Mă numesc Champagne Ardenne...am fost o fetiţă mică...

...sunt la cea de-a douşcincea probă a SuperBlog 2012 şi momentan doar mă bucur, sunt veselă, tristă sturlubatică, sunt eu însămi şi îmi pornesc legenda cu amintirea ei. Ţineţi minte, cu siguranţă, aventurile mele din hambarul francez al anului trecut...hambarul din piviniţă! Am descris, fără foarte multe detalii suplimentare, atmosfera magică creată în lumina lumânărilor de lavandă, dar am omis intenţionat una dintre cele mai interesante întâmplări. Stranie, extaziantă, emoţionantă, frumoasă, într-un singur cuvânt. Câteva minuscule indicii v-am dat. "Am înţeles...se rezolvă! Vor fi aduse de un vizitator care şi-a anunţat sosirea, împreună cu o sticlă de şampanie adevărată. Şi s-a făcut din nou lumină...care a ţinut intermitent, doar atât cât să mă conştientizeze asupra dealurilor încărcate cu viţă de vie şi a istoriei lor - expoziţia De la vigne au vin  - 3 siecles d'histoire, asupra armelor şi podoabelor din preistorie şi până la carolingieni şi aspra osemintelor sfinte sau mai puţin sfinte ale înaintaşilor din Muzeul Saint-Loup." Habar n-aveţi ce avea să urmeze, care a fost metoda de conştientizare a Elizei, aflate sub influenţa deliciosului afrodiziac. Ochişorii au început să îi sclipească curioşi şi temători, pentru că faţa ei şi a "vizitatorului secret" au început să se perinde imaginile ce proveneau direct din Evul Mediu al regiunii Champagne, Franţa, unde se aflau.

...Era toamnă, ţăranii cu familiile lor, înconjuraţi de coşuri împletite din nuiele, lucrau de zor la culesul viilor. Dar nu cântau, cum s-ar crede, aveau feţele înnegurate, iar femeile îşi mai ştergeau câte-o lacrimă apărută din frustrarea muncii în zadar, cu care se învăţaseră de ani de zile, dar pe care nu mai vroiau să o continue în acceptarea ei, ajunseseră pe capătul puterilor.
Strugurii erau buni, zemoşi, dulci-amărui, dar vinul rezultat din ei era fad, acru, de nebăut...Dar femeile nu ştiau că mai marele satului tocmai se întorsese dintr-o lungă şi grea călătorie, marcată de multe piedici, gen tâlhari, drumuri inundate, mici războaie între diferiţii seniori însetaţi în câştigarea de noi vasali, dar care revenise printre ai lui victorios, cu însuşi Albertus Magnus, marele magician alchimist. 

Următoarele imagini care ne-au trecut prin faţa ochilor, deja holbaţi e uimire, au fost din nou muncile ţăranilor, care de această dată se auzeau cântând din toate puterile, iar dragele neveste & fiice nu mai pridideau să încarce mesele cu bucate, în vederea petrecerii de bun-venit dată în cinstea oaspetelui, Mare Vrăjitor, care sperau să le scape cumva de patima vinului rău din struguri perfecţi & a sărăciei lucii a regiunii lor dragi.

Ultima scenă ne-a dezvăluit misterul şampaniei din care tocmai sorbeam şi ne-a făcut martorii filmului online al naşterii unei legende ivite dintr-o pietricică, un granat. Cum aşa? 

Un şir lungi de butoaie cu mustul strugurilor proaspăt storşi şi masa imensă, plină cu fripturi, jamboane, supe, fructe, dulciuri şi alte bunătăţi, la care sătenii, îmbrăcaţi în haine de duminică stăteau tăcuţi, în aşteptare, dar sorbindu-l din ochi pe bătrânul cu ochi trişti, dar hotărâţi, care stătea în capul mesei. Aţi ghicit era EL, Albertus Magnus, cel care s-a ridicat brusc şi a rostit cu glas încet, dar care a răsunat ca un tunet în liniştea profundă: Cine este cel mai neprihănit, cel mai curat, mai nevinovat suflet să vină la mine. Nimic. Tăcerea s-a adâncit. Parcă nu mai respira nimeni. Ochii le erau mari, mai să le iasă din orbite, dar nu cutezau să se apropie. Şi deodată...un plânset ca un scâncet, apoi mai puternic, sfârşit într-un glăscior mic: Mama mea a fost cea mai bună, dar nu mai e! Ea trebuia să vină în faţa tuturor. Ea, doar ea!

Ochii alchimistului scapărară, apoi se ridică şi aleargă spre fetiţa de vreo zece anişori, îmbrăcată în negru, cu pletele-i blonde care se iţeau pe sub broboada prea mare pentru ea. Cum te cheamă? Tu eşti Aleasa! Îţi simt puritatea! Tu vei fi salvarea ţinuului ăsta blestemat de secole să rodească, dar roadele-i să-i fie stricate! Cum te cheamă? Printre sughiţurile de plâns se aude răspunsul: Mă cheamă Champagne Ardenne. Sunt o fetiţă mică fără părinţi, fără fraţi, fără surori...Nu am pe nimeni. Nu am nimic! 

Vei avea! Uite aici, îţi dau un Artefact preţios care va aduce bucuria atâtor oameni, pe parcursul tuturor secolelor viitoare, atât de mulţi încât nu le putem prevedea numărul! Dar în primul rând, va participa la bucuria ta atât de serioasă şi pură! Primeşte acest cadou, acest inel de argint rodiat decorat cu zirconiu cubic, foarte îngrijit lucrat. Dar nu îl ţine mult, ia-i Energia, uneşte-o ca a ta, apoi aruncă-l...aruncă-l în primul butoi cu must şi vei vedea cum vraja lui va stârni magia! Priveşte-l, ia-l, apoi aruncă-l în must! Poftim! 
Filmul legendei s-a încheiat odată cu ultimii stropi băuţi din paharele noastre. Fetiţa, cu ochii strălucitori, brusc îmbujorată de emoţie, aruncă inelul în primul butoi plin ochi de mustul strugurilor de curând culeşi & storşi de ai săi comeseni, o rază argintie cuprinde toate butoaiele, Champagne cade străfulgerată la pământ, iar Albertus Magnus cuvântează: Gustaţi, degustaţi, beţi, lăsaţi-o pe Champagne! E fericită acolo unde este acum. S-a întâlnit cu sufletul mamei ei. Cinstiţi-i memoria la fiecare înghiţitură a băuturii miraculoase, Şampanie să-i fie numele şi respectaţi promisiunea pe care i-am făcut-o salvatoarei voastre. Să aduceţi bucuria oamenilor de-a lungul veacurilor ce vor urma!

 ps Plăsmuire pentru al meu concurs drag cu asemenea probe, SuperBlog 2012.
pps Aviz amatorilor care au picat, din neatenţie, în meandrele postărilor mele anterioare...! Dragilor, scriu prea veridic, nu-i aşa?

Superhiluxravfouristicexlandcrawlcruisercontrol

Am început cam abrupt că tocmai mi-am autoverificat suspensiile în coborârea de pe Transfăgărăşan, de la Bâlea Lac spre casă, la Sibiu, şi am dat de-un fragment de stâncă fix în mijlocul drumului. Noroc cu sistemul meu Crawl Control, care mi-a ajustat viteza, controlându-mi automat frânele şi motorul, încât my dear driver, Mr. Petruţ nici n-a catadicsit să-mi acorde vreo atenţie specială. Ştia perfect că el nu are decât un singur scop...să se concentreze asupra direcţiei de rulare, iar de restu' mă ocup eu. Bine, am exagerat puţin. Trebuia să mă seteze pe ici pe colo, în punctele esenţiale, pe la AVS (vorbesc despre suspensia spate pneumatică), ceea ce a şi făcut. Încă de la începutul urcării, respectiv a coborârii, a selectat, din monitor, cel mai okidoki mod de conducere al meu pe asemenea drumuri pe care cad, într-o veselie, pietricele, pietre şi pietroaie, că munţii noştri sunt şi ei vii, într-o veşnică transformare, evolutivă sau involutivă, după caz sau filosofia gânditorului. Clar, fiind un logician desăvârşit mi-a ales modul multi-teren, că doar nu era el atât de aiurit să nu-şi dea seama, că riscurile sunt destul de măricele. 

