Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune..Mincinoasa..Huoo!

Am început să mint demult...din frageda copilărie..Dacă-mi derulez "caseta-martor" a vieţii mele de 12997 de zile, calculul conţinînd inclusiv cei nouă ani bisecţi peste care am trecut, estimez 1st time-ul acestei metehne reprobabile undeva pe la ziua a două mii o sută nouă'ş'una. Îmi amintesc perfect bancnota de 25 de lei pe care am ales-o & extras-o dintre cele primite de bunica la pensie, cu o dexteritate ingenuă, dar şi cu ideea de minimalizare a pagubei chibzuite...în cazul în care nu m-ar fi prins..cum s-a întâmplat ulterior...Bunica nu trebuia să sufere o pierdere extremă aka una sută lei cu Bălcescu. Apăi, o minciună cu aşa picioare scurte n-am mai pomenit...Bunica mergea înaintea mea, iar eu mă tot fofilam pe lângă gardurile de pe str. Mihail Sebastian...până când s-a oprit şi m-a întrebat brusc: Irina, ce tot faci? Vino mai repede! Ce-ai în mână? Iar eu de colo: Am găsit o hârtie pe gard. E împăturită. Uite! Oare ce faţă făcusem? Cert e că răspunsul meu nu a fost deloc plauzibil, bunica a făcut imediat conexiunile, m-a luat de mână şi a spus: Precis ai găsit banii ăştia? Nu te cred, eu am trecut pe aici şi n-am văzut nimic. Hai înapoi acasă să verific dacă lipseşte ceva. N-am recunoscut până n-am fost pusă în faţa faptului dovedit. Nu mai ţin minte pedeapsa...doar ruşinea. M-a pârăt la toţi oamenii mari cu care s-a întâlnit şi, bineînţeles, am trăit zile întregi cu stigmatul de "hoaţă şi mincinoasă". A fost una dintre cele mai dure lecţii pe care le-am învăţat. Cred că atunci s-au pus bazele proceselor mele de conştiinţă..

Dar, hai să trecem la cea mai mare "invenţie" de şcoală primară deja, când se puneau alte baze...aiurea...ale narcisismului, ale laudei de sine şi ale vanităţii. Să tot fi fost când împlineam cea de-a 2629-a zi din viaţă..plus, minus  câteva. Cum să te împotriveşti tu voinţei tatălui tău care a considerat că dacă ai asistat împreună cu clasa la repetiţia Serbării şcolii cu o zi înainte, nu mai este cazul să vezi varianta propriu-zisă? S-a rezolvat cu obstinaţie, siguranţă în detalii şi imaginaţie logică. Tata, s-a îmbolnăvit fetiţa dintr-a patra care era prezentatoare şi tovarăşa învăţătoare m-a pus la un test de citit, am citit foarte bine şi m-a ales să prezint tot spectcolul. Trebuie să merg mâine seară în sala teatrului, să mă îmbrac frumos în uniforma de pionier. [...] Eu mi-am îndeplinit scopul, nu mai ţin minte serbarea, dar şi acum, dacă închid ochii, îmi revin în minte jocurile de lumini...de toate culorile, roşii, verzi, albastre, galbene, cumulate de sonorizarea de excepţie. Cred că ele mi-au stârnit imaginaţia abitir. A fost aşa frumos, tata! Toţi copiii au cântat, au dansat, au recitat, au spus scenete..Aaa...cum m-am descurcat? A fost foarte bine..Când apăream pe scenă să prezint toată sala mă aplauda, îmi spuneam textul...şi iar mă aplaudau. Şi la sfârşit m-au aplaudat atât de mult încât mi se părea că nu mă mai lasă să părăsesc scena. Precis le-a plăcut mult de mine. Dar acum, mi-e somn, am obosit foarte tare. Noapte bună! A trecut o lună, chiar două când "ulciorul" s-a spart. Vine tata la şcoală să-i mulţumească învăţătoarei pentru şansa pe care i-a dat-o fiicei lui în afirmarea talentului ...Şoc pentru el şi groază pentru mine!!!

