în 15 septembrie...pardon, telefonul! Şi-am plecat la Şcoală..Prietenei mele nu-i venea să-şi creadă urechilor când m-a auzit la trei jumate zicând...Şi n-aveţi chef să veniţi să mă luaţi din muzeul Pieţei Mici şi să mă duceţi la muzeul cel mare...cel în aer liber...Au avut! Mulţumesc, dragă Ema...Deşi era luni, eram atât de obosită...clar...lucrasem de-acasă...aşa pe week-end...printre marketing & educaţie în muzee, Fără Zahăr, planuri istorice...întru împlinirea decadei şi omniprezentul, omnipotentul, OMNItotu' Mr.Google, prietenul meu...de aproape 16 ani, iar minunea de pauză de calculator s-a pliat pe dorinţa mea nespusă, dar de atâtea ori jiduită în clipele de maximă concentrare şi nervi eliziaci...aceea de a respira aerul liber, din pădure, în muzeul Celălalt.
Şi m-am tot dus..era prima zi de şcoală! V-amintiţi dimineaţa coloanelor nesfârşite de maşini...nu exagerez, dar uitasem anul trecut...Ce m-am putut amuza văzând autobuzele luându-se la întrecere...care-i şoferul ăl mai şmecher. Al meu, cel al unşpelui a avut oareşce tendinţe avangardiste...dar a fost depăşit pe banda întâi de unu. Am coborât voioasă, cvasi distrată şi încrezătoare în săptămâna ce-mi urma..
La şcoală tot am ajuns...numa' că nu era chiar gata, copilaşii urmau să vină numa' peste o săptămână, adică la inaugurarea ei, luni, 22 septembrie de la ora 11.00, în zona Etno Tehno Parc...acolo unde am ajuns şi eu cu Ema, Declan, Ţoaie şi Oana...cu o săptămână înainte.
Mulţumesc pentru preluare, pentru plimbare, pentru fotografiere şi pentru mâncare...mai puţin pentru jumătatea de găluşcă cu prune..:)!
Aţi observat ceva în neregulă cu mine în ultimul timp?
A remarcat cineva, în afară de mine şi...poate de mama,
Aşteptam cumva vreun rezultat? L-am primit/ văzut postat oare vineri seara, chiar înainte să-mi iau tălpăşiţa spre Dealul Cucului din Cisnădioara (Michelsberg)? Da! Da!
Mi-a trebuit totuşi destul de mult timp după ce m-am întors să înţeleg pe de-a-ntregu' că am toate motivele să mă simt mulţumită, stimulată şi a mai mult(e) doritoare.
Mi s-a părut cvasi normal să gândesc cu încetinitorul după o noapte deloc petrecută pe acasă şi după rememorarea ei prin intermediul mulţumirilor şi ele absolut normale :) Mă citez: Na, ce fain a fost aseară...na, ce fain va fi şi astă-seară..păcat că eu am dat bir cu fugiţii! Mulţumesc tare de tot! Lică, nu te-am pupat de drum brun, dar am pupat-o pe Cristina de două ori...Raport scurt/2, cronologic inversat [defect profesional bugetaricesc..ioi, iar am inventat un cuvânt..n-am mai făcut de-ăstea cam demult :)] Am plecat cu Dani şi Ana şi a lor Suzuki Vitara..am dormit de la patru jumate..până la şapte jumate, că mi s-a strecurat o rază de soare...Foarte fain şi puţin m-am odihnit, chit ca sacul de dormit mi-a fost mic [vorbeam prostii...nu mai aveam experienţa dormirii în el:)]...ca de altfel şi cortul de patru persoane..în care abia am avut loc...că mi-am întins lucrurile...aşa, în stil alandalo-abramburistic eliziac..noaptea a fost excelentă..emoţiile voastre super-puternice şi frumoase...oamenii, câinii (dragii de ei:), muzica, focul, dealurile şi stelele la fel...n-am alte cuvinte...decât un firav, mea culpa...că nu m-am urcat pe deal..să văd stelele puţin mai de aproape...LA MULŢI ANI şi să ne vedem...data viitoare...cu proxima ocazie..sau chiar mai devreme :D, sănătoşi, bucuroşi şi norocoşi, de musai şi cu voie bună! Vă pup...şi viel Spass, în continuare! La mulţi ani, Lică!
Până şi eu mă satur de introducerile mele...atât de tare încât cuprinsul şi încheierea cad, de foarte multe ori, impropriu şi vădind delăsarea, pe planul al doilea şi riscă să nu-şi mai atingă scopul, acela de a transmite corect şi eficient mesajul gândit iniţial. Voi nu? Sunt aproape sigură, dar atunci..de ce nu mă certaţi? Şi acum mă întorc puţintel în timp, duminica trecută,..şi fac legătura dintre prima interogare a postării mele şi completarea dublu da-ului cu noi mulţumiri: Multumesc tuturor celor care aţi reuşit (20) să îmi votaţi fotografia pe site-ul mama al concursului! Mulţumesc şi celor care v-aţi străduit..dar finalizarea a fost prea puţin eficientă, se mai întâmplă ca răbdarea să aibă limite...Şi, nu în ultimul rand, mulţumesc celor care mi-au distribuit "călătoria", surprinsă în primavară, şi m-aţi susţinut-o cu "like-uri"! Iar rezultatul e clar, îl comunic punctual, cu liniuţe:
- mulţumită voturilor voastre, în număr de 20, m-am clasat pe cel de-al zecelea loc în categoria Topul Publicului, şi astfel...
- am avut şansa ca imaginea să-mi fie vizualizată şi notată, inclusiv de juriul concursului "Se caută fotografia lunii iulie - Călătorie", după cum urmează: Gina Buliga a notat-o cu un punct şi Kiss Zsolt cu 4...Slăbuţ, clar...oricum nu am pretenţia de a fi (deja) extraordinară în ale fotografiatului, dar aş fi vrut ca măcar cu atenţia să stau bine mersi :).
- Neatenţia mi-a mers mână-n mână cu graba de a mă înscrie la concurs, sărind şi zbânţuindu-mă emoţionată printre rândurile regulamentului şi ţinând minte, taman pe dos, drept regulă de neîncălcat, faptul că sub nicio formă nu am voie s-o editez, ceea ce am şi făcut. Doar, acum la final am citit negru pe alb, ceea ce m-am ferit să fac: "Fotografiile înscrise în concurs vor putea fi editate pe următoarele coordonate: luminozitate, contrast, saturaţie, nivele de culoare şi crop. Latura mare a fotografiei trebuie să aibă minimum 2000 de pixeli, iar rezoluţia trebuie să fie de minimum 240 dpi." Trebuia să umblu puţin şi la saturaţie, şi la contrast, şi la crop...cam aşa ceva:
- În loc de concluzie, în ciuda tuturor neatenţiilor şi a nevoii, încă neîmplinite, de a avea propriul meu aparat DSLR (lipsă fonduri, chestii, fumat prea mult şi neatins încă termenul limită autoimpus - 15 aprilie 2015:)...m-am găsit totuşi pe ultimul loc al clasamentului fotografiilor notate ale concursului lunii mele, a Cuptorulului...al XXII-lea...conform calculelor rezultate din art. 5, al. 2: "Pentru premiul lunar, topul juriului şi topul publicului vor fi agregate în felul următor: primele 10 fotografii din fiecare top vor primi un punctaj de la 1 la 10 (10 fiind nota oferită primului loc şi 1 fiind nota locului celui de-al zecelea). Punctajul final va fi obţinut prin adunarea celor două punctaje, juriu şi public."
1. Nu mai promit nimic referitor de scrisul meu...când vine, vine...când nu e prezent, drept dovadă scriptică, e în curs de transcriere..din adâncul sau, poate, din lipsa de profunzime a gândurilor eliziace...
2. Aproape de spartul târgului m-am trezit şi eu...La începutul lunii mi-am înscris o fotografie din portofoliul cu care am absolvit Şcoala de fotografie Image Art în concursul lui iulie, cu tema Fotografia de călătorie şi am tare mare nevoie de voturile voastre, dar, doar în cazul în care imaginea înscrisă de mine vă place şi vă inspiră ideea de călătorie, ce părere aveţi? Mi-o votaţi până în 31 iulie? Mulţumesc anticipat :)!
