- Dragii mei, iată-ne din nou împreună, la ceas de seară, cu oboseala acumulată pe parcursul unei săptămâni care se încheie în curând, dar cu voioşia de a de vedea, revedea şi a ne aminti varii episoade ale trecutului nostru în scopul conştientizării urmelor lăsate de trecerea timpului în evoluţia noastră şi a apanajelor care ne înconjoară pe fiecare dintre noi. Tocmai mă întorc de la un alt team-building şi cu bucuria succesului obţinut, dar şi pentru reuşita acestuia...vă invit să vă comandaţi ce doriţi voi..Bere, vin, coniac..că avem de discutat serios, iar aburii alcoolului..gâdilă în mod plăcut amintirile şi dorinţele, iar exprimarea devine mai facilă, sinceră, deşi, câteodată, îi poate fi afectată coerenţa.
- Aaaa, vei să ne îmbeţi ca să afli lucruri de la şi despre noi? E una dintre metodele tale? Nu că nu ne-ar placea...
- Andrei, eşti pe fază, ca de obicei, dar să ştii că pur şi simplu mi-e sete şi avem multe de discutat. Preiau comanda discuţiilor care să răspundă întrebării: ce reprezintă televizorul pentru voi, dat fiind faptul că sunt singura dintre noi care are reale dubii în a-l mai privi...aprins!
- Mno..nu eşti singura, dar fiecare dintre noi precis are propria sa definiţie..De ce nu începi tu? Precis ai amintirele bine sedimentate, ordonate cronologic...
- Off..mă conformez..nu pot fi un bun lider..mă jenează tare vanitatea..în acest caz cea de a-mi etala întâmplările din aproape frageda pruncie..Se pune şi videou'..că era legat de televizor şi m-am uitat la el cănd aveam vreo şase ani de-am visat urât vreo două săptămâni? Normal, era videoclipul Thriller a lui Michael Jackson.
- Nu se pune..
- Atunci se pune cu siguranţă prima mea vizionare serioasă şi extrem de bucuroasă pentru toată România..în mai 1986...la bunica, pe-un televizor alb-negru cu enorm de mulţi pureci...finala UEFA dintre Steaua şi Barcelona? Minunat..aveam opt ani şi n-avem televizor acasă la noi..
- Da...se pune, bine că e aici televizorul LED Philips 3D pe care îl putem folosi inclusiv pentru aplicaţiile internetului..Hai să retrăim momentul '86..în variantă 3D, pe youtube..Să simţim golurile şi apărarea lui Duckadam..ca şi cum am da timpul înapoi...şi ne-am afla la Sevilla alături de băieţii noştri!
[...]
- Da, pentru astfel de momente...când faci slalom printre oferte şi găseşti la "vezi detalii pe site" televizoare SMART 3D, mai că-ţi vine să-l cumperi...tocmai pentru a avea jdemii de posibilităţi în a-ţi alege sigur divertismentul ...mixându-ţi-l cu dexteritate maximă, sărind clar peste ştirile de la ora 5..bleaaac..fiind prea ocupat cu aplicaţiile pe care ţi le-ai descărcat sau poate trecând level-ul la care erai blocat de trei zile în jocul tău..
- Da' de SuperBlog 2014 cu a sa probă a cincea ai trecut sau ba?
- Acum da! Unicul magazin de şapte stele îmi este martorul & mentorul!
Logic, nu ştiţi
despre ce vorbesc aici, dar daţi-mi o picătură de zăbavă să-mi expun unul
dintre ofurile mele vechişoare, aşa de prin clasa a unşpea. Ca o
"sălbatică" ce eram, o dezinformată în ale chestiunilor femeieşti şi
o mare fană a desenelor animate japoneze aka Candy m-a pălit şi pe mine
dorinţa
(ivită sub influenţa colegelor de clasă:) de a nu mai avea păr pe picioare ca
să le placă băieţilor de mine. Aşa că iată-mă cu lama BIC în mână răzuindu-mi
pilozităţile, tăindu-mă de nu ştiu câte ori, sadica sau masochista din mine
bucurându-se infantil când vedea firişoarele de sânge împrăştiindu-se în forme
interesante prin apa în care făcea baie &/ îşi făcea toaleta lipsită de
fire enervante.
Lama mi-a fost
alături cred că o veşnicie, aşa mi se pare. De ce? Pentru că era cea mai
nedureroasă metodă şi pentru că nu gândeam în/ la viitor. Într-adevăr am avut
la activ ceva încercări de părăsire a ei. Una a fost prin '99, când aflându-mă
pentru prima dată în Germania, la Rüsselsheim, Anne, prietena la care stăteam a
încercat să mă înveţe să mă epilez printr-o metodă super occidentală. Avea un
aparat nemţesc, semăna cu cel de aici. Dar nu a mers la mine, mă durea...am pielea
prea sensibilă. M-a durut atât de tare, încât n-am mai încercat
epilatoarele...Dar părul creştea, iar eu îl rădeam cu dexteritate deja....râdeam de el, văzându-l tuns
După alţi doi
ani, eram deja la facultă şi într-o duminică dimineaţă, după un chef
interesant, mă las convinsă de prietena mea [Ra, mi-e dor de tine!] să mă
epileze ea cu ceară fierbinte. Hai că am rezistat la temperatura ridicată, dar
după răcire şi tragere aka smulgere (ioi, acum amintindu-mi mă strâmb de
numa-numa) i-am zis: "Gata, Ra, nu mai vreau să sufăr şi la piciorul stâng
aceleaşi senzaţii de la dreptul." Cu puţină luptă de convingere a reuşit
s-o dea pe Eliza pe brazdă şi să nu rămână neterminată şi încerată [atenţie
cuvânt eliziac reinventat]. Creepy! Totuşi, noroc că nu-mi mai e lama alături,
e crema...
Şi acum să
revenim la titlu, la semnificaţia interogării pe care e musai ca de voie bună
să-o explic. Voi, echipa SuperBlog 2014 şi sponsorul vostru, pardon al nostru…Total
Pro Beauty ar trebui sau, mai corect spus, ar fi fost de dorit să mă atenţioneze că a trecut mult timp din '99 când m-a durut aparatul nemţesc chinuitor,
că lumea a mers înainte, că ofertele şi variantele nou apărute curg, sunt
nenumărate, iar disconfortul a fost aproape eradicat. Poate ar fi bine să-mi daţi
câteva detalii despre
epilarea definitivă aka IPL (Intense pulsed light), să-mi
spuneţi cât de fain e drăgălaşul epilator silkn glide şi
că negreşit nu trebuie să-mi mai fie teamă de durere, că senzaţia pe care o voi
avea va fi doar una de uşoară căldură. Na, nu-i rău!
