului şi ajungi la un loc, acum acoperit de zăpadă în curs de topire, numit Clubul de Prezervare a Pădurii Seculare (CPPS), unde Cerbul primeşte de la prietenul lui somnoros, laolaltă cu salăţile, întreaga sa consideraţiune...cu recomandarea: "Nu fi egoist! Dar din dar se face rai!"

[Nu s-a terminat încă, dar ne apropiem de sfârşitul netriumfal al poveştii.]

Scena a treia ne conduce spre civilizaţie, unde cerbul nostru, după ce a părăsit temporar pădurea la sfatul prietenului său, bogat vitaminizat de la salăţile lui fermecate, s-a întâlnit cu Lupul, pentru a verifica status quo-ul Rezervaţiei Intra-Muros. Întâlnirea lor s-a nimerit a fi în acea perioadă a anului, în care zeci şi sute de animale invadează oraşul, în îndeplinirea scopului comun de alungare a spiritelor rele...şi aici, aş adăuga eu în mod total neavizat şi neavenit, de distracţie în masă:D. De pe urma întâlnirii, Lupul Cenuşiu s-a ales şi cu un cadou nepreţuit (dar, vai, probabil nedorit!)...pe care însă, după ce l-a uzitat de i-au sărit capacele şi i s-a spart soba de teracotă:D, fără însă a se asigura căldura propriului culcuş...l-a trântit cât colo şi ...

[aici urmează scena a patra şi ultima!]

...o vulpe cu planuri măreţe de viitor, însă leneşă de felul ei, dar intuitivă, de obicei, pusă pe fapte mari, deşi foarte neatentă în acest caz, nu a băgat în seamă corect toate indiciile care-i transmiteau să nu care cumva să se lase prostită de strălucirea lui de faţadă, a înfăşcat cadoul-surpriză, transmis pe linie ierarhică şi pe-aci ţi-e drumu' ... până la ...

...carantină!

Poftiţi în vagoane...!

Am pornit zilele trecute intr-o călătorie de epocă, pe traseul Paris - Istanbul...escală am făcut în Sibiu, şi am coborât pe sub Podul Mincunilor. Pe dreapta nu am putut să ne abţinem să nu intrăm în cafeneaua Orient Express...care culmea poartă, demult deja, numele trenului care ne-a adus aici. Pot să spun că, de la primii paşi, am simţit atmosfera atât de apropiată sufletului meu... Muzică bună - de fapt excepţională, idei vechi cu continuitate nouă, planuri de vacanţă şi itinerarii stablite între câteva cafele, mai multe ţigări, cioco aburinde şi un gin tonic. Nu spun mai multe...pentru că nu am făcut încă rezevarea pentru următoarea oprire, pentru atunci când viaţa ne va îmboldi să uităm de cotidian, înfundându-ne în istoria modernă. Şi acum, restul...e tăcere (Nae Caramfil - faină peliculă) şi fotografiile de săptămâna trecută...(pe facebook..una de poftă aici:)

Mai multe detalii aici: http://www.orientexpresscaffe.ro/

Interzis minorilor...

...de fapt, fără interdicţii. De vreo 8 zile (azi m-a urmărit iar cifra 8 - opt pisici, 8 aprilie, 8 februarie, 8 luni şi 8 minute ş.a.)...tot îmi plănuiesc postarea asta. La început au fost hohotele de râs când l-am auzit de la taximetristul de la Taxi 924, care mă ducea acasă pe la doi noaptea, după Rock Party-ul aniversar al TRS din Oldis. Apoi, ca urmare a lucidităţii mele de după petrecere, cauzată de ceaiul herbal, lămâia şi mierea polifloră, udate cu o cinzeacă de rom Havana, am continuat cu exerciţiile de concentrare şi memorare a conţinutului proaspăt auzit. Următoare mişcare a constat în aplicarea zicalei "Repetiţia e mama învăţăturii!", drept urmare, l-am împrăştiat...fără prea multe perdele. Iar, acum mă apucă pudoarea...aşa, şi ce-i dacă, mi-am găsit o scuză...mi-e tare somn, îmi pică ochii-n gură, mă prefac a fi  obosită tare şi nu mai am CTRL asupra degetelor nervoase care scriu singure...fără să comunice cu creieraşul...aflat într-o zonă crepusculară. Aşadar...

Întrebare cu toate răspunsurile corecte:P ....

Cu ce seamănă pizda organul genital feminin?

Posibilităţi de răspunsuri:

1) Cu Anglia, pentru că e mereu umedă.

2) Cu Coreea, pentru că este împărţită în două.

3) Cu Libanul, pentru că periodic au loc evenimente sângerose.

4) Cu România, pentru că îţi vine mereu să-ţi bagi pula penisul în ea!

Adnotări:

Nu ştiu de ce am ţinut morţiş să scriu o asemenea gogomănie.