Aşa suna o poezie pe care o ştiu de la grădiniţă...Era acel moment al vieţii în care Eliza atingea cu nesfârşită uimire, mixată cu teamă, tainele numerelor care, mai târziu, urmau s-o obsedeze...Dar, nu aşa alandala..la nimereală, ci selectate de filtrul emoţiilor şi ţinute minte în funcţie de forţa lor...
Nu mă pot dezbăra de tertipurile pe care le aplic ... de nu mai ştiu când. Acelea de a lungi, prin orice mijloace, conversaţia, de a mă ascunde după cuvinte, de a continua să rămân datoare cu explicaţiile promise acum o lună şi ceva şi, bălăcindu-mă într-o lene ignorantă, să ascund răspunsul la propria-mi întrebare: de ce drequ' nu mai scriu?
Ieri seară...mi-am dat seama că mai am o boală....în afara celor două (re)cunoscute. Am diagnosticat-o singură, fără consultanţă de specialitate, dar cu ajutorul sunetelor, a cuvintelor, a amintirilor şi a micii-mari, dar importantei bucurii care mi-a smuls câteva lacrimi (nu multe, două-trei-patru-cinci-şase-şapte-opt-nouă-zece...şi atât) şi odată cu ele...a "etalat" şi straşnica diagnoză...A mai zis-o cineva? Probabil că da...Oare cum să mi-o denumesc? E la latitudinea mea. Să-mi încerc puterile în limba engleză...şi după aceea s-o traduc...sau s-o las pe ea să mă traducă :D...Chronic emotional insensitivity. Eu care mă extaziam la orice pală de vânt care-mi răsfira părul, la orice rază de strecurată printre frunzele verzi, la orice nor fain...la aproape la orice...în ciuda tuturor frumuseţilor care mă înconjoară...am ajuns la cumplita insensibilitate emotivă cronică?
Diagnosticul recunoscut e pe jumătate iertat...sau va trebui să-mi analizez vorbele aruncate în ultima vreme...te miri pe unde? Se cere o retrospectivă...Off, înnebunesc acum..e prea mult de scris..
Ok, retrospectivă să fie...dar, total aleatorie şi, cât de cât, inteligibilă...Scurt/ 2: Acum vreo săptămână-două mă întreba cineva, având în vedere pregătirile pentru Ziua Universală a Iei şi pentru că mă vedea îmbrăcată cu o ie cu mânecă scurtă: Tu de ce porţi Ie? La care eu i-am răspuns spontan, fără să mă gândesc prea mult: Ca să nu se prindă oamenii că am sufletul negru...
Ieri după-masă...am căutat poze cu mine în ie...Am găsit una...Asta de aici, despre care scriam pe Facebook: IA mea...mi-am găsit din întâmplare un selfIE...înainte să ajungă la modă...un selfIE care încalcă orice regulă tehnică, dar care mi-a amintit de o zi faină din mai 2012...la exact şase ani de maiu' lui 2006, când mi-am auto-cumpărat Sufletul...vizibil şi la un an după ce mă angajasem trup şi suflet la muzeu...!
Tot ieri, da' ieri seară, la mine la muzeu, ascultându-l şi trăindu-l pe Florin Chilian, m-am hotărât să-mi încep vindecarea...Mulţumesc Future Capital, mulţumesc Muzeule ASTRA, mulţumesc prieteni dragi de aproape şi de departe, vizibili şi invizibili, simţibili şi nesimţibili...Mulţumesc tuturor!
apar în anumite momente, arareori, dar prea auto concludent, iar efectele lor sunt, de obicei, irevocabile şi definitive (scuzaţi-mi exemplul prea mercantil, neinspirat de idealismul, care ar trebui să mă caracterizeze).
Dar, Noaptea Muzeelor 2014, în continuarea celei din 2013, reuşesc să demonstreze un fapt aproape total necunoscut de mine şi nesperat, în consecinţă;) cum că efectele prostiei şi/ sau ale fricii...prea mai sus amintite, nu sunt, neapărat, ireversibile. Şi, pentru că iar nu înţelege mai nimeni ce bălmăjesc eu aici...cu o singură excepţie, care întăreşte la figurat, dar posibil şi la propriu...:D, afirmaţia anterioară, iar pentru că eu risc ca, ascunzându-mă după cuvinte, de această dată cu conotaţie procesuală vizibil diletantă, conform vechiului meu obicei, să nu-mi fie percepută bucuria, energia, speranţa şi mulţumesc-ul, ataşez, ca dar de-un an, o fotografie, dragă mie, din portofoliul propriu de la cursul de fotografie ImageArt (februarie-aprilie a.c.)!
...întrerup întru-câtva "va urma-ul" promis pentru o mică notificare...o bucurie atât de minoră, dar atât de puternică, încât nu o pot înţelege nici eu, darămite voi..Factura ei e subconştientală..iar mă prostesc cu elizisme...se simte că mi-o trăiesc semi de ne-nţeles..Se întâmplă din când în când...dar, totuşi rar şi ireal...Acum a venit din câteva gânduri tăvălugite..De exemplu..am auzit azi, la birou, un zvon, depărtat şi monoton...cum scrie Topârceanu într-o poezie dragă copilăriei mele (Acceleratul)...despre un film..pe care am început să-l urmăresc...sunt abia la minutul 46 şi 14 secunde...era şapte jumate, trecute fix..şi simţeam cum masa de prânzo-seară mă cheamă în bucătărie..Stop-joc, căştile jos..ioi..printre gânduri mi s-a strecurat Melodia pe neaşteptate...fredonoz..nu-mi amintesc şi pace de unde s-o iau...Mă duc la mama..."Fii un pic atentă! Ce-i asta? Apare din când în gând...cu o ciclicitate rarisimă!" "Nananana nanananananananana..." Nu vreau să mă las încurcată...şi-mi amintesc brusc: "Shostakovich, ioi mama, mi-am amintit..mă duc la Mr.Youtube, la listuţa mea de "clasică preferată"...
...să fiu pe deplin mulţumită...să mi-o dau la maxim, să-mi sărbătoresc melodico-zgomotos...forte...cei nouă ani..de bucurii, lecţii, energie, prieteni, emoţii, nervi, câteodată şi de "lăcrămioare"..:D!
Dacă nu scriu pe blog, asta nu înseamnă că nu-mi-l mângâi cu câteva gânduri, zilnic. Cu întrebările: oare de ce n-oi scrie?, de ce mă feresc să-mi bucur prietenii/ cititorii cu noutăţile mele, mai mult sau mai puţin caraghioase?, ce sau cine m-ar putea îmboldi în exprimarea subiectelor pe care le ţin îngropate? sau cu răspunsurile posibile ce se transformă în alte îndoieli: o fi lenea-mi cvasi caracteristică? oi avea ceva de ascuns, ceva pe care prefer să mi-l ostoiesc singură? am nevoie de ceva / cineva sau doar de simpla mea autoconvingere? şi îndemnurile: hai, treci la tastatură, nu te mai stresa de subiectul care te-a blocat, îmbracă-l în hainele cele noi ale Împăratului :)) sau dacă nu te ţine declamă-ţi, sus şi tare, cu surle şi trâmbiţe, concluzia la care ai ajuns în dimineaţa Zilei Naţionale a Tineretului.
Apăi, de acum în colo e foarte uşor..aşa cred acum. Parcă mă şi văd pierzându-mă din nou în meandrele şovăielnice al ritmului eliziac...
N-am mai scris demult..de când îmi făceam mea culpa ghioceilor-clopoţei tumentaţi de subsemnata. Încercasem în unşpe martie să mă laud cu prostia..[propoziţia asta am început-o săptămâna trecută..cred că prin cinci aprilie..azi e 12, chiar 13 deja..continui..încercarea moarte n-are...sau?]...pe care am conştientizat-o la o săptămână de la Mărţişorul pseudo-sfinţit, când urma Ziua Femeii, iar AMBIENT-ul, partener al Muzeului ASTRA, s-a gândit la mine, în pragul lansării campaniei Din Sibiu pentru Sibiu, şi mi-a oferit un ghiveci cu şapte bulbi de narcise Tête-à-tête (Narcissus cyclamineus), cărora am vrut să le pun puţină apă..din aceeaşi sticlă din care le turnasem şi ghioceilor...M-am oprit brusc pentru că m-a izbit nebunia de miros. Ioi..Izul Artefactului pe care îl ţineam ascuns lângă piciorul biroului meu, cadou viitor pentru cineva dintr-o lume paralelă, doar momentan, sper! Se afla într-o sticluţă de apă plată Dorna, iar femeia de servici, după ce ne-a dat cu aspiratorul şi-o fi spus că nu are ce căuta pe jos şi că locul ei este lângă cealaltă sticlă care stătea pe birou cu apă (H2O) proaspătă, nevinovată şi băută, la nevoie, de o Eliză însetată. Iar acum concluzia:...ţuica (de Zalău) după (urme de) vin (spinţit în 2011) a fost un chin atât pentru gingaşele floricele, cât ;i pentru olfacţia marketingului biroului.
