SLUJITORII LUTULUI

Sub-titlu: “Horezu – un adevărat centru turistic”:) Wish me luck, la concurs!
Trebuie sa fac o inroducere...v-am promis la postul 1st time olărit, că vă arăt articolul meu publicat în România văzută de sus, revista avioanelor româneşti...deci, cu circuit, cât de cât închis...:), anul trecut, în toamnă...Articolul e însă, general valabil, dacă ne gândim că anul acesta...Târgul Olarilor a împlinit 44 de ani...deci, e, din start, cu "va urma" la anul...şi la mulți ani!:) Mi-a plăcut să -l scriu, nu-mi place să scriu super-impersonal...și mi-am dat bucuria, printre rânduri, tuturor cititorilor, şi vouă acum...Se poate astfel, înțelege lesne, fericirea pură pe care am simţit-o când mi-am băgat mâinile-n lutul proaspăt!


  

     
La ceas de toamnă, plin de emoţie şi nerăbdare, Sibiul aşteaptă ca Piaţa Mare să „înflorească” şi să „rodească”, pentru ultima oară în acest an. Aici, în prima sầmbătă şi duminică a lunii septembrie, locuitorii vechiul burg, avầnd experienţa ultimelor patru decenii, se îndreaptă pentru a asista la „florescenţa” dată de Tầrgul Olarilor, cu ale sale străchini, oale, taiere, castroane, ulcioare, cănuţe şi farfurii, modelate şi decorate în zeci de nuanţe şi modele, cu migală şi cu dragoste, de meşterii olari, ai întregii Romầnii, reprezentanţi de seamă ai celor mai renumite centre de olărit: Horezu şi Vladeşti, Oboga şi Vădastra, Baia Mare, Rădăuţi, Marginea, Obârşa, Corund şi Sfântu Gheorghe. Aceştia sunt olarii care păstrează intact meşteşugul adevărat, aşa cum l-au primit, o dată cu învârtitul roţii, de la strămoşi. Aceştia sunt putătorii, păstrătorii şi transmiţătorii unei tradiţii care durează din vremuri imemoriale.

            De cầnd eram mică, am fost impresionată adầnc de forma, culoarea şi decoraţiile obiectelor de lut ars, pe care le-a cumpărat tata, provenite din centrul de ceramică hurezean. Ciorba de fasole parcă era mai gustoasă dintr-o strachină ornamentată cu coada de păun sau cu vestitul cocoş de Hurez. Pầnă şi apa avea o altă limpezime, puritate, putere şi energie, băută fiind dintr-o cană de lut smălţuită . Mầnată de un dor instrinsec şi de neînţes, făcầnd ocolul Pieţei Mari a Sibiului, într-o spitală, din ce în ce mai strầnsă, care dădea impresia unor cercuri cencentrice, asemenea decorului unui taier, de Horezu, ornamentat cu motive geometrice, m-am oprit, lầngă fầntầna medieavală, acolo unde şedea Gheorghe Ţambrea, zis şi Gelu, meşter olar din Horezu-Olari (jud. Vầlcea), unul dintre acei artişti populari pe lầngă care nu poţi trece fără să te opreşti pentru a le admira, dar şi achiziţiona marfa. Farfuriile, şiruri-şiruri, te îmbiau să le atingi, să le întorci pe toate parţile şi, în cele din urmă, să le duci acasă, dar nu înainte să le afli istoria.

            În apropiere de Horezu, la hotarul satului, se află un deal, numit Ulmet, de unde olarii locului, proprietari ai terenului, îşi extrag argila fină, întrebuinţată la frumoasele vase de lut, care vor ieşi din mầinile lor dibace. Pămầntul este adus şi depozitat în „troc”, un patrulater, cu laturile de 4/2 m, împrejmit cu bầrne de lemn, pentru ca lutul să nu se împrăştie în întreaga ogradă. Pentru o mai bună omogenizare, pămầntului i se adaugă apă, se bate cu maiul şi se formează „turtele”, care, în trecut erau tăiate cu „cuţitoaiele”. Acum, pentru uşurarea operaţiunii se foloseşte malaxorul, care sfarmă orice pietricele amestecate în argilă şi asigură o materie primă, foarte fină, numai bună spre a fi modelată.