...aaa, mă scuzaţi, n-am observat...avem o întrebare din public..Andrei, vrei să ne împărtăşeşti nelămurirea pe care ţi-o citesc în ochi?
- Da, cu plăcere...dar să nu râdeţi de mine...dacă aparatul pe care ni l-ai arătat este pentru epilare definitivă...ce înseamnă asta...Îl foloseşti o dată şi după aia îl arunci...sau îl dai la ptieteni/ prietene..pentru a definitiva victorios şi ei/ ele "lupta" cu părul nedorit?
...e prea seară să mă mai agăţ de team-buiding-ul pe care l-am iniţiat de nevoie...nevoia mea, nevoia lor, a celor 13 blogăraşi şi blogăriţe...care suferă de "nerecunoaşterea" maselor, deşi ar avea toate atuurile să uimească, să epateze, să "ştampileze"...conştiinţele avide de cunoşterea factică sau filosofică...de natură subiectivă.
Aşadar, sunt iarăşi eu, însămi! Eu, Eliza, leneşa, dar norocoasa (care a câştigat azi la Loto..puţin de tot..cu doar patru numere..pentru că a călcat sâmbătă de 2x în ce nu trebuia), haotica, dar super ordonata în elizismele cotidiene, abramburita, dar îndrăgostita de logica lucrurilor, dătătoarea cu bâta-n baltă, dar negociatoarea aproape înnăscută, plângăcioasa, dar rapid râzătoarea...aşa cum îmi zicea tata când eram mică: Râs cu plâns, balegă de mânz (v-am mai spus asta cândva, pare-mi-se:)...şi câte şi mai câte...Nu m-oi apuca să mă laud cu defectele/ calităţile pe care mi le cunoaşteţi foarte bine...Mai adaug doar două mari mici vanităţi puerilo-infatua(n)te: eu, Eliza, narcisista şi, în definitiv, Unica....Exemplele scriptice le găsiţi frunzărindu-mi blogul..
Aşadar, ce-i lipseşte chelului?...(m-am autocoborât puţin, cam brusc, cu picioarele pe pământ..) ŞTAMPILA personalizată! Am cu ce...ştiţi şi asta, dar ceea ce poate nu ştiaţi este că modelul ştampilei mele cere o fineţe atât de mare în personalizare, încât doar specialiştii de la Colop Romania, recunoscuţi pe plan mondial, pot să-mi ofere noua tehnologie Printer G7, astfel încât toate detaliile tatuajului meu, pe care nu mi-l voi face niciodată...de frică şi din alte varii motive, vor străluci în noua mea stampilă...care va sosi cât de curând...puţin după finalizarea probei cu numărul 3 a SuperBlog 2014, adică de astăzi în şapte zile.
Designul îmi este realizat la comandă...de către un prieten drag, grafician, care a îmbinat artistic simbolurile pe care i le-am trasat la începutul anului 2007 când mă bătea tare gândul tatuajului: luna (corn în descreştere), aşadar, la stadiu de semilună, spade care să-i ţâşnească din marginile ei şi care să străpungă optul Vieţii mele...cifra mea preferată..
Draga mea colegă şi prietenă...i-a aplicat "tatuajului meu", verdele întunecat pe care i l-am solicitat şi brandul cu scris...puţin cam înţepător...Şi iată viitoarea mea ştampilă...Şi ştiu că aşa va fi...că se poate pentru că am văzut cu mare bucurie...culoarea VERDE..
- La mulţi ani, Daria aka X-clusive...La mulţi ani, Valentin aka X-play! Sănătate, împliniri peste aşteptări, distracţie maximă şi Noroc Bun din belşug! Îi cunoşteţi, nu-i aşa? Gemenii noştri, care astăzi împlinesc 19 anişori, sunt mezinii echipei şi a căror prezenţă în grupul nostru v-a suscitat curiozitatea şi v-a incitat la cercetări aprofundate în cunoaşterea secretelor care intuiaţi că-i înconjoară...N-aţi aflat nimic, că nu vroiam să le/vă stric surpriza la care sunt complice de bază...X-clusive, X-play...ne aşteaptă microbuzul. Vă împart cele unsprezece panglici cu care să le acoperiţi ochii colegilor voştri şi...haidem spre prima noastră aventură comună! Şi acum vorbesc cu toată lumea...în 30 de minute vom ajunge la surpriză, iar după ce vom coborî din mijlocul nostru de transport, vom mai poposi încă zece minute cu ochii ascunşi vederii pentru scurt atelier de QQQ (Questions, Questions & iar, Questions).
- Da' răspunsuri nu primim?
- La momentul oportun...Haideţi!
[...vvvrrr...vvvrrrrrrrrrr...vrrrrrrrrrruuuuuuuuuummmm...]
- Ce credeţi..unde am ajuns, unde suntem?
- Cineva se distrează cu nervii noştri..ne sparge timpanele cu onomatopeile pneurilor şi ale motoarelor turate ...şi ne lasă în întuneric pentru propria lui/ lor plăcere...să nu vedem..Pffff...gata! Îmi dau joc panglica asta enervantă..Ioooi...Ce faaain! Unde suntem? Cine sunt driver-ii?
- Şttt...nu strica surpriza...Nu faceţi ca Andrei, dragii mei...lăsaţi panglicuţele pe ochi..porniţi şirul întebărilor...închipuţi-vă situaţiile...şi descrieţi-mi-le...suntem la proba creativitate colectivă auditivă!
- Nu cumva e o cursă de maşini?
- Nu..nu poate fi cursă..sunt prea mulţi decibeli în joc...
- Da, da...şi prea multe întoarceri bruşte...Da, e clar...ne aflam undeva..într-o parcare, într-o piaţa..nu-mi dau seama..dar, am două certitudini, chiar şi legată la ochi: 1. nu e cursă de maşini, deşi aud cel puţin două, e concurs de drifting, între amatori şi 2. pun pariu că amatorii noştri sunt gemenii X-clusive şi X-play, Daria şi Vali...Am sau nu dreptate?
- Mdaa...Gabi, dă-ţi panglica jos...de fapt toată lumea...au trecut cele zece minute..Nu s-au pus prea multe întrebări, Andrei şi-a dovedit nerăbdarea şi cvasi-neascultarea, iar Gabi, draga de ea, a pus punctul pe "i". Daria & Vali, sărbătoriţii noştri vor să se laude în faţa noastră cu cadourile primite la tandem, dar totuşi atât de diferenţiate, după personaliatea fiecăruia în parte...sunt gemeni dizigoţi...Fiecare cu ovulul lui:)! No, ce părinţi dezgheţaţi în faţa provocărilor...Bineînţeles au navighat pe internet şi au descoperit că-şi permiteau să le asigure copiilor, cam prea repede crescuţi, maşinile care li se pliază personalităţii lor. N-au decât doi urmaşi, dar n-a fost greu să le aleagă din noua gamă Aygo, de la Toyota: pentru Daria nu se putea altă maşină decât Aygo X-clusive...e fata lu' tata, iar pentru Valy, băiatu' lu' mama, un Aygo X-play...să-şi facă toate năzdrăvăniile sub imperiul îndemnului, sloganului şi mesajului Go Fun Yourself. Ceea ce şi fac...urmăriţi-le întoarcerile în trombă, cine credeţi că va câştiga duelul gemenilor?