Aş mai putea trage o concluzie, referitoare strict la persoana mea: procesele de conştiinţă ivite în urma acestei duble-greşeli etilice au stânit, colateral, beţia literelor de pe tastatură, care mi s-au încurcat şi s-au ascuns adânc în subconştient, ordonându-se doar acum..prin varii metode, din greu încercate, gen: suprasolicitare intenţionată, dar dorită şi, prin surprindere, câştigată şi liniştirea bruscă de tip "cui pe cui se scoate", la finalul, aproape cu dreptul, a celor şapte săptămâni de surescitare faină..
Aş fi în stare să dau explicaţii suplimentare...dar las, neexhaustiv şi aleatoriu, câteva dintre notiţele, scrise de mână, pe marginea cursurilor, să-şi impună punctul de vedere, iar notele de subsol supraexplicative se vor încadra între parantezele pătrate: "albumina pe placă de sticlă..uscat; celuloid--->1930; pelicula de cinema; Eastmann (Kodak); IDEE--> blog de fotografie - offline; produce plăcere, prin noutate, inedit, apelează la sensibilitatea şi emotivitatea privitorului...[vorbim despre fotografia ca artă, să ne înţelegem!]; obiectiv, diafragmă, obturator, cameră obscură; orice pe domeniul public; ...legi, drepturi şi responsabilităţi..; Sandoval, CHE GUEVARA [clişeul, jazzul şi fotografia originală a lui Alberto Korda din '60 + descoperirea unui clip interesant...care mă ţine din scris acu']; protecţia dreptului de autor; Google Images, căutare după imagine; de recitit Alegerea aparatului de fotografiat; câmp de profunzime???; exponometru?; difracţie? [prea greu fenomenul pentru demielinizările mele..sunt naşpa acum. Dau vina pe boală pentru ceea ce n-aş fi înţeles pe de-a-întregul nici înaintea apariţiei ei]; f5,6 lumină multă, f22 pătrunde puţină lumină; Lensbaby, singurul grup de lentile convexe, lentile close-up - lupa măreşte de la 0,28 m până la 0,04 m; polarizare circulară...vitrina sau reflexia apei; CS2--> gratuit de la ADOBE; managementul culorii..; RGB & CMYK; Color IQ x rite test [exemplu de test, cât de cât luat,
vineri seara înainte de culcare, după o săptămână plină ochi...]; măsurare în matricial; balansul de alb;
moduri PSA (auto) şi M; [revin pe la câmpul de profunzime cu diminuări, restrângeri sau extinderi în funcţie de diafragmă, distanţă focală şi/ sau zona de focus..mai exersează, maică, mai exersează!!!]; interpolarea...procedeul de ghicire a culorilor [..sau pixeli pe bază de algoritmi, interesting, right?]; "curajul de a tăia un cadru pentru a reprezenta doar MOTIVUL fotografiei"; media de aur [matematică şi armonie] anulată printr-o simplă linie de forţă; spaţialitate - lumină şi umbră; subexpunere, cum?; [întrebări puerile..notate cu conştiinciozitate :)] ce înseamnă expunerea făcută pe zona de lumină?; lumina dură; lumină stânga/ dreapta la unghi de 90, accentuarea spaţialităţii, mai ales la peisaj; NU DESFACEŢI UN BLIŢ--->electroşocuri--->păr creţ!!! :)); număr director; lumină de tip Rembrandt; [BENZIAD (peşteră)]; Adobe Camera RAW (prelucrare RAW-uri, update) - convertor DNG pt. transformarea RAW-ului; nocturnă şi ora albastră, pe locaţie ; Luna nu trebuie expusă mai mult de 30 secunde; 300 DPI; Image size --> Canvas size --> selectăm relativul ..etc. etc. etc. Am fost cam ambiguă, nu-i aşa? V-oi fi trezit nişte dorinţe nebănuite? Vreţi mai mult? Dacă eu am putut şi "am reuşit să fac nişte poze foarte frumoase, chiar dacă nu am mai avut un asemenea aparat în mână", spun parafrazându-l pe dl. Fred NUSS (a se urmări cea de-a doua parte a emisiunii Raluca şi Răzvan), şi anume, un superfain Nikon D3000 pe care mi l-au împrumutat dragii de Ana şi Daniel (mulţumesc pentru TOT), pentru a-i smulge secretele pe perioada cursului, a cărui absolventă sunt din 04.04.2014, voi preferaţi să folosiţi DSLR-ul doar pe auto sau aveţi gânduri de tip high hopes & great expectations...?
ps Mulţumesc tuturor! S-auzim numa' de bine! Voi, cei din grupa 41! Ups, hai că n-am uitat grupa de week-end! Propun, cu ocazia postării mele de astă seară, o întâlnire de mărimea 41-42, plus lectorii, prietenii şi colaboratorii..în două-trei săptămâni! Okidoki?
pps Nu în ultimul rând, mulţam teribil de fain, Blogal Initiative von Hermannstdt, că prin voi a început aventura mea şi iniţiatorului, Tudor, CeMerita.ro...!
N-au trecut decât două zile de când fiecare persoană de gen feminin de la noi din birou a primit mărţişoare de la varii indivizi (colegi, prieteni, colaboratori ş.a.), dar şi câte un bucheţel de ghiocei-clopoţei...drept simbol al renaşterii naturii, în prag de întâi martie. Mulţumim! Trei doamne şi toate trei...s-au grăbit, care mai de care, să-şi găsească câte un recipient, să-l umple cu apă şi să asigure hidratarea vestitorilor primăverii ce năvăliseră peste reprezentantele Marketingului, ale Educaţiei muzeale şi al PR-ului Muzeului ASTRA. Bineînţeles au fost ales alese păhăruţele de plastic ce ne-au rămas de la vernisajul Iluminatei scz expoziţiei Lvmen est omen Arta, istoria şi spiritualitatea iluminatului artificial. Prima expoziţie din România cu tehnologie de realitate adăugată (care by the way nu poate fi ratată..Aşa vă sfătuiesc...călduros/ fierbinte/ incandescent sau toate 3 simultan. Aveţi timp până în 20 mai, la Casa Artelor din Piaţa Mică nr. 21 şi...nu uitaţi să vă luaţi telefoanele inteligente cu voi..sau tabletele, pentru că surprizele vor fi...în circuit:)
Revin pe firul epic şi vă mărturisesc că dintre cele trei colege de birou, una, vrând să fie mai interesantă şi gândindu-se abitir şi la partea de estetică a aranjamentului floral şi-a pseudo epatat privitorii prin golirea unei căni de lut smălţuite de flecuşteţele care stăteau pe acolo de vreo doi ani, gen agrafe de birou, elastice de prins afişe rulate, o gumă de şters verde, un Moş Crăciun miniatural ş.a., şi prin găsirea unei soluţii în ton cu promovarea civilizaţiei populare tradiţionale, în speţă a olăritului din Obârşa. Cănuţa odată golită şi-a primit oaspetele de vază...buchetul primăvăratic.
Dar, la puţin timp după aia, tot ea, a început să strâmbe din nas, adăugând o droaie de grimase de tip bleac olfactiv, alăturate de cereri susţinute pentru aerisirea imediată şi fandoseli cercetătoare a provenienţei mirosului persistent...de vin oţetit. Hm..în birou? Păi asta-i treabă? [Fără niciu rezultat...nici după şase ore!]
