Se afișează postările cu eticheta fotografie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotografie. Afișați toate postările

12.4.15

N-am uitat...

...că am blog, dar stăteam ca pe ace din cauza unui gând care nu-mi dădea pace...şi gata!
Expoziţia foto de la noi de la muzeu, care a fost vernisată în 27 februarie, Sibiul în Alb şi Negru, care mai poate fi vizitată la Casa Hermes (Piaţa Mică nr. 11) până în 31 mai, de a cărei vernisaj eram răcită a doua oară pe fosta iarnă...finally trecută..i-a dat câteva trepidaţii gândului beligerant. Zgâlţâiala supremă i-a fost administră însă de un alt vernisaj, cel al expoziţiei Salonului Şcolii de Fotografie, ediţia a II-a, din 20 martie de la Muzeul Brukenthal, unde subsemnata şi-a descoperit fotografia...prima, pe stânga, chiar cum intri în sală...şi a "murit" de emoţie, dar & de "zdruncinătura zdravănă a conştiinţei". Expoziţia mai poate fi vizitată până în trei mai.. 
Precis n-aţi înţeles nimic, dar blogul, dragu' de el, de-aia există, ca să-mi ne aducă aminte etapele. Totul a început în februarie 2013, când am participat la campania Care sunt avantajele participării la un curs foto? şi prin elementul-surpriză, pentru "stil şi motivaţie personală", am fost aleasă câştigatoarea, cvasi din oficiu, după trei postari de suflet & din suflet:),...al celui de-al doilea curs, nepus la bătaie, de către Şcoala de fotografie Image Art...
Şi apoi, între 15 februarie şi 4 aprilie 2014 (am stat pe tuşă între câştig şi recompensă, tot anul 2013, din cauze medicalo-distractivo (rock:)-juridice), hop-ţop la curs după orele de serviciu..nu ştiu cum am rezistat aproape două luni...probabil a fost de vină prea marea bucurie a intuirii împlinirii unui vis...visul a cărui retrospectivă de anticipaţie, de tip puzzle, am început-o la finalul cursului, cam anul trecut, mai precis în 13 aprilie...într-o zi norocoasă şi mi-o îndeplinesc abia acum...după ce am sperat din toate băierele inimii că voi primi cadou DSLRu' râvnit până în 15 aprilie 2015, iar dacă nu am l-am meritat sau poate nu am fost deosebit de insistentă, mi-am îndeplinit promisiunea făcută mie, însămi. L-am cumpărat! În rate...că altfel, nu pot!
Şi acum caut de nebună..un capac pentru obiectivul canon zoom lens 18-55mm ef-s...că n-are! Aaaa şi mai caut o gentuţă pentru deja dragul meu my GreenRebel/ GreenKiss Canon EOS 500D...că nici pe asta nu o are :)!
Şi acum mulţumirile...pe cine voi uita oare? Lui TudorAnei & lui Danidomnului Fred Nuss, mamei mele şi tatălui meu, uneia pentru impulsionare, iar celuilalt pentru neintercalare cu planurile mele ascunse de el, dentistului meu şi asistentei lui :), lui Laur şi lui Laurenţiu :), înţelegă cine ce-o vrea :P, colegilor şi prietenilor mei ş.a.m.d!

Închei abrupt cu un noapte bună...
aruncat printre pisici, porumbei, flori şi prima albină a Paştilor 2015!





27.7.14

LUNA MEA! Nu mai promit nimic..doar Vreau & Sper!

Credeam că mă vindec..Dar, chiar dacă mi-am avut seara mea ruseasca..a mea şi a celor două mii de spectatori, chiar dacă Ziua Sugarului, ediţia a IX-a s-a pliat atât de fain sufletului meu şi ale celor peste 700 de participanţi, din zona Târgului de ţară a Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, chiar dacă petrecerile cauzate de ziua mea au ţinut..aproape două săptămâni (inclusiv Happy Birthdayu' în ritm de jazz la soprano sax(ofonul) lui Cătălin Milea...10x a lot, Cătălin, Cri și Lică!), chiar dacă, colac peste pupăză...[să mă scuzaţi pentru fotografia pe care am fost foarte tentată s-o trântesc cu o nonşalanţă nealuzivă şi necomparatistă :)..mi-a ieșit din pură întâmplare...eu vroiam vacile, mi-ai ieșit și eduriștii...desenați :D!] m-a lovit Preludiul...ioi fac pe neatenta, scuze, Prologul şi Finish-ul on Guşteriţa/ Lizad's Hill al celei mai dure competiţii de Hard Enduro, Red Bull Romaniacs 2014 şi chiar dacă miercurea trecută a fost una dintre cele mai faine zile ale săptămânii :)..cu un du-te, vino teribil de reuşit (97% luck, 3% dust), Sibiu-Bucureşti - din ciclul: muzeu, spital, muzică şi concert Dynfari (Island), la final, în Bohemian Flow Art&Pub...m-am hotărât: 
1. Nu mai promit nimic referitor de scrisul meu...când vine, vine...când nu e prezent, drept dovadă scriptică, e în curs de transcriere..din adâncul  sau, poate, din lipsa de profunzime a gândurilor eliziace...
2. Aproape de spartul târgului m-am trezit şi eu...La începutul lunii mi-am înscris o fotografie din portofoliul cu care am absolvit Şcoala de fotografie Image Art în concursul lui iulie, cu tema Fotografia de călătorie şi am tare mare nevoie de voturile voastre, dar, doar în cazul în care imaginea înscrisă de mine vă place şi vă inspiră ideea de călătorie, ce părere aveţi? Mi-o votaţi până în 31 iulie? Mulţumesc anticipat :)!


