Înainte & după 1999...Acum e acum!

Foamea. '85..Tramvaiul ne aştepta la cimitir. Veseli, nevoie mare, mergeam în excursia de contracarare a efectelor nedorite ale foamei...spre munte...aşa îl vedeam noi..eram mici, iar el era Răşinariul cu tonele de brânză telemea, numa' bune să ne umple recipientele paralelipipedice din plastic alb (30 cm/ 30 cm şi înălţime de 60 cm). Aveam provizii pentru toată iarna...şi plimbări interesante asigurate în fiecare toamnă.

Tristeţea. Aprilie '99..Iar excursie, de data asta fără tata:). Scăpasem de acasă, intrasem la facultate, prima sesiune trecuse cu bine & note mari, mă chemase Oana, prietena mea dintr-a-ntâia, la Moldova, la mamaia ei, iar eu am acceptat pentru că eram prea tristă, tocmai mă despărţisem de primul meu prieten. Aceeaşi contracarare, dar a altei probleme. Am spart lemne ca nebuna...La început, la fiecare ridicare a toporului îi spuneam numele, lemnul sărea şi eu eram mulţumită de izbânda 1st time-ului. Totuşi, după vreo patru-cinci lovituri...m-am plictisit şi mi-am vărsat năduful pe...marii filosofi ai lumii...Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard. Sporul a crescut exponenţial.

...la câteva zile excursia se transformă în drumeţie. Cu rucsacii în spate, bocancii la purtător, obosiţi, flămânzi şi însetaţi ajungem la destinaţie. Urma alt 1st time, v-am mai spus că le caut cu lumânarea...aprinsă, dacă înţelegeţi sensul figurat.

Stâna de lemn, bătută de vânturi, de soare, de ninsori şi furtuni, înconjurată de câini fioroşi, cu butoiaşe la gât, îşi dezvăluie, rând pe rând, secretele, odată cu trecerea de uşa grea din bârne de stejar. În ciuda întunecimii, culoarea albă este omniprezentă..Ciuberele străluceau de lapte proaspăt, care abia aştepta să fie turnat peste mămăliguţa aburindă. Puţin mai încolo, nea' Mihai ne îmbia să gustăm caşul, deja uscat, să facem diferenţa între telemeaua proaspătă şi urdă. Explicaţii primite cu gura plină, care la un moment dat, a uitat să mai mestece: Da' acolo ce fierbe? A râs ciobanul de mine că nu ştiu ce-i aia jintiţă. De atunci şi până astăzi...de la jintiţa aia, care mi-a rămas drept reper de super-calitate pentru toate brânzele brânzeturile posibile, sunt fidelă amintirii papilelor mele gustative şi mă declar...mai este nevoie?...fan brânză! 

Strategia..martie 2011..ca un făcut la mine la Muzeul ASTRA începe cavalcada Târgurilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice...care culminează anul trecut, în 8 septembrie, cu inaugurarea Târgului de ţară...Clar, nici vorbă să scap de brânză: telemea, de burduf, în coajă de brad, caşcaval afumat, toate de oaie, de capră, de vacă...
Mulţumirea..între toate excursiile "îmbrânzite" mai rămâne cea mai proaspătă, cea de astă seară...numa' până-n restaurantul din vecini...unde am savurat pizza mea preferată...Cu gândul la SuperBlog 2013 şi la proba cu numărul 19, ca să-mi treacă supărarea noilor puncte de penalizare câştigate:D prin netimp, că-s iar întârziată, farfuria mi-a tresăltat bucuroasă, de emoţie, atinsă pe toată suprafaţa de pizza quatro formaggi..
În concluzie, v-am spus şi acum un an...îndrăgosteala nu poate decât să denote că-s un fan brânză adevărat, recunosc şi nu mă căiesc! Noapte bună şi poftă bună...mâine dimineaţă la miez de lapte cu kiwi şi gelatină de lămâie!

În pas cu moda, SINGER ne cântă, ne (în)cântă & ne (des)cântă. Din AC!

De fiecare dată când îmi propun să-mi dau talente pe propriul blog simt o apăsare, cea a lipsei inspiraţiei debordante care-mi este necesară scrierii unei postări care să atragă, să creeze opinii, idei, să impresioneze...pozitiv sau negativ (nu contează:), să facă valuri, să surprindă sau să şocheze..Dar, brusc vine noianul gândurilor, care mai de care mai trăsnite şi, de multe ori, cu o probabiltate mare de a da greş.

