16.2.14

Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune..Mincinoasa..Huoo!

Am început să mint demult...din frageda copilărie..Dacă-mi derulez "caseta-martor" a vieţii mele de 12997 de zile, calculul conţinînd inclusiv cei nouă ani bisecţi peste care am trecut, estimez 1st time-ul acestei metehne reprobabile undeva pe la ziua a două mii o sută nouă'ş'una. Îmi amintesc perfect bancnota de 25 de lei pe care am ales-o & extras-o dintre cele primite de bunica la pensie, cu o dexteritate ingenuă, dar şi cu ideea de minimalizare a pagubei chibzuite...în cazul în care nu m-ar fi prins..cum s-a întâmplat ulterior...Bunica nu trebuia să sufere o pierdere extremă aka una sută lei cu Bălcescu. Apăi, o minciună cu aşa picioare scurte n-am mai pomenit...Bunica mergea înaintea mea, iar eu mă tot fofilam pe lângă gardurile de pe str. Mihail Sebastian...până când s-a oprit şi m-a întrebat brusc: Irina, ce tot faci? Vino mai repede! Ce-ai în mână? Iar eu de colo: Am găsit o hârtie pe gard. E împăturită. Uite! Oare ce faţă făcusem? Cert e că răspunsul meu nu a fost deloc plauzibil, bunica a făcut imediat conexiunile, m-a luat de mână şi a spus: Precis ai găsit banii ăştia? Nu te cred, eu am trecut pe aici şi n-am văzut nimic. Hai înapoi acasă să verific dacă lipseşte ceva. N-am recunoscut până n-am fost pusă în faţa faptului dovedit. Nu mai ţin minte pedeapsa...doar ruşinea. M-a pârăt la toţi oamenii mari cu care s-a întâlnit şi, bineînţeles, am trăit zile întregi cu stigmatul de "hoaţă şi mincinoasă". A fost una dintre cele mai dure lecţii pe care le-am învăţat. Cred că atunci s-au pus bazele proceselor mele de conştiinţă..
Dar, hai să trecem la cea mai mare "invenţie" de şcoală primară deja, când se puneau alte baze...aiurea...ale narcisismului, ale laudei de sine şi ale vanităţii. Să tot fi fost când împlineam cea de-a 2629-a zi din viaţă..plus, minus  câteva. Cum să te împotriveşti tu voinţei tatălui tău care a considerat că dacă ai asistat împreună cu clasa la repetiţia Serbării şcolii cu o zi înainte, nu mai este cazul să vezi varianta propriu-zisă? S-a rezolvat cu obstinaţie, siguranţă în detalii şi imaginaţie logică. Tata, s-a îmbolnăvit fetiţa dintr-a patra care era prezentatoare şi tovarăşa învăţătoare m-a pus la un test de citit, am citit foarte bine şi m-a ales să prezint tot spectcolul. Trebuie să merg mâine seară în sala teatrului, să mă îmbrac frumos în uniforma de pionier. [...] Eu mi-am îndeplinit scopul, nu mai ţin minte serbarea, dar şi acum, dacă închid ochii, îmi revin în minte jocurile de lumini...de toate culorile, roşii, verzi, albastre, galbene, cumulate de sonorizarea de excepţie. Cred că ele mi-au stârnit imaginaţia abitir. A fost aşa frumos, tata! Toţi copiii au cântat, au dansat, au recitat, au spus scenete..Aaa...cum m-am descurcat? A fost foarte bine..Când apăream pe scenă să prezint toată sala mă aplauda, îmi spuneam textul...şi iar mă aplaudau. Şi la sfârşit m-au aplaudat atât de mult încât mi se părea că nu mă mai lasă să părăsesc scena. Precis le-a plăcut mult de mine. Dar acum, mi-e somn, am obosit foarte tare. Noapte bună! A trecut o lună, chiar două când "ulciorul" s-a spart. Vine tata la şcoală să-i mulţumească învăţătoarei pentru şansa pe care i-a dat-o fiicei lui în afirmarea talentului ...Şoc pentru el şi groază pentru mine!!!
Acum, nevoia de minciună a căpătat alte conotaţii, deşi, la o analiză mai profundă...s-ar putea observa, microscopic, firave urme ale vechii obişnuinţe de acurateţe pentru logica lucurilor. Intenţiile sunt bune, aşteptările sunt mari, iar scopul este oportunistico-altruist. Nu poate exista o asemenea alăturare...poate doar într-o abrambureală eliziacă. Mă strâmb acum..iar încep cu încruntatul...ştiu că ar trebui să urmeze explicaţiile laborioase..sau nu :)! 
Să fie telegrafieeeee...fără fir: 
  • 20 sept. 2012 - 20 sept. 2013. Ascunderea adevărului, cu detaliile  de rigoare inventate, a scutit un tată aproape bătrân de griji inutile. A fost mai liniştitor să mă ştie în continuare central, vis-a-vis de ACR, decât la capătul oraşului dinspre aeroport. Iar câştigul meu a fost liniştea. 
  • Anterior...cine ştie cunoaşte, mi-am cerut iertare...nu ştiu dacă am căpătat-o, atunci, când făceam grevă sau după?
  • Am confecţionat pe baza aceleaşi reţete de succes şi ascunderea faţă de tatăl meu, doctor-pensionar, a puseelor mele din ianuarie anul trecut şi ian., februarie + cât va mai ţine, anul ăsta. Neliniştea mea, cât de cât logică în caz de acutizare a bolii, n-a mai fost potenţată de jdemiile de presupuneri, sfaturi sau chiar ordine.
  • Iar acum, când e pe vine cursul de şapte săptămâni..de formare profesională în meseria de fotograf presupuneţi cumvă că-mi las "inventica" deoparte? Şi credeţi că-mi stârnesc neliniştea personală declarând sus şi tare că-mi urmez pasiunea...cu siguranţă neprioritară cum ar zice tata? Am ales varianta uşoară..cea de autoapărare. Vă explic prin câteva cuvinte cheie: şapte săptămâni, curs de muzeograf..ok, nu mint prea tare, că l-am făcut anul trecut, cu tot cu atestat, şi cireaşa de pe tort, formare profesională..E obligatoriu? Nu, tata, dar e spre binele meu

