Anunţ important: nu doresc să fiu înţeleasă, voi plasa intenţionat puncte de suspensie, la un moment dat..poate că voi arunc..lăsa totul în aer, voi scrie doar de dragu' expunerii încă unei duminici faine, antrenante şi, într-un fel sau în mai multe feluri..o ţâr' ciudată şi..pot spune, spre semi-final(ă), trasă de păr. Ieriul e fost totuşi începutul, chit că deja durează de o săptămână [mai am şase:)].
Aţi simţit vreodată o emoţie puternică iscată doar de împingerea unui ţâmburuş de pe OFF pe ON şi prin descoperirea, rând pe rând, a anumitor funcţii având drept martori: un dulap, un tablou, un laptop conectat printr-o legătură intrinsecă cu Mr. Youtube şi copilaşii lui, Tutorial 1 şi 2?
Oare e bine să n-ai răbdare ? E benefic să sari etapele trecerii prin materie? E okidoki să-ţi rişti buna sedimentare, cu ajutorul timpului care ar putea să-ţi fie prieten, nu duşmannedeclarat, a cunoştinţelor proaspăt dobândite ? Sau, de fapt, să nu respecţi vechiul îndemn a lui Sofocle, care ştia el ce spune, "toate sunt bune la timpul lor"?
Contează răspunsurile voastre, le voi asculta/ citi cu atenţie nedisimulată, dar, în principiu, dată fiind retoricitatea..[iar inventez cuvinte...e la ordinea duminicii zilei] întrebărilor, există două deducţii: 1. conştientizez răspunsul corect; 2. e prea târziu acum, greşeala e deja făcută...sper să nu mă cufund prea adânc în adâncimea-i..să nu ajung să-i simt bătaia lungă aka reculul..la examen.[exprimarea asta s-ar putea traduce drept un surogat dihotomic? :)]
[...pauză de masă...atunci & la propriu]
- Poţi să stai cu mine la masă, că oricum mie îmi trebuie doar un singur loc. Aştept un prieten.
- Dar, de ce este aşa de multă lume? E vreo întrunire de motociclişti prin zonă?
- Nu, eu casca asta o folosesc la motoreta aia de afară....Cum se numeşte locul ăsta, întreabă el cu un accent străin. Te rog, poţi să îi spui unde suntem prietenului meu, la telefon. Uite acum se formează numărul.
- Vă aşteaptă prietenul dumneavoastră la...
- Care-i scorul?
Eu, papagal, retransmit: Care-i scorul? Culmea e că la Eurosport tocmai se facea tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru campionatul european de fotbal din 2016. Omu' nu înţelege.
Ăla din telefon deja ridica vocea, a nerăbdare: Scorul!! Care-i scorul?
Cum adică?
Adică câţi bani trebuie să-i aducă fiu-mio, că-l trimit pe băiat..
- Cât vă trebuie?
- Aici!
- Nu, câţi bani să aducă?
-Patru.
Papagalul din mine ia atitudinea-i deja cunoscută:
- Patru.
- Patru ce?
- Milioane?
- Milioane?
- Da.
- Vine în zece minute.
Între timp i-a sosit şi companionul promis anterior covorbirii telefonice, în care-mi simţeam deja rolul de intermediaro-complice într-o pseudo cunoştinţă de cauză.
Parcă erau surdo-muţi. Peste tot numa' semne, grimase, mustrări intuite, bonuri înşirate pe masă şi verificate tot pe muţeşte.
Sunt întrerupţi..Domnul iese afară..atenţia mi se mută de la sandvişul monstru pe care-l consumam dincolo de fereastra cât peretele prin care "spionam" oamenii "nevinovaţi". N-am văzut nimic, nici numărul maşinii, nici tranzacţia cam uscată...nimic, nimic, doar ploaia...
Am început să mint demult...din frageda copilărie..Dacă-mi derulez "caseta-martor" a vieţii mele de 12997 de zile, calculul conţinînd inclusiv cei nouă ani bisecţi peste care am trecut, estimez 1st time-ul acestei metehne reprobabile undeva pe la ziua a două mii o sută nouă'ş'una. Îmi amintesc perfect bancnota de 25 de lei pe care am ales-o & extras-o dintre cele primite de bunica la pensie, cu o dexteritate ingenuă, dar şi cu ideea de minimalizare a pagubei chibzuite...în cazul în care nu m-ar fi prins..cum s-a întâmplat ulterior...Bunica nu trebuia să sufere o pierdere extremă aka una sută lei cu Bălcescu. Apăi, o minciună cu aşa picioare scurte n-am mai pomenit...Bunica mergea înaintea mea, iar eu mă tot fofilam pe lângă gardurile de pe str. Mihail Sebastian...până când s-a oprit şi m-a întrebat brusc: Irina, ce tot faci? Vino mai repede! Ce-ai în mână? Iar eu de colo: Am găsit o hârtie pe gard. E împăturită. Uite! Oare ce faţă făcusem? Cert e că răspunsul meu nu a fost deloc plauzibil, bunica a făcut imediat conexiunile, m-a luat de mână şi a spus: Precis ai găsit banii ăştia? Nu te cred, eu am trecut pe aici şi n-am văzut nimic. Hai înapoi acasă să verific dacă lipseşte ceva. N-am recunoscut până n-am fost pusă în faţa faptului dovedit. Nu mai ţin minte pedeapsa...doar ruşinea. M-a pârăt la toţi oamenii mari cu care s-a întâlnit şi, bineînţeles, am trăit zile întregi cu stigmatul de "hoaţă şi mincinoasă". A fost una dintre cele mai dure lecţii pe care le-am învăţat. Cred că atunci s-au pus bazele proceselor mele de conştiinţă..