Mai departe doar gânduri: "Toată lumea a plecat..Turn off computer, că e vineri şi-ţi pleacă autobuzul. Nu uita ghioceii că trebuie să-i duci mamei tale." "Nu pot să cred...am ieşit din birou, iar mirosul mă urmăreşte.."
În faţa muzeului îşi dă şi toanta seama ce-i cu mirosul venit de niciunde, refăcând puzzle-ul zilei, cumulat cu amintirea Paştelui 2011, când cănuţa a fost adusă plină de vin şi pâine sfinţită după Înviere şi a rămas nespălată până în ziua de...mâine, când voi ajunge din nou în birou. La contactul cu apa proaspătă destinată clopoţeilor, vinul impregnat în pereţii vasului de lut, nesmălţuit pe interior, a revenit la viaţă şi ne-a salutat prin iz.
Anunţ important: nu doresc să fiu înţeleasă, voi plasa intenţionat puncte de suspensie, la un moment dat..poate că voi arunc..lăsa totul în aer, voi scrie doar de dragu' expunerii încă unei duminici faine, antrenante şi, într-un fel sau în mai multe feluri..o ţâr' ciudată şi..pot spune, spre semi-final(ă), trasă de păr. Ieriul e fost totuşi începutul, chit că deja durează de o săptămână [mai am şase:)].
Aţi simţit vreodată o emoţie puternică iscată doar de împingerea unui ţâmburuş de pe OFF pe ON şi prin descoperirea, rând pe rând, a anumitor funcţii având drept martori: un dulap, un tablou, un laptop conectat printr-o legătură intrinsecă cu Mr. Youtube şi copilaşii lui, Tutorial 1 şi 2?
Oare e bine să n-ai răbdare ? E benefic să sari etapele trecerii prin materie? E okidoki să-ţi rişti buna sedimentare, cu ajutorul timpului care ar putea să-ţi fie prieten, nu duşmannedeclarat, a cunoştinţelor proaspăt dobândite ? Sau, de fapt, să nu respecţi vechiul îndemn a lui Sofocle, care ştia el ce spune, "toate sunt bune la timpul lor"?
Contează răspunsurile voastre, le voi asculta/ citi cu atenţie nedisimulată, dar, în principiu, dată fiind retoricitatea..[iar inventez cuvinte...e la ordinea duminicii zilei] întrebărilor, există două deducţii: 1. conştientizez răspunsul corect; 2. e prea târziu acum, greşeala e deja făcută...sper să nu mă cufund prea adânc în adâncimea-i..să nu ajung să-i simt bătaia lungă aka reculul..la examen.[exprimarea asta s-ar putea traduce drept un surogat dihotomic? :)]
[...pauză de masă...atunci & la propriu]
- Poţi să stai cu mine la masă, că oricum mie îmi trebuie doar un singur loc. Aştept un prieten.
- Dar, de ce este aşa de multă lume? E vreo întrunire de motociclişti prin zonă?
- Nu, eu casca asta o folosesc la motoreta aia de afară....Cum se numeşte locul ăsta, întreabă el cu un accent străin. Te rog, poţi să îi spui unde suntem prietenului meu, la telefon. Uite acum se formează numărul.
- Vă aşteaptă prietenul dumneavoastră la...
- Care-i scorul?
Eu, papagal, retransmit: Care-i scorul? Culmea e că la Eurosport tocmai se facea tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru campionatul european de fotbal din 2016. Omu' nu înţelege.
Ăla din telefon deja ridica vocea, a nerăbdare: Scorul!! Care-i scorul?
Cum adică?
Adică câţi bani trebuie să-i aducă fiu-mio, că-l trimit pe băiat..
- Cât vă trebuie?
- Aici!
- Nu, câţi bani să aducă?
-Patru.
Papagalul din mine ia atitudinea-i deja cunoscută:
- Patru.
- Patru ce?
- Milioane?
- Milioane?
- Da.
- Vine în zece minute.
Între timp i-a sosit şi companionul promis anterior covorbirii telefonice, în care-mi simţeam deja rolul de intermediaro-complice într-o pseudo cunoştinţă de cauză.
Parcă erau surdo-muţi. Peste tot numa' semne, grimase, mustrări intuite, bonuri înşirate pe masă şi verificate tot pe muţeşte.
Sunt întrerupţi..Domnul iese afară..atenţia mi se mută de la sandvişul monstru pe care-l consumam dincolo de fereastra cât peretele prin care "spionam" oamenii "nevinovaţi". N-am văzut nimic, nici numărul maşinii, nici tranzacţia cam uscată...nimic, nimic, doar ploaia...
Am început să mint demult...din frageda copilărie..Dacă-mi derulez "caseta-martor" a vieţii mele de 12997 de zile, calculul conţinînd inclusiv cei nouă ani bisecţi peste care am trecut, estimez 1st time-ul acestei metehne reprobabile undeva pe la ziua a două mii o sută nouă'ş'una. Îmi amintesc perfect bancnota de 25 de lei pe care am ales-o & extras-o dintre cele primite de bunica la pensie, cu o dexteritate ingenuă, dar şi cu ideea de minimalizare a pagubei chibzuite...în cazul în care nu m-ar fi prins..cum s-a întâmplat ulterior...Bunica nu trebuia să sufere o pierdere extremă aka una sută lei cu Bălcescu. Apăi, o minciună cu aşa picioare scurte n-am mai pomenit...Bunica mergea înaintea mea, iar eu mă tot fofilam pe lângă gardurile de pe str. Mihail Sebastian...până când s-a oprit şi m-a întrebat brusc: Irina, ce tot faci? Vino mai repede! Ce-ai în mână? Iar eu de colo: Am găsit o hârtie pe gard. E împăturită. Uite! Oare ce faţă făcusem? Cert e că răspunsul meu nu a fost deloc plauzibil, bunica a făcut imediat conexiunile, m-a luat de mână şi a spus: Precis ai găsit banii ăştia? Nu te cred, eu am trecut pe aici şi n-am văzut nimic. Hai înapoi acasă să verific dacă lipseşte ceva. N-am recunoscut până n-am fost pusă în faţa faptului dovedit. Nu mai ţin minte pedeapsa...doar ruşinea. M-a pârăt la toţi oamenii mari cu care s-a întâlnit şi, bineînţeles, am trăit zile întregi cu stigmatul de "hoaţă şi mincinoasă". A fost una dintre cele mai dure lecţii pe care le-am învăţat. Cred că atunci s-au pus bazele proceselor mele de conştiinţă..
Dar, hai să trecem la cea mai mare "invenţie" de şcoală primară deja, când se puneau alte baze...aiurea...ale narcisismului, ale laudei de sine şi ale vanităţii. Să tot fi fost când împlineam cea de-a 2629-a zi din viaţă..plus, minus câteva. Cum să te împotriveşti tu voinţei tatălui tău care a considerat că dacă ai asistat împreună cu clasa la repetiţia Serbării şcolii cu o zi înainte, nu mai este cazul să vezi varianta propriu-zisă? S-a rezolvat cu obstinaţie, siguranţă în detalii şi imaginaţie logică. Tata, s-a îmbolnăvit fetiţa dintr-a patra care era prezentatoare şi tovarăşa învăţătoare m-a pus la un test de citit, am citit foarte bine şi m-a ales să prezint tot spectcolul. Trebuie să merg mâine seară în sala teatrului, să mă îmbrac frumos în uniforma de pionier. [...] Eu mi-am îndeplinit scopul, nu mai ţin minte serbarea, dar şi acum, dacă închid ochii, îmi revin în minte jocurile de lumini...de toate culorile, roşii, verzi, albastre, galbene, cumulate de sonorizarea de excepţie. Cred că ele mi-au stârnit imaginaţia abitir. A fost aşa frumos, tata! Toţi copiii au cântat, au dansat, au recitat, au spus scenete..Aaa...cum m-am descurcat? A fost foarte bine..Când apăream pe scenă să prezint toată sala mă aplauda, îmi spuneam textul...şi iar mă aplaudau. Şi la sfârşit m-au aplaudat atât de mult încât mi se părea că nu mă mai lasă să părăsesc scena. Precis le-a plăcut mult de mine. Dar acum, mi-e somn, am obosit foarte tare. Noapte bună! A trecut o lună, chiar două când "ulciorul" s-a spart. Vine tata la şcoală să-i mulţumească învăţătoarei pentru şansa pe care i-a dat-o fiicei lui în afirmarea talentului ...Şoc pentru el şi groază pentru mine!!!