Acum, nevoia de minciună a căpătat alte conotaţii, deşi, la o analiză mai profundă...s-ar putea observa, microscopic, firave urme ale vechii obişnuinţe de acurateţe pentru logica lucurilor. Intenţiile sunt bune, aşteptările sunt mari, iar scopul este oportunistico-altruist. Nu poate exista o asemenea alăturare...poate doar într-o abrambureală eliziacă. Mă strâmb acum..iar încep cu încruntatul...ştiu că ar trebui să urmeze explicaţiile laborioase..sau nu :)! 

Să fie telegrafieeeee...fără fir: 

• 20 sept. 2012 - 20 sept. 2013. Ascunderea adevărului, cu detaliile  de rigoare inventate, a scutit un tată aproape bătrân de griji inutile. A fost mai liniştitor să mă ştie în continuare central, vis-a-vis de ACR, decât la capătul oraşului dinspre aeroport. Iar câştigul meu a fost liniştea. 
• Anterior...cine ştie cunoaşte, mi-am cerut iertare...nu ştiu dacă am căpătat-o, atunci, când făceam grevă sau după?
• Am confecţionat pe baza aceleaşi reţete de succes şi ascunderea faţă de tatăl meu, doctor-pensionar, a puseelor mele din ianuarie anul trecut şi ian., februarie + cât va mai ţine, anul ăsta. Neliniştea mea, cât de cât logică în caz de acutizare a bolii, n-a mai fost potenţată de jdemiile de presupuneri, sfaturi sau chiar ordine.
• Iar acum, când e pe vine cursul de şapte săptămâni..de formare profesională în meseria de fotograf presupuneţi cumvă că-mi las "inventica" deoparte? Şi credeţi că-mi stârnesc neliniştea personală declarând sus şi tare că-mi urmez pasiunea...cu siguranţă neprioritară cum ar zice tata? Am ales varianta uşoară..cea de autoapărare. Vă explic prin câteva cuvinte cheie: şapte săptămâni, curs de muzeograf..ok, nu mint prea tare, că l-am făcut anul trecut, cu tot cu atestat, şi cireaşa de pe tort, formare profesională..E obligatoriu? Nu, tata, dar e spre binele meu! 

ps...şi acum de dragu' (re)delectării şi retrăirii, 

mi-amintesc duminica trecută (mulţumesc Doina, tanti mama lu' Doina, Mariana, Dani & Arnold)  

cu gândul la lunea viitoare (mulţumesc anticipat)!

Duminica la patru, cinci...

...m-am obişnuit să ies din casă din întâi septembrie încoace, cu câteva excepţii (22 septembrie - mutarea finală acasă, 17 noiembrie - drumul de întoarcere de la târgul de turism al României şi 15 decembrie - întâlnirea cu "Moş Crăciun" de la Asociaţia de Scleroză Multiplă Sibiu). Iar legea minelor nu a trecut. Să nu cumva să mai îndrăznească cineva să aducă iar vorba despre exploatări cianurate. Pentru că suntem uniţi în salvarea Roşiei Montane şi nu numai a ei. Înainte să trec la subiect, vreau neapărat să vă invit să sărbătorim împlinirea a 1883 de ani de la prima atestare documentară a lui Alburnus Maior în 6 februarie 2014 când şi Sibiul se alătură zecilor de oraşe din România şi din străinătate pentru aniversarea Roşiei Montane prin informare, conştientizare şi promovarea ideii includerii ei în Patrimoniul mondial UNESCO, aşa cum merită...V-am învăţat că-s o maestră în a vinde castraveţi la grădinar..dar pentru că totuşi câte unul din zece îi cumpără ...aşa, din curiozitate, continui să îi servesc cu descoperirea de azi de care ar fi trebuit să fiu revoltată în 3 noiembrie 2013...când a fost live la DIGI24. Mai bine mai târziu decât niciodată...black bleac..

Sar de la una la alta..mai ţineţi minte o reclamă tare faină..care a apărut împreună cu publicitatea la televizoarele color...aia cu papagalii...de la bleacu' dinainte...trecem la primul alb a lui 2014..Au fost mai multe motive ca să-mi scot nasul şi nu doar pe el..:P afară:

1. voiam să-mi cumpăr o portocală şi biscuiţi Păltiniş. Rezolvat: 3,40 lei, cu tot cu două fornetti umplute cu ciocolată..

2. mai voiam să văd dacă-mi intră zăpadă/ apă în bocancii pe care mi i-am achiziţionat în 2011. Rezultat uscat!