1)Oricum, răspunsul de la punctul 4) nu-mi este deloc satisfăcător...pentru că, în ciuda tuturor drăciilor care ne înconjoară, din vina noastră, în primul rând şi a lor, deci tot a noastră, pentru că majoritatea i-a votat cu (ne)bună credinţă:(..., România e ţara mea...mi-e în suflet...nu mă pot lepăda de ea.

2)Vreau să văd dacă CNB-ul...ştiţi ce-i ăsta, nu?...Consiliul Naţional al Blogurilor mă va amenda sau nu.

3)Şi acum, pentru a-mi sensibiliza latura purei copilării demult apuse...vă amintiţi când ne jucam ŢĂRILE?...Cu mingea aruncată spre înalturi şi cu vorbele: "Să tragă, să tragă mâţa de coadă..."

ps aşa o tragem şi noi...Până ne vom trezi! Deşteaptă-te, române!




pps am primit un sfat de la Moş Crăciunul meu aka Sânziana aka Scufiţa Roşie...să înlocuiesc poza deja postată cu una mult mai sugestivă, pe care mi-a făcut-o cadou de Făurar..:P! Am lăsat harta lumii - să ne vedem situaţia convenţională, iar fotografia chestiunii de f(u)ond...o postez, bineînţeles, la fund final, poate în loc de concluzie!:)

5 zile de FACEBOC LA ROMANI...o viaţă de om...sau vacă...sau cine poate ştii?

[Saturday]

Ion is in a relationship with Mărie.

Mărie is now in a relationship with Ion and other 26 people. (Popa Satului and other 24 people like this)

Mărie is attending the event "Mulsul vacii" (Vaca lui Mărie and Ion like this)

[Mărie is not really attending the event "Mulsul vacii". She is actually attending Vasile in the barn. Ion comes to see Mărie attending the "Mulsul vacii" event and finds out what is she actually attending]

Ion is now single.

Ion was invited to join group "Beţivanii satului"

Ion and other 20 people are attending the event "Beţie la crâşmă". (Crâşmarul likes this)

Ion set his status to: "supărat sunt doamne, iarăşi supărat"

Ion is now drunk and pissed on Mărie's Wall

Mărie finished attending Vasile.

Mărie set her status to: "Foarte obosită. Sper să mă pot trezi mâine să merg la biserică"

Vasile commented to Mărie's status "Eu nici nu cred că vin. Poate duminica viitoare"

[Sunday]

Babele din sat are attending the event "Slujba de duminică" (Popa satului, Părintele Iosif, Cantoru' and Clopotaru' like this)

Beţivii satului missed the event "Slujba de duminică" because of it's interference with the event "Beţia de duminică" (The Devil 666 Satana likes this)

Popa satului and Popa Porno are now friends (The Devil 666 Satana and Clopotaru' like this)

[Monday]

Mărie set her status to: "La spovedit..."

Ion commented on Mărie's status: "Ce-i Mărie, te-o prins rusinea?"

Mărie also commented on her status: "Taci , Ioane că eşti prost"

Popa satului also commented on Mărie's status:" :)) :))" (Primarul satului likes this..)

Primarul satului added "şpagă" and "corruption" to his activities (Popa satului likes this)

Şefu de Post set his status to: "La primărie, la o vorbă cu primarul"

Primarul satului is now attending "Puşcăria".(Bebiţă săpunaru' and all his friends like this)

[Tuesday]

Mărie set her status to "Watching "fermier caut mireasă", so fuck off"

Vaca lu' Mărie exploded. (Ion likes this)

Mărie commented: "vaaaaiii...o murit vaca...am uitat s-o mulg...mă omoară tata când se întoarce de la crâşmă"

Popa satului also commented: "super, încă o înmormântare pe săptămâna asta" (Cantoru' and Popa Porno likes this)

Popa satului added "Praying" and "Porn" to his activities (Popa Porno and Părintele Iosif like this)

Popa satului, Părintele Iosif and Clopotaru' are now in a relationship and it's complicated. (The Devil 666 Satana likes this)

[Wednesday]

Popa satului set his status to "Zi de post, fiilor" (Babele satului like this; Beţivii satului dislike this)

Tata lu Mărie posted on Mărie's Wall: "Ce ai făcut cu vaca? Te omor"

Tata lu Mărie killed Mărie. (Ion and Popa Satului likes this. Vasile and other 25 people dislike this)

Tata lu Mărie is now attending "Puşcăria" along with Primarul Satului

Mărie is attending Hell (The Devil 666 Satana, Hitler, Stalin, Saddam Hussein and other 75 bilion dead people like this)

ps...Green Charme şi prietenii ei (724 :P)  like this.

pps ...Green Charme thanks Sorin Petrişor (Ansamblul folcloric Cetină de Brad din Victoria) pentru că a râs în hohote, şi-a postat articol pă blog şi şi-a creat imaginativ tot filmul evenimentelor din satul românesc ahtiat după FACEBOOK....Trăiască Facebook...! Că mare-i grădina ta, Doamne!:))
ppps (există aşa ceva?) - Mulţumesc autorului...anonim!