- Daria...cu siguranţă..Nu vedeţi că toate mişcările maşinii sunt migălos trasate ca şi cum ar avea un computer de bord, care-i şopteşte toate acţiunule următoare...iar ea-l ascultă la distanţă de milisecundă? Pun pariu că minunăţia primită cadou de la tata e dotată cu sistem x-touch...teleptico-tactil!
- Nu, Andrei...Valy ne va fi câştigătorul..Uitaţi cum îmbină condusul agresiv, puţin impulsiv cu partea artistică...Grila de lumini în formă de "X", led-urile şi spoiler-ul teribil de arătos, în stil războinic...Putem da note? Propun să se ia în calcul atât tehnica, dar şi impresia artistică...De acord?
- Da, Gabi! Sper că i-aţi urmărit cu atenţie..că tocmai şi-au terminat "reprezentaţia".
[...]
- Şi cum spuneam...ne-am făcut planurile pe un an întreg, de acum în colo, după ce se termină team-building-ul nostru, cel la care am fost invitaţi de la întâi octombrie..
- Douăzecişicinci de zile pe lună vom conduce fiecare pentru el, pe trasee separate, bineînţeles într-un amuzament continuu, iar cinci zile ne vom lua prietenii şi...tuleooooooo, în lumea largă. Distracţie la discreţie, dar totuşi...cu discreţie! Am zis!
- Aşa să fie, Daria! Dar promiteţi-mi că, la un moment dat, veţi vizita şi echipa SuperBlog 2014, care, culmea, are a doua probă la care particip...fix despre maşinile voastre! Important este că aţi câştigat amândoi...separaţi, dar în echipă! Felicitări!
- Bună ziua tuturor...scuze...bună seara! Bine aţi venit la primul team building, organizat de ...era să mint mă apuc să vă înşir vrute şi nevrute, cât mai credibile, dar mai bine arunc adevărul verde în faţă...de mine, personal. Să mă prezint..mulţi dintre dumneavoastră..iar scuze..putem comunica de acum în colo la persoana întâi?..Mulţi dintre voi mă cunosc..de ceva vreme..de la muzeu, sau din oraş, sau chiar din judeţ, dar cei mai mulţi mă cunosc de aici sau, mai bine zis, prin intermediul dragului meu blogşor Eliza Day & Night aka GreenCharme. Încă nu mi s-a ridicat statuie, nici măcar nu se lucrează la fundaţia ei..dar tot m-am ales cu ceva, pe cap cât de cât palpabil, cu voi...cu minţile, cu amintirile, cu visurile şi experienţele voastre..Cu voi care nici nu ştiţi că sunteţi o echipă încă dinaintea începerii antrenementului...Echipa celor 13 bloggeri necunoscuţi, aleşi de mai sus semnata prin mijloace cvasioculte..gen observaţie, conspiraţie şi inspiraţie de moment pentru a lucra asiduu la îmbogăţirea, cel puţin spirituală, a mea, a fiecăruia dintre voi...Eu voi fi singurul vostru juriu, iar cel / cea mai interesant/ă va câştiga în primele zile ale lui decembrie..Surpriză! Nu vă spun acum ...dar aveţi încredere în mine!.... ....pff...mno...a treia oară astă seară îmi cer scuze...Am picat la testul pe care intenţionam să vi-l dau...N-aţi observat că în ultimele minute mi se cam împleticeşte limba? Nu am băut nimic...nici măcar apă..dar sufăr câteva transformări...mi s-a accelerat pulsul, vorbesc sacadat, gândurile nu-mi mai ascultă planurile...În calitate de trainer am învăţat o regulă...Indiferent care îţi este planul nu-ţi ascunde trăirile...transmite-ţi impulsurile, fii tu însăţi pentru a fi aproape de auditoriu...de "cursanţii" tăi, câştigă-le încrederea..Da..dar nu mă aşteptam să mă pocnească Andrei drept în moalele capului...nu eram pregătită. De ce oare s-o fi uitat la mine, printre gene, cu ochii lui de vânător inocent, dar totuşi versat? M-a simţit a fi o căprioară plăpândă, îmbrăcată în "haina" autorităţii jucăuşe? Crede că gerovital H3 men îi acordă puterea de a mă seduce?
Ei bine, da! Nu mai pot continua! Andrei, culmea...pe tine te aveam în vizor pentru a-ţi susţine prima probă a SuperBlog 2014, dar mi-ai luat o piatră de pe inimă când mi-ai pasat mie această responsabilitate...te voi ţine minte şi îmi voi căuta armura...prea mult farmec..atât!
în 15 septembrie...pardon, telefonul! Şi-am plecat la Şcoală..Prietenei mele nu-i venea să-şi creadă urechilor când m-a auzit la trei jumate zicând...Şi n-aveţi chef să veniţi să mă luaţi din muzeul Pieţei Mici şi să mă duceţi la muzeul cel mare...cel în aer liber...Au avut! Mulţumesc, dragă Ema...Deşi era luni, eram atât de obosită...clar...lucrasem de-acasă...aşa pe week-end...printre marketing & educaţie în muzee, Fără Zahăr, planuri istorice...întru împlinirea decadei şi omniprezentul, omnipotentul, OMNItotu' Mr.Google, prietenul meu...de aproape 16 ani, iar minunea de pauză de calculator s-a pliat pe dorinţa mea nespusă, dar de atâtea ori jiduită în clipele de maximă concentrare şi nervi eliziaci...aceea de a respira aerul liber, din pădure, în muzeul Celălalt.
Şi m-am tot dus..era prima zi de şcoală! V-amintiţi dimineaţa coloanelor nesfârşite de maşini...nu exagerez, dar uitasem anul trecut...Ce m-am putut amuza văzând autobuzele luându-se la întrecere...care-i şoferul ăl mai şmecher. Al meu, cel al unşpelui a avut oareşce tendinţe avangardiste...dar a fost depăşit pe banda întâi de unu. Am coborât voioasă, cvasi distrată şi încrezătoare în săptămâna ce-mi urma..
La şcoală tot am ajuns...numa' că nu era chiar gata, copilaşii urmau să vină numa' peste o săptămână, adică la inaugurarea ei, luni, 22 septembrie de la ora 11.00, în zona Etno Tehno Parc...acolo unde am ajuns şi eu cu Ema, Declan, Ţoaie şi Oana...cu o săptămână înainte.
