Înainte & după 1999...Acum e acum!

Foamea. '85..Tramvaiul ne aştepta la cimitir. Veseli, nevoie mare, mergeam în excursia de contracarare a efectelor nedorite ale foamei...spre munte...aşa îl vedeam noi..eram mici, iar el era Răşinariul cu tonele de brânză telemea, numa' bune să ne umple recipientele paralelipipedice din plastic alb (30 cm/ 30 cm şi înălţime de 60 cm). Aveam provizii pentru toată iarna...şi plimbări interesante asigurate în fiecare toamnă.

Tristeţea. Aprilie '99..Iar excursie, de data asta fără tata:). Scăpasem de acasă, intrasem la facultate, prima sesiune trecuse cu bine & note mari, mă chemase Oana, prietena mea dintr-a-ntâia, la Moldova, la mamaia ei, iar eu am acceptat pentru că eram prea tristă, tocmai mă despărţisem de primul meu prieten. Aceeaşi contracarare, dar a altei probleme. Am spart lemne ca nebuna...La început, la fiecare ridicare a toporului îi spuneam numele, lemnul sărea şi eu eram mulţumită de izbânda 1st time-ului. Totuşi, după vreo patru-cinci lovituri...m-am plictisit şi mi-am vărsat năduful pe...marii filosofi ai lumii...Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard. Sporul a crescut exponenţial.

...la câteva zile excursia se transformă în drumeţie. Cu rucsacii în spate, bocancii la purtător, obosiţi, flămânzi şi însetaţi ajungem la destinaţie. Urma alt 1st time, v-am mai spus că le caut cu lumânarea...aprinsă, dacă înţelegeţi sensul figurat.

Stâna de lemn, bătută de vânturi, de soare, de ninsori şi furtuni, înconjurată de câini fioroşi, cu butoiaşe la gât, îşi dezvăluie, rând pe rând, secretele, odată cu trecerea de uşa grea din bârne de stejar. În ciuda întunecimii, culoarea albă este omniprezentă..Ciuberele străluceau de lapte proaspăt, care abia aştepta să fie turnat peste mămăliguţa aburindă. Puţin mai încolo, nea' Mihai ne îmbia să gustăm caşul, deja uscat, să facem diferenţa între telemeaua proaspătă şi urdă. Explicaţii primite cu gura plină, care la un moment dat, a uitat să mai mestece: Da' acolo ce fierbe? A râs ciobanul de mine că nu ştiu ce-i aia jintiţă. De atunci şi până astăzi...de la jintiţa aia, care mi-a rămas drept reper de super-calitate pentru toate brânzele brânzeturile posibile, sunt fidelă amintirii papilelor mele gustative şi mă declar...mai este nevoie?...fan brânză! 

Strategia..martie 2011..ca un făcut la mine la Muzeul ASTRA începe cavalcada Târgurilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice...care culminează anul trecut, în 8 septembrie, cu inaugurarea Târgului de ţară...Clar, nici vorbă să scap de brânză: telemea, de burduf, în coajă de brad, caşcaval afumat, toate de oaie, de capră, de vacă...
Mulţumirea..între toate excursiile "îmbrânzite" mai rămâne cea mai proaspătă, cea de astă seară...numa' până-n restaurantul din vecini...unde am savurat pizza mea preferată...Cu gândul la SuperBlog 2013 şi la proba cu numărul 19, ca să-mi treacă supărarea noilor puncte de penalizare câştigate:D prin netimp, că-s iar întârziată, farfuria mi-a tresăltat bucuroasă, de emoţie, atinsă pe toată suprafaţa de pizza quatro formaggi..
În concluzie, v-am spus şi acum un an...îndrăgosteala nu poate decât să denote că-s un fan brânză adevărat, recunosc şi nu mă căiesc! Noapte bună şi poftă bună...mâine dimineaţă la miez de lapte cu kiwi şi gelatină de lămâie!