Acum, nevoia de minciună a căpătat alte conotaţii, deşi, la o analiză mai profundă...s-ar putea observa, microscopic, firave urme ale vechii obişnuinţe de acurateţe pentru logica lucurilor. Intenţiile sunt bune, aşteptările sunt mari, iar scopul este oportunistico-altruist. Nu poate exista o asemenea alăturare...poate doar într-o abrambureală eliziacă. Mă strâmb acum..iar încep cu încruntatul...ştiu că ar trebui să urmeze explicaţiile laborioase..sau nu :)!
Să fie telegrafieeeee...fără fir:
20 sept. 2012 - 20 sept. 2013. Ascunderea adevărului, cu detaliile de rigoare inventate, a scutit un tată aproape bătrân de griji inutile. A fost mai liniştitor să mă ştie în continuare central, vis-a-vis de ACR, decât la capătul oraşului dinspre aeroport. Iar câştigul meu a fost liniştea.
Anterior...cine ştie cunoaşte, mi-am cerut iertare...nu ştiu dacă am căpătat-o, atunci, când făceam grevă sau după?
Am confecţionat pe baza aceleaşi reţete de succes şi ascunderea faţă de tatăl meu, doctor-pensionar, a puseelor mele din ianuarie anul trecut şi ian., februarie + cât va mai ţine, anul ăsta. Neliniştea mea, cât de cât logică în caz de acutizare a bolii, n-a mai fost potenţată de jdemiile de presupuneri, sfaturi sau chiar ordine.
Iar acum, când e pe vine cursul de şapte săptămâni..de formare profesională în meseria de fotograf presupuneţi cumvă că-mi las "inventica" deoparte? Şi credeţi că-mi stârnesc neliniştea personală declarând sus şi tare că-mi urmez pasiunea...cu siguranţă neprioritară cum ar zice tata? Am ales varianta uşoară..cea de autoapărare. Vă explic prin câteva cuvinte cheie: şapte săptămâni, curs de muzeograf..ok, nu mint prea tare, că l-am făcut anul trecut, cu tot cu atestat, şi cireaşa de pe tort, formare profesională..E obligatoriu? Nu, tata, dar e spre binele meu!
ps...şi acum de dragu' (re)delectării şi retrăirii,
mi-amintesc duminica trecută (mulţumesc Doina, tanti mama lu' Doina, Mariana, Dani & Arnold)
cu gândul la lunea viitoare (mulţumesc anticipat)!
Puseul m-a apucat în prima săptămână a anului cel nou, 2014, la câteva zile după ce mi-am terminat leapşa lui 2013. Oare există vreo legătură între duiumul de zile libere aka mini-vacanţa de Crăciun şi Revelion, umplerea timpului cu al doilea job al meu aka Eliza's Day & Night blog...[cine mai doreşte, cine mai pofteşte...să-mi de like la pagina de pe Facebook? Că Eliza se bucură!], brusca relaxare a fizicului & a psihicului după Marele Raport al Anului Trecut, liniştea, care-mi ascundea o nelinişte adânc simţită, dar deloc recunoscută, poate puţin intuită prin Romanţa iahturilor a lui Minulescu, cu gândul la Marele meu Proces versus Marele Minister al Muncii noastre cele de toate zilele, pe care l-am pierdut, câştingându-mi totuşi drepturile, începând de acum (28 ianuarie a.c.) încolo, şi activarea leziunilor mele demielinizante? Aştept răspuns de la doctor, psiholog şi prim-ministru..Hahahaha! Pe ultimul amintit, nu-l punem la socoteală..îl tai de la posibilul răspuns!
Azi se împlineşte o lună de când mă însoţeşte..dar, simt că e pe cale să dea bir cu fugiţii. Poate l-am speriat, poate se fac trei săptămâni de când am dat pe venă perfuziile. E prea mult, m-am săturat de el, am încercat să-l blochez printr-o mulţime de tertipuri, să-i arăt că îl consider stăpân absolut, apoi am blufat că nu-mi pasă de el...cutreierând muzeul din Dumbravă şi, într-un final, l-am tratat, şi aşa continuu să fac, cu răbdare.
Între timp, m-au reapucat poftele foamea şi, culmea, nu m-am îngrăşat..
Foamea de fotografie îmi va fi săturată de Şcoala de Fotografie "ImageArt" Sibiu care-şi începe primul curs al anului în 17 februarie şi mă va avea pe mine printre cursanţi. Ştiţi de ce? Răspunsul se află la cifra 8 din leapşă: Tot succes cataloghez şi decizia surprinzătoare a juriului campaniei, marcă a Blogal Initiative von Hermannstadt, CARE SUNT AVANTAJELE PARTICIPĂRII LA UN CURS FOTO PROFESIONIST?, şi anume, SURPRIZĂ: Pentru că nu s-au putut hotărî să aleagă dintre toate articolele foarte bune, Image Art oferă un al doilea loc 1. Astfel, un al doilea curs de fotografie profesionist în valoare de 1.400 lei merge la: Irina-Eliza Penciu (greencharme.blogspot.ro). Pentru stil şi motivaţie personală. Fain şi neaşteptat, am scris de 1, 2, 3 ori despre pasiunea mea, neşcolită, pentru fotografie..şi n-am putut să-mi ridic premiul şi, implicit, nivelul fotografiilor din cauze...medicale. Abia acum, la aproape un an distanţă, sunt aproape în măsură să-mi încerc puterile în învăţare, atenţie, creativitate şi inovaţie...chiar cred asta?
Mno..ce să zic şi eu..
Şi mai am una, reamintită de cauza câştigătoare a Rock FM-ului pe care-l ascult tot cu poftă, şi anume: Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care voi vom renunţa! Întâmplarea face ca atenţia-mi distributivă să fie câteodată la cote maxime şi mai ales favorabilă întereselor mele aproximativ trecute cu vederea din varii motive, iar săptămâna asta să-mi aducă ceea ce visam, dar nu îndrăzneam să sper, o bibliotecă plină ochi de cărţi în format electronic, mii şi mii, o bibliotecă de formare continuă pentru orice fiinţă care-şi tinde autodepăşirea cu zeci de domenii pornind de la artă şi astronomie trecând uşor prin biologie, chimie, cultură, dicţionare, etnografie, filosofie, economie, istorie, drept, lingvistică şi ajungând, încet-încet, la medicină, marketing, religie, ştiinţă şi tehnică. Vă daţi lesne seama că nu le-am menţionat pe toate...e totuşi o postare de duminică :) Totuşi adaug un plus de alte 334619 de lucrări nesortate încă de arii de interes.
...m-am obişnuit să ies din casă din întâi septembrie încoace, cu câteva excepţii (22 septembrie - mutarea finală acasă, 17 noiembrie - drumul de întoarcere de la târgul de turism al României şi 15 decembrie - întâlnirea cu "Moş Crăciun" de la Asociaţia de Scleroză Multiplă Sibiu). Iar legea minelor nu a trecut. Să nu cumva să mai îndrăznească cineva să aducă iar vorba despre exploatări cianurate. Pentru că suntem uniţi în salvarea Roşiei Montane şi nu numai a ei. Înainte să trec la subiect, vreau neapărat să vă invit să sărbătorim împlinirea a 1883 de ani de la prima atestare documentară a lui Alburnus Maior în 6 februarie 2014 când şi Sibiul se alătură zecilor de oraşe din România şi din străinătate pentru aniversarea Roşiei Montane prin informare, conştientizare şi promovarea ideii includerii ei în Patrimoniul mondial UNESCO, aşa cum merită...V-am învăţat că-s o maestră în a vinde castraveţi la grădinar..dar pentru că totuşi câte unul din zece îi cumpără ...aşa, din curiozitate, continui să îi servesc cu descoperirea de azi de care ar fi trebuit să fiu revoltată în 3 noiembrie 2013...când a fost live la DIGI24. Mai bine mai târziu decât niciodată...black bleac..