Dar, hai să mă laud eu acum! L-am ajutat cu vârf şi îndesat. N-a trebuit decât să-mi urmărească imaginile celor patru camere exterioare ce-i asigură controlul vizual asupra întregii maşini. Mă monitoriza îndeaproape şi, Doamne, ce bine mă simţeam! Vedea cum îmi ţin roţile din faţă şi se prindea care e unghiul poziţiei lor şi, astfel, nu rata cu nici măcar un centimetru, direcţia corectă, cea dorită de el, mai ales că roţile îmi sunt afişate în unul din cele 7 unghiuri, în funcţie de direcţie, inclusiv din acela supranumit "unghiul mort":).

Lauda de sine nu miroase a bine, dar am dovezile aici, în torpedou. Şi le-a uitat Mr. Petruţ când s-a dat jos grăbit din mine...sună cam impropriu, împreună cu bruneta aia faină, pe care o plimb(ă) pe toate coclaurile: la munte, la mare, în Egipt, prin Spania, Austria, Elveţia...într-un cuvânt, prin toată Europa! Aaa...vorbeam despre dovezi! N-am uitat! Pe lângă toate calităţile mele de Toyota Land Cruiser autentic & verde, pe deasupra, dintre care enumăr câteva: asistenţă la pornirea în rampă şi/sau în pantă, sistemul avansat KDSS, adică suspensii hidraulice controlate electronic, sunt o foarte fidelă parteneră pentru stăpânul & prietenul meu, Mr. Petruţ. Îi dau tot ce vrea, pentru că pot! Performanţă, eficienţă, aventură off-road (când şi-o doreşte), pe scurt, cu mine, mai elitist spus, prin intermediul meu, oricărui şofer îi redau bucuria condusului, îi asigur antrenul cu ajutorul minunăţiilor pe care le am în interiorul meu inteligent şi rafinat, pornind de la comenzile de pe volan şi până la distracţia oferită pasagerilor de pe locurile din spatele meu: dvd, jocuri. De muzică nici măcar nu trebuie să vorbim! Ascultăm în timp ce plecăm într-o nouă călătorie! 

* Acest articol a fost scris pentru super concursul SuperBlog 2012:), iar titlul acestuia, inspirat de Mary Poppins şi al ei Supercalifragilisticexpialidocius, cumulează toate cele trei maşini Toyota 4 x 4 (RAV 4, Land Cruiser - pe care îl ador şi Hilux), dintre care trebuia să mă metamorfozez într-una doar [din păcăte] în acest singur cuvânt format din 47 de litere, care aş vrea să aibă darul de a mişca lumea. Today Tomorrow Toyota.

Cosmogonia continuă...Punctul iarăşi mişcă lumea...MediaDOT

Eram total blazată când am început să mă gândesc la conotaţiile probei cu numărul 23 a SuperBlog 2012. Vroiam să fac pe niznaiul, să-l iau pe "nu" în braţe, să-mi creez o poliloghie searbădă, în care nici eu nu aş fi crezut, să susţin sus şi tare că lumea ar trăi bine-mersi şi fără binefacerile prietenului meu (şi al majorităţii umanoide) Mr. Internet, cu ale sale apendix-uri: sisteme de operare, reţele de socializare, milioane de softuri şi aplicaţii. Asta socoteam eu ieri, pe vremea asta, dar, azi la servici, eram, împreună cu echipa noastră, în plin brain storming de gândire unui proiect educaţionalo-ornitologic-patrimonial, cu Muzeul ASTRA, pilon de bază, [dă, Doamne, să capete finanţare după ce îl vom depune!], când, prin elementul surpriză, a picat netu' şi dus a fost vreo jumate de ceas. În micile pauze de "furtună a creierelor", minimele injurii contra sistemului şi folosirea asiduă a agendelor din dotare, mi-am dat seama că aş avut un gând tâmpit să neg, cu o nonşalanţă, totuşi dezinvoltă, avantajele revoluţiei IT.

Bine că a picat netu', bine că a venit proba Magazinului MediaDOT, fain & sugestiv nume, by the way! În traducerea mea liberă l-am egalizat cu "Punctul [Acel Punct] care intermediază Mişcarea Lumii!" şi, imediat, a erupt ideea unei legături intrinseci cu Scrisoarea I, a lui Mihai Eminescu. Mă puteţi acuza de dublă-blasfemie, dar aveţi milă de mine şi urmăriţi ideea...urmăriţi Punctul...şi haideţi să vedem împreună unde ajungem:

"Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii...
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit."

Mihai Eminescu, Scrisoarea I, fragment

Da, sunt silită, de mine însămi:), să recunosc evidenţa vieţii actuale. Imaginaţia mea bolnavă ar putea găsi surogate, mult inferioare, terifiante chiar, pentru a putea trăi fără calculator. Mă duc pe o insulă cvasi pustie şi mor de singurătate sau mâncată de canibali. Măcar de-aş avea o carte de Jules Verne, dar tot n-ar fi bine, pentru că aş avea dorinţe de ştiinţă & tehnică, pe care atehnică  şi nepricepută fiind, nu le-aş putea pune în practică. N-aş avea tutoriale, nici procesoare Intel sau plăci de bază la promoţie, clar, nici telefon, nici obişnuinţa de a trâi ca în vremurile imemoriale...pentru simplul fapt că nu aş ştii cum.

De aceea, îmi emit, atât în teorie, cât şi în practică, ideea că acum, în prezentul nostru non stop, cosmogonia continuă la scară cibernetică, iar efectele ei le simţim din plin în fiecare zi, cu fiecare click al mouse-ului, cu fiecare add sau like, search sau sign in, cu ocaziile de gaming' [nenumărate în cazul meu] sau writin' pentru SuperBlog 2012, ca în acest caz, sau aiurea-n pe Eliza Day & Night! Noapte bună...dar, nu uitaţi, eppur si muove, Punctul s-a transformat, pe parcurs, în bulgăre, iar ACUM...în avalanşă! Avalanşa care ne uşurează viaţa, ne-o face mai frumoasă, mai optimistă, mai jucăuşă...

Furaţi-mi ideea proaspăt găsită, de la MediaDOT & Blizzard!

(Re)Găsiri prin mijloace (Supra)Naturale

Nemira dragă,

[aşa (ne)/mi-am stabilit adresarea în proba trecută şi nu mă lasă sufletul s-o schimb] venit-ai cu proba 22 a SuperBlogului 2012 şi mi-ai solicitat la maxim...(ee, nici chiar aşa, exagerez puţin:) gândurile, imaginaţia, chiar şi faptele pentru că, totuşi, fac ce fac şi conştientizez, la fiecare pas, mai bine zis, pas cu pas, provocarea ta, o tratez cu toate alifiile corelaţiilor posibile şi imposibile şi ajung la singura concluzie care mi se potriveşte.
Simplitatea, înainte de toate! Drept urmare...încep cu sfârşitul, ideea de bază care-mi va mânca iarna ce vine, mi-o va încălzi, va face ca factura de gaz să mi se arate la minimul cel mai minim, pentru că e Ea, cartea pe care mi-am făcut-o cadou vineri - Ţigara - povestea unei seducătoare, va (re)stârni şi alimenta focul despre care vă vorbeam ultima dată.