De data asta am noroc cu titlul pe care mi l-am format şi salvat ca postare nefinalizată încă de aseară. Aşa cum Magazinul de electerocasnice, pe numele lui marketonline este unicul magazin de şapte stele, cifră magică, de poveste, de ce nu aş născoci propria mea poveste fantasmagorică, cu elemente atât de reale încât mă sperie puţin;), pentru etapa a şasea din SuperBlog spring 2013?

'87 - Aveam unşpe ani, eram la Brăila şi eram geloasă pe bătrâna vecină a lu' mamaia (domnişoară în etate, nu glumă) că avea o maşină de cusut de fier, cu litere înflorite şi multe sertăraşe la care nu aveam acces, indifernt ce zâmbet suav şi nevinovat aş fi afişat.

'91 - Deja codană, într-a şasea, cu mari veleităţi în a ale furatului de corcoduşe verzi din grădina şcolii vechi şi ambiţii de gospodinuţă în devenire. Logic, la lecţiile de practică făceam tot felul de activităţi care aveau intenţia să ne pregătească pentru viaţă. Lucru manual includea croitoria, confecţionarea de feţe de pernă, şorţuleţe, batistuţe..Ce mai, eram iar geloasă pe fetele care aveau maşini de cusut acasa la ele. Eu aveam doar la Bunica, departe în Sub Arini. 

'13 - Bine()crescută, cu aproape opt ani de muzeu şi unşpe în câmpul muncii. Gelozia continuă pentru că am descoperit o maşină de cusut atât de faină, Singer, care m-a aruncat pe panta alunecoasă a planurilor de viitor fără sens fundament. Imaginaţia se joacă cu mine...

Mă văd, înnebunită de o dorinţă, aplecată deasupra minunii descoperite recent...şi încercându-i puterile fermecate. Ia, uitaţi-i istoria & tradiţia în computerizarea ei (foto stânga): 24 de programe de bază: 2 cusături drepte, din care 1 elastic, 5 cusături de surfilare, din care 2 elastice, 2 modele pentru tiv invizibil, din care 1 elastic, 12 modele de broderie, 1 program pentru cusut nasturi, 2 modele de butonieră cu execuţie automată. 13 poziţii de coasere ale acului. Funcţie întărire cusătură. Senzor picioruş presor. Ajustare simplă a laţimii şi a pasului cusăturii. Suveica orizontală, sistem Drop & Sew. Braţ de coasere extra-lung, 374 mm. Laţime mare de cuătură, până la 7 mm. Display şi control digital. Sistem încorporat de înfilare şi introducere a firului în ac. Iluminarea zonei de lucru cu 3 LED-uri Stay Bright dispuse strategic. Accesorii incluse. Vizualizare aici.

M-aş apuca să-mi ajustez toate rochiţele, bluzele, pantalonii. Le-aş da un suflu nou...un pic şuchi, de la flower power la rock, goth, punk. Ar fi o nebunie, căreia i-aş rămâne fidelă, aşa cum îi sunt muzeului, mult timp de acum în colo. Şi poate că totuşi nu mi-aş lua şmecheria asta neagră, superbă, scumpă ediţie limitată pentru aniversarea unui secol şi şase decenii de SINGER, probabil aş fi foarte mulţumită cu una dintre cele aflate în cadrul promoţiilor la electrocasnice, gen acesta albă, stimulatoare a talentelor ascunse. 

Gata cu visele...că e numa' seară, noaptea n-o venit încă...În loc să-l chem pe Moş Ene pe la gene...o să mă încânte & să-mi descânte maşina de cusut pe care care mi-am permis să o ascult "cântând" din ac, youtube...şi sunetul ei, imortalizat în memoria auditivă recentă. Noapte bună tuturor!

Dragoste în şapte timpi...+ 1 = opt

Cavalerului meu...cu părul vâlvoi, dat câteodată cu zahăr îndoit în apă ca să-i stea şi mai înfoiat, romanticul incurabil care-mi spunea Du bist mein eiziger Reichtum...ca şi cum ar fi ştiut limba germană:) şi cum că ar trebui să se ferească de mine, punându-mă pe raftul cu otrăvuri.

CICĂ, SENIN (1)

Mă mir şi parcă nu mă mir

Şi simt şi parcă nu mai simt

De ce-i ala uşor să ştii că nu existi?

Roşesc, dar fruntea neagră e acolo

Une nici gânduri nu se-aud.

E chiar albastru cerul când lacrimi se închină?

În opt există viaţă ce sufletu-l stârneşte

Şi casele se schimbă şi frunze cad din tei.

Atunci, diurn se pierd îmbrăţişări-comori?

Lumina mi se-adună în colţuri, la ferestre.