Sar de la una la alta..mai ţineţi minte o reclamă tare faină..care a apărut împreună cu publicitatea la televizoarele color...aia cu papagalii...de la bleacu' dinainte...trecem la primul alb a lui 2014..Au fost mai multe motive ca să-mi scot nasul şi nu doar pe el..:P afară:
1. voiam să-mi cumpăr o portocală şi biscuiţi Păltiniş. Rezolvat: 3,40 lei, cu tot cu două fornetti umplute cu ciocolată..
2. mai voiam să văd dacă-mi intră zăpadă/ apă în bocancii pe care mi i-am achiziţionat în 2011. Rezultat uscat!
3. mi-am încercat puterile, anduranţa...că puseul încă o încearcă cu subsemnata...n-a trecut. I-am dat termen limită să-i dispară amorţelile, acele (un)comfortably numb(ness), maxim în 2 februarie, când se vor împlini trei săptămâni de când am terminat cura celor cinci perfuzii.
4. eram curioasă dacă zăpada e bună de bulgări...ok, ok, ştiu că pentru asta era de ajuns să ies în faţa blocului..dar Parcul Sub Arini, piticii, Albă ca Zăpada, Eminescu şi pozele...ce & cum le vedeam?
Oare doar eu o simt? De zile întregi mănânc ciocolată...dulce, faină, cu lapte, cu cremă aromatizată cu esenţă de rom. E prea linişte acum..dar, nu mă supăr..Aaa, ştiu de unde a început..de la mini-vacanţa de Crăciun cumulată cu Anul nou..Eu cred că nu sunt absolut normală..Dar, cine ar putea spună ce înseamnă normalitatea? Aberez..pentru că-mi vine să-mi mişc degetele pe tastatură, nu neapărat că aş avea ceva de transmis, ci vreau doar să-mi verific dexteritatea şi gradul de limpezime sau vâscozitate al umorii cerebrale.
Pentru că de fapt liniştea neaşteptată îmi înlocuieşte neliniştile colecţionate cu sârg în ultimele luni, iar acum simt un flux care nu ştiu unde mă va duce...Hai să zic şi ceva ancorat în realitatea de curând încheiată, cu specificaţia că nu-i terminată şi, mai mult, va fi teribil de continuată...până în pânzele albe...Na, m-am răzgândit. Străfulgerare...mi-am amintit o poezie.
ROMANŢA IAHTURILOR
Ion Minulescu
Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiti cu marea,
Înfrătiţi cu vântul
Şi cu resemnarea —
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.
Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toata chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cânta glonţul,
Tot ce scrie spada —
Clipa ce-nfrăteşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Sabii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate —
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De faclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri doua flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.
Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele rosii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit
Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiti cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea —
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!
E linişte iar. Puseul n-a trecut, amorţeala e omniprezentă, fizic vorbind, psihic, mă mai gândesc, mai am de tras două-trei săptămâni, perfuziile sunt terminate...toate cinci, acum mă grăbesc să-mi fac injecţia, repede-repede să apuc să citesc, în continuare, dar totuşi în ritm de festina lente Jocul de smarald a lui Ioan Petru Culianu.
V-am, de fapt, m-am obişnuit de câţiva ani să stârnesc amintirile istoriei mele recente pe baza unei "lepşe", descoperite în 2009, când nici nu-mi imaginam că blogului meu îi lipseau diacriticele şi începeam cam aşa: Am gasit o leapsa (la Monica Olteanu pe blog, 10x a lot!)...Fane, vrei sa fac io efortul sa ma uit in dexonline ce inseamna "leapsa"? Hai ca il fac, io stiu ca era un joc cand eram mici, dar nu mai stiu despre ce era vorba...:P. Am avut dreptate:)...uite: " LEÁPŞĂ, lepşe, s.f. (Pop. şi fam.) Lovitură dată cuiva cu palma. ♢ De-a leapşa = numele unui joc de copii. – Formaţie onomatopeică." Hai ca ma apuc si io....vreau sa vad cat pot fi de sincera si daca ma sperie sinceritatea mea..şi vrând-nevrând, continuată de o curiozitate debordantă, la început, în primii ani, 2010 şi 2011, apoi o ţârică abătută în 2012, când scriam forţată de conştiinţă că mă doare sufletul să răspund la unele dintre provocările cu care mă plesneşte leapşa..mai ales că mi-am recitit postările anilor precedenţi..Îmi pare că a trecut atât de mult timp, că m-am schimbat cvasi total. Hai să văd rezultatul stării mele psihice...la sfârşitul acestei pseudo retrospective...A intra sau a nu intra în depresie, asta-i întrebarea, acum în întâi ianuarie ...nu ştiu când voi finaliza...nici dacă!...am ajuns să-mi fac planul cincinal, cu o mică sau mai mare întârziere...depinde de chef. De fapt, nu mai vreau s-o scriu, nu vreau să mai răspund, dar...râc, râc, râc..tot nu v-am spus bancul cu conştiinţa pe care l-am promis acum câţiva ani...Lipsa de chef, starea de semi-dezamăgire, obligaţia auto-impusă...ş.a. mă vor împinge să nu mă mai extaziez în faţa celor 29 de întrebări care-mi sunt adresate, în cunoştinţă de cauză, şi să le fuşeresc răspunsurile. E bai mare? Dacă e, nu-i bai!
1.Ce ai făcut nou în 2013, ceva ce nu ai mai încercat înainte?
Mi-am încercat puterile.
2.Te ţii de ceea ce-ţi propui la cumpăna dintre ani? Îţi vei stabili şi mai multe scopuri pentru anul următor, 2014?
Da..dar nu atât de abrupt cum mi-am planificat anul trecut. Ziceam atunci: continui cu nebăutul berii...mă ţine din 29 decembrie 2011. Atât! A fost de ajuns, luna mai 2013 mi-a readus plăcerea gustului serios al acestei licori surghiunite pe nedrept...mi-a revenit între preferinţe cu menţiunea că o beau doar când mi se face dor de ea..cam rar, totuşi. Nu mă pot abţine să nu vă spun o marcă pe care n-o ştiam şi-i atât de faină: Firestone...
De la băutură trecem la ţigări. Ziceam: 12 Luckies pe zi. Aproape am reuşit, iar acum vă voi speria cu un calcul prea precis: rezultat final, media aritmetică a celor 365 de zile conduce la 12,21 cuie la 24 de ore. Dacă se face împărţirea la 362 de zile, că au existat trei zile fără pic de fum în plămâni, ar ieşi 12,28 ţ/ zi. Creepy, isnt't it? 2014 să vină cu o altă reducere...cobor de 12 la 10..Ştiu că pot!
Mai am propuneri cu mine însămi, scopuri care-mi sunt dedicate şi îndeplinibile...iar inventez cuvinte: sănătatea-mi sub ctrl şi câteva hopuri de trecut; repunerea pe tapet a team building-urilor, marcă a Muzeului ASTRA, de către subsemnata şi recâştigarea drepturilor.
3.A născut cineva apropiat ţie?
Da, da, da! Încă nu l-am întâlnit personal pe micuţul Albert, dar m-a salutat frumos pe Facebook: Hello world, eu sunt Albert, iar eu i-am răspuns: Servus Albert! Bine ai venit! Să creşti mare, să fii sănătos, frumos, bucuros, voios, norocos! Să-ţi bucuri părinţii Anca & Andrei...şi pe noi, lumea... ! Crăciun fericit şi un an nou minunat vă doresc tuturor!
4.A murit cineva apropiat ţie? Nu. Răspuns final! Pe care nu l-aş schimba niciodată! 5.Ce ţări ai vizitat? În afară de a mea...şi pe ea pe bucăţele? Da' ce bucăţele: un picuţ de Bucureşti x 4, o ţârică de Cluj x 2, puţin din Alba, Biertan, Veştem şi ce-am mai uitat...x 1 + Sibiul meu drag, de care nu mă mai satur, poate doar dacă mi se va oferi vreodată o pauză de joc...la Berlin!
