În atenţia lui Moş Crăciun...

*scrisoare deschisă

Scrisoarea mea virtuală sper să te găsească bine, sănătos, voios, rumen în obraji şi pus pe fapte mari & faine pentru toţi copilaşii care-ţi aşteaptă sosirea în noaptea de 24/ 25 decembrie a.c.

Îmi cer scuze pentru adresarea şi exprimarea prea formală, dar prefer acest stil pentru ca la umbra lui să pot a-mi defini mai coerent şi mai obiectiv trăirile, apanaje ale trecutului, referitoare la persoana ta.

Regret că, dată fiind situaţia de a nu-ţi mai ştii adresa exactă, mă aflu în postura ingrată de a-ţi transmite epistola promisă în 6 noiembrie 2010, de faţă cu toată lumea (inclusiv SuperBlog 2013, aflat astă seară pentru mine, la proba cu numărul 25) şi cu mult mai puţine gânduri pline de speranţă, ca atunci.
Mi-e dor de Crăciun, de Crăciunul adevărat, cu zăpadă mare cât mine,…cu umblatul din poartă în poartă cu o veste minunată,…cu zurgălăii din brăduţ, cu cadourile faine, împachetate strălucitor…cu cozonacii aburinzi, turta dulce din belşug şi portocalele din geanta fermecată a lu’ tata, dar, mai ales, cu liniştea-nelinişte fericită ce mă înconjura...în aşteptarea ta. Mi-amintesc că, pe vremuri, veneai chiar tu, în carne şi oase...cu mers tiptil, grijuliu să nu ne trezeşti, dar nu cred că ştiai că fetiţa, subsemnata:), căreia i-ai adus prin anul '84 un set de vase mici, din metal smălţuit, bune numa' pentru păpuşile ei, Adelina, Bimbi şi Cerasela, se prefăcea că doarme şi te-a văzut printre gene. După aceea, ai mai venit, dar nici măcar nu te-am mai zărit. Probabil ai fost supărat pe mine o perioadă...pentru că am fost groaznic de rea într-un an când i-am spus vecinului meu, Sebastian, care avea vreo 12 ani, că Moş Crăciun nu există..l-am făcut să plângă şi am răsucit cuţitul în "rană" cu tot felul de dovezi inventate şi hohote de râs usturătoare. Acum, nu cred că e prea târziu..să-mi asum cruzimea de acum douăzeci de ani. I'm sorry! Şi mai îmi pare rău de ceva...că "minciunile" pe care i le-am turnat lu' Sebi, fără să cred nicio iotă, acum, înainte de Crăciunul lu' 2013, pentru mine sunt adevărate. Nu-i aşa că sunt greu de înţeles? Nu-i aşa că simţi ceea ce nu vreau să spun direct? Nu-i aşa că acum supărarea ta va fi iremediabilă? Nu-i aşa că dacă voi citi cartea "Crăciunul în cele mai frumoase povestiri", gândul

nerostit şi nescris s-ar putea să-mi fie demontat de autorii acestora: Charles Dickens, Oscar Wilde, Harriet Beecher Stowe, Mark Twain, O. Henry, Elisabeth Gaskell, Herbert W. Coolingwood, Henry van Dicke şi, mai ales, de Sir Arthur Conan Doyle? Indubitabil..Dar Dacă şi cu Parcă se plimbau într-o barcă. Dacă Dacă nu era, Parcă parcă se-neca. Poate voi ajunge să citesc această carte minunată...mai ales că una dintre povestiri, Uriaşul cel egoist, a lui Oscar Wilde [autorul meu preferat, de la a cărui trecere în nefiinţă, se împlinesc astăzi, 30 noiembrie, 113 ani], atât emoţionantă, profundă, adâncă, pătrunzătoare, mă face să-mi arunc privirea, gândul şi speranţa mai departe...de tine, scuză-mi francheţea de final, spre Înalt!