Revin pe firul epic şi vă mărturisesc că dintre cele trei colege de birou, una, vrând să fie mai interesantă şi gândindu-se abitir şi la partea de estetică a aranjamentului floral şi-a pseudo epatat privitorii prin golirea unei căni de lut smălţuite de flecuşteţele care stăteau pe acolo de vreo doi ani, gen agrafe de birou, elastice de prins afişe rulate, o gumă de şters verde, un Moş Crăciun miniatural ş.a., şi prin găsirea unei soluţii în ton cu promovarea civilizaţiei populare tradiţionale, în speţă a olăritului din Obârşa. Cănuţa odată golită şi-a primit oaspetele de vază...buchetul primăvăratic.
Dar, la puţin timp după aia, tot ea, a început să strâmbe din nas, adăugând o droaie de grimase de tip bleac olfactiv, alăturate de cereri susţinute pentru aerisirea imediată şi fandoseli cercetătoare a provenienţei mirosului persistent...de vin oţetit. Hm..în birou? Păi asta-i treabă? [Fără niciu rezultat...nici după şase ore!]
Mai departe doar gânduri: "Toată lumea a plecat..Turn off computer, că e vineri şi-ţi pleacă autobuzul. Nu uita ghioceii că trebuie să-i duci mamei tale." "Nu pot să cred...am ieşit din birou, iar mirosul mă urmăreşte.."
În faţa muzeului îşi dă şi toanta seama ce-i cu mirosul venit de niciunde, refăcând puzzle-ul zilei, cumulat cu amintirea Paştelui 2011, când cănuţa a fost adusă plină de vin şi pâine sfinţită după Înviere şi a rămas nespălată până în ziua de...mâine, când voi ajunge din nou în birou. La contactul cu apa proaspătă destinată clopoţeilor, vinul impregnat în pereţii vasului de lut, nesmălţuit pe interior, a revenit la viaţă şi ne-a salutat prin iz.
Alt adevăr, altă mea culpa, aceeaşi Eliza...
Şi-a început ploaia..