Dacă nu scriu pe blog, asta nu înseamnă că nu-mi-l mângâi cu câteva gânduri, zilnic. Cu întrebările: oare de ce n-oi scrie?, de ce mă feresc să-mi bucur prietenii/ cititorii cu noutăţile mele, mai mult sau mai puţin caraghioase?, ce sau cine m-ar putea îmboldi în exprimarea subiectelor pe care le ţin îngropate? sau cu răspunsurile posibile ce se transformă în alte îndoieli: o fi lenea-mi cvasi caracteristică? oi avea ceva de ascuns, ceva pe care prefer să mi-l ostoiesc singură? am nevoie de ceva / cineva sau doar de simpla mea autoconvingere? şi îndemnurile: hai, treci la tastatură, nu te mai stresa de subiectul care te-a blocat, îmbracă-l în hainele cele noi ale Împăratului :)) sau dacă nu te ţine declamă-ţi, sus şi tare, cu surle şi trâmbiţe, concluzia la care ai ajuns în dimineaţa Zilei Naţionale a Tineretului.
Apăi, de acum în colo e foarte uşor..aşa cred acum. Parcă mă şi văd pierzându-mă din nou în meandrele şovăielnice al ritmului eliziac...
m-am pierdut..puţin
va urma..
cândva..
Păi tocmai acum, când te urmăresc și eu, te-ai pierdut în meandrele şovăitoare ale fluviului elizian... :)
RăspundețiȘtergereNu ştiu dacă e chiar fluviu, e doar un râuleţ de depresiune...cu atâtea încolăciri spontane încât mă sperie...
ȘtergerePune mana pe taste si da drumu' la treaba, Penciule. Harniceste-te si incantane cu slova!
RăspundețiȘtergereby șoarecele fotograf