Da, recunosc, sunt o superstiţioasă pseudo raţională şi găsirea cărţii printre rafturile tale (ale Editurii Nemira), în strictă legătura cu dorinţa mea nestăpânită de a descoperi cel puţin o urmă a lui Dav, cel pierdut, m-a mânat, în dimineaţa zilei de vineri, să-mi scriu pe palmă litera "N", pentru că ideea deja prinsese rădăcini, iar la ora 12 şi 5 minute, o aveam deja, o răsfoiam, o purtam în călătoria prin birourile prietenilor mei din muzeu şi, bineînţeles, la locul nostru de fumat. Istorie, antropologie pură, cultură, pasiune...toate mă aşteaptă pe mine la iarnă, după ce se termină Super Blog. Până acum am citit doar câteva pagini şi, logic, cuprinsul. Mulţumesc Sânziana, pentru declamarea lui, a capitolelor şi subcapitolelor, alăturată de rotocoalele de fum ale ţigărilor nostre: Pasiunea fumatului, Inventarea ţigării, Dezvoltarea durabilă a ţigării, Muncitorii din domeniul tutunului, Ţigara - otrava socială a sfârşitului de secol, Ţigara de la un război la altul, Ţigara postbelică, Ţigara - instrument de distrugere a omului, Fumatul, da şi pe urmă?! Păcat că nu aveam aparatul de fotografia la mine, că-ţi făceam o pozişoară!
Da' cu fotografia ce-i? Mi-am adus cartea acasă, mândră & mulţumită, nevoie mare, şi i-am stabilit locul în spaţiul meu. Aici, unde o voi citi, voi lua notiţe, pentru că până la primăvară sunt slabe şanse să mai citesc pe balcon la ţigară, după bunul meu obicei! Drept dovadă, mă citez dintr-o postare de la începutul toamnei: "Astăzi suntem în 8 septembrie, sâmbătă...Optu' (v. Cică senin) este pentru mine o taină, e Viaţa însăşi...e semnul meu...îl ştiu de mică. De dimineaţă, m-am trezit devreme. Ţuşti pe balcon cu cartea-n mână! Volumul al II-lea din Noaptea de Sânziene!" Oricum, ţigările s-au rărit la jumătate, iar obişnuinţa mi se va muta în pat, cu Petruţ, ursuleţul meu, în calitate de unic martor! Totuşi, observaţi micuţa notiţă "NU UITA!"? Reuşiţi să distingeţi ce-a scris mâna-mi cu speranţă în împlinirea eresului, proaspăt creat? 16 noiembrie 2012, l-oi găsi pe DAV? Sau s-a pierdut ca fumul unei ţigări în cele patru vânturi?
* ps...SuperBlog 2012, te voi ţine la curent cu evoluţia lecturii, (re)găsirea lui Dav şi costul facturii mele de gaz din iarna asta! Pentru că şi ţie îţi este adresat acest articol!

Semi-Noul îngropat în Vechituri frumoase...

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu ce din târg, mai ales când târgul se lăţeşte pe parcursul anilor deja trecuţi, peste care s-a cam lăsat praful. 

Nu e sărbătoare mare, să fie cu roşu în calendar (16 V, Sf. Apostol şi Evanghelist Matei), dar e post. Nu-s eu chiar uşă de biserică şi de n-o fi cu păcat [este, cu siguranţă..:P] m-am apucat, de câteva ore încoace, de curăţenie, mai precis de operaţiunea desprăfuirii amintirilor mele electronico-statistice, în funcţie de momentul vârstei prin care treceam. Da', nu-s io divină [pârâcioasă însă îs, a se vedea continuarea] de vină dacă s-o lăsat cu apostrofări divine la adresa subsemnatei! SuperBlog 2012 şi Oktal m-au împins întru această ispită.

Da' nu-i rău, îmi asum întreaga faptă, mai ales că mi-am pus părinţii la căutări printre hârburi totuşi funcţionale. Înainte de a mă apuca neserios de scris, mi-am făcut o ciornă, pentru buna organizare a postării. Vroiam să adaug, că imediat o voi şterge, dar totuşi o las aici, adăugându-i ilustraţia şi informaţiile culese prin viu grai, de la mama & de la tata + cele obţinute pe căile încurcate ale prietenului meu, Mr. Internet.

NOTA BENE Nu mă voi referi la televizoare, că nu le am mania şi nici ele pe-a mea. Bunica a avut un Diamant cu pureci mulţi, dar cu un '86 [aveam 8 ani] fenomenal: Steaua Bucureşti, campioană europeană. Am văzut meciul, cu pureci, prelungiri & goluri! Apără Duckadam!!!!

Ciorna cu completări abrambruristice în stil neaoş eliziac, îl ştiţi voi prea bine:D

1. Dublu radiocasetofon Samsung alb. L-a cumpărat tata prin '91. Ascultam şi înregistram casete în draci, îmi continuam educaţia muzicală, jazz, Queen, dar şi Radio Contact, actualul KissFm Încă mai funcţionează, nu prinde banda casetelor, în schimb, o liceană şturlubatică a încercat să-l tragă ea însăşi, în bandă...ca să prindă nu ştiu ce drăcie. Kaputt gemacht radio-ul. Tata a pedepsit-o. Şi eu m-aş pedepsi acum, gândindu-mă la efectul negativ pe care l-am avut asupra unui aparat bun, alb, pacifist.

2. Aparat de fotografiat Edixa...Primul meu aparat foto, analog, cu film, primit prin 2001, de la părinţii prietenului meu, din acel timp. De atunci îmi ţine vraja pentru imagine, inedit, unghiuri, ciudăţenii. Au urmat, pe rând, numărul 5. al ciornei de faţă, pe care l-am stricat anul trecut, prin mai, dar, a fost înlocuit cu actalul no.8,

3. Telefon mobil Siemens C3, primul meu telefon drag şi verde, din 2001, continuat de...

4. Telefon mobil Siemens Xelibry 4, o frumuseţe & o fiţă de studentă...Ia, uitaţi-vă, ce bijuterie, în dreapta voastră! Continuarea la nr. 6, dar, nu cumva să-l săriţi pe cinci, că nu mai primiţi cadouri de Moşu' dacă o faceţi!

5. Aparat de fotografiat Fujifilm A210, primit de la Moş Crăciun!

Era în oferta Oktal...azi îl vedem, dar nu e!

6. Telefonul GreenCharme, Nokia Xpress Music 5220...Telefonul meu actual. Okidoki, acuzaţi-mă de prea multă fidelitate, blamaţi-mă mult şi bine, chit că a apărut în 2008 şi suntem deja în 2012...şi, poate fi considerat cvasi vechitură, dar mi-e perfect. Conectare la net, Facebook, mail(uri), google şi meteo are! Radio [RockFm, în principal] are! Fotografii super faine & clare face! E o ţâră asimetric, dar mie asta îmi place la nebunie, plus combinaţia de culori:, roşu şi negru, e de vis! Despre muzică, nu era rost să povestim. Mă serveşte cu sunete clare ca pe o stăpână bună, ce-i sunt!

7. Uscătoare de păr - Diana, Bomann, Alaska Mi-a fost tare drag de ele, Föhn-ul copilăriei mele, Diana! A uscat şi păr blond, că până la doi ani eram blondă cu ochi albaştri, şi castaniu, peste ochii mei verzi...Bomann-ul e prima mea achiziţie din banii mei, de fapt ai bursei DAAD, din Berlinul anului 2000. A costat 9 mărci şi funcţioneşte:P, la mama, că eu, anul trecut am evoluat spre Ionic Hair Dryer Alaska HD2008IC, şi atât de fain mă ionizează, mă energizează, încât e o plăcere să-l foloseşti...