Mulţumesc pentru preluare, pentru plimbare, pentru fotografiere şi pentru mâncare...mai puţin pentru jumătatea de găluşcă cu prune..:)!
Aţi observat ceva în neregulă cu mine în ultimul timp?
A remarcat cineva, în afară de mine şi...poate de mama,
Aşteptam cumva vreun rezultat? L-am primit/ văzut postat oare vineri seara, chiar înainte să-mi iau tălpăşiţa spre Dealul Cucului din Cisnădioara (Michelsberg)? Da! Da!
Mi-a trebuit totuşi destul de mult timp după ce m-am întors să înţeleg pe de-a-ntregu' că am toate motivele să mă simt mulţumită, stimulată şi a mai mult(e) doritoare.
Mi s-a părut cvasi normal să gândesc cu încetinitorul după o noapte deloc petrecută pe acasă şi după rememorarea ei prin intermediul mulţumirilor şi ele absolut normale :) Mă citez: Na, ce fain a fost aseară...na, ce fain va fi şi astă-seară..păcat că eu am dat bir cu fugiţii! Mulţumesc tare de tot! Lică, nu te-am pupat de drum brun, dar am pupat-o pe Cristina de două ori...Raport scurt/2, cronologic inversat [defect profesional bugetaricesc..ioi, iar am inventat un cuvânt..n-am mai făcut de-ăstea cam demult :)] Am plecat cu Dani şi Ana şi a lor Suzuki Vitara..am dormit de la patru jumate..până la şapte jumate, că mi s-a strecurat o rază de soare...Foarte fain şi puţin m-am odihnit, chit ca sacul de dormit mi-a fost mic [vorbeam prostii...nu mai aveam experienţa dormirii în el:)]...ca de altfel şi cortul de patru persoane..în care abia am avut loc...că mi-am întins lucrurile...aşa, în stil alandalo-abramburistic eliziac..noaptea a fost excelentă..emoţiile voastre super-puternice şi frumoase...oamenii, câinii (dragii de ei:), muzica, focul, dealurile şi stelele la fel...n-am alte cuvinte...decât un firav, mea culpa...că nu m-am urcat pe deal..să văd stelele puţin mai de aproape...LA MULŢI ANI şi să ne vedem...data viitoare...cu proxima ocazie..sau chiar mai devreme :D, sănătoşi, bucuroşi şi norocoşi, de musai şi cu voie bună! Vă pup...şi viel Spass, în continuare! La mulţi ani, Lică!
Până şi eu mă satur de introducerile mele...atât de tare încât cuprinsul şi încheierea cad, de foarte multe ori, impropriu şi vădind delăsarea, pe planul al doilea şi riscă să nu-şi mai atingă scopul, acela de a transmite corect şi eficient mesajul gândit iniţial. Voi nu? Sunt aproape sigură, dar atunci..de ce nu mă certaţi? Şi acum mă întorc puţintel în timp, duminica trecută,..şi fac legătura dintre prima interogare a postării mele şi completarea dublu da-ului cu noi mulţumiri: Multumesc tuturor celor care aţi reuşit (20) să îmi votaţi fotografia pe site-ul mama al concursului! Mulţumesc şi celor care v-aţi străduit..dar finalizarea a fost prea puţin eficientă, se mai întâmplă ca răbdarea să aibă limite...Şi, nu în ultimul rand, mulţumesc celor care mi-au distribuit "călătoria", surprinsă în primavară, şi m-aţi susţinut-o cu "like-uri"! Iar rezultatul e clar, îl comunic punctual, cu liniuţe:
- mulţumită voturilor voastre, în număr de 20, m-am clasat pe cel de-al zecelea loc în categoria Topul Publicului, şi astfel...
- am avut şansa ca imaginea să-mi fie vizualizată şi notată, inclusiv de juriul concursului "Se caută fotografia lunii iulie - Călătorie", după cum urmează: Gina Buliga a notat-o cu un punct şi Kiss Zsolt cu 4...Slăbuţ, clar...oricum nu am pretenţia de a fi (deja) extraordinară în ale fotografiatului, dar aş fi vrut ca măcar cu atenţia să stau bine mersi :).
- Neatenţia mi-a mers mână-n mână cu graba de a mă înscrie la concurs, sărind şi zbânţuindu-mă emoţionată printre rândurile regulamentului şi ţinând minte, taman pe dos, drept regulă de neîncălcat, faptul că sub nicio formă nu am voie s-o editez, ceea ce am şi făcut. Doar, acum la final am citit negru pe alb, ceea ce m-am ferit să fac: "Fotografiile înscrise în concurs vor putea fi editate pe următoarele coordonate: luminozitate, contrast, saturaţie, nivele de culoare şi crop. Latura mare a fotografiei trebuie să aibă minimum 2000 de pixeli, iar rezoluţia trebuie să fie de minimum 240 dpi." Trebuia să umblu puţin şi la saturaţie, şi la contrast, şi la crop...cam aşa ceva:
- În loc de concluzie, în ciuda tuturor neatenţiilor şi a nevoii, încă neîmplinite, de a avea propriul meu aparat DSLR (lipsă fonduri, chestii, fumat prea mult şi neatins încă termenul limită autoimpus - 15 aprilie 2015:)...m-am găsit totuşi pe ultimul loc al clasamentului fotografiilor notate ale concursului lunii mele, a Cuptorulului...al XXII-lea...conform calculelor rezultate din art. 5, al. 2: "Pentru premiul lunar, topul juriului şi topul publicului vor fi agregate în felul următor: primele 10 fotografii din fiecare top vor primi un punctaj de la 1 la 10 (10 fiind nota oferită primului loc şi 1 fiind nota locului celui de-al zecelea). Punctajul final va fi obţinut prin adunarea celor două punctaje, juriu şi public."
1. Nu mai promit nimic referitor de scrisul meu...când vine, vine...când nu e prezent, drept dovadă scriptică, e în curs de transcriere..din adâncul sau, poate, din lipsa de profunzime a gândurilor eliziace...
2. Aproape de spartul târgului m-am trezit şi eu...La începutul lunii mi-am înscris o fotografie din portofoliul cu care am absolvit Şcoala de fotografie Image Art în concursul lui iulie, cu tema Fotografia de călătorie şi am tare mare nevoie de voturile voastre, dar, doar în cazul în care imaginea înscrisă de mine vă place şi vă inspiră ideea de călătorie, ce părere aveţi? Mi-o votaţi până în 31 iulie? Mulţumesc anticipat :)!
Aşa suna o poezie pe care o ştiu de la grădiniţă...Era acel moment al vieţii în care Eliza atingea cu nesfârşită uimire, mixată cu teamă, tainele numerelor care, mai târziu, urmau s-o obsedeze...Dar, nu aşa alandala..la nimereală, ci selectate de filtrul emoţiilor şi ţinute minte în funcţie de forţa lor...