Iar soarele se stinge sperând în viitor,

Căci roşu se preface-n negru sau în zbor?

Iar frunzele se-adună şi cresc în vijelie

Cu zgomot de maree spre lună urc, cobor...

Şi care e speranţa, când munţii-n avalanşă mor?

8.12.1999

Tot lui, Cavalerului la finalul poveştii cu Prinţi & Prinţese:

DELOC (2)

Suflet pustiu, de ce nu plângi

când ştii că vrei mirat să cerni nisipul lacrimii uscate?

Zig-zag-ul inimii-n bătaie nu-l auzi?

Eşti surd? Ţi-ai părăsit sălaşul?

Golit, lipsit de stropi-lumină,

furat de oaze primitoare ... stă pustiul.

Dintr-o suflare-n grabă ca tine s-a sleit,

iar dulcele-n curmală s-a stins nehotărât.

Fântâna e departe, tăcută-i emisfera,

ce zilnic, în rotire spre ce-a pierdut aleargă.

Dar zborul e strivit de prăbuşire.

Tăcerea, golul, setea, pustiul rezistă.

Dar inima nu. Deşi nu mai e tristă.

E DELOC.



19.12.1999

Extraterestrului...care a putut veni...

FUMAŢI-AŞ (3)

Negru cu un nimb de aur

şi în raze de Saturn,

casa ce ne înfăşoară,

muza ce nu ne-nţelege

totul stă în suspendare.

Peste negru-n valuri roşii

orizontul se desprinde

şi ne lasă-n amăgirea noastră

de fiinţe prea cuminte.

Firişoare verzi de iarbă

cresc spre cerul prăbuşit,

îl ating, se duc departe-n orizontul reunit.

Albul peste tot se-ntinde, nu-l mai văd decât pe el

...ca o ceaţă ce preface munţii suri în nori de-oţel.

Fumul nostru-i împreună, iar scânteia-i e Lumină.

28.02.2000

...dar n-a putut rămâne...

TU  (4)

În turn norii se împing.

Deschid fereastra şi-i primesc,

şi-i strâng.

Şi-i simt în mine, nu-i resping

căci mă cuprind şi pot să-i plâng.

Şi mă apasă, şi-i ating

şi atingându-i, plâng arzând.

Dar ei mă sting dacă-i respir

şi mor de nori.

De nori murind...

04.03.2000

[E opt seara, factura de internet a fost uitată pe noptieră neplătită. Eram sigură că nu voi mai avea şansa de a-mi termina retrospectiva mea scrisoare de dragoste gândită şi răzgândită de câteva zile & nopţi semi-albe, nopţi fără trandafiri, dar cu o orhidee, drept muză, în acelaşi stil enervat, dar eliziac cu care v-aţi obişnuit, Eliza Day & Night. Poate totuşi reuşesc să-mi etalez iubirile, trăirile, supărările & fericirile, impulsionată fiind de prietena mea, mai ţineţi minte, nu-i aşa? Editura NEMIRA, în paşi de tango la SuperBlog Spring 2013.] (5)

IOC (6)

Speranţă? Râd...

Altceva...poate dragoste?

Deja se simte o schimbare...

Nu mai am putere să râd,

m-am înecat în râs...şi am murit.

05.06.2000

Era odată un cuplu, Lizuca şi Patrocle, ea fetiţă, el băiaţel, s-au îndrăgostit, au hoinărit ceva timp prin Dumbrava Minunată, dar s-au rătăcit într-un târziu, iar Lizuca, copila, a scris:

Geneză 6-8 sau Ziua a doua (7)

Este noapte şi e vânt

Plouă într-una şi îmi vine să plâng.

Este ziuă şi e soare

Cerul senin ca o lacrimă-mi pare.

Cerul se scurge pic, pic, pic

Şi dacă aş plânge aş face un cer mai mic.

O rază se-ndoaie şi trece de-o stea,

Iar cerul meu mic se scufundă abia.

Tăcerea se lasă peste viaţa mea.

În cerurile mele mari şi mici.

30.12.2000

Anii au trecut în galop şi parcă îmi este puţin ruşine să dau pagina..la ultima filă. Mă iertaţi, dar acolo ajunsesem...

J.E.G. (8)

Fuck me when I'm going mad

Treat me well when I'll be dead

Love me truly! Farewell!

Suck my liquid till despair!

19.09.2009

Şi continuam atunci în proză. "Hai conştiinţă egoistă şi du-mă departe...în Ţara Viselor cu Năluci Reci şi în Lumea Fantomelor Îngheţate...acolo îmi va