            Nea Gelu şi-a pregătit materialul, roata olarului este gata să îşi îndeplinească menirea,  aceea de a plăsmui oale, străchini, taiere, ulcioare, castroane, căni şi căniţe. Olarul Gelu învărteşte roata cu piciorul, neobosit, foarte atent şi cu talent, iar mầinile, pline de argilă, mầngầie cu dăruire, buza unei noi strachini, sub ochişorii curioşi ai lui Dragoş, fiul său în vầrstă de treisprezece ani, care, probabil, îi va moşteni meşteşugul, precum a făcut şi el, învăţầnd secretele olăritului, de la tatăl său. Obiectele din lut umed, trebuie lăsate la zvầntat, după ce au fost colorate cu „cornul” (corn de vită, în vầrful căruia se aşează o peniţă de pană de gầscă, numită „ţiplă”, culoarea turnată în interiorul scobit al cornului, picurînd prin pană) şi decorate cu „gaiţa” (unealtă străveche, aparţinînd Horezului, în formă de periuţă realizată din patru-cinci fire tari, de porc mistreţ), de Carmina, soţia olarului nostru.  Proaspetele farfurii, se aşează în teancuri, pe poliţe, pentru a li se usca dunga, la temepatura camerei.

A trecut aproape o lună deja, atelierul olarului a strầns în jur de o mie de obiecte din lut, de toate formele, mărimile şi culorile, care aşteaptă prima ardere. Cuptorul tronconic este plin ochi de vase de lut, iar focul, aprins la gurile acestuia, arde liniştit, timp de şapte pầnă la nouă ore. Urmează ultima provocare – smălţuitul, care asigură obiectelor din ceramică, atầt calităţi practice, şi anume impermeabilitatea, cầt şi estetice. Pe vremuri, smalţul era obţinut de olarii din Horezu, din grăunţe din plumb, oxidate prin încălzire şi amestecate cu nisip şi potasă, extrasă din cenuşă, astăzi, însă, nea Gelu foloseşte litarga - oxidul de plumb cristalizat, obţinut prin trecerea unui curent de aer peste plumbul topit. Cuptorul va fi folosit pentru o a doua, şi ultimă, ardere a acestei tranşe de vase smălţuite deja. Acum, smalţul se topeşte, se fixează pe vas şi dobầndeşte însuşiri de duritate şi transparenţă. 
            A sosit şi dimineaţa, vasele sunt gata, Gelu, Carmina şi fiul lor, Dragoş, încarcă marfa şi vin la Sibiu, la Tầrgul Olarilor, aşa cum s-au obişnuit în fiecare an. Aici, îi găsesc eu şi reuşesc să le aflu povestea. Din întầmplare, am la mine o carte veche „Ceramica din Hurez”, scrisă în 1955 de Paul Petrescu şi Paul Stahl. După ce îi ascult, deschidem cartea, care conţine şi o mulţime de reproduceri ale vaselor, care se faceau la Horezu, în vecurile trecute. Familia de olari este emoţionată, văzầnd vechile motive, fina lucrătură şi varietatea formelor vaselor de lut din zona hureazeană. Soţia îi spune lui Gelu, cu mầndrie: „Vezi, uite cocoşul de Hurez! Uite cầt de fină este lucrătura! Uite, cầt de vechi este motivul! Noi, olarii din Horezu îl păstrăm.”

            Ne vom întầlni din nou, la următoarele tầrguri ale meşterilor populari, organizate de Muzeul ASTRA din Sibiu, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului - la Zilele Culturii Vầlcene, din luna iulie şi la Tầrgul Creatorilor Populari din Romầnia, care se desfăşoară, în fiecare an, în jurul datei de 15 august. Şi ne vom întầlni şi spontan, cu ocazia punerii în practică, de către muzeul nostru, a atelierelor de meşteşuguri tradiţionale din cadrul team-building-urilor, în a căror organizare, ne-am cầştigat deja notorietatea. Clienţii noştri, firme din toată ţara, precum şi din străinătate, sunt interesaţi să ofere propriilor angajaţi oportunitatea de a învăţa, întru-un mediu potrivit – Muzeul Civilizaţiei Tradiţionale ASTRA – , meşteşugurile tradiţionale ale poporului romần: olăritul, confecţionarea de măşti tradiţionale, de păpuşi ecologice, împletitul fibrelor vegetale, înşiratul de mărgele, pictura pe sticlă, ţesutul ş.a.

Şi astfel, tradiţia olăritului continuă. Ea nu va muri niciodată, pentru că, olari, precum Gheorghe Ţambrea o vor duce mai departe, vor atrage noi generaţii de învăţăcei, care vor „respira” lutul şi vor crea vase care impresionează prin fineţe, ingeniozitate, simplitate, într-un cuvầnt, prin Frumuseţe.