Nu mă pot dezbăra de tertipurile pe care le aplic ... de nu mai ştiu când. Acelea de a lungi, prin orice mijloace, conversaţia, de a mă ascunde după cuvinte, de a continua să rămân datoare cu explicaţiile promise acum o lună şi ceva şi, bălăcindu-mă într-o lene ignorantă, să ascund răspunsul la propria-mi întrebare: de ce drequ' nu mai scriu?
Ieri seară...mi-am dat seama că mai am o boală....în afara celor două (re)cunoscute. Am diagnosticat-o singură, fără consultanţă de specialitate, dar cu ajutorul sunetelor, a cuvintelor, a amintirilor şi a micii-mari, dar importantei bucurii care mi-a smuls câteva lacrimi (nu multe, două-trei-patru-cinci-şase-şapte-opt-nouă-zece...şi atât) şi odată cu ele...a "etalat" şi straşnica diagnoză...A mai zis-o cineva? Probabil că da...Oare cum să mi-o denumesc? E la latitudinea mea. Să-mi încerc puterile în limba engleză...şi după aceea s-o traduc...sau s-o las pe ea să mă traducă :D...Chronic emotional insensitivity. Eu care mă extaziam la orice pală de vânt care-mi răsfira părul, la orice rază de strecurată printre frunzele verzi, la orice nor fain...la aproape la orice...în ciuda tuturor frumuseţilor care mă înconjoară...am ajuns la cumplita insensibilitate emotivă cronică?
Diagnosticul recunoscut e pe jumătate iertat...sau va trebui să-mi analizez vorbele aruncate în ultima vreme...te miri pe unde? Se cere o retrospectivă...Off, înnebunesc acum..e prea mult de scris..
Ok, retrospectivă să fie...dar, total aleatorie şi, cât de cât, inteligibilă...Scurt/ 2: Acum vreo săptămână-două mă întreba cineva, având în vedere pregătirile pentru Ziua Universală a Iei şi pentru că mă vedea îmbrăcată cu o ie cu mânecă scurtă: Tu de ce porţi Ie? La care eu i-am răspuns spontan, fără să mă gândesc prea mult: Ca să nu se prindă oamenii că am sufletul negru...
Ieri după-masă...am căutat poze cu mine în ie...Am găsit una...Asta de aici, despre care scriam pe Facebook: IA mea...mi-am găsit din întâmplare un selfIE...înainte să ajungă la modă...un selfIE care încalcă orice regulă tehnică, dar care mi-a amintit de o zi faină din mai 2012...la exact şase ani de maiu' lui 2006, când mi-am auto-cumpărat Sufletul...vizibil şi la un an după ce mă angajasem trup şi suflet la muzeu...!
Tot ieri, da' ieri seară, la mine la muzeu, ascultându-l şi trăindu-l pe Florin Chilian, m-am hotărât să-mi încep vindecarea...Mulţumesc Future Capital, mulţumesc Muzeule ASTRA, mulţumesc prieteni dragi de aproape şi de departe, vizibili şi invizibili, simţibili şi nesimţibili...Mulţumesc tuturor!
apar în anumite momente, arareori, dar prea auto concludent, iar efectele lor sunt, de obicei, irevocabile şi definitive (scuzaţi-mi exemplul prea mercantil, neinspirat de idealismul, care ar trebui să mă caracterizeze).
Dar, Noaptea Muzeelor 2014, în continuarea celei din 2013, reuşesc să demonstreze un fapt aproape total necunoscut de mine şi nesperat, în consecinţă;) cum că efectele prostiei şi/ sau ale fricii...prea mai sus amintite, nu sunt, neapărat, ireversibile. Şi, pentru că iar nu înţelege mai nimeni ce bălmăjesc eu aici...cu o singură excepţie, care întăreşte la figurat, dar posibil şi la propriu...:D, afirmaţia anterioară, iar pentru că eu risc ca, ascunzându-mă după cuvinte, de această dată cu conotaţie procesuală vizibil diletantă, conform vechiului meu obicei, să nu-mi fie percepută bucuria, energia, speranţa şi mulţumesc-ul, ataşez, ca dar de-un an, o fotografie, dragă mie, din portofoliul propriu de la cursul de fotografie ImageArt (februarie-aprilie a.c.)!
...întrerup întru-câtva "va urma-ul" promis pentru o mică notificare...o bucurie atât de minoră, dar atât de puternică, încât nu o pot înţelege nici eu, darămite voi..Factura ei e subconştientală..iar mă prostesc cu elizisme...se simte că mi-o trăiesc semi de ne-nţeles..Se întâmplă din când în când...dar, totuşi rar şi ireal...Acum a venit din câteva gânduri tăvălugite..De exemplu..am auzit azi, la birou, un zvon, depărtat şi monoton...cum scrie Topârceanu într-o poezie dragă copilăriei mele (Acceleratul)...despre un film..pe care am început să-l urmăresc...sunt abia la minutul 46 şi 14 secunde...era şapte jumate, trecute fix..şi simţeam cum masa de prânzo-seară mă cheamă în bucătărie..Stop-joc, căştile jos..ioi..printre gânduri mi s-a strecurat Melodia pe neaşteptate...fredonoz..nu-mi amintesc şi pace de unde s-o iau...Mă duc la mama..."Fii un pic atentă! Ce-i asta? Apare din când în gând...cu o ciclicitate rarisimă!" "Nananana nanananananananana..." Nu vreau să mă las încurcată...şi-mi amintesc brusc: "Shostakovich, ioi mama, mi-am amintit..mă duc la Mr.Youtube, la listuţa mea de "clasică preferată"...
...să fiu pe deplin mulţumită...să mi-o dau la maxim, să-mi sărbătoresc melodico-zgomotos...forte...cei nouă ani..de bucurii, lecţii, energie, prieteni, emoţii, nervi, câteodată şi de "lăcrămioare"..:D!
Dacă nu scriu pe blog, asta nu înseamnă că nu-mi-l mângâi cu câteva gânduri, zilnic. Cu întrebările: oare de ce n-oi scrie?, de ce mă feresc să-mi bucur prietenii/ cititorii cu noutăţile mele, mai mult sau mai puţin caraghioase?, ce sau cine m-ar putea îmboldi în exprimarea subiectelor pe care le ţin îngropate? sau cu răspunsurile posibile ce se transformă în alte îndoieli: o fi lenea-mi cvasi caracteristică? oi avea ceva de ascuns, ceva pe care prefer să mi-l ostoiesc singură? am nevoie de ceva / cineva sau doar de simpla mea autoconvingere? şi îndemnurile: hai, treci la tastatură, nu te mai stresa de subiectul care te-a blocat, îmbracă-l în hainele cele noi ale Împăratului :)) sau dacă nu te ţine declamă-ţi, sus şi tare, cu surle şi trâmbiţe, concluzia la care ai ajuns în dimineaţa Zilei Naţionale a Tineretului.