Dar, hai să trecem la cea mai mare "invenţie" de şcoală primară deja, când se puneau alte baze...aiurea...ale narcisismului, ale laudei de sine şi ale vanităţii. Să tot fi fost când împlineam cea de-a 2629-a zi din viaţă..plus, minus câteva. Cum să te împotriveşti tu voinţei tatălui tău care a considerat că dacă ai asistat împreună cu clasa la repetiţia Serbării şcolii cu o zi înainte, nu mai este cazul să vezi varianta propriu-zisă? S-a rezolvat cu obstinaţie, siguranţă în detalii şi imaginaţie logică. Tata, s-a îmbolnăvit fetiţa dintr-a patra care era prezentatoare şi tovarăşa învăţătoare m-a pus la un test de citit, am citit foarte bine şi m-a ales să prezint tot spectcolul. Trebuie să merg mâine seară în sala teatrului, să mă îmbrac frumos în uniforma de pionier. [...] Eu mi-am îndeplinit scopul, nu mai ţin minte serbarea, dar şi acum, dacă închid ochii, îmi revin în minte jocurile de lumini...de toate culorile, roşii, verzi, albastre, galbene, cumulate de sonorizarea de excepţie. Cred că ele mi-au stârnit imaginaţia abitir. A fost aşa frumos, tata! Toţi copiii au cântat, au dansat, au recitat, au spus scenete..Aaa...cum m-am descurcat? A fost foarte bine..Când apăream pe scenă să prezint toată sala mă aplauda, îmi spuneam textul...şi iar mă aplaudau. Şi la sfârşit m-au aplaudat atât de mult încât mi se părea că nu mă mai lasă să părăsesc scena. Precis le-a plăcut mult de mine. Dar acum, mi-e somn, am obosit foarte tare. Noapte bună! A trecut o lună, chiar două când "ulciorul" s-a spart. Vine tata la şcoală să-i mulţumească învăţătoarei pentru şansa pe care i-a dat-o fiicei lui în afirmarea talentului ...Şoc pentru el şi groază pentru mine!!!
Acum, nevoia de minciună a căpătat alte conotaţii, deşi, la o analiză mai profundă...s-ar putea observa, microscopic, firave urme ale vechii obişnuinţe de acurateţe pentru logica lucurilor. Intenţiile sunt bune, aşteptările sunt mari, iar scopul este oportunistico-altruist. Nu poate exista o asemenea alăturare...poate doar într-o abrambureală eliziacă. Mă strâmb acum..iar încep cu încruntatul...ştiu că ar trebui să urmeze explicaţiile laborioase..sau nu :)!
Să fie telegrafieeeee...fără fir:
20 sept. 2012 - 20 sept. 2013. Ascunderea adevărului, cu detaliile de rigoare inventate, a scutit un tată aproape bătrân de griji inutile. A fost mai liniştitor să mă ştie în continuare central, vis-a-vis de ACR, decât la capătul oraşului dinspre aeroport. Iar câştigul meu a fost liniştea.
Anterior...cine ştie cunoaşte, mi-am cerut iertare...nu ştiu dacă am căpătat-o, atunci, când făceam grevă sau după?
Am confecţionat pe baza aceleaşi reţete de succes şi ascunderea faţă de tatăl meu, doctor-pensionar, a puseelor mele din ianuarie anul trecut şi ian., februarie + cât va mai ţine, anul ăsta. Neliniştea mea, cât de cât logică în caz de acutizare a bolii, n-a mai fost potenţată de jdemiile de presupuneri, sfaturi sau chiar ordine.
Iar acum, când e pe vine cursul de şapte săptămâni..de formare profesională în meseria de fotograf presupuneţi cumvă că-mi las "inventica" deoparte? Şi credeţi că-mi stârnesc neliniştea personală declarând sus şi tare că-mi urmez pasiunea...cu siguranţă neprioritară cum ar zice tata? Am ales varianta uşoară..cea de autoapărare. Vă explic prin câteva cuvinte cheie: şapte săptămâni, curs de muzeograf..ok, nu mint prea tare, că l-am făcut anul trecut, cu tot cu atestat, şi cireaşa de pe tort, formare profesională..E obligatoriu? Nu, tata, dar e spre binele meu!
ps...şi acum de dragu' (re)delectării şi retrăirii,
mi-amintesc duminica trecută (mulţumesc Doina, tanti mama lu' Doina, Mariana, Dani & Arnold)
cu gândul la lunea viitoare (mulţumesc anticipat)!
Puseul m-a apucat în prima săptămână a anului cel nou, 2014, la câteva zile după ce mi-am terminat leapşa lui 2013. Oare există vreo legătură între duiumul de zile libere aka mini-vacanţa de Crăciun şi Revelion, umplerea timpului cu al doilea job al meu aka Eliza's Day & Night blog...[cine mai doreşte, cine mai pofteşte...să-mi de like la pagina de pe Facebook? Că Eliza se bucură!], brusca relaxare a fizicului & a psihicului după Marele Raport al Anului Trecut, liniştea, care-mi ascundea o nelinişte adânc simţită, dar deloc recunoscută, poate puţin intuită prin Romanţa iahturilor a lui Minulescu, cu gândul la Marele meu Proces versus Marele Minister al Muncii noastre cele de toate zilele, pe care l-am pierdut, câştingându-mi totuşi drepturile, începând de acum (28 ianuarie a.c.) încolo, şi activarea leziunilor mele demielinizante? Aştept răspuns de la doctor, psiholog şi prim-ministru..Hahahaha! Pe ultimul amintit, nu-l punem la socoteală..îl tai de la posibilul răspuns!
Azi se împlineşte o lună de când mă însoţeşte..dar, simt că e pe cale să dea bir cu fugiţii. Poate l-am speriat, poate se fac trei săptămâni de când am dat pe venă perfuziile. E prea mult, m-am săturat de el, am încercat să-l blochez printr-o mulţime de tertipuri, să-i arăt că îl consider stăpân absolut, apoi am blufat că nu-mi pasă de el...cutreierând muzeul din Dumbravă şi, într-un final, l-am tratat, şi aşa continuu să fac, cu răbdare.
Între timp, m-au reapucat poftele foamea şi, culmea, nu m-am îngrăşat..
Foamea de fotografie îmi va fi săturată de Şcoala de Fotografie "ImageArt" Sibiu care-şi începe primul curs al anului în 17 februarie şi mă va avea pe mine printre cursanţi. Ştiţi de ce? Răspunsul se află la cifra 8 din leapşă: Tot succes cataloghez şi decizia surprinzătoare a juriului campaniei, marcă a Blogal Initiative von Hermannstadt, CARE SUNT AVANTAJELE PARTICIPĂRII LA UN CURS FOTO PROFESIONIST?, şi anume, SURPRIZĂ: Pentru că nu s-au putut hotărî să aleagă dintre toate articolele foarte bune, Image Art oferă un al doilea loc 1. Astfel, un al doilea curs de fotografie profesionist în valoare de 1.400 lei merge la: Irina-Eliza Penciu (greencharme.blogspot.ro). Pentru stil şi motivaţie personală. Fain şi neaşteptat, am scris de 1, 2, 3 ori despre pasiunea mea, neşcolită, pentru fotografie..şi n-am putut să-mi ridic premiul şi, implicit, nivelul fotografiilor din cauze...medicale. Abia acum, la aproape un an distanţă, sunt aproape în măsură să-mi încerc puterile în învăţare, atenţie, creativitate şi inovaţie...chiar cred asta?
Mno..ce să zic şi eu..