Primul Cluj a fost pentru radioactivare, imediat după Noaptea de Sânziene şi a trecut repede în ritm teatral, cam aşa scriam: Cluj-Napoca. Semi-telegrafie. 25 iunie. După-masă devreme spre seară. Gazda în sesiune. Examen a doua zi. Eliza, cerşetoarea de cărţi. În afară de calculatoare, tehnică ş.a., doar una. Punct ochit, punct lovit. La fix. Mai ales că, cu o săptămână înainte, mai precis joi, nu ajunsesem la Cetatea Cisnădioara unde se juca piesa Cântecele lui Lear, la care aveam bilet. Continuarea e extrem de previzibilă. Era volumul al 7-lea al Operelor complete ale lui Shakespeare, care conţinea draga mea piesă ratată: Regele Lear. Întrerup telegrafierea şi o înlocuiesc cu o diagramă scriptică a lecturii: Început în cameră, la fereastră, continuat în 34 Caffe [număr încă predestinat...doar în iulie, o ţârică mai încolo fac 35]...apoi, în pat, la lămpiţă. Deja în douăşase, între cunoştinţe extrem de plăcute şi total neaşteptate, cu promovare de blog personal, in attachement [mulţumesc, Maria & fiica încă necunoscută:)], în pat din nou, înainte şi după activare. Culmea că n-ascultam radio, dar replica la care am rămas a fost cea de la pagina 187: EDGAR: Gândeşte-te de acum numai la bine! Aşa m-am şi gândit!
Clujul de toamnă a fost dedicat în întregime lucrărilor Seminarului Naţional de Scleroză Multiplă, dar şi activităţilor cultural-recreative, gen turul oraşului...cu autocarele, dar cu mici pauze, până la destinaţia finală, Biserica Reformată-Calvină din Oraşul de Jos (cunoscută şi Biserica Reformată cu 2 turnuri), unde ne aştepta super concertul de orgă, susţinut de Torsten Sterzik, compozitor, organist, dirijor de muzică bisericească din landul Turingia, cantor în Hildburghausen şi profesor la Colegium Musicum din Erfurt + aventurile mele printr-unul dintre turnuri, încheiate cu găsirea unei kiállítás (expoziţii) despre activitatea constructorului de orgi Michael Kestner...din păcate, închisă la ora aia. Era deja seară.
6.Ce anume din ceea ce ţi-a lipsit în 2013 şi ai vrea să ai în 2014?
O bună bucată de vreme mi-au lipsit frânturi din sănătate, dar ştiu că vine o întrebare exact pe acest subiect. Apoi, mi-a lipsit chimia şi, astfel, m-am auto-contrazis în ceea ce-mi doream anul trecut: Îmi lipseşte căldura unui om care să-mi fie aproape, seara când ajung acasă de la servici, să mă ia în braţe, să mă alinte, să îi povestesc extaziată sau nu:P...întâmplările de la muzeu, să gătesc tot ce-mi trece prin cap...dar pentru două persoane....Aşa o tentativă firavă în a-mi declara dorinţa am avut-o prin 3 octombrie [2012], la prima probă a SuperBlog, dar acum să nu vă închipuiţi că vreau un soţ neapărat cu Avensis. Poate nici să n-aibă carnet de şofer, dar să-l aibă pe cel de Posesor ai celor şapte ani de acasă. Chimia-i baza totuşi, acei fluturaşi...care după ce îşi iau zborul, din & în toate părţile, e prea târziu să le încerci reprinderea şi poate nici nu mai vrei. :(, doar obiectiv vorbind!
7.Ce dată din anul 2013 îţi va rămâne vie în amintirile tale şi de ce?
Doamne, doar răspunsul întrebării ăsteia m-a convins să-mi continui periplul în jurul anului trecut! Ţineţi minte ce scriam în leapşa lui 2012 la secţiunea dorinţe, întrebarea a doua? Ia, uitaţi-vă aici: Plus, conform principiului, pe care îl am de mică, am păstrat cel mai mare & mai important & de neconceput de ratat plan, cât un zid de mare la final. Vă spun doar câteva cuvinte-cheie: 28 august, Bucureşti, Roger Waters, concertul vieţii mele! THE WALL, capodopera Pink Floyd...N-aveam bani, dar spuneam tuturor, voi merge la concert. Ţine-mi şi mie un loc în maşină, te rog! De ce, ţi-ai cumpărat bilet? Nu, că n-am cu ce..dar o să câştig la Rock FM! Nu mă credea nimeni, dar...acum mă citez...Aţi ghicit bine, voi, cei care nu ştiaţi deja! Ieri, 14 august, la ora 7 şi 20 de minute, Lucian Boariu a întrebat-o pe fata care sunase pentru concursul de la Rock FM de continuare a versurilor alese din piesa care tocmai se terminase, şi anume, Good Bye Blue Sky, Cum te numeşti? Iar, ea, cu o voce cam gâtuită de emoţia prinderii firului liber, că de vreo două săptămâni încercase în van, i-a răspuns: Irina. Nu şi-a spus celălalt nume, Eliza, ca să nu se facă de ruşine în Sibiu dacă n-ar fi fost în stare să dea răspunsul corect şi dacă şi-ar ratat visul cu care îi înnebunise pe prietenii ei. Iar Lucian, tot cu o voce înceată, o/ mă întreabă: Te-am trezit cumva din somn? :D (cred)...Nici acum nu am cuvinte, inima iar a luat-o razna, oftaturile rememorării, la scară mult mai mică, a trăirilor din cea mai intensă seară/ noapte a anului 2013 au revenit în lumina reflectoarelor sufletului eliziac.
28 august!
8.Care a fost cea mai mare realizare în acest an? Nu ştiu, ba ştiu! Am avut putere să trec prin/ peste tot & toate! Cu bine! Inclusiv de SuperBlog 2013, unde m-am clasat pe locul 100 între finalişti, dar pe primul loc la penalizări...E şi ăsta un 1st place, cumulat cu un 1st time. Tot succes cataloghez şi decizia surprinzătoare a juriului campaniei, marcă a Blogal Initiative von Hermannstadt, CARE SUNT AVANTAJELE PARTICIPĂRII LA UN CURS FOTO PROFESIONIST?, şi anume, SURPRIZĂ: Pentru că nu s-au putut hotărî să aleagă dintre toate articolele foarte bune, Image Art oferă un al doilea loc 1. Astfel, un al doilea curs de fotografie profesionist în valoare de 1.400 lei merge la: Irina-Eliza Penciu (greencharme.blogspot.ro). Pentru stil şi motivaţie personală. Fain şi neaşteptat, am scris de 1, 2, 3 ori despre pasiunea mea, neşcolită, pentru fotografie..şi n-am putut să-mi ridic premiul şi, implicit, nivelul fotografiilor din cauze...medicale. Pentru mai multe detalii a se vedea răspunsul de la zece. Şi totuşi, tot medicalul...concediul medical de după operaţie mi-a oferit una dintre cele mai mari satisfacţii culturale ale lui 2013, participarea la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XX-a. Mulţumesc, din nou, Blogal Initiative şi Teatrul Naţional Radu Stanca!
9.Care a fost cel mai mare eşec? Chiar nu ştiu! Sau..pot să mă hlizesc puţin răspunzând aproape exact ca la întrebarea anterioară? "Am avut putere să trec prin/ peste tot & toate! Cu bine!", chiar dacă nu le-am catalogat drept eşecuri, doar mici "scăpări", repuse sub un CTRL, cam riguros!
10.Ai avut parte de boală sau răniri mai serioase?
Aici e aici..cu ce să încep? Cu un citat, al lepşei anului 2012: De trei [acum patru] ani încoace îmi pui aceeaşi întrebare, iar eu mă văd nevoită să-ţi dau răspunsuri identice, cu două menţiuni: boala mea e incurabilă (până în prezent nu s-au găsit nici leacul, nici cauza sclerozei multiple, doar alinarea ei aka ţinerea ei sub control, cât de cât, nu total, cu ajutorul Interferon-ului injectabil din două în două seri zile, în cazul meu special), deci toate-s noi (simptomele) şi vechi sunt toate (tot simptomele) şi clar leziunile de demielinizare nu dispar ca stelele căzătoare. Dovada sunt examenele anuale de rezonanţă magnetică nucleară. Punct, nu mai am chef de scris pe acest subiect! Totuşi acum sunt nevoită să mai elucidez din simptome. Boala mea m-a lovit fain frumos cu un puseu la început de ianuarie, cu o internare la Militar, cu vreo trei săptămâni de aşteptare a remisiei piciorului-butuc. Aşadar, e acolo şi veghează! Şi nu doar ea. Nu e singură. A mai venit una, să-i ţină de urât şi să mă dea peste cap, să mă lase sub anestezie totală, exact când se împlineau 24 de ani de la alegerea lui I. Ilici Iliescu, despre care spuneam cândva că îmi era ciudă că nu am drept de vot pentru a-l alege pe Raţiu...etc., etc., am dat explicaţiile în postarea copilăriei mele, dintre anii '89 - '99şi când eram programată la prima înfăţişare de apărare a drepturilor mele, adică pe 20 mai. Ce-a urmat, ştiţi deja! Diagnosticul, sperietura...nu ştiu ce-a fost înainte...Oul sau găina? :) Radioactivarea de la Cluj, mulţumesc doamnei dr. Doina Piciu şi, bineînţeles, domnului dr. Aurel Coman, cel care a făcut cel mai important pas în scoaterea răului de la rădăcină. Unul dintre hopurile de care vă povesteam la începutul postării...este vizita din 12 martie...decisiva! Back 2 Cluj!