Apăi, de acum în colo e foarte uşor..aşa cred acum. Parcă mă şi văd pierzându-mă din nou în meandrele şovăielnice al ritmului eliziac...
N-am mai scris demult..de când îmi făceam mea culpa ghioceilor-clopoţei tumentaţi de subsemnata. Încercasem în unşpe martie să mă laud cu prostia..[propoziţia asta am început-o săptămâna trecută..cred că prin cinci aprilie..azi e 12, chiar 13 deja..continui..încercarea moarte n-are...sau?]...pe care am conştientizat-o la o săptămână de la Mărţişorul pseudo-sfinţit, când urma Ziua Femeii, iar AMBIENT-ul, partener al Muzeului ASTRA, s-a gândit la mine, în pragul lansării campaniei Din Sibiu pentru Sibiu, şi mi-a oferit un ghiveci cu şapte bulbi de narcise Tête-à-tête (Narcissus cyclamineus), cărora am vrut să le pun puţină apă..din aceeaşi sticlă din care le turnasem şi ghioceilor...M-am oprit brusc pentru că m-a izbit nebunia de miros. Ioi..Izul Artefactului pe care îl ţineam ascuns lângă piciorul biroului meu, cadou viitor pentru cineva dintr-o lume paralelă, doar momentan, sper! Se afla într-o sticluţă de apă plată Dorna, iar femeia de servici, după ce ne-a dat cu aspiratorul şi-o fi spus că nu are ce căuta pe jos şi că locul ei este lângă cealaltă sticlă care stătea pe birou cu apă (H2O) proaspătă, nevinovată şi băută, la nevoie, de o Eliză însetată. Iar acum concluzia:...ţuica (de Zalău) după (urme de) vin (spinţit în 2011) a fost un chin atât pentru gingaşele floricele, cât ;i pentru olfacţia marketingului biroului.
Aş mai putea trage o concluzie, referitoare strict la persoana mea: procesele de conştiinţă ivite în urma acestei duble-greşeli etilice au stânit, colateral, beţia literelor de pe tastatură, care mi s-au încurcat şi s-au ascuns adânc în subconştient, ordonându-se doar acum..prin varii metode, din greu încercate, gen: suprasolicitare intenţionată, dar dorită şi, prin surprindere, câştigată şi liniştirea bruscă de tip "cui pe cui se scoate", la finalul, aproape cu dreptul, a celor şapte săptămâni de surescitare faină..
Aş fi în stare să dau explicaţii suplimentare...dar las, neexhaustiv şi aleatoriu, câteva dintre notiţele, scrise de mână, pe marginea cursurilor, să-şi impună punctul de vedere, iar notele de subsol supraexplicative se vor încadra între parantezele pătrate: "albumina pe placă de sticlă..uscat; celuloid--->1930; pelicula de cinema; Eastmann (Kodak); IDEE--> blog de fotografie - offline; produce plăcere, prin noutate, inedit, apelează la sensibilitatea şi emotivitatea privitorului...[vorbim despre fotografia ca artă, să ne înţelegem!]; obiectiv, diafragmă, obturator, cameră obscură; orice pe domeniul public; ...legi, drepturi şi responsabilităţi..; Sandoval, CHE GUEVARA [clişeul, jazzul şi fotografia originală a lui Alberto Korda din '60 + descoperirea unui clip interesant...care mă ţine din scris acu']; protecţia dreptului de autor; Google Images, căutare după imagine; de recitit Alegerea aparatului de fotografiat; câmp de profunzime???; exponometru?; difracţie? [prea greu fenomenul pentru demielinizările mele..sunt naşpa acum. Dau vina pe boală pentru ceea ce n-aş fi înţeles pe de-a-întregul nici înaintea apariţiei ei]; f5,6 lumină multă, f22 pătrunde puţină lumină; Lensbaby, singurul grup de lentile convexe, lentile close-up - lupa măreşte de la 0,28 m până la 0,04 m; polarizare circulară...vitrina sau reflexia apei; CS2--> gratuit de la ADOBE; managementul culorii..; RGB & CMYK; Color IQ x rite test [exemplu de test, cât de cât luat,
vineri seara înainte de culcare, după o săptămână plină ochi...]; măsurare în matricial; balansul de alb;
moduri PSA (auto) şi M; [revin pe la câmpul de profunzime cu diminuări, restrângeri sau extinderi în funcţie de diafragmă, distanţă focală şi/ sau zona de focus..mai exersează, maică, mai exersează!!!]; interpolarea...procedeul de ghicire a culorilor [..sau pixeli pe bază de algoritmi, interesting, right?]; "curajul de a tăia un cadru pentru a reprezenta doar MOTIVUL fotografiei"; media de aur [matematică şi armonie] anulată printr-o simplă linie de forţă; spaţialitate - lumină şi umbră; subexpunere, cum?; [întrebări puerile..notate cu conştiinciozitate :)] ce înseamnă expunerea făcută pe zona de lumină?; lumina dură; lumină stânga/ dreapta la unghi de 90, accentuarea spaţialităţii, mai ales la peisaj; NU DESFACEŢI UN BLIŢ--->electroşocuri--->păr creţ!!! :)); număr director; lumină de tip Rembrandt; [BENZIAD (peşteră)]; Adobe Camera RAW (prelucrare RAW-uri, update) - convertor DNG pt. transformarea RAW-ului; nocturnă şi ora albastră, pe locaţie ; Luna nu trebuie expusă mai mult de 30 secunde; 300 DPI; Image size --> Canvas size --> selectăm relativul ..etc. etc. etc. Am fost cam ambiguă, nu-i aşa? V-oi fi trezit nişte dorinţe nebănuite? Vreţi mai mult? Dacă eu am putut şi "am reuşit să fac nişte poze foarte frumoase, chiar dacă nu am mai avut un asemenea aparat în mână", spun parafrazându-l pe dl. Fred NUSS (a se urmări cea de-a doua parte a emisiunii Raluca şi Răzvan), şi anume, un superfain Nikon D3000 pe care mi l-au împrumutat dragii de Ana şi Daniel (mulţumesc pentru TOT), pentru a-i smulge secretele pe perioada cursului, a cărui absolventă sunt din 04.04.2014, voi preferaţi să folosiţi DSLR-ul doar pe auto sau aveţi gânduri de tip high hopes & great expectations...?
ps Mulţumesc tuturor! S-auzim numa' de bine! Voi, cei din grupa 41! Ups, hai că n-am uitat grupa de week-end! Propun, cu ocazia postării mele de astă seară, o întâlnire de mărimea 41-42, plus lectorii, prietenii şi colaboratorii..în două-trei săptămâni! Okidoki?
pps Nu în ultimul rând, mulţam teribil de fain, Blogal Initiative von Hermannstdt, că prin voi a început aventura mea şi iniţiatorului, Tudor, CeMerita.ro...!