8. Aparat de fotografiat Hp Photesmart E 427..Totuşi, mai trebuie să dau iama printre aparatele foto digitale, să mai am unul de back up, nu ar fi cazul? Spun asta, dearece mintea mea e setată după principiul evaluării riscurilor, de orice fel. Dar, să vă dau un exemplu, la obiect. Este vorba despre riscul de a fi luată în râs. Deunăzi, mai precis marţi, mă plângeam unei prietene că nu am fost chemată şi eu la cursul de fotografie, care s-a ţinut prin Sibiu...ok, prin muzeu;), la care ea îmi răspunde, zeflemitor: Da' ce? Tu ai aparat? Dacă tot faci pe fotografa, ia-ţi un DSLR Nikon! Iar eu, cu ochii mari, neînţelegând mai nimic, în afara de brand-ului Nikon, am dat fuga la wikipedia, să mă scoată din impasul cauzat de neştiinţa şi, precis, poate de ignoranţa mea. Da' acum  mă supăr eu! Nu fac poze faine, poate puţin cam psihedelice, dar, după cum se vede, chiar dacă sunt fumate...şi la propriu, şi la figurat, sunt acceptabile, nu-i aşa? Aş fi curioasă să aflu părerea echipei SuperBlog 2012, pentru care am scris această postare, mi-am făcut o curăţenie printre amintiri şi căreia îî fac cadou următoarea fotografie, din colecţia personală, de tip GreenCharme + fundalul sonor, L'Horloge Tourne! 

Vraja fumată a copacilor, aluzie la no.2-ul ciornei!

Sportul! Dacă-i musai, cu plăcere!

Mâna

Pot să-i adaug competiţiei SuperBlog 2012 o nouă virtute, acum la cea de-a 20-a probă? Aceea de a ne transforma în sportivi de ocazie? Vă miraţi cum mă pot gândi la o asemenea conexiune, nu-i aşa? Dar faptul că suntem pe baricade de aproape două luni, nu vă dă de gândit? V-a trecut prin cap, că aceşti înnebuniţi, îndrăgostiţi de scris mai prestează cel puţin un efort în plus, în afară de cel de stimulare neuronică a imaginaţiei, a creativităţii, chiar a cercetărilor mai mult sau mai puţin riguroase, în vederea abordării inedite şi interesante a temelor impuse ale concursului? Îl ghiciţi? E extrem de logic! Bătaia tastelor, mişcarea mâinilor, scărpinatul în păr...în caz de lipsă de idei sau emoţie prea mare, toate acestea cumulate, poate cu stresul că dead-line-ul e aproape şi nu-ţi termini articolul, plus probele care vin cu duiumul şi te obligă să loveşti tastele, din nou, cu o nouă înverşunare, ca şi cum ai vreau să le aprinzi, iar la vreo notă mică, mai împingi laptop-ul sau desktop-ul, cât colo...E just aşadar că cei care scriu cu pasiune şi în volum mare, conştient sau inconştient fac sport, nu profesionist, ca atleţii, ci diletant, amatoristic. Ştiaţi că sunt folosite 29 de oase, 29 de articulaţii, 123 de ligamente şi 34 de muşchi pentru fiecare propoziţie tastată, după Manualul de chirurgie a Mâinii? Departe de mine gândul de a începe să calculez, deşi, pentru a-mi păstra agilitatea minţii, aş putea încerca...dar, degeaba, nu aceasta mi-e prioritatea...Mă scuzaţi, lipsesc cincisprezece minute..

Mi-era puţin frig...normal, centrala este setată pe 20 de grade. Nu mi-am mai pus o vesta ceva, am dat-o pe gimnastica mea de seară. Da, acum e momentul să profit şi să aduc explicaţii suplimentare, în super strânsă legătură cu mine. Poate dau vreo ideea bună, poate îmi atrag blamurile voastre, dar sunt sigură că vă ofer, pe gratis, o reţetă, cât de cât, de succes a programului impus al mişcării mele zilnice..

Se face dimineaţă! Chiar înainte să mă spăl pe faţă, îmi fac repejor patul, îmi scot iaurtul din frigi, să nu fie prea rece, peste jumătate de oră, când îl voi mânca, şi mă apuc să-mi fac exerciţiile începutului de zi. Pentru dezmorţirea nopţii, pentru alungarea lenii, pentru un start voios al zilei, pentru mine şi sănătatea mea, pentru...şi-o zic o ţârică cam timid..păstrarea greutăţii mele...cam din liceu încoace, adică de acum 15 ani. Repetiţia a mama învăţăturii! Aşadar, trec peste servici rapid...nu mă apuc acum să vă înşir activităţile fizice, colaterale muncii de birou, dar pot aminti urcatul scărilor, într-o veselie, până la mansardă şi înapoi la parter...urmându-mi interesele, mai mult sau mai puţin birocratice:) Şi ajung din nou acasă pe la 5 o'clock. Logic, urc până la etajul 4, îmi descarc posibilele cumpărături făcute şi mă reapuc de gimnastica de întreţinere;)...20 de minute, în cap. Aaa, nu stând în cap, ci fandări, răsuciri, balansări, abdomene ş.a. Iau apoi pulsul...nu al meu, că oricum e cu repezitorul, al internetului. Ce mai e nou? Mă liniştesc puţin. Deja e 6 fără 10 şi-mi mănânc ultima masă a zilei, musai ciorbiţă, miam-miam!

Aparate oferta real,-

Şi vine seara! Până scriu pe blog, mă joc, citesc oareşce, şi-mi fac sandvişurile pentru a doua zi, se face ora de culcare. Îmi mai acord 20 de minute de sport după apusul soarelui, dar mă şi apucă gândurile frustrante de lipsă acută a două aparate, de care aş avea nevoie pentru a fi sigură că exerciţiile pe care le fac sunt bine şi profesionist executate. Nu-i aşa că e normal să vreau o bicicletă mecanică fitness MGB şi o bancă de abdomene dreaptă, cu suport ajustabil pentru picioare, pe care le-am găsit în oferta real,-? Pentru că eu, acasă, mă limitez la a-mi face exerciţiile de abdomen, pe o neoprenă cu care merg în excursii. Ştiu sigur că nu le fac bine, pentru că singura mea nemulţumire, referitoare la corpul meu, este că nu reuşesc să-mi dau jos burtoaia burtica, groasă de vreo 3 centimetri spre 4.

Şi de la nervii creaţi prin numărarea centimetrilor în plus...de data asta:D, închid radio-ul şi calculatorul, după ce, în prealabil, mi-am postat articolul pe site-ul de jurizare al SuperBlog 2012!

Tipăritură vs Online...de ce/ NU VREAU acest război !?!

Pentru o absolventă [dar nu una obişnuită;)] a Colegiului Tehnic de Biblioteconomie şi Arhivistică, urmat apoi de Facultatea de Istorie + o călătoare & lucrătoare prin bibliotecile Sibiului, dar şi ale Berlinului, pentru trei luni + o fericită martoră al unuia dintre cele patru exemplare din întreaga lume, în două volume, tipărite la Mainz, în jurul anului 1455, cu ajutorul presei cu litere mobile, de către inventatorul/ inovatorului tiparului pe scară rapidă & largă, Johannes Gutenberg, şi anume, al Bibliei în 42 de rânduri sau Biblia lui Gutenberg, pe care am văzut-o la Staatsbibliothek (Berlin) [unde mi-am terminat ultima lună a practicii & cercetării berlineze în anul 2001] pot spune, cu mâna pe inimă, că hârtia, scrisul de mână şi/sau tipărit, incunabulele, celelalte manuscrise, cărţile, revistele, ziarele, ş.a. şi-au câştigat deja, prin evoluţia tehnologică şi utilitatea de netăgăduit, locul binemeritat în viaţa noastră! 

Nu vreau să mă gândesc la cea de-a nouăsprezecea etapă a SuperBlog 2012, cu titlul Print sau online?, din postura luării unei decizii unilaterale. Pentru că, o fi dovadă de capriciu, de teribilism, sau, mai rău, de infantilism, faptul că LE VREAU PE AMÂNDOUĂ variantele? Sau probabil e vorba de un egoism normal, dar, întrucâtva grozav de subiectiv.

Să mă explic: vreau să citesc o carte cu foi de hârtie, cu litere tipărite şi miros de tipăritură nouă sau veche, nu de pe ecranele e-book-urilor sau, mai rău, direct de pe desktop-ul PC-ului. Cartea îmi transmite, înainte de a o citi, în timpul lecturii şi după ce o închid, o groază de sentimente şi senzaţii, la care nu vreau, nici în ruptu' capului să renunţ. Sunt absurdă? Ciudată? Nu cred!

Vin cumva stări sufleteşti de pe partea online-ului? Simţiţi întrebarea-capcană, cu accente subliminale? Nu? Mă credeţi în stare să pun în aşa fel chestiunea, încât să capăt răspunsul pe care îl doresc? Până acum, din cele ce am scris, s-ar putea ajunge la o concluzie nerealistă...cum că am o părere de la antipatie spre ostilitate despre mediul calculatoricesc...că-s doar o pură fană acerbă a tiparului. 

Dar, s-ar putea să vă înşelaţi! Să vă povestesc două întâmplări:

1) Revin în anul 2007, la căsuţa Lizucii din Dumbrava Minunată Centrul de Informare Turistică din Muzeul în aer liber, unde pe lângă calculatoarele Dell, despre care v-am povestit în proba trecută a Magazinului online Azerty, am primit, pentru folosinţa biroului o imprimantă, aşa credeam la început, din oferta de Multifuncţionale Hp, care s-a dovedit, după cercetările nostre ulterioare o supercalifragilistică prietenă, la bine şi la rău, la frig şi când era soare afară! Nu doar imprima, ci şi scana, xeroxa, era color, putea produce şi fotografii, dacă am fi avut hârtie fotografică..:P, n-am avut;( Căsuţa noastră era plină de turişti, români, străini, vizitatori uzuali, dar şi de colegii noştri, peste a căror capete căzuse norocul de înaltă tehnologie prin drăgălaşa de Măgăoaie, aşa o alintam eu pe super-utila şi prietenoasa Multifuncţională HP Officejet Pro L7580. Ea a fost DI VINĂ pentru multele nostre succese...Amintiri deja, dar ofertele şi promoţiile continuă! Uraa!

2) Mă întorc în 2006...ce s-a întâmplat atunci? Eliza s-a lăsat de jurnalele intime din adolescenţă, respectiv frageda tinereţe...aşa câteva caiete [pe care le reciteşte cu drag] şi a intrat, fără prea mare tam-tam, în online. Mai întâi pe yahoo 360, iar apoi, tot în pas cu moda...aci, pe blogspot.com sau .ro...cine mai ştie...

Aşadar, vreau să-mi exprim concluzia, indusă deja din titlul acestei postări pentru SuperBlog 2012! Nu vreau război...vreau o coabitare benefică ambelor părţi pseudo beligerante. Am zis, am zis!

re-concluzie...Glossă

Conduşi de/ Conduceţi un HYBRID Toyota, fie el Yaris, Auris sau Prius!

...şi vorbim după! 

1) Pentru că eu am fost condusă de o トヨタヤリス, pe înţelesul tuturor:), o Toyota Yaris...prin oraş, de la Muzeul în aer liber până-n centru şi mi-a plăcut, iar Paul Horrell, din echipa Top Gear, a condus-o el, însuşi, complet, luându-i şi verificându-i toate datele înscrise, mă gândesc, în cartea tehnică, după cum urmează: the numbers: 1497cc, 4cyl plus hybrid, FWD, 98bhp total, 80.7mpg, 79g/km CO2, 0-62mph in 11.8secs, 103mph, 1150kg. Am scris mai apăsat noţiunile pe care le înţeleg şi eu, atehnica despre care vă povesteam în prima probă a SuperBlog 2012, ajunsă acum la cea cu numărul 18.

2) Pentru că noţiunea de hibrid, mai pe engleză hybrid, m-a înecat în imaginaţie/a mea cam bolnavă şi m-a aruncat în lumea extraterestră a speciilor transformate de mutaţii de toate tipurile, posibile şi imposibile. Dar, tot imaginaţia, completată de raţiune, este cea care m-a adus cu picioarele pe pământ, sau mai bine scris, cu roţile pe asfalt. Astfel, am înţeles, ceea ce nu bănuiam că este posibil, în mod uzual deja. Hibrizii ăştia sunt super şmecheri. Dacă aş avea carnet, ceea ce nu vă lipseşte vouă:), aş testa/ încerca toate cele trei modalităţi de conducere: cea normală, cu benzină la activ & în rezervor...pentru acceleraţie, grabă, modul Power. Dar să nu uităm traficul, orele de vârf, nebunia de tip bară la bară. Soluţia există: atunci e clar, aş selecta modul EV, pentru propulsia exclusiv electrică cu eficienţă maximă, zero emisii şi deplasare silenţioasă. 

Şi, din vorbă şi vorbă, am sărit la celălalt Hybrid, Prius,トヨタプリウス ["În primul rând", traducere din limba latină] care poate rula, exclusiv electric, pe o distanta de maximum 2 kilometri cu o viteză de până  de 50km/h, în tăcere profundă:). Bineînţeles emisiile sunt pe 0. Iar acum, am ajuns la mirarea mea cea mai mare. Ce minte strălucită a reuşit, prin magie cunoaştere: ştiinţă, tehnică şi tehnologie + conştiinţa eco faţă de mediul înconjurător încât să găsească şi calea de mijloc, ce mulţumeşte atât şoferii, prin eficienţă, dpdv al condusului şi consumului (comod & 3,8 l/ suta de kilometri), cât şi pe apărătorii mediului ambiant, aceea de propulsie asigurată de combinarea fluidă a acestor două surse, benzină sau electric. Cine a reuşit să-i dezlege secretele sofisticatului sistem integral hibrid încât să îl proiecteze în a monitoriza condiţiile de drum, pentru a se putea decide modul de propulsie? Aud? Ştie cineva? Nici un "pss" nu-mi tulbură Auris, adică urechea, în limba latină:). Mă refer, mai precis, la トヨタオーリス, Toyota Auris, că despe ea am ajuns să vorbim..

Bine, caut singură, că totuşi e interesant! O fi un singur om, sau o echipă multidisciplinară? Wish me luck, la căutat! Am găsit, în 44 de minute pline de suspans. Trebuie să îi mulţumim domnului Shinichi Abe, care împreună cu Shoichi Sasaki şi Takehisa Yaegashi au creat THS-ul (“Toyota Hybrid System”), revoluţionându-se întreaga viziune asupra eficienţei folosirii a combustibililor. Tot lui îi ne adresăm cu toate laudele din lume pentru reducerea emisiilor de CO2, cu o valoare de numai 89g/km, şi pentru consumul mai mult decât echitabil, cum am mai spus 3,8 l/ 100 km. Fain, nu-i aşa? Nu spun mai multe, decât: Bucuraţi-vă că avem aceste minţi sclipitoare şi profitaţi de internet pentru a vă infoma, aşa cum am făcut şi eu, impulsionată fiind de SuperBlog 2012, din inovaţie în inovaţie...

ps...Mr. Shinichi Abe este  manager general la Toyota Motor Corporation’s Hybrid Vehicle Management System Development Division, Aichi, Japan. Asta ce înseamnă, mă pun bine cu şefii? :) O fi deformare profesională, aşa cum a fost şi cercetarea mai în adâncime a ceea ce însemnă sistemul hibrid şi căutarea inventatorului/ a echipei de invenţie/ inovaţie!

Să ne vedem cu bine...am plecat în Viaţă!

Să ne înţelegem, nu e vorba despre o călătorie obişnuită, care să dureze două-trei zile & nopţi sau o ţâr' mai mult, una în care ştii exact destinaţia şi data aproximativ fixă când te vei întoarce. Sunteţi departe, aşa cum şi eu voi ajunge departe, dar tot în nesiguranţa sigură pe care ne-o trasează Destinul/ Karma.

Revin puţin cu picioarele pe pământ, dar visele/ visurile la purtător şi, pentru că am timp, o Viaţă întreagă înainte, mă apuc să-mi fac bagajele pedant, cu încetinitorul, într-o festina lente evidentă. Iar imaginea pe care vă sfătuiesc s-o adoptaţi este cea a uneia dintre postările lui Lino Althaner, blogger/ scriitor chilian?!?. Crabul Racul [eu:)] condus de-un fluturaş pe nebănuitele căi rezervate de Viitor. Îmi iau îmbrăcămintea preferată, combinaţiile mele sportivo-elegante, puţin cam şuchi câteodată, dar fără să şocheze prin stridenţă. 

Hai să-mi fac un plan mai riguros, în care culorile să deţină puterea şi să continue/ completeze ţinuta prin accesoriile mai mult sau mai puţin neaşteptate, surprinzătoare şi de efect. 

Iar, la finalul postării Călătoriei Vieţii, ca şi obiective îmi propun:

1. să am cuferele pline şi ordonate, pe culori, materiale şi sezon.

2. să-mi fac lista de cumpărături, pentru accesoriile care îmi lipsesc din propriul inventar, cu ajutorul nepreţuit al LuxuryGifts.ro...the Finest Gift made with love şi 

3. să mă răsfăţ.

6 (şase)...începe pregătirea voiajului, printr-o micuţă catalogare & arhivare:

Culorile predominate ale Elizei + drăgălăşeniile accesoriale de răsfăţ = mulţumire, timp fain, bucurie, dolce far niente. Ia uitaţi-vă aici:

VERDE - circa 30 % dintre articole. Blugi, haine, jachete, geci, sacouri, fuste & rochiţe, pulovăre, helănci, bluze de ocazie + şosete, genţi, hanorace şi şepci. Să alegem cu calm, îndemânare, precizie, gust, dar spontan şi imprevizibil pentru posibilii spectatori. Clar mi le iau, pe cele verzi, gama MYTH, colier, broşă, brăţară, cercei din piele verde+ un inel fain de catifea...!

Urmează NEGRU, mi se pare normal, mă arată mai slabă...hahaha, aţi muşcat! Nu! E o culoare/ nunaţă de suflet, care probabil îmi stimulează dorinţa de independenţă, neatârnare:D, câteodată şi eleganţă (vorbesc despre Brăţara cu cristale Swarovski™ placată cu rodiu negru - PARURE Milano, care, cu siguranţă îmi va fi de folos pe Drumul Vieţii) şi acum, îmi fac mea culpa, de însingurare, melancolie şi visare liberă. 

Apoi, mai vine o tură de culori debordate în curcubeu, cu excepţia galbenului...deci, v-aţi prins, fără aur! Doar argint! Argint şi granat! Chit că-i piatra norocoasă a Capricornilor,  da' i-o împrumut lu' mama, că şi aşa mă ceartă pentru pierderea colierului ei cu cristale Swarovski, după nunta Mikiduţei.

Am găsit aproape tot ce am căutat, mai puţin accesoriile de factură istorico-rock, dar, de bine, de rău nu îmi lipsesc..săgeţi, spade ş.a.

Iar, acum, că vine imediat Sfântul Andrei...LuxuryGifts vă serveşte cu idei, uşor de pus în practică! Aveţi grijă că unele promoţii fac parte din oferta anilor trecuţi! Pentru informaţii actualizate, verificaţi pleiada de reduceri pentru Sf. Mihail şi Gavril! By the way, LA MULŢI ANI cu sănatate, tuturor celor care le poartă numele!

Trei, dintr-o lovitură...

...primesc, dar să nu se schimbe nimic! Ăsta ar putea fi cel mai simplu răspuns pentru proba cu numărul 16 a concursului naţional de blogging supercomercialo-artistico-imaginativ - pe ici, pe colo, în părţile esenţiale, şi anume SuperBlog 2012. 

Dar nu, vreau să se schimbe multe...în primul rând conexiunile mele neuronale, care nu-mi funcţionează la capacitatea maximă de înţelegere a celor mai simple lucruri. 

Să luăm exemplu comerţului online, care ştiu că m-a preocupat, acum vreo cinci-şase ani, pe mine personal şi pe colegii mei, foşti şi actuali. Nu am ştiut/ nu am putut să-l punem în practică pentru că ne-am lovit de ordonanţe de guvern, amendamente, actualizări de legi ş.a, în câteva cuvinte visul nostru a murit în faşă, prin Knock Out, înainte de a intra în ring, pentru că Marea Luptătoare Trufaşă, Vicleană şi Stufoasă, pe numele ei Miss Bureaucracy ne-a hăpăit ca pe chipsuri. Deci, rezultă o evidentă lentoare în ale înţelegerii statu quo-ului e-negustoriei.

Şi-mi pare rău de ceea ce simt acum...când încerc să mă dumiresc, din nou, de ceea ce înseamnă un magazin online, care-mi spune: vinzi online în numai 5 minute! Ok, uitaţi ce am înţeles, până acum [am uitat să vă spun, mă interesează modalitatea de vânzare a...hai să zicem, a produselor meşteşugăreşti de factură tradiţională]: în primul rând îmi fac un cont pentru care voi plăti, în funcţie de tipul de abonament ales (servicii acordate: spaţiu de stocare, număr de produse aflate la vânzare, trafic + asistenţa tehnică free of charge), între 25 şi 250 de euro/ lună. Musai să am firmă (vreo societate comercială cu J sau R, cod unic de înregistrare etc.)! E logic! Mai am posibilitatea de a-mi face vizibilă oferta magazinului meu, hai să-i dăm şi un nume, de nu este cu bănat, Crafts by GreenCharme, prin mijloace novatoare, în pas cu toate trand-urile marketingului, vânzărilor, promovării şi optimizării continue pe plan mondial. Punct ochit de SpringShop!

No, că-i ghinie până acum, da' de-aici începe greu'. Greul în a aduce pseudo critici unor profesionişti, eu, în calitatea mea de cvasi ignorantă şi semi-diletantă. Mi-ar fi plăcut/ mi-ar fi fost util să pot vedea câteva magazine online afiliate deja. Site-ul/ platforma SpringShop [fain numele, by the way:)] în felul în care o văd eu, neavând cont plătit încă, mi se pare fadă, nepopulată, lipsită de comunicarea directă, plină ochi de informaţii utile, profi, dar de necontrolat. Am încercat varianta demo, care m-a lăsat mască. Singurele lucruri pe care le-aş putea cumpăra sunt două apartamente, prezentate lacunar. Off, nu vreau să cârcotesc, nu e stilul meu, dar e o ţâr' frustrantă faza. Şi, în plus, aveam o singură opţiune a ţării de unde vreau să cumpăr: Statele Unite ale Americii, abreviat;). Bineînţeles, eroarea nu s-a lăsat prea mult aşteptată..Vedeţi şi în printscreen-ul adăugat:

Ioi, dacă laptopul meu nu vrea să-mi deschidă portiţa spre adevăratul site, căruia i-am descoperit, chiar acum, Termenii şi condiţiile. 

Zău dacă n-aş vrea să văd un magazinuţ online funcţional, să-i văd oferta, preţurile, clienţii, traficul şi câte şi mai câte.

Altă treabă, de fapt o întrebare: de ce nu funcţionează Ultimele proiecte? Eram tare curioasă..:(!

În concluzie, nu cred că am avut la dispoziţie toate datele...din punct de vedere al funcţionalităţii magazinului online-platformă SpringShop pentru a-mi exprima o părere, cât de cât, plauzibilă şi utilă.

Pe de altă parte ceea ce mă frapează, în mod defavorabil este vechea vorbă românească, care ar putea fi aplicată în acest caz, cu menţiunea, că nu am văzut tot...deci, s-ar putea, mai mult ca sigur că aşa e, să mă înşel total. Teoria, ca teoria, dar practica ne omoară.

Prieteni, la final vă pun o întrebare, nu vă e dor deja de primăvară? Mie una, da, noroc cu postările pentru SuperBlog 2012, care mă ajută să nu bag în seamă vântul, norii, ploile ce vor veni, ninsorile ce vor cădea peste noi...

Vreau Viaţă, vreau Mişcare, vreau Agitaţie constructivă, vreau să Văd! Nu cumva sunt prea subtilă? 

Hmm...

Pierdut OM, acum 16 ani! Îl declar NEPREŢUIT! DAV...!

* Subtitlu: Dragă Nemira. Iar acum scuză-mi familiaritatea cu care mă adresez, dar, pentru a II-a oară reuşeşti să-mi aduci aminte de mine, cea care a fost adolescenta - element refractar, din prima ta probă, iar acum la proba secundă a SuperBlog 2012, va fi adolescenta îndrăgostită din amintiri! Drept urmare, mi-eşti din ce mai aproape sufletului meu. Citeşte-mă şi vei simţi şi tu această apropiere, creată prin scris!

Dragul meu Steven Francis Xavier Davenport

UNDE EŞTI?
(În Manchester sau în Lumea Largă?)

                                                   

Mă mai ţii minte? Sunt eu, Eliza de acum şaisprezece ani, eleva ta de la cursul de engleză pe care îl predai împreună cu Jay Seth, Katie, Charlotte şi Anthony. Îţi aminteşti că nu te-am remarcat din prima, dar spre finalul celor două săptămâni petrecute cu voi, mi s-au deschis ochii şi am simţit puternic bătăile aripilor fluturaşilor din stomac treziţi de tine Acum vreo două săptămâni am fost pe la părinţii mei acasă şi mi-am recuperat Jurnalele mele din liceu, eu trebuia să scriu [sunt înscrisă la un concurs cu o groază de dead-line-uri], dar îmi pierdeam timpul citind din mine şi reamintindu-mi de tine. Îţi dai seama, atunci credeam că te iubesc, mi se părea că eşti Irealul meu, dar dovada că existai o am în jurnalul de-a XI-a. Ţin minte noaptea în care eram la petrecere pe Casa de Cultură, muzica era proastă..remember Coco Jambo?, iar noi ne uitam ochi în ochi şi tu îmi şopteai la ureche poezia ta, în limba inventata de tine. Ai fost atât de bucuros când te-am întrebat: În ultima strofă vorbeai cumva despre bombele de la Nagasaki şi Hiroshima? şi mi-ai răspuns: Nici prietenii mei cei mai buni nu au înţeles, eşti singura care-mi poate înţelege Limba mea. Cum ai reuşit? Pentru că între noi era o legătură, mai ales, spirituală. Uite ce-ţi scriam în jurnal, după ce ai plecat, în limbajul meu adolescentino-pueril: Mi-e foarte dor de tine, mi-e dor de cele două nopţi de pe Casă, mi-e dor de vocea ta, mi-e dor de faţa ta perfect albă, mi-e dor chiar şi de dinţii tăi, mi-e dor de încercările tale de a mă speria. Mi-e dor de Vampirul meu ideal. Poate te întrebi ce-i cu mine. Sunt nebună! Nu. Ba da. Ba nu. În nici un caz. Sau poate că da? Tocmai ascult cântecul ochilor tăi şi îmi dau seama că e atât de ciudat, dar atât de frumos. Îl simt în inimă. Dar e şi trist. Aş plânge, dar nu-mi găsesc lacrimile. Unde sunt? S-au ascuns în întunericul în care îţi scriu. Te aştept la mine în cameră, în Întuneric, culcată pe pat, ascultându-i melodia. Dav, îţi aminteşti când te-am dus, după cursuri, la mine la liceu, unde ţi-am cântat Für Elise, un Vals de Chopin, Sleeping Man, un Negro siritual, Preludiu de Bach, o sonatină de Beethoven, după care m-ai rugat să-ţi mai când o dată Für Elise, iar a doua zi m-ai lăudat, în lipsa mea, celorlalţi cursanţi, comparându-mă cu un înger...Astăzi, nu le mai ştiu...Poate ar trebui să mai ating şi eu unul dintre pianele Liceului de Artă. Faine comparaţii facem amândoi: eu, Îngerul, tu Vampirul ideal...sau invers?

Dar totuşi poate te întrebi cum am reuşit să ne pierdem legătura, de ce îţi scriu acum, ce s-a întâmplat. În primul rând, ţi-am reprodus ce scriam în '96/ '97 în jurnal pentru reintrarea în acea atmosferă fantastică, în care culoarea ochilor tăi era cameleonică, erau albaştri ca marea ziua şi, în câteva clipe, deveneau tot de culoarea mării, dar noaptea, iar acum, după şaişpe, ani vreau să te anunţ că m-am schimbat, nu-mi mai e aşa de tare frică de tine, îmi e frică pentru tine...că nu te găsesc nicidecum. Adresa ta veche am văzut că nu mai e valabilă, iar adresarea din scrisoarea asta, cu toate numele tale, este pentru firavul caz în care-ţi vei da (tu sau prietenii tăi) un search pe net, cu propriul nume şi vei da de Eliza Day & Night, care vrea neapărat şă-ţi facă un cadou, o carte de la Nemira, Ţigara. Povestea unei seducătoare, de Didier Nourisson, o carte care îţi va demonstra, întrucâtva schimbarea prin care a trecut, dar şi dragostea unei tinere românce, care, câteodată, încă te visează. Te va pasiona, aşa cum pasiunea este cea care mă îndeamnă să aleg calea blogului personal pentru a te căuta, a te regăsi & a te recuceri, cu ajutorul nepreţuit al Editurii Nemira & a lui SuperBlog 2012!
I mean it! I miss you!

Eliza octogenara, povocată de Oktal!

...optul e un în Tot, iar noi în opt ne învârtim, ne pierdem, de regăsim, ne trăim, dar ne şi imaginăm Viaţa..la infinit, sub semnul Infinitului! Sau, pentru că totuşi cifrele & numerele sunt limitate, în relativitatea lor;), îmi voi acorda încă 46 de ani peste cei 34 ai mei. O, Doamne, mă voi trezi, treptat, nu?..Senior Eliza Day & Night, la 80 de ani, bătuţi pe muchie. Pretty scary! De ce? Ca să mă amărăsc puţin...gândindu-mă la media speranţei de viaţă a românilor, care după statisticile Uniunii Europene nu ar depăşi 73 de ani. Relax, vorbesc despre medie...Şi ca să uit de amăreală, Necunoscut, Frică şi Nesiguranţă, aleg Ficţiunea & Imaginaţia & Anticipaţia, cu bază reală..Că şi-aşa tata mă compara, când eram mică cu un ceas care o ia mereu înainte...

Ceasul probei cu numărul 14 a SuperBlog 2012 mă trimite înainte în timp, prin anul 2058. Să fac ce? Să fiu spectatoare/ "alergătoare" la Cursa Tehnologiei. Să mă bag? Am vreo şansă să fiu în acelaşi pas cu copiii încă nenăscuţi? Pot acum să-mi setez creierul la mintea pe care o voi deţine peste patru decenii şi ceva? Destul de greu...dar încercarea moarte n-are..Numa' omu'!

8 iulie 2058...Cine-i va mai zice Elizei "Lizuca, la mulţi ani!"? E pretty babă! Da' se ţine bine, ochelarii cicloscopici, inventaţi prin '46 nu numai că-i măsoară câmpul vizual, dar îi suplinesc instantaneu şi lacunele de vedere. Numa' bine, că Eliza, la vârsta ei actuală, a dat în mintea copiilor şi se joacă pe calculator, exact ca în tinereţe. Doar că acum, şi-a mărit performanţele cu ajutorul nebuniilor care au apărut pe piaţă..Are o cameră specială, în care nu are voie decât doctorul să intre..în cazuri extreme, plină ochi cu toate drăciile: 20 de Hard Disk-uri externe, toate verzi a câte 500 de terra...[Ioi, Doamne, vă daţi seama că sunt 50.000 de giga x 20..Cât face? Astronomic!] Mai are şi monitoarele legate la plăcile de bază, şi PC-uri ultra performante. Ălea-s mai puţine...doar opt, se vede treaba că şi-a păstrat cifra preferată. 

Jocurile au avansat fenomenal, dar Bunicuţa Eliza nu le-a scăpat din mână şi de sub ochelari, şi-a trăit viaţa, cele opt decenii de până acum, în ritmul impus de ele. Vă întreb eu acum pe voi: credeţi că putea să joace Războiul Stelelor, versiunea din 2051, cea mai completă dintre toate, cu pseudo teleportări încorporate şi holograme extrem de veridice, fără să aibă în Camera Interzisă acea Memorie colosală + Monitoarele LCD? Exclus! 

Nu doar joaca o interesează! Socializează la greu, chiar şi când îi este greu..bătrâneţile, maik, îs grele, dar prietenii, bătrânicii & bătrânicile îi sunt alături. Diseminează tainele lumii ,transmise prin miile de sateliţi, îşi planifică apropiata participarea la un alt 1st time al vieţii, poate ultimul;(, călătoria spre proaspăta colonizată Planetă Roşie, Marte-ul visurilor ei şi, între timp, împachetează, îşi face bagajele cu ajutorul noului gadget achiziţionat online, Little Big Giant, aparatul ce redimensionează, mai bine zis micşorează la extremul minim, toate obiectele ei dragi, strânse de-a lungul vieţii.

Călătorie plăcută spre Mars! Dar şi spre platforma de jurizare, Baza 8;), a SuperBlog 2012!

La mulţi ani, TATĂ!

Wake Up To A Better World / NH Hoteles Puebla, Mexico

Pretext: Vă amintiţi, cu siguranţă, că în ultimii ani am participat la Blog Action Day, în data de 15 octombrie a fiecăruia dintre anii: 2010, 2011 şi 2012?

Surpriza: Nu mă aşteptam, de nici o culoare, să primesc un premiu atât de sperat, dar de neimaginat. Pentru seriozitatea cu care am tratat subiectul anului 2010, Apa şi soluţiile posibile pentru asigurarea H2O-ului potabil pe toată întinderea globului pământesc, am primit un voucher de călătorie către una din destinaţiile mele preferate, un sejur de câteva zile, iar ceea ce contează, am posibilitatea să-mi aleg perioada – mi-am ales-o din 27 decembrie 2012 până în 2 ianuarie 2013, hotelul în care îmi voi trăi 1st time-ul – l-am ales şi pe el – NH Puebla (pe negândite v-am spus şi destinaţia la care visez de acum vreo şase ani...MEXIC!)

Argument alegere hotel: Mă ştiţi bine, nu-i aşa? Nu arunc gunoaie pe jos, nu ţin luminile aprinse aiurea, fac economie cât pot şi mă supăr pe unii dintre voi, care nu prea vă gândiţi în ideea ocrotirii mediului în care trăim. Dar ei, NH Hotels se gândesc şi îmi place faptul că ideile lor, nu numai că sunt puse în practică, dar se şi implică activ în transmiterea şi aplicarea acestui principiu ecologic. De exemplu, ştiaţi că NH Hotels a demarat parteneriate strategice cu Comisia Europeană în programele acesteia GreenLight şi Green Building, devenind un model de referinţă pentru hotelurile din întreaga lume în domeniul protejării mediului înconjurător?

High Hopes: Dat fiind faptul că Energia este tratată de lanţul hotelier NH cu maximă seriozitate, în, cel puţin, două sensuri: cel al reducerii folosirii energiei convenţionale, dar a ofertei clare, de dăruire a Energiei pozitive pentru oaspeţi, mă aştept ca sfârşitul anului 2012 să nu fie o simplă vizită de curtoazie, în vederea reîntâlnirii cu Ansamblul de dans folcloric AZTLAN (originari din Teteles, Statul Puebla, şase perechi de dansatori, care ne-au fost oaspeţi, la rândul lor, la noi în muzeu), ci şi o lecţie de viaţă şi posibilitatea de a învăţa noi metode de luptă, cu argumente concise, împotriva ignoranţei celor care nu respectă Pământul nostru. Cred că, într-o ambianţă, deosebit de plăcută, din care confortul nu lipseşte, hotelul meu este de **** şi nici internetul [oricum e internet wireless, de mare viteză, peste tot locu’ …:P], voi putea transmite tuturor, live, cât de bine mă voi simţi, într-una dintre camerele cu podea faină de lemn masiv, dar cu mobilier modern, decorată în tonuri de mov şi de culoarea fildeşului, le voi face poftă prietenilor cu preparatele culinare tradiţionale mexicane servite la NH Puebla Restaurant, a cărui ferestre extreme de mari oferă o vizibilitate maximă a Biserici Sf. Augustin – foto Juan Pablo Hamilton [acum mie îmi lasă gura apă, la ivirea visului unui taco, înmiresmat de salsa (sos), carne tocată, avocado, condimentat cu guacamole, coriandru, şi alăturat salatei cu roşii.]

Am uitat unul dintre argumentele care a avut un rol decizional în alegerea hotelului, în corelare evidentă cu destinaţia dorită: “Una din acţiunile principale realizate este noua gamă de cosmetice Agua de la Tierra, cu ambalaje oxo-biodegradabile, care sunt oferite gratuit oaspetilor din fiecare hotel NH; Astfel, durata de biodegradare a ambalajelor devine de maxim 7 ani de zile, în loc de 400 de ani, cât este în prezent durata standard de biodegradare a unui ambalaj de plastic.” – Apa Pământului! Abia aştept să o testez!

High Hopes – continuare

Mai am câteva, la stilul ce caracterizează personalul care deserveşte hotelul şi, implicit, pe oaspeţii acestuia, atunci când le urează primitor şi energizant un Buenos dias, mă gândesc că nu voi fi refuzată ca în programul de Revelion 2012/ 2013 să fie inclus grupul de folclor AZTLAN, fiii statului mexican Puebla, astfel încât să-mi înceapă Anul Nou cu, cel puţin, o bucurie! Să mă trezesc într-o lume mai bună - Wake Up To A Better World şi să sper într-o ocazie viitoare de cazare & fervoare într-unul dintre hotelurile lanţului NH România, din Bucureşti sau Timişoara!

Cu mare bucurie şi speranţă într-o lume mai bună am scris această postare pentru SuperBlog 2012! Să fie într-un ceas bun! 

Feliz Año Nuevo!