Am promis, dar nu am băgat de seamă că timpul trece în defavoarea îndeplinirii. A fost un şir de coincidenţe [frai-mio ar zice: Coincidenţa, nu există un asemenea animal!]
Septembrie 2010: Primisem add pe Facebook de la un domn, pe numele lui Croitor Brădescu Ioan. Nu-l cunoşteam, dar am fost curioasă, ca de obicei, să aflu cine este. Înainte să trimit mesajul meu obişnuit: Mă cunoaşteţi? Iertaţi-mi uitucenia:), dar nu îmi amintesc cine sunteţi, i-am verificat identitatea. Noroc că am găsit toate informaţiile de care aveam nevoie (1 şi 2), care mi-au plăcut teribil şi le-am coroborat cu una din discuţiile avute cu Delia despre lucrarea Pasărea Suflet de Gh. Pavelescu. Exista şi număr de telefon, nu am omis să-l sun, să-i mulţumesc şi să-i povestesc că am adăugat o a doua verigă în interesul meu pentru Pasarea Sufletului,/ maiastra,/ cunoaste taina celor sapte vami ceresti./ Pe fiecare il duce pe aripi,/ acolo unde ii este locul, fara gres./ Pe morminte, in loc de cruci,/ Pasarea Sufletului./ La capatul Coloanei Infinitului,/ Pasarea Sufletului... (Raluca Daciada Manole - Pasărea Sufletului). Pentru că sculptura în lemn îi este activitatea primordială în Turnul Lemnarului din Braşov...pe care nu l-am vizitat încă! Dar, voi merge în curând acolo! Acum mi-a venit ideea! O idee scrisă, e ca o promisiune...fără termen-limită!
Martie 2011, mai precis joia trecută, a venit la noi în birou, doamna Amalia Pavelescu, fiica domnului Gh. Pavelescu, trecut în cele veşnice în 2008. Bineînţeles, o căuta pe Delia, care încă nu se întorsese din concediul de nisip odihnă. Dar eu, ca de obicei, dar doar când simt, am început să socializez...despre ce oare? [Mai ales că nu sunt o specialistă...poate puţin sufletistă...haha!] Despre bucuria cauzată de cartea tatălui ei, primită în dar, despre descoperirea unui sculptor extraordinar în lemn, despre Pasărea Suflet, despre facebook şi internet. În sunete de toacă şi fluier, virtual am călătorit prin atelierul domnului Croitor Brădescu, Turnul Lemnarului. La două minute după ce a plecat, doamna Amalia s-a întors să-mi mulţumească pentru tot momentul anterior şi cu ochii umezi mi-a spus: Astăzi, tata ar fi împlinit 96 de ani.
Eu m-am cutremurat de emoţie şi de bucurie pentru că fără să ştiu nimic, cu un greenhorn ce sunt, am reuşit să aduc bucuria amintirii.
 |
| [legendă ilustraţie - Stâlp funerar cu pasărea sufletului în zbor. Sursa: Colecţia Muzeului Etnografic Orăştie, lucrarea „Lumea de aici, lumea de dincolo” de Ion Ghinoiu] |
Termin acum, staţi liniştiţi, mai am doar două cuvinte de scris: Mea Culpa - nu am citit încă toată cartea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu