Blog Action Day 2010 - Amintiri despre APĂ

1. GĂLEATA: Eram tare mică, doar de câţiva anişori făcusem ochi, când tata, medic legist, ne-a spus o poveste sinistră, mie şi fratelui meu. S-a întâmplat într-un sat, get beget românesc, iar tata, împreună cu autopsierul au fost chemaţi pentru un caz super ciudat, cam prin anul 1976: Din curtea unei gospodării sărăcăcioase, se auzea un bocet continuu, pentru că familia formată din mamă, tată, bunică şi copilaş de 2 ani, tocmai îşi pierduse unicul moştenitor. Să vă spun cum au stat lucrurile: dimineaţa, părinţii, muncitori din fire au plecat la câmp, lăsându-şi odorul cu bunicuţa, un pic surdă şi o ţârică prea bătrână pentru supravegherea unui copil şturlubatic. Cu o zi înainte mama sau tata, probabil tatăl, a cumpărat, pentru uzul casnic o găleată frumoasă pe care au lasat-o plină ochi cu apă, în bătătură. Găleata era din metal lucitor, atrăgător pentru bietul copil, care, normal, deşi nu cititse în "Alice în Ţara Minunilor" versurile poeziei Pălărierului "Sclip, sclip, sclip, sclipeşti steluţă...", s-a comportat instinctiv şi, împins de curiozitatea-i specifică vârstei a vrut să vadă dacă sclipirea apei ascunde secretul vieţii, dar a ajuns să simtă şi să-l descopere el pe cel al morţii. Poate a fost setea de cunoaştere de vină, dar poate, mai mult ca sigur, a fost doar SETEA, cea care l-a împins să se urce pe marginea căldării, să alunece în apă, să se zbată, în căutarea unui firicel de aer. A găsit doar apa, care i s-a umplut plămânii şi i-a stins, pentru totdeauna, setea.

2. MAMA, APĂ!: Povestea începea de când eu aveam 3 ani jumate, iar fratele meu, Alexandru, doar 1 an jumate şi a contiuat cel puţin încă patru ani. Alexandru era setos de mic şi şi-a creat un obicei de a cere răsfăţul, pe un ton semi-poruncitor, dar drăgălaş când se auzea din gura unui copilaş cârlionţat şi botos: "MAMA, APĂ!" Iar, mama era pe fază de fiecare dată şi îndeplinea cerinţele puiului. Reminişcenţele răsfăţului de atunci, se mai simt şi acum. Şi concluzia mea, Alexandru e mare băutor şi iubitor de apă, de mic încoace!

3. IRINA, PASIBILĂ DE ÎNEC: Eram prin anul 1988, la mare, la Neptun, cu tata şi cu Alexandru. Respectam cu stricteţe programul de plajă, 15 minute pe burtă, 15 pe spate, alte 15 pe partea stângă, respectiv ultimile 15 pe cea dreaptă. După care ne bucuram de apă, exact 15 minute ş.a.m.d , cât era ziulica de mare, cu pauza de somn şi ultraviolete. Nu ştiam să înot, nici acum nu sunt prea departe de asta. Aveam în schimb o minge mare galben cu verde umflată cu aer, cu un mic defect la mecanismul de reţinere al lui, pe care mă urcam şi pluteam în voia valurilor, cu condiţia să nu mă îndepărtez aşa de tare încât să nu mai văd nisipul de pe fundul mării.Eram pe minge, marea era limpede, curată şi superbă. Văzând nisipul în apă, m-am gândit că s-a cam dezumflat mingea şi că ar trebui să-i mai dau ceva aer. Drept urmare, am lăsat mingea din braţe şi...dusă am fost...Limpezimea apei m-a-nşelat...plutisem în bucuria de a pluti, mult prea departe de ţărm şi de locul unde puteam atinge fundul marii cu picioarele. Cine era pe mal, ar fi putut vedea o zbatere în apă a unei fetiţe cu pălătie albă de seare pe cap...care ieşea cu intermitenţe din marea care o vroia doar pentru ea:)! Dar a văzut-o şi un nene, căruia îi mulţumesc pe această cale, şi după 5 minute de zbucium şi suspans (zic eu acum:) Irina era în braţele tatălui ei...şi tocmai audia promisiunea unei mici bătăi, nu pe loc, mai târziu la hotel! În concluzie, accidente de acest tip, cauzate de curăţenia şi limpezimea Mării Negre, nu se mai pot întâmpla acum...pentru că poluarea e atotstăpânitoare, din păcate:(.