11.Care a fost cel mai bun lucru pe care l-ai cumpărat?
O dată a nins iarna asta la Sibiu şi chiar atunci s-a nimerit să trăiesc un fenomen pe care nu-l cunoşteam, dar nici nu am de gând să-l aprofundez. Nici nu ştiu cum să-l numesc. I-aş putea spune Reversul Intuiţiei aka Intuiţie Inversă. Cert e că nu mi-am luat bocancii, ci cizmele cumpărate anul trecut, la reduceri, din înlocuitori piele ecologică..Hahaha..au râs şosetele mele roşii cu brăduţi de la Moş Crăciun. Ai vrut să ne încerci rezistenţa la apă? Ne-ai nimerit din plin..Pune-ne pe calorifer. Tremurăm. Iar tu ia-ţi un Hapciu Răceală şi Gripă, solubil, de la Fares. Iar de mâine du-te şi caută-ţi cizme de piele adevărată! Nu fii atât de scârţară! Gândul a prins rădăcini, iar Moş Crăciun, pomenit anterior, s-a autosesizat, chit că nu el venise data trecută. După ce am văzut câteva zeci de modele, în mai multe zile, am probat vreo zece, în aceeaşi zi şi acelaşi magazin de pe centru, Adelina, pe numele lui, le-am ales pe primele văzute, plăcute, dar încă neprobate. Erau
mărimea 38, fără toc, cu talpă de bocanc şi cu fermoar care se termină la un ţenti şi ceva de talpă. Numa' bune...şi luate au fost! Mulţumesc, Moş Crăciun de Palma! Surpriza cea mai mare a fost că sunt produse de Clujana, de ai cărei bocanci mă leagă atâtea amintiri..şantierele arheologice de la Orăştie, Roşia Montană, Vinţu de Jos, Apoldu, apoi eclipsa totală de soare de pe Cindrel, Bucureştiul şi Saturnul...
12.Comportamentul cui merită sărbătorit/apreciat?
Al familiei mele, al prietenilor & colegilor, al doctorilor, al simplelor cunoştinţe şi al necunoscuţilor. Vă vine să credeţi? Şi mie mi-ar fi greu...dacă nu s-ar fi întâmplat deja..
13.Comportamentul cui te-a dezamăgit sau ţi-a provocat tristeţe mare?
Dacă nu ţin minte...înseamnă că nu a avut loc nimic de aşa natură sau sunt eu amnezică? Iar cine mă va acuza că-s de-o uitucenie iremediabilă să vină cu dovezi! Ne-am înţeles?
14.Unde s-au dus o mare parte din banii tai?
Nu mă mai aşteptam la această întebare...deşi, culmea, am răspunsul pregătit, da' trebuie să mi-l caut prin coşniţă, agenda mea roşie de la Shopping City Sibiu, aia cu abţibild Gib mir Alles sonst Nichts (Dă-mi totul sau nimic - oare am tradus bine?) de la Doina, marcă a Lucky-ului meu Strike. Am modelul de anul trecut, mi-am uşurat treaba. Pentru fiecare categorie, în parte, vor fi două sume, prima corespunzătoare lui 2013, iar următoarea anului precedent, 2012. Start:
Alimente - 3508, 49/ 1970,10 lei; Transport - 2028, 00/ 818.24 lei; Divertisment - 3085, 96/ 3177,95 lei; Îmbrăcăminte - 272, 55/ 167.30 lei; Electronice (chestiuţe mititele, inclusiv încăcările electronice ale cartelelor mele Orange şi Vodafone:) - 419,48/ 79,90 lei; Accesorii, ca să nu zic brizbrizuri...da' mă binedispune cuvântul, de-aia îl folosesc - 245, 06/ 268,53 lei; Acomodare + Facturi = 5842,28/ 3541,66 lei; Iar la toate adăugăm uşurel cheltuielile cu sănătatea mea din boală sau invers:) (medicamente bla-bla) - 922,10/ 1276.78 lei şi cele ale menţinerii integrităţii fiziologice extra muros [iar când zic muros aka perete/ zidul SM] - 2220/ 1753,64 lei. Menţionez că cele 22 de milioane au fost pentru operaţia mea de tiroidectomie şi a plătit tata. La anul, adică anul ăsta deja...promit să termin cu calculele în public. Mă voi reprima...e plictisitor, obositor, enervant, iritant, anevoios..etc..şi, mai ales, degeaba. Cum vin, câţi vin, când vin, tot aşa se duc...şi rareori văd o urmă de-a lor...Poate doar cizmuţele Clujana...să reziste cinci ani!
15.În legatură cu ce anume ai fost extrem de bucuroasă?
Reciteşte răspunsurile de la şapte şi opt, cifre magice!
16.Ce cântec(e) îţi vor reaminti mereu de anul 2013?
Sunt două! V-aţi obişnuit cu mine, nu-i aşa, drept vânzătoarea de castraveţi grădinarului sau de gheaţă eschimoşilor? Povestea contează, povestea vinde...şi melodiile, care-i asigură spatele: Scorpions - But The Best For You şi Marilyn Manson - Sweet Dreams.
17.Comparativ cu anul trecut esti: Mai fericită mai puţin fericită? – La fel; Mai slabă sau mai plinuţă? – La fel, deşi vara asta până mi s-a obişnuit orgnanismul cu hormonii ajunsesem la 55 de gm...wow ce fain era. Acum back to 59.; Mai bogată sau mai săracă? – Să recunosc adevărul sau să sper în schimbarea lui?
18.Ce ai fi vrut să fi făcut mai mult? Să citesc.
19.Ce ai fi vrut să faci mai puţin? Să fiu tristă, abătută, pre(a)ocupată, câteodată asocială.
20.Cum vei petrece Crăciunul? E deja trecut...cu familia, pe baricade.
Sibiul, Eugen David şi Willy Schuster
salvează Roşia Montană + se împotrivesc fracturării hidraulice
24 noiembrie 2013
22.Ce ţi-ai dorit şi ai primit? Linişte!
23.Care a fost filmul tău preferat din acest an? Au fost mai multe, dar a câştigat la puncte...THE WALL!
24.Ce ai făcut de ziua ta? Scurt/ 2: am fost 4, am primit cadouri mai mult de 4, ziua mea a început după 4..Mulţumesc tuturor!
25.Cum ai descrie stilul tău vestimentar in 2013? Nice revoluţionar!
26.Ce te-a menţinut pe linia de plutire? Boala/ bolile împreună cu muzeul & prietenii mei dragi. Ciudată mai sunt, nu-i aşa?
27.De cine ţi-a fost dor? Nu mi-a fost dor de nimeni..Exagerez, tot de mine, sănătoasa de mine.
28.Care a fost cea mai interesanta persoana pe care ai cunoscut-o? De ce nu începi întrebarea cu "cine"? Rămânem la faza de aprofundare...în nopţi cu lună plină care,
de fapt, era doar în cel de-al treilea pătrar.
29.Spune-ne o lecţie de valoare învăţată în 2013! Să tac! Şi am tăcut! (până la proba contrarie :)!)
La şcoală tot am ajuns...numa' că nu era chiar gata, copilaşii urmau să vină numa' peste o săptămână, adică la inaugurarea ei, luni, 22 septembrie de la ora 11.00, în zona Etno Tehno Parc...acolo unde am ajuns şi eu cu Ema, Declan, Ţoaie şi Oana...cu o săptămână înainte.