3. mi-am încercat puterile, anduranţa...că puseul încă o încearcă cu subsemnata...n-a trecut. I-am dat termen limită să-i dispară amorţelile, acele (un)comfortably numb(ness), maxim în 2 februarie, când se vor împlini trei săptămâni de când am terminat cura celor cinci perfuzii.

4. eram curioasă dacă zăpada e bună de bulgări...ok, ok, ştiu că pentru asta era de ajuns să ies în faţa blocului..dar Parcul Sub Arini, piticii, Albă ca Zăpada, Eminescu şi pozele...ce & cum le vedeam?

5. clar, scopul secret erau ele, fotografiile..Aveam experienţa duminicii trecute şi a plimbării prin Muzeul în aer liber într-o companie exprem de plăcută...a reminiscenţelor şi planurilor de viitor, marca SuperBlog (mulţumesc Claudia & Albert)!

Semi-Noul îngropat în Vechituri frumoase...

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu ce din târg, mai ales când târgul se lăţeşte pe parcursul anilor deja trecuţi, peste care s-a cam lăsat praful. 

Nu e sărbătoare mare, să fie cu roşu în calendar (16 V, Sf. Apostol şi Evanghelist Matei), dar e post. Nu-s eu chiar uşă de biserică şi de n-o fi cu păcat [este, cu siguranţă..:P] m-am apucat, de câteva ore încoace, de curăţenie, mai precis de operaţiunea desprăfuirii amintirilor mele electronico-statistice, în funcţie de momentul vârstei prin care treceam. Da', nu-s io divină [pârâcioasă însă îs, a se vedea continuarea] de vină dacă s-o lăsat cu apostrofări divine la adresa subsemnatei! SuperBlog 2012 şi Oktal m-au împins întru această ispită.

Da' nu-i rău, îmi asum întreaga faptă, mai ales că mi-am pus părinţii la căutări printre hârburi totuşi funcţionale. Înainte de a mă apuca neserios de scris, mi-am făcut o ciornă, pentru buna organizare a postării. Vroiam să adaug, că imediat o voi şterge, dar totuşi o las aici, adăugându-i ilustraţia şi informaţiile culese prin viu grai, de la mama & de la tata + cele obţinute pe căile încurcate ale prietenului meu, Mr. Internet.

NOTA BENE Nu mă voi referi la televizoare, că nu le am mania şi nici ele pe-a mea. Bunica a avut un Diamant cu pureci mulţi, dar cu un '86 [aveam 8 ani] fenomenal: Steaua Bucureşti, campioană europeană. Am văzut meciul, cu pureci, prelungiri & goluri! Apără Duckadam!!!!

Ciorna cu completări abrambruristice în stil neaoş eliziac, îl ştiţi voi prea bine:D

1. Dublu radiocasetofon Samsung alb. L-a cumpărat tata prin '91. Ascultam şi înregistram casete în draci, îmi continuam educaţia muzicală, jazz, Queen, dar şi Radio Contact, actualul KissFm Încă mai funcţionează, nu prinde banda casetelor, în schimb, o liceană şturlubatică a încercat să-l tragă ea însăşi, în bandă...ca să prindă nu ştiu ce drăcie. Kaputt gemacht radio-ul. Tata a pedepsit-o. Şi eu m-aş pedepsi acum, gândindu-mă la efectul negativ pe care l-am avut asupra unui aparat bun, alb, pacifist.

2. Aparat de fotografiat Edixa...Primul meu aparat foto, analog, cu film, primit prin 2001, de la părinţii prietenului meu, din acel timp. De atunci îmi ţine vraja pentru imagine, inedit, unghiuri, ciudăţenii. Au urmat, pe rând, numărul 5. al ciornei de faţă, pe care l-am stricat anul trecut, prin mai, dar, a fost înlocuit cu actalul no.8,

3. Telefon mobil Siemens C3, primul meu telefon drag şi verde, din 2001, continuat de...

4. Telefon mobil Siemens Xelibry 4, o frumuseţe & o fiţă de studentă...Ia, uitaţi-vă, ce bijuterie, în dreapta voastră! Continuarea la nr. 6, dar, nu cumva să-l săriţi pe cinci, că nu mai primiţi cadouri de Moşu' dacă o faceţi!