Valea Oltului la Glâmboaca, Făgăraşii şi trenul...Vieţii! Vote for it!







11.5.13

Jonglez cu zilele...

..ziua mea obişnuită de postare era..cred că de ani de zile, înainte să mă dereglez cu participările la campaniile blogosferice:), duminica..De două săptămâni încoace, m-am dat pe vineri..Frumuseţea:)!  Azi sunt saturniană de sâmbătă şi aproape pleonastică.
Nu dau veşti noi, poate doar vechituri din '54. Nu remarcaţi neapărat simbolistica mesajului din titlul melodiei, în caz că sunteţi reţinuţi prea mult în subconştient cu traducerea lui...
Observaţi însă contradicţia mea şi a Soarelui care-mi străluceşte în faţa muzeului, chiar în Piaţa Mică, în fotografia din imediata vecinătate!
Contează energia, dansu' care m-a apucat tam-nesam cu ligheanul plin-neochi:D de haine albe proaspăt spălate & bucuria jonglării cu zilele...Joaca!!! Vă invit la dans! Rock'n'roll!


ps... imediat după deja celebra înţepătură la plural..iv cel naiv mi-a dat concluzia printr-o dulce aducere aminte, în acest caz, de subsemnata..şi pentru viitor:)!

6.3.13

Întârziată, dar încă în termen...mici secrete de intuit!

Azi e şase, e trecut de ora şapte, încă nu e baba mea din opt, toate-s vechi şi nouă toate, zece e nota pe care mi-o doresc, iar la unşpe şi ceva, aşa spre doişpe fără un minut mi/ ni se gată prima campanie, marca BlogalInitiative pentru Sibiu şi vecinătăţi
Trebuia s-o anunţ cu surle şi trâmbiţe încă din 13 februarie, când a fost lansată, dar eram proaspăt revenită din carantină şi, în plus, am fost uimită, bucuroasă & cam prea surprinsă de vizita Ambasadorului-Blogger Martin Harris la primul Blogmeet din 2013 - Sibiu Mediaş, încât am cam trecut-o cu vederea, dar nu într-atât să n-o trec pe răbojul eliziac...măcar la participare şi finalizare, dacă nu şi la câştigare în Marea Numărărătoare a Punctelor.
Concluzia mea e următoarea: trebuie să încep să învăţ metodic ce înseamnă fotografia, vreau să scap de emblema de diletantă în ale suprinderii, prin intermediul aparatului foto, a imaginilor care-mi stârnesc interesul şi ar putea să vă intereseze şi pe voi. Vreau să fiu profi, nu ştiu dacă pot spune mai multe decât v-am expus deja. Ba da..A se adnota că:
- acum două săptămâni s-au adăugat şi premiile II & III la concursul dedicat bloggerilor sibieni: câte un shooting foto profesionist în studioul Imagne Art din Sibiu din Bulevardul Victoriei nr. 40, în timp ce marele premiu rămâne, după cum bine aţi intuit deja, Cursul de Fotografie Profesionist acreditat de Ministerul Muncii, Cercetării şi Educaţiei. 
Ok, eu aş tinde spre premiul I, că nu l-am mai luat din clasa a XI-a...şi mi-e dor de el, dar nici ideea shooting-ului nu-mi displace de nici o culoare. Vă spuneam într-una dintre postările de acum câteva zile că vreau să mă tund şi vă conjuram:) să-mi daţi idei de coafuri. Încă nu am renunţat la idee, dar simt cum parcă dau înapoi, ca racu', nu degeaba asta mi-e zodia. Mă tund abia după ce-mi voi etala faina podoabă capilară...cu multicele câteva fire albe deja, semnul înţelepciunii..:P..în faţa fotografilor prefesionişti. Totul întru aducerea aminte a ceea ce am avut şi am tuns/ voi tunde! Vorbesc în viitor...iar ilustraţia este realizată în 2006 de prietena mea, Ema! Dragu' de Jack/ Geac! Mulţumesc frumos, între timp m-am tuns în 2010, iar părul mi-a crescut din nou...
- Pe Daniel Bălţat, unul dintre lectori, îl cunosc de aproape opt ani, cam de cât m-am angajat la Muzeul ASTRA şi am multă încredere în prefesionalismul lui.

Concluzie finală: DA, mă bizuiesc pe Şcoala de Fotografie "Image Art" Sibiu şi puterea ei de a face din mine un ucenic/ discipol destoinic.