ps...şi acum de dragu' (re)delectării şi retrăirii, 
mi-amintesc duminica trecută (mulţumesc Doina, tanti mama lu' Doina, Mariana, Dani & Arnold)  
cu gândul la lunea viitoare (mulţumesc anticipat)!











2 comentarii:

  1. Daaa! Mi-ai spus că ai făcut o nouă ...postare... Despre ...minciună ! Tu Eliza, într-adevăr, minciuna are picioare scurte ! Mi-am reamintit, citind...despre "minunăţiile tale inventate" ... Uneori nu este nevoie de minciună...ci doar, cum spunea bunica ta, nu trebuie spus tot; ce copil ai fost ...cu cei 25 de lei ! De ce-ţi trebuiau ? Mă gândesc acum că, în copilărie mulţi dintre noi au făcut lucruri nu tocmai ortodoxe ! Aşa-i cu ...copilăria ! Nu-mi amintesc de vreo ...poznă făcută de mine, dar, probabil că am făcut şi eu ...destule... Important este ca totul să fie bine ! Iar cele "ascunse" tatălui tău ...au logică : el totdeauna este un Gică-contra ...şi ştim amândouă cum reacţionează. Uneori este bine ca el să nu ştie....totul ! Să ai o zi bună ! Să-ţi treacă cât mai repede puseul...care pe mine începe să mă-mgrijoreze! Iar cursul de ...muzeograf ...să-ţi aducă satisfacţiile pe care le aştepti: adică, să devii o ...profesionistă în ...fotografie ! Baftă !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) m-ai făcut să râd...aşa, ca de "noapte bună"...mai ales cu ultimul îndemn..cam complice, ce-i drept..
      ps..nu aveam nevoie de banii ăia pentru ceva ce-mi doream..vroiam pur şi simplu să am bani..ca oamenii mari.
      pps..aşa nu-mi place să mint..nici să mă ascund. Viaţa ar fi mult mai simplă fără "inventica" de tipul ăsta!

      Ștergere