5. Aparat de fotografiat Fujifilm A210, primit de la Moş Crăciun!

Era în oferta Oktal...azi îl vedem, dar nu e!

6. Telefonul GreenCharme, Nokia Xpress Music 5220...Telefonul meu actual. Okidoki, acuzaţi-mă de prea multă fidelitate, blamaţi-mă mult şi bine, chit că a apărut în 2008 şi suntem deja în 2012...şi, poate fi considerat cvasi vechitură, dar mi-e perfect. Conectare la net, Facebook, mail(uri), google şi meteo are! Radio [RockFm, în principal] are! Fotografii super faine & clare face! E o ţâră asimetric, dar mie asta îmi place la nebunie, plus combinaţia de culori:, roşu şi negru, e de vis! Despre muzică, nu era rost să povestim. Mă serveşte cu sunete clare ca pe o stăpână bună, ce-i sunt!

7. Uscătoare de păr - Diana, Bomann, Alaska Mi-a fost tare drag de ele, Föhn-ul copilăriei mele, Diana! A uscat şi păr blond, că până la doi ani eram blondă cu ochi albaştri, şi castaniu, peste ochii mei verzi...Bomann-ul e prima mea achiziţie din banii mei, de fapt ai bursei DAAD, din Berlinul anului 2000. A costat 9 mărci şi funcţioneşte:P, la mama, că eu, anul trecut am evoluat spre Ionic Hair Dryer Alaska HD2008IC, şi atât de fain mă ionizează, mă energizează, încât e o plăcere să-l foloseşti...

8. Aparat de fotografiat Hp Photesmart E 427..Totuşi, mai trebuie să dau iama printre aparatele foto digitale, să mai am unul de back up, nu ar fi cazul? Spun asta, dearece mintea mea e setată după principiul evaluării riscurilor, de orice fel. Dar, să vă dau un exemplu, la obiect. Este vorba despre riscul de a fi luată în râs. Deunăzi, mai precis marţi, mă plângeam unei prietene că nu am fost chemată şi eu la cursul de fotografie, care s-a ţinut prin Sibiu...ok, prin muzeu;), la care ea îmi răspunde, zeflemitor: Da' ce? Tu ai aparat? Dacă tot faci pe fotografa, ia-ţi un DSLR Nikon! Iar eu, cu ochii mari, neînţelegând mai nimic, în afara de brand-ului Nikon, am dat fuga la wikipedia, să mă scoată din impasul cauzat de neştiinţa şi, precis, poate de ignoranţa mea. Da' acum  mă supăr eu! Nu fac poze faine, poate puţin cam psihedelice, dar, după cum se vede, chiar dacă sunt fumate...şi la propriu, şi la figurat, sunt acceptabile, nu-i aşa? Aş fi curioasă să aflu părerea echipei SuperBlog 2012, pentru care am scris această postare, mi-am făcut o curăţenie printre amintiri şi căreia îî fac cadou următoarea fotografie, din colecţia personală, de tip GreenCharme + fundalul sonor, L'Horloge Tourne! 

Vraja fumată a copacilor, aluzie la no.2-ul ciornei!

Poftiţi în vagoane...!

Am pornit zilele trecute intr-o călătorie de epocă, pe traseul Paris - Istanbul...escală am făcut în Sibiu, şi am coborât pe sub Podul Mincunilor. Pe dreapta nu am putut să ne abţinem să nu intrăm în cafeneaua Orient Express...care culmea poartă, demult deja, numele trenului care ne-a adus aici. Pot să spun că, de la primii paşi, am simţit atmosfera atât de apropiată sufletului meu... Muzică bună - de fapt excepţională, idei vechi cu continuitate nouă, planuri de vacanţă şi itinerarii stablite între câteva cafele, mai multe ţigări, cioco aburinde şi un gin tonic. Nu spun mai multe...pentru că nu am făcut încă rezevarea pentru următoarea oprire, pentru atunci când viaţa ne va îmboldi să uităm de cotidian, înfundându-ne în istoria modernă. Şi acum, restul...e tăcere (Nae Caramfil - faină peliculă) şi fotografiile de săptămâna trecută...(pe facebook..una de poftă aici:)

Mai multe detalii aici: http://www.orientexpresscaffe.ro/