N-au trecut decât două zile de când fiecare persoană de gen feminin de la noi din birou a primit mărţişoare de la varii indivizi (colegi, prieteni, colaboratori ş.a.), dar şi câte un bucheţel de ghiocei-clopoţei...drept simbol al renaşterii naturii, în prag de întâi martie. Mulţumim! Trei doamne şi toate trei...s-au grăbit, care mai de care, să-şi găsească câte un recipient, să-l umple cu apă şi să asigure hidratarea vestitorilor primăverii ce năvăliseră peste reprezentantele Marketingului, ale Educaţiei muzeale şi al PR-ului Muzeului ASTRA. Bineînţeles au fost ales alese păhăruţele de plastic ce ne-au rămas de la vernisajul Iluminatei scz expoziţiei Lvmen est omen Arta, istoria şi spiritualitatea iluminatului artificial. Prima expoziţie din România cu tehnologie de realitate adăugată (care by the way nu poate fi ratată..Aşa vă sfătuiesc...călduros/ fierbinte/ incandescent sau toate 3 simultan. Aveţi timp până în 20 mai, la Casa Artelor din Piaţa Mică nr. 21 şi...nu uitaţi să vă luaţi telefoanele inteligente cu voi..sau tabletele, pentru că surprizele vor fi...în circuit:)
Revin pe firul epic şi vă mărturisesc că dintre cele trei colege de birou, una, vrând să fie mai interesantă şi gândindu-se abitir şi la partea de estetică a aranjamentului floral şi-a pseudo epatat privitorii prin golirea unei căni de lut smălţuite de flecuşteţele care stăteau pe acolo de vreo doi ani, gen agrafe de birou, elastice de prins afişe rulate, o gumă de şters verde, un Moş Crăciun miniatural ş.a., şi prin găsirea unei soluţii în ton cu promovarea civilizaţiei populare tradiţionale, în speţă a olăritului din Obârşa. Cănuţa odată golită şi-a primit oaspetele de vază...buchetul primăvăratic.
Dar, la puţin timp după aia, tot ea, a început să strâmbe din nas, adăugând o droaie de grimase de tip bleac olfactiv, alăturate de cereri susţinute pentru aerisirea imediată şi fandoseli cercetătoare a provenienţei mirosului persistent...de vin oţetit. Hm..în birou? Păi asta-i treabă? [Fără niciu rezultat...nici după şase ore!]
Mai departe doar gânduri: "Toată lumea a plecat..Turn off computer, că e vineri şi-ţi pleacă autobuzul. Nu uita ghioceii că trebuie să-i duci mamei tale." "Nu pot să cred...am ieşit din birou, iar mirosul mă urmăreşte.."
În faţa muzeului îşi dă şi toanta seama ce-i cu mirosul venit de niciunde, refăcând puzzle-ul zilei, cumulat cu amintirea Paştelui 2011, când cănuţa a fost adusă plină de vin şi pâine sfinţită după Înviere şi a rămas nespălată până în ziua de...mâine, când voi ajunge din nou în birou. La contactul cu apa proaspătă destinată clopoţeilor, vinul impregnat în pereţii vasului de lut, nesmălţuit pe interior, a revenit la viaţă şi ne-a salutat prin iz.
Anunţ important: nu doresc să fiu înţeleasă, voi plasa intenţionat puncte de suspensie, la un moment dat..poate că voi arunc..lăsa totul în aer, voi scrie doar de dragu' expunerii încă unei duminici faine, antrenante şi, într-un fel sau în mai multe feluri..o ţâr' ciudată şi..pot spune, spre semi-final(ă), trasă de păr. Ieriul e fost totuşi începutul, chit că deja durează de o săptămână [mai am şase:)].
Aţi simţit vreodată o emoţie puternică iscată doar de împingerea unui ţâmburuş de pe OFF pe ON şi prin descoperirea, rând pe rând, a anumitor funcţii având drept martori: un dulap, un tablou, un laptop conectat printr-o legătură intrinsecă cu Mr. Youtube şi copilaşii lui, Tutorial 1 şi 2?
Oare e bine să n-ai răbdare ? E benefic să sari etapele trecerii prin materie? E okidoki să-ţi rişti buna sedimentare, cu ajutorul timpului care ar putea să-ţi fie prieten, nu duşmannedeclarat, a cunoştinţelor proaspăt dobândite ? Sau, de fapt, să nu respecţi vechiul îndemn a lui Sofocle, care ştia el ce spune, "toate sunt bune la timpul lor"?
Contează răspunsurile voastre, le voi asculta/ citi cu atenţie nedisimulată, dar, în principiu, dată fiind retoricitatea..[iar inventez cuvinte...e la ordinea duminicii zilei] întrebărilor, există două deducţii: 1. conştientizez răspunsul corect; 2. e prea târziu acum, greşeala e deja făcută...sper să nu mă cufund prea adânc în adâncimea-i..să nu ajung să-i simt bătaia lungă aka reculul..la examen.[exprimarea asta s-ar putea traduce drept un surogat dihotomic? :)]
[...pauză de masă...atunci & la propriu]
- Poţi să stai cu mine la masă, că oricum mie îmi trebuie doar un singur loc. Aştept un prieten.
- Dar, de ce este aşa de multă lume? E vreo întrunire de motociclişti prin zonă?
- Nu, eu casca asta o folosesc la motoreta aia de afară....Cum se numeşte locul ăsta, întreabă el cu un accent străin. Te rog, poţi să îi spui unde suntem prietenului meu, la telefon. Uite acum se formează numărul.
- Vă aşteaptă prietenul dumneavoastră la...
- Care-i scorul?
Eu, papagal, retransmit: Care-i scorul? Culmea e că la Eurosport tocmai se facea tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru campionatul european de fotbal din 2016. Omu' nu înţelege.
Ăla din telefon deja ridica vocea, a nerăbdare: Scorul!! Care-i scorul?
Cum adică?
Adică câţi bani trebuie să-i aducă fiu-mio, că-l trimit pe băiat..
- Cât vă trebuie?
- Aici!
- Nu, câţi bani să aducă?
-Patru.
Papagalul din mine ia atitudinea-i deja cunoscută:
- Patru.
- Patru ce?
- Milioane?
- Milioane?
- Da.
- Vine în zece minute.
Între timp i-a sosit şi companionul promis anterior covorbirii telefonice, în care-mi simţeam deja rolul de intermediaro-complice într-o pseudo cunoştinţă de cauză.
Parcă erau surdo-muţi. Peste tot numa' semne, grimase, mustrări intuite, bonuri înşirate pe masă şi verificate tot pe muţeşte.