4. ELIZA, PLECATĂ ÎN FURTUNĂ: Deja eram Eliză de liceu, în clasa a XI-a. Urma un 1st time important, prima dată luam Premiul I, asta pentru ca io, toată viaţa mea am fost în clase formate din elevi mai sârguincioşi decât mine:) şi din premiul II, n-am reuşit să ies. Cu o zi înainte, am întârziat acasă 10 minute, iar tata nu şi-a uitat bunul obicei de a mă pedepsi cu o palmă zdravănă şi cu căutarea unor cuvinte în DEX, să le trec definiţiile în jurnalul meu, scriere care urma să-mi atragă atenţia asupra "calităţilor" mele personale: ipocrită, nesimţită, influenţabilă, duplicitară, nerecunoscătoare...Aici m-am oprit din scris, mi-am luat ghiozdanul cu jurnalul şi partiturile de pian, am deschis uşa de la intrare încet şi am fugit de acasă, la propriu...am fugit la şcoală, la Liceul de Artă. Eram inspirată de norii negri care se îngrămădeau peste Sibiu, de fulgerele albastre şi super-luminoase şi de puterea trăsnetelor. În 8 minute am ajuns la şcoală în fugă, ciuciulete, că între timp se ponise şi ploaia...care, acum zic, mi-a spălat toate pacatele inventate de tata. Portarul se uita la televizor, în fundul cancelariei, iar, io, ca un hoţ profesionist, pe nesimţite, am luat cheia de la sala 32, o începăre mică de la subsol, în care făceam orele de pian. Ca şi decor aveam o pianină - la care am cântat până la ora 2 noaptea un vals de Chopin, un negro spiritual, Balade pour Adeline şi, bineănţeles, Für Elise (a trecut prea mult timp de atunci şi am uitat mult) şi un dulap prelung, cam cu următoarele dimensiuni: L-1.70 m, l - 0.80 cm, h - 0.60 cm, pe care am dormit restul nopţii, cu ghizdanul sub cap. A doua zi dimineaţa, mândră nevoie mare de aventurile de cu o seară înainte:), mi-am primit premiul - cartea, în două volume "Strigoiul lui Harlot" de Norman Mailer (alt cadou reuşit, pentru o Eliză visătoare la spionaje profesiniste). Iată deci, cum apa din cer mi-a fost prietenă şi m-a ajutat într-un moment care trebuia să se întâmple exact aşa cum a fost!

5.APĂ DE CISNĂDIE, DAR ŞI DE SADU: Parcă acum unul-doi ani s-a întâmplat ca apa din Cisnădie, unde stăteam pe atunci...să fie declarată a nu fi potabilă pentru locuitorii urbei. Într-adevăr presiunea era la limitele admise, apa era lichidă (scuzaţi-mi truismul, e de la ei), dar culoarea ei, combinaţie de străveziu,galben şi, mai ales, maro şi cenuşiu arăta oricui avea nevoie de un pahar cu apă că trebuie schimbată conducta care venea de la bazinul de la Ciupari - afluent al râului Sadu. Ceea ce s-a şi întâmplat parcă, după câteva luni, când riscul epidemiologic a dispărut. Noi, n-am stat degeaba, apă tot am băut, şi nu am cumpărat-o, ne-am dus după Sadu, unde pe partea stângă se află un izvor, cu o apă minunată, cu care Florin a umplut bidoanele de 20 l, iar noi am trecut peste criză.

În loc de concluzie:

Câteva idei (auzite în răstimpul vieţii mele) pentru asigurarea apei potabile...bineînţeles totul costă, dar există destui de mulţi filantropi, care ar putea să finanţeze aceste proiecte! Nu am acum timp să fac o statistică a zonelor cu probleme din punctul de vedere al apei, dar o organizaţie puternică, nu dau nume, că nu ştiu, ar putea să redacteze, respectiv implementeze un proiect global, bazăndu-se pe conştientizarea opiniei publice şi pe oamenii de bine şi cu bani:

- desalinizarea apei de mare

- ploi artificiale- captarea izvoarelor de mare adâncime

- captarea izvoarelor de la mare adâncime

PS ......muzică inspiratoare pentru acest articol......

PPS ......Blog Action Day 2010......