Şi mai am una, reamintită de cauza câştigătoare a Rock FM-ului pe care-l ascult tot cu poftă, şi anume: Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care voi vom renunţa! Întâmplarea face ca atenţia-mi distributivă să fie câteodată la cote maxime şi mai ales favorabilă întereselor mele aproximativ trecute cu vederea din varii motive, iar săptămâna asta să-mi aducă ceea ce visam, dar nu îndrăzneam să sper, o bibliotecă plină ochi de cărţi în format electronic, mii şi mii, o bibliotecă de formare continuă pentru orice fiinţă care-şi tinde autodepăşirea cu zeci de domenii pornind de la artă şi astronomie trecând uşor prin biologie, chimie, cultură, dicţionare, etnografie, filosofie, economie, istorie, drept, lingvistică şi ajungând, încet-încet, la medicină, marketing, religie, ştiinţă şi tehnică. Vă daţi lesne seama că nu le-am menţionat pe toate...e totuşi o postare de duminică :) Totuşi adaug un plus de alte 334619 de lucrări nesortate încă de arii de interes.
...m-am obişnuit să ies din casă din întâi septembrie încoace, cu câteva excepţii (22 septembrie - mutarea finală acasă, 17 noiembrie - drumul de întoarcere de la târgul de turism al României şi 15 decembrie - întâlnirea cu "Moş Crăciun" de la Asociaţia de Scleroză Multiplă Sibiu). Iar legea minelor nu a trecut. Să nu cumva să mai îndrăznească cineva să aducă iar vorba despre exploatări cianurate. Pentru că suntem uniţi în salvarea Roşiei Montane şi nu numai a ei. Înainte să trec la subiect, vreau neapărat să vă invit să sărbătorim împlinirea a 1883 de ani de la prima atestare documentară a lui Alburnus Maior în 6 februarie 2014 când şi Sibiul se alătură zecilor de oraşe din România şi din străinătate pentru aniversarea Roşiei Montane prin informare, conştientizare şi promovarea ideii includerii ei în Patrimoniul mondial UNESCO, aşa cum merită...V-am învăţat că-s o maestră în a vinde castraveţi la grădinar..dar pentru că totuşi câte unul din zece îi cumpără ...aşa, din curiozitate, continui să îi servesc cu descoperirea de azi de care ar fi trebuit să fiu revoltată în 3 noiembrie 2013...când a fost live la DIGI24. Mai bine mai târziu decât niciodată...black bleac..
Sar de la una la alta..mai ţineţi minte o reclamă tare faină..care a apărut împreună cu publicitatea la televizoarele color...aia cu papagalii...de la bleacu' dinainte...trecem la primul alb a lui 2014..Au fost mai multe motive ca să-mi scot nasul şi nu doar pe el..:P afară:
1. voiam să-mi cumpăr o portocală şi biscuiţi Păltiniş. Rezolvat: 3,40 lei, cu tot cu două fornetti umplute cu ciocolată..
2. mai voiam să văd dacă-mi intră zăpadă/ apă în bocancii pe care mi i-am achiziţionat în 2011. Rezultat uscat!
3. mi-am încercat puterile, anduranţa...că puseul încă o încearcă cu subsemnata...n-a trecut. I-am dat termen limită să-i dispară amorţelile, acele (un)comfortably numb(ness), maxim în 2 februarie, când se vor împlini trei săptămâni de când am terminat cura celor cinci perfuzii.
4. eram curioasă dacă zăpada e bună de bulgări...ok, ok, ştiu că pentru asta era de ajuns să ies în faţa blocului..dar Parcul Sub Arini, piticii, Albă ca Zăpada, Eminescu şi pozele...ce & cum le vedeam?
Oare doar eu o simt? De zile întregi mănânc ciocolată...dulce, faină, cu lapte, cu cremă aromatizată cu esenţă de rom. E prea linişte acum..dar, nu mă supăr..Aaa, ştiu de unde a început..de la mini-vacanţa de Crăciun cumulată cu Anul nou..Eu cred că nu sunt absolut normală..Dar, cine ar putea spună ce înseamnă normalitatea? Aberez..pentru că-mi vine să-mi mişc degetele pe tastatură, nu neapărat că aş avea ceva de transmis, ci vreau doar să-mi verific dexteritatea şi gradul de limpezime sau vâscozitate al umorii cerebrale.
Pentru că de fapt liniştea neaşteptată îmi înlocuieşte neliniştile colecţionate cu sârg în ultimele luni, iar acum simt un flux care nu ştiu unde mă va duce...Hai să zic şi ceva ancorat în realitatea de curând încheiată, cu specificaţia că nu-i terminată şi, mai mult, va fi teribil de continuată...până în pânzele albe...Na, m-am răzgândit. Străfulgerare...mi-am amintit o poezie.
ROMANŢA IAHTURILOR
Ion Minulescu
Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiti cu marea,
Înfrătiţi cu vântul
Şi cu resemnarea —
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.
Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toata chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cânta glonţul,
Tot ce scrie spada —
Clipa ce-nfrăteşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Sabii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate —
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De faclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri doua flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.
Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele rosii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit
Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiti cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea —
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!
E linişte iar. Puseul n-a trecut, amorţeala e omniprezentă, fizic vorbind, psihic, mă mai gândesc, mai am de tras două-trei săptămâni, perfuziile sunt terminate...toate cinci, acum mă grăbesc să-mi fac injecţia, repede-repede să apuc să citesc, în continuare, dar totuşi în ritm de festina lente Jocul de smarald a lui Ioan Petru Culianu.
V-am, de fapt, m-am obişnuit de câţiva ani să stârnesc amintirile istoriei mele recente pe baza unei "lepşe", descoperite în 2009, când nici nu-mi imaginam că blogului meu îi lipseau diacriticele şi începeam cam aşa: Am gasit o leapsa (la Monica Olteanu pe blog, 10x a lot!)...Fane, vrei sa fac io efortul sa ma uit in dexonline ce inseamna "leapsa"? Hai ca il fac, io stiu ca era un joc cand eram mici, dar nu mai stiu despre ce era vorba...:P. Am avut dreptate:)...uite: " LEÁPŞĂ, lepşe, s.f. (Pop. şi fam.) Lovitură dată cuiva cu palma. ♢ De-a leapşa = numele unui joc de copii. – Formaţie onomatopeică." Hai ca ma apuc si io....vreau sa vad cat pot fi de sincera si daca ma sperie sinceritatea mea..şi vrând-nevrând, continuată de o curiozitate debordantă, la început, în primii ani, 2010 şi 2011, apoi o ţârică abătută în 2012, când scriam forţată de conştiinţă că mă doare sufletul să răspund la unele dintre provocările cu care mă plesneşte leapşa..mai ales că mi-am recitit postările anilor precedenţi..Îmi pare că a trecut atât de mult timp, că m-am schimbat cvasi total. Hai să văd rezultatul stării mele psihice...la sfârşitul acestei pseudo retrospective...A intra sau a nu intra în depresie, asta-i întrebarea, acum în întâi ianuarie ...nu ştiu când voi finaliza...nici dacă!...am ajuns să-mi fac planul cincinal, cu o mică sau mai mare întârziere...depinde de chef. De fapt, nu mai vreau s-o scriu, nu vreau să mai răspund, dar...râc, râc, râc..tot nu v-am spus bancul cu conştiinţa pe care l-am promis acum câţiva ani...Lipsa de chef, starea de semi-dezamăgire, obligaţia auto-impusă...ş.a. mă vor împinge să nu mă mai extaziez în faţa celor 29 de întrebări care-mi sunt adresate, în cunoştinţă de cauză, şi să le fuşeresc răspunsurile. E bai mare? Dacă e, nu-i bai!
1.Ce ai făcut nou în 2013, ceva ce nu ai mai încercat înainte?
Mi-am încercat puterile.
2.Te ţii de ceea ce-ţi propui la cumpăna dintre ani? Îţi vei stabili şi mai multe scopuri pentru anul următor, 2014?
Da..dar nu atât de abrupt cum mi-am planificat anul trecut. Ziceam atunci: continui cu nebăutul berii...mă ţine din 29 decembrie 2011. Atât! A fost de ajuns, luna mai 2013 mi-a readus plăcerea gustului serios al acestei licori surghiunite pe nedrept...mi-a revenit între preferinţe cu menţiunea că o beau doar când mi se face dor de ea..cam rar, totuşi. Nu mă pot abţine să nu vă spun o marcă pe care n-o ştiam şi-i atât de faină: Firestone...
De la băutură trecem la ţigări. Ziceam: 12 Luckies pe zi. Aproape am reuşit, iar acum vă voi speria cu un calcul prea precis: rezultat final, media aritmetică a celor 365 de zile conduce la 12,21 cuie la 24 de ore. Dacă se face împărţirea la 362 de zile, că au existat trei zile fără pic de fum în plămâni, ar ieşi 12,28 ţ/ zi. Creepy, isnt't it? 2014 să vină cu o altă reducere...cobor de 12 la 10..Ştiu că pot!
Mai am propuneri cu mine însămi, scopuri care-mi sunt dedicate şi îndeplinibile...iar inventez cuvinte: sănătatea-mi sub ctrl şi câteva hopuri de trecut; repunerea pe tapet a team building-urilor, marcă a Muzeului ASTRA, de către subsemnata şi recâştigarea drepturilor.
3.A născut cineva apropiat ţie?
Da, da, da! Încă nu l-am întâlnit personal pe micuţul Albert, dar m-a salutat frumos pe Facebook: Hello world, eu sunt Albert, iar eu i-am răspuns: Servus Albert! Bine ai venit! Să creşti mare, să fii sănătos, frumos, bucuros, voios, norocos! Să-ţi bucuri părinţii Anca & Andrei...şi pe noi, lumea... ! Crăciun fericit şi un an nou minunat vă doresc tuturor!
4.A murit cineva apropiat ţie? Nu. Răspuns final! Pe care nu l-aş schimba niciodată! 5.Ce ţări ai vizitat? În afară de a mea...şi pe ea pe bucăţele? Da' ce bucăţele: un picuţ de Bucureşti x 4, o ţârică de Cluj x 2, puţin din Alba, Biertan, Veştem şi ce-am mai uitat...x 1 + Sibiul meu drag, de care nu mă mai satur, poate doar dacă mi se va oferi vreodată o pauză de joc...la Berlin!
Primul Cluj a fost pentru radioactivare, imediat după Noaptea de Sânziene şi a trecut repede în ritm teatral, cam aşa scriam: Cluj-Napoca. Semi-telegrafie. 25 iunie. După-masă devreme spre seară. Gazda în sesiune. Examen a doua zi. Eliza, cerşetoarea de cărţi. În afară de calculatoare, tehnică ş.a., doar una. Punct ochit, punct lovit. La fix. Mai ales că, cu o săptămână înainte, mai precis joi, nu ajunsesem la Cetatea Cisnădioara unde se juca piesa Cântecele lui Lear, la care aveam bilet. Continuarea e extrem de previzibilă. Era volumul al 7-lea al Operelor complete ale lui Shakespeare, care conţinea draga mea piesă ratată: Regele Lear. Întrerup telegrafierea şi o înlocuiesc cu o diagramă scriptică a lecturii: Început în cameră, la fereastră, continuat în 34 Caffe [număr încă predestinat...doar în iulie, o ţârică mai încolo fac 35]...apoi, în pat, la lămpiţă. Deja în douăşase, între cunoştinţe extrem de plăcute şi total neaşteptate, cu promovare de blog personal, in attachement [mulţumesc, Maria & fiica încă necunoscută:)], în pat din nou, înainte şi după activare. Culmea că n-ascultam radio, dar replica la care am rămas a fost cea de la pagina 187: EDGAR: Gândeşte-te de acum numai la bine! Aşa m-am şi gândit!
Clujul de toamnă a fost dedicat în întregime lucrărilor Seminarului Naţional de Scleroză Multiplă, dar şi activităţilor cultural-recreative, gen turul oraşului...cu autocarele, dar cu mici pauze, până la destinaţia finală, Biserica Reformată-Calvină din Oraşul de Jos (cunoscută şi Biserica Reformată cu 2 turnuri), unde ne aştepta super concertul de orgă, susţinut de Torsten Sterzik, compozitor, organist, dirijor de muzică bisericească din landul Turingia, cantor în Hildburghausen şi profesor la Colegium Musicum din Erfurt + aventurile mele printr-unul dintre turnuri, încheiate cu găsirea unei kiállítás (expoziţii) despre activitatea constructorului de orgi Michael Kestner...din păcate, închisă la ora aia. Era deja seară.
6.Ce anume din ceea ce ţi-a lipsit în 2013 şi ai vrea să ai în 2014?
O bună bucată de vreme mi-au lipsit frânturi din sănătate, dar ştiu că vine o întrebare exact pe acest subiect. Apoi, mi-a lipsit chimia şi, astfel, m-am auto-contrazis în ceea ce-mi doream anul trecut: Îmi lipseşte căldura unui om care să-mi fie aproape, seara când ajung acasă de la servici, să mă ia în braţe, să mă alinte, să îi povestesc extaziată sau nu:P...întâmplările de la muzeu, să gătesc tot ce-mi trece prin cap...dar pentru două persoane....Aşa o tentativă firavă în a-mi declara dorinţa am avut-o prin 3 octombrie [2012], la prima probă a SuperBlog, dar acum să nu vă închipuiţi că vreau un soţ neapărat cu Avensis. Poate nici să n-aibă carnet de şofer, dar să-l aibă pe cel de Posesor ai celor şapte ani de acasă. Chimia-i baza totuşi, acei fluturaşi...care după ce îşi iau zborul, din & în toate părţile, e prea târziu să le încerci reprinderea şi poate nici nu mai vrei. :(, doar obiectiv vorbind!
7.Ce dată din anul 2013 îţi va rămâne vie în amintirile tale şi de ce?
Doamne, doar răspunsul întrebării ăsteia m-a convins să-mi continui periplul în jurul anului trecut! Ţineţi minte ce scriam în leapşa lui 2012 la secţiunea dorinţe, întrebarea a doua? Ia, uitaţi-vă aici: Plus, conform principiului, pe care îl am de mică, am păstrat cel mai mare & mai important & de neconceput de ratat plan, cât un zid de mare la final. Vă spun doar câteva cuvinte-cheie: 28 august, Bucureşti, Roger Waters, concertul vieţii mele! THE WALL, capodopera Pink Floyd...N-aveam bani, dar spuneam tuturor, voi merge la concert. Ţine-mi şi mie un loc în maşină, te rog! De ce, ţi-ai cumpărat bilet? Nu, că n-am cu ce..dar o să câştig la Rock FM! Nu mă credea nimeni, dar...acum mă citez...Aţi ghicit bine, voi, cei care nu ştiaţi deja! Ieri, 14 august, la ora 7 şi 20 de minute, Lucian Boariu a întrebat-o pe fata care sunase pentru concursul de la Rock FM de continuare a versurilor alese din piesa care tocmai se terminase, şi anume, Good Bye Blue Sky, Cum te numeşti? Iar, ea, cu o voce cam gâtuită de emoţia prinderii firului liber, că de vreo două săptămâni încercase în van, i-a răspuns: Irina. Nu şi-a spus celălalt nume, Eliza, ca să nu se facă de ruşine în Sibiu dacă n-ar fi fost în stare să dea răspunsul corect şi dacă şi-ar ratat visul cu care îi înnebunise pe prietenii ei. Iar Lucian, tot cu o voce înceată, o/ mă întreabă: Te-am trezit cumva din somn? :D (cred)...Nici acum nu am cuvinte, inima iar a luat-o razna, oftaturile rememorării, la scară mult mai mică, a trăirilor din cea mai intensă seară/ noapte a anului 2013 au revenit în lumina reflectoarelor sufletului eliziac.
28 august!
8.Care a fost cea mai mare realizare în acest an? Nu ştiu, ba ştiu! Am avut putere să trec prin/ peste tot & toate! Cu bine! Inclusiv de SuperBlog 2013, unde m-am clasat pe locul 100 între finalişti, dar pe primul loc la penalizări...E şi ăsta un 1st place, cumulat cu un 1st time. Tot succes cataloghez şi decizia surprinzătoare a juriului campaniei, marcă a Blogal Initiative von Hermannstadt, CARE SUNT AVANTAJELE PARTICIPĂRII LA UN CURS FOTO PROFESIONIST?, şi anume, SURPRIZĂ: Pentru că nu s-au putut hotărî să aleagă dintre toate articolele foarte bune, Image Art oferă un al doilea loc 1. Astfel, un al doilea curs de fotografie profesionist în valoare de 1.400 lei merge la: Irina-Eliza Penciu (greencharme.blogspot.ro). Pentru stil şi motivaţie personală. Fain şi neaşteptat, am scris de 1, 2, 3 ori despre pasiunea mea, neşcolită, pentru fotografie..şi n-am putut să-mi ridic premiul şi, implicit, nivelul fotografiilor din cauze...medicale. Pentru mai multe detalii a se vedea răspunsul de la zece. Şi totuşi, tot medicalul...concediul medical de după operaţie mi-a oferit una dintre cele mai mari satisfacţii culturale ale lui 2013, participarea la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XX-a. Mulţumesc, din nou, Blogal Initiative şi Teatrul Naţional Radu Stanca!
9.Care a fost cel mai mare eşec? Chiar nu ştiu! Sau..pot să mă hlizesc puţin răspunzând aproape exact ca la întrebarea anterioară? "Am avut putere să trec prin/ peste tot & toate! Cu bine!", chiar dacă nu le-am catalogat drept eşecuri, doar mici "scăpări", repuse sub un CTRL, cam riguros!
10.Ai avut parte de boală sau răniri mai serioase?
Aici e aici..cu ce să încep? Cu un citat, al lepşei anului 2012: De trei [acum patru] ani încoace îmi pui aceeaşi întrebare, iar eu mă văd nevoită să-ţi dau răspunsuri identice, cu două menţiuni: boala mea e incurabilă (până în prezent nu s-au găsit nici leacul, nici cauza sclerozei multiple, doar alinarea ei aka ţinerea ei sub control, cât de cât, nu total, cu ajutorul Interferon-ului injectabil din două în două seri zile, în cazul meu special), deci toate-s noi (simptomele) şi vechi sunt toate (tot simptomele) şi clar leziunile de demielinizare nu dispar ca stelele căzătoare. Dovada sunt examenele anuale de rezonanţă magnetică nucleară. Punct, nu mai am chef de scris pe acest subiect! Totuşi acum sunt nevoită să mai elucidez din simptome. Boala mea m-a lovit fain frumos cu un puseu la început de ianuarie, cu o internare la Militar, cu vreo trei săptămâni de aşteptare a remisiei piciorului-butuc. Aşadar, e acolo şi veghează! Şi nu doar ea. Nu e singură. A mai venit una, să-i ţină de urât şi să mă dea peste cap, să mă lase sub anestezie totală, exact când se împlineau 24 de ani de la alegerea lui I. Ilici Iliescu, despre care spuneam cândva că îmi era ciudă că nu am drept de vot pentru a-l alege pe Raţiu...etc., etc., am dat explicaţiile în postarea copilăriei mele, dintre anii '89 - '99şi când eram programată la prima înfăţişare de apărare a drepturilor mele, adică pe 20 mai. Ce-a urmat, ştiţi deja! Diagnosticul, sperietura...nu ştiu ce-a fost înainte...Oul sau găina? :) Radioactivarea de la Cluj, mulţumesc doamnei dr. Doina Piciu şi, bineînţeles, domnului dr. Aurel Coman, cel care a făcut cel mai important pas în scoaterea răului de la rădăcină. Unul dintre hopurile de care vă povesteam la începutul postării...este vizita din 12 martie...decisiva! Back 2 Cluj!