Sunt întrerupţi..Domnul iese afară..atenţia mi se mută de la sandvişul monstru pe care-l consumam dincolo de fereastra cât peretele prin care "spionam" oamenii "nevinovaţi". N-am văzut nimic, nici numărul maşinii, nici tranzacţia cam uscată...nimic, nimic, doar ploaia...
Am început să mint demult...din frageda copilărie..Dacă-mi derulez "caseta-martor" a vieţii mele de 12997 de zile, calculul conţinînd inclusiv cei nouă ani bisecţi peste care am trecut, estimez 1st time-ul acestei metehne reprobabile undeva pe la ziua a două mii o sută nouă'ş'una. Îmi amintesc perfect bancnota de 25 de lei pe care am ales-o & extras-o dintre cele primite de bunica la pensie, cu o dexteritate ingenuă, dar şi cu ideea de minimalizare a pagubei chibzuite...în cazul în care nu m-ar fi prins..cum s-a întâmplat ulterior...Bunica nu trebuia să sufere o pierdere extremă aka una sută lei cu Bălcescu. Apăi, o minciună cu aşa picioare scurte n-am mai pomenit...Bunica mergea înaintea mea, iar eu mă tot fofilam pe lângă gardurile de pe str. Mihail Sebastian...până când s-a oprit şi m-a întrebat brusc: Irina, ce tot faci? Vino mai repede! Ce-ai în mână? Iar eu de colo: Am găsit o hârtie pe gard. E împăturită. Uite! Oare ce faţă făcusem? Cert e că răspunsul meu nu a fost deloc plauzibil, bunica a făcut imediat conexiunile, m-a luat de mână şi a spus: Precis ai găsit banii ăştia? Nu te cred, eu am trecut pe aici şi n-am văzut nimic. Hai înapoi acasă să verific dacă lipseşte ceva. N-am recunoscut până n-am fost pusă în faţa faptului dovedit. Nu mai ţin minte pedeapsa...doar ruşinea. M-a pârăt la toţi oamenii mari cu care s-a întâlnit şi, bineînţeles, am trăit zile întregi cu stigmatul de "hoaţă şi mincinoasă". A fost una dintre cele mai dure lecţii pe care le-am învăţat. Cred că atunci s-au pus bazele proceselor mele de conştiinţă..
Dar, hai să trecem la cea mai mare "invenţie" de şcoală primară deja, când se puneau alte baze...aiurea...ale narcisismului, ale laudei de sine şi ale vanităţii. Să tot fi fost când împlineam cea de-a 2629-a zi din viaţă..plus, minus câteva. Cum să te împotriveşti tu voinţei tatălui tău care a considerat că dacă ai asistat împreună cu clasa la repetiţia Serbării şcolii cu o zi înainte, nu mai este cazul să vezi varianta propriu-zisă? S-a rezolvat cu obstinaţie, siguranţă în detalii şi imaginaţie logică. Tata, s-a îmbolnăvit fetiţa dintr-a patra care era prezentatoare şi tovarăşa învăţătoare m-a pus la un test de citit, am citit foarte bine şi m-a ales să prezint tot spectcolul. Trebuie să merg mâine seară în sala teatrului, să mă îmbrac frumos în uniforma de pionier. [...] Eu mi-am îndeplinit scopul, nu mai ţin minte serbarea, dar şi acum, dacă închid ochii, îmi revin în minte jocurile de lumini...de toate culorile, roşii, verzi, albastre, galbene, cumulate de sonorizarea de excepţie. Cred că ele mi-au stârnit imaginaţia abitir. A fost aşa frumos, tata! Toţi copiii au cântat, au dansat, au recitat, au spus scenete..Aaa...cum m-am descurcat? A fost foarte bine..Când apăream pe scenă să prezint toată sala mă aplauda, îmi spuneam textul...şi iar mă aplaudau. Şi la sfârşit m-au aplaudat atât de mult încât mi se părea că nu mă mai lasă să părăsesc scena. Precis le-a plăcut mult de mine. Dar acum, mi-e somn, am obosit foarte tare. Noapte bună! A trecut o lună, chiar două când "ulciorul" s-a spart. Vine tata la şcoală să-i mulţumească învăţătoarei pentru şansa pe care i-a dat-o fiicei lui în afirmarea talentului ...Şoc pentru el şi groază pentru mine!!!
Acum, nevoia de minciună a căpătat alte conotaţii, deşi, la o analiză mai profundă...s-ar putea observa, microscopic, firave urme ale vechii obişnuinţe de acurateţe pentru logica lucurilor. Intenţiile sunt bune, aşteptările sunt mari, iar scopul este oportunistico-altruist. Nu poate exista o asemenea alăturare...poate doar într-o abrambureală eliziacă. Mă strâmb acum..iar încep cu încruntatul...ştiu că ar trebui să urmeze explicaţiile laborioase..sau nu :)!
Să fie telegrafieeeee...fără fir:
20 sept. 2012 - 20 sept. 2013. Ascunderea adevărului, cu detaliile de rigoare inventate, a scutit un tată aproape bătrân de griji inutile. A fost mai liniştitor să mă ştie în continuare central, vis-a-vis de ACR, decât la capătul oraşului dinspre aeroport. Iar câştigul meu a fost liniştea.
Anterior...cine ştie cunoaşte, mi-am cerut iertare...nu ştiu dacă am căpătat-o, atunci, când făceam grevă sau după?
Am confecţionat pe baza aceleaşi reţete de succes şi ascunderea faţă de tatăl meu, doctor-pensionar, a puseelor mele din ianuarie anul trecut şi ian., februarie + cât va mai ţine, anul ăsta. Neliniştea mea, cât de cât logică în caz de acutizare a bolii, n-a mai fost potenţată de jdemiile de presupuneri, sfaturi sau chiar ordine.
Iar acum, când e pe vine cursul de şapte săptămâni..de formare profesională în meseria de fotograf presupuneţi cumvă că-mi las "inventica" deoparte? Şi credeţi că-mi stârnesc neliniştea personală declarând sus şi tare că-mi urmez pasiunea...cu siguranţă neprioritară cum ar zice tata? Am ales varianta uşoară..cea de autoapărare. Vă explic prin câteva cuvinte cheie: şapte săptămâni, curs de muzeograf..ok, nu mint prea tare, că l-am făcut anul trecut, cu tot cu atestat, şi cireaşa de pe tort, formare profesională..E obligatoriu? Nu, tata, dar e spre binele meu!
ps...şi acum de dragu' (re)delectării şi retrăirii,
mi-amintesc duminica trecută (mulţumesc Doina, tanti mama lu' Doina, Mariana, Dani & Arnold)
cu gândul la lunea viitoare (mulţumesc anticipat)!