11.Care a fost cel mai bun lucru pe care l-ai cumpărat?
O dată a nins iarna asta la Sibiu şi chiar atunci s-a nimerit să trăiesc un fenomen pe care nu-l cunoşteam, dar nici nu am de gând să-l aprofundez. Nici nu ştiu cum să-l numesc. I-aş putea spune Reversul Intuiţiei aka Intuiţie Inversă. Cert e că nu mi-am luat bocancii, ci cizmele cumpărate anul trecut, la reduceri, din înlocuitori piele ecologică..Hahaha..au râs şosetele mele roşii cu brăduţi de la Moş Crăciun. Ai vrut să ne încerci rezistenţa la apă? Ne-ai nimerit din plin..Pune-ne pe calorifer. Tremurăm. Iar tu ia-ţi un Hapciu Răceală şi Gripă, solubil, de la Fares. Iar de mâine du-te şi caută-ţi cizme de piele adevărată! Nu fii atât de scârţară! Gândul a prins rădăcini, iar Moş Crăciun, pomenit anterior, s-a autosesizat, chit că nu el venise data trecută. După ce am văzut câteva zeci de modele, în mai multe zile, am probat vreo zece, în aceeaşi zi şi acelaşi magazin de pe centru, Adelina, pe numele lui, le-am ales pe primele văzute, plăcute, dar încă neprobate. Erau
mărimea 38, fără toc, cu talpă de bocanc şi cu fermoar care se termină la un ţenti şi ceva de talpă. Numa' bune...şi luate au fost! Mulţumesc, Moş Crăciun de Palma! Surpriza cea mai mare a fost că sunt produse de Clujana, de ai cărei bocanci mă leagă atâtea amintiri..şantierele arheologice de la Orăştie, Roşia Montană, Vinţu de Jos, Apoldu, apoi eclipsa totală de soare de pe Cindrel, Bucureştiul şi Saturnul...
12.Comportamentul cui merită sărbătorit/apreciat?
Al familiei mele, al prietenilor & colegilor, al doctorilor, al simplelor cunoştinţe şi al necunoscuţilor. Vă vine să credeţi? Şi mie mi-ar fi greu...dacă nu s-ar fi întâmplat deja..
13.Comportamentul cui te-a dezamăgit sau ţi-a provocat tristeţe mare?
Dacă nu ţin minte...înseamnă că nu a avut loc nimic de aşa natură sau sunt eu amnezică? Iar cine mă va acuza că-s de-o uitucenie iremediabilă să vină cu dovezi! Ne-am înţeles?
14.Unde s-au dus o mare parte din banii tai?
Nu mă mai aşteptam la această întebare...deşi, culmea, am răspunsul pregătit, da' trebuie să mi-l caut prin coşniţă, agenda mea roşie de la Shopping City Sibiu, aia cu abţibild Gib mir Alles sonst Nichts (Dă-mi totul sau nimic - oare am tradus bine?) de la Doina, marcă a Lucky-ului meu Strike. Am modelul de anul trecut, mi-am uşurat treaba. Pentru fiecare categorie, în parte, vor fi două sume, prima corespunzătoare lui 2013, iar următoarea anului precedent, 2012. Start:
Alimente - 3508, 49/ 1970,10 lei; Transport - 2028, 00/ 818.24 lei; Divertisment - 3085, 96/ 3177,95 lei; Îmbrăcăminte - 272, 55/ 167.30 lei; Electronice (chestiuţe mititele, inclusiv încăcările electronice ale cartelelor mele Orange şi Vodafone:) - 419,48/ 79,90 lei; Accesorii, ca să nu zic brizbrizuri...da' mă binedispune cuvântul, de-aia îl folosesc - 245, 06/ 268,53 lei; Acomodare + Facturi = 5842,28/ 3541,66 lei; Iar la toate adăugăm uşurel cheltuielile cu sănătatea mea din boală sau invers:) (medicamente bla-bla) - 922,10/ 1276.78 lei şi cele ale menţinerii integrităţii fiziologice extra muros [iar când zic muros aka perete/ zidul SM] - 2220/ 1753,64 lei. Menţionez că cele 22 de milioane au fost pentru operaţia mea de tiroidectomie şi a plătit tata. La anul, adică anul ăsta deja...promit să termin cu calculele în public. Mă voi reprima...e plictisitor, obositor, enervant, iritant, anevoios..etc..şi, mai ales, degeaba. Cum vin, câţi vin, când vin, tot aşa se duc...şi rareori văd o urmă de-a lor...Poate doar cizmuţele Clujana...să reziste cinci ani!
15.În legatură cu ce anume ai fost extrem de bucuroasă?
Reciteşte răspunsurile de la şapte şi opt, cifre magice!
16.Ce cântec(e) îţi vor reaminti mereu de anul 2013?
Sunt două! V-aţi obişnuit cu mine, nu-i aşa, drept vânzătoarea de castraveţi grădinarului sau de gheaţă eschimoşilor? Povestea contează, povestea vinde...şi melodiile, care-i asigură spatele: Scorpions - But The Best For You şi Marilyn Manson - Sweet Dreams.
17.Comparativ cu anul trecut esti: Mai fericită mai puţin fericită? – La fel; Mai slabă sau mai plinuţă? – La fel, deşi vara asta până mi s-a obişnuit orgnanismul cu hormonii ajunsesem la 55 de gm...wow ce fain era. Acum back to 59.; Mai bogată sau mai săracă? – Să recunosc adevărul sau să sper în schimbarea lui?
18.Ce ai fi vrut să fi făcut mai mult? Să citesc.
19.Ce ai fi vrut să faci mai puţin? Să fiu tristă, abătută, pre(a)ocupată, câteodată asocială.
20.Cum vei petrece Crăciunul? E deja trecut...cu familia, pe baricade.
Sibiul, Eugen David şi Willy Schuster
salvează Roşia Montană + se împotrivesc fracturării hidraulice
24 noiembrie 2013
22.Ce ţi-ai dorit şi ai primit? Linişte!
23.Care a fost filmul tău preferat din acest an? Au fost mai multe, dar a câştigat la puncte...THE WALL!
24.Ce ai făcut de ziua ta? Scurt/ 2: am fost 4, am primit cadouri mai mult de 4, ziua mea a început după 4..Mulţumesc tuturor!
25.Cum ai descrie stilul tău vestimentar in 2013? Nice revoluţionar!
26.Ce te-a menţinut pe linia de plutire? Boala/ bolile împreună cu muzeul & prietenii mei dragi. Ciudată mai sunt, nu-i aşa?
27.De cine ţi-a fost dor? Nu mi-a fost dor de nimeni..Exagerez, tot de mine, sănătoasa de mine.
28.Care a fost cea mai interesanta persoana pe care ai cunoscut-o? De ce nu începi întrebarea cu "cine"? Rămânem la faza de aprofundare...în nopţi cu lună plină care,
de fapt, era doar în cel de-al treilea pătrar.
29.Spune-ne o lecţie de valoare învăţată în 2013! Să tac! Şi am tăcut! (până la proba contrarie :)!)
Am o problemă infimă, neînsemnată, neimportantă, minusculă..(Mai vreţi sinonime? E prea înaintată ora şi plinătatea zilei care tocmai se încheie mi-a stors resursele corespondenţelor semantice) cu standardizarea, de la an la an, a textelor cuprinse în mesajele transmise via telefoane mobile, poştă electronică, site-uri de socializare ş.a. cu ocazia sărbătorilor. Grav, nu? :)
Aşa că, acum patru ani am decis că lamentaţiile-mi, de obicei gândite şi rareori rostite, şi-ar putea găsi obştescul sfârşit folosind antidotul cel mai eficient: variaţiunile cât de cât creative pe tema dată de spiritul sărbătorii aflate pe rol. Şi-am pornit la drum...
Mi-am ales trecerea dintre ani, am selectat cuvintele-cheie ale urărilor clasice şi am brodit Pluguşoare, anual, începând cu 2011, 2012, 2013...Şi continui aşa! Puţină atenţie, vă rog!
Aho, aho, copii şi fraţi!
Mâine anu' se-nnoieşte,
Pluguşorul de porneşte
cu vrăji mari de la Eliza:
Hocus-pocus! Nu e criza!
La mulţi ani cu sănătate,
cu dorinţele-mplinite toate!
Iar anul care-i pe vine
s-aducă la toţi numa' BINE:
Fericiri nesecate,
Bucurii nenumărate,
Bogăţii nefracturate/ necianurate
Inspiraţie-n alegeri de soluţii adecvate
Implicare-n SAL(gard)ARE...
Pentru că, astfel, tot Omu' are
Norocul Bun...pe Asigurare!
ps..revoluţie? Eu văd evoluţia doar în numărul de caractere al sms-ul pe care îl voi trimite dimineaţă, sunt şase într-unul:)! Noapte bună...închei abrupt pentru că deja casc de-nghit monitorul...şi nici măcar fotografia nu am ales-o, d-apăi piesa de final de an?
pps..Am încheiat atât de abrupt...încât, aseară am dat bir cu fugiţii şi m-am întors azi, teribil de obosită, să-mi închei misiunea..cu muzică şi inimă tot înainte..
Am făcut grevă fără s-o anunţ. Dar m-am pierdut în spontaneitatea-i, fără să am motive plauzibile. Vineri, 13 decembrie, credeam că a fost picătura care părea sortită să umple paharul penuriei ce-mi popula blogul. Dar, m-am înşelat...N-a fost de ajuns că m-am bucurat împreună cu colega mea de grădiniţă birou pentru premiul pe care Muzeul ASTRA l-a luat la Gala tineretului sibian, ediţia a II-a, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu, şi anume Cel mai bun proiect de/pentru tineret al anului 2013!Nu cred că mai sunteţi curioşi de titlul şi conţinutul lui, pentru că deja mă simt cum vând castraveţi la grădinar, dat fiind faptul că aceste detalii sunt actualmente ştiute de toată lumea. Ne e deloc profi să fac asemenea presupuneri...[dar cine a zis că eu aş fi "profesionistă"?:)] pentru că poate a mai rămas unul dintre voi, cititorii mei de peste mări şi ţări, sau de ici colea, căruia să-i fi scăpat ştirea. Pentru a nu se aşterne uitarea ca neaua care nu mai vine de Crăciunul ăsta primăvăratic, fiind apreciat pentru „calitatea valorificării patrimoniului şi pentru imaginaţia folosită în metodele de educaţie nonformală”, premiul galei a "zburat" spre Obiect şi poveste. Teatru de umbre la Muzeul ASTRA. Faza-i că iar am fost pe fază: instantanee cu un "săpun" HP, puţin crăpat, dar încă funcţional, aranjamentele decorului cu trofeul inclus pentru poza live jertfită Facebook-ului, cu sms-urile de anunţare a veştii celei bune...pe la directori, pe la rude. Culmea, ca un făcut, nici pe mine nu m-am
uitat, emoţiile şi îndemnurile repetate aproape obsesiv: Crede, crede, crede! mi-au creat şi mie ceva...Foamea celor Trei Sandviciuri (atenţie! cifră magică, de poveste!:) care au fost hăpăite de sus-semnata în goana îndeplinirii tuturor planurilor zilei de vineri, 13!
De câteva zile, în scurtele răstimpuri de respiro, umpleam de zor o cutie de pantofi cu cadouaşe pentru o fetiţă necunoscută - nu săriţi ca fripţi la noua, dar vechea invenţie de cuvânt: cadouaş=cadou micuţ şi, în plus de dimensiunea intuită, substantiv diminutivat - marcă clară eliziacă:), eram ocupată cu & de ideea ce-mi fusese indusă de o colegă bloggeriţă, Mădălina, pe numele ei, dar tot necunoscută...(mulţumesc, Crăciun fericit, Mădălina!).
Imediat ce am terminat cele trei poveşti sandviciuri de poveste...am sărit într-alta..a cărei finalizare era prognozată în următoarele 58 de minute. Înapoi la muzeu, scos cutia de sub birou, adăugat şosetuţele cumpărate din Târgul de Crăciun, aprins calculatorul (...încă nu-mi era stricat monitorul..), căutat pe Facebook orarul ultimei zile de primire a Cutiilor de Pantofi care trebuia să fie depuse cu drag la Atelierul lui Moş Crăciun din Târgul de Crăciun, aproape de mine, în Piata Mare, până vineri, 13, ora 20. Iar simt că mă pierd în vorbe şi nu spun esenţialul...proiectul prin care sute de copilaşi orfani, din întreaga Românie, s-au luminat la vederea ShoeBox-ului colorat şi doldora de drăgălăşenii, venit direct de la Moş Crăciun, prin intermediul ajutoarelor sale, noi, pseudo elfii.
Recunosc, e ultima notă pe care o voi lua la SuperBlog 2013...Asta pentru că de aproape două luni încoace am luat-o cam tare pe altă cărare, decât aceea de a fi perfect fidelă concursului, în care m-am rearuncat cu capul înainte, fără să-mi protejez nici ochii, nici faţa, nici mâinile, nici gândurile zvăpăiate...Şi, mai tre să recunosc că pe ochişorii mei, nici eu nu-i mai recunosc, darmite pe ai altora, care mi se perindă dimineţa, ziua-n amiaza mare, după-mesele sau serile printre faldurile perdelei sprâncene.... genelor. Se vede cu ochiul liber că mi-e somn?
Mi-a venit o idee creaţă, ce-ar fi să-mi spun eu mie, însămi, o poveste de adormit Irine & Elize? Da', aveţi grijă, dacă adorm cineva să se sesizeze şi să mă trezească de urgenţă, că mintenaş se face iarăşi ora fatidică, ultima...yess, yess, yess, 23.59.
Era odată, în anul...nu mai ştiu. Eram mică rău...da' era după '88, că bunica deja vânduse casa din Sub Arini şi stătea la bloc...pe Siretului. Deci, clar aveam vreo zece-unşpe ani, da' nu eram nici pe departe domnişorică...nici măcar nu puteam să-mi tai singură unghiile de la picioare, pe ălea de la mâini le rezolvam singură...prin operaţiunea de roadere...[Măi, mă faceţi să vorbesc adevăruri la ceas de mare oboseală!]
Ştt..ştt Aşa, şi cum ziceam? Vorbeam de unghiile de la picioare..De-abia, de-abia ştiam să ţin foarfeca în mână, da' păi să mai nimeresc unghiuţele! Pentru treaba asta era Bunica! Şi, într-una din zilele rutinei săptămânale, se uită cu atenţie la tălpile şi călcăiele mele şi-mi spune: Ce picioare frumoase ai, să ai grijă de ele. Crema asta..[ţin minte şi acum cutia pe care mi-a arătat-o atunci, şi, culmea, am găsit-o căutând-o, acum, cu ajutorul lui Mr. Google, primul meu prieten virtual.]...Gerovital, care abia s-a inventat, este divină. Păcat că nu au făcut-o mai repede, că acum eu sunt bătrână, împlinesc imediat optzeci de ani. Cum au făcut laptele Doina, că-i aceeaşi firmă...şi o mulţime de creme, de ce nu au fabricat-o mai repede? Dar, pentru tine a numa' bine, eşti încă mică...şi istoria i-a învăţat să culeagă ce-i mai bun din toată experienţa lor, şi tu, crescând mare şi cuminte, vei putea să-ţi alegi tot ce îţi este binefăcător. Crede-mă...După ani şi ani îţi vei aminti!
Da..mi-am amintit şi mi-am şi făcut o promisiune. Mâine dimineaţă, sau mai pe la amiază, de fapt, nu, că am un curs la muzeu, las pe seară...mă duc să-mi cumpăr o cremă specială, dar foarte naturală, crema nutritivă vitaminizantă Doina. E mică, e drăguţă, nu mă va încărca în exces, dar, în principal, o voi lua pentru că mă enervează praful, varul, râcâiala pereţilor noştri...la noi se lucrează de câteva zile..e şantier, ce mai tura-vura. Iar, drăgălaşa, dacă mă enervez vă servesc şi cu un miting-foto de Doine...
M-am enervat :D, de ce să nu particip şi eu la adunarea lor, mai ales că prin colaborarea KREM mi-a fost resuscitat interesul pentru grija faţă de mine, de propria-mi piele care nu are cantitatea optimă de substanţe hidratante şi emoliente, filmul hidrolipidic protector de la suprafaţa ei trebuie refăcut neapărat, iar protecţia eficientă împotriva substanţelor agresive - v-am zis mai sus :), a vântului, va începe, n-avea grijă:) a temperaturilor scăzute din ce în ce mai mult, e musai să-mi fie prioritate începând din această iarnă.
Ioi, am început bine...Dau să caut şi eu un cuvânt întrebându-l pe unul dintre prietenii mei avizaţi, de obicei: Domnu' DEXonline, ia spune-mi şi mie ce e aia blogosferă. Nu că n-aş avea ceva habar, dar vreau să verific. Iote-te la printscreen ---->
Hai, fuga, fuguţa că poate e available Mrs. Wikipedia, drăguţa..Ştie ea ceva, dar a rămas puţin în urmă, cam prin anul 2011.
Mi-au plăcut, au fost energizatoare de mama focului, interesante, pe varii domenii, campanii şi bloggeri-prieteni: turism - #prinsibiulmeu - 2011, 2012; social - Blog Action Day - prima participare în 2010, cu apa la atac.., apoi a intrat pâinea în prim plan, în 2011, pentru ca, în 2012, când deja mă plângeam de lipsa timpului, să povestesc despre The Power of We; filantropie - anul 2010 care a adus Darul meu pentru Crăciunul lor...din două surse, de aici şi de dincolo (a se remarca parteneriatul public privat, dincolo de online-ul nostru); cultură...aici ne-am strâns cu toţii: ZECE MARI SIBIENI (a fost cea mai amplă, total utilă şi absolut senzaţională întâmplare blogosferică...) şi ROMÂNIA - Sunt mândru că sunt român! E bună reamintirea asta, acum după întâiul nostru decembrie...aici nu am fost doar noi, sibienii, ci şi bloggerii din ţară, chiar şi cei de peste hotare...
Nu cred că, voi, juriul probei cu numărul 27 al competiţiei SuperBlog 2013 aveţi timpul necesar parcurgerii întregii retrospective blogosferice incomplete de tip eliziac, începute prin anii 2009-2010, şi pentru că îmi fac mea culpa pentru toate întârzierile posibile pe care le-am experimentat la ediţia acestui an, nu am nicidecum această pretenţie acum, pe ultima sută de metri a concursului. De aceea, mai bine trântesc o concluzie absolut personală, răspunzând la întrebarea cum văd eu un parteneriat în blogosferă.
Parteneriatul din online
trebuie neapărat să îşi aibă unele dintre acţiuni,
dar, mai ales, efectele în offline.
Beneficiul clar e sufletul!
q.e.d.
ps..din păcate, mă pun rău cu juriul, Zelist / TreeWorks, partener SuperBlog 2013, acum la spartu' târgului concursului, transmiţând un singur mesaj, un pic nelalocul lui. Eu mi-am înscris blogul de ani buni pe Acea Listă, pe Ze List, îmi umăream suişurile şi coborâşurile...dar, de câtva timp, n-am mai făcut-o şi, nu mică mi-a fost surpriza, să nu-mi găsesc bucuria mea...bloguşorul meu...pe lista voastră..De ce oare? Mămica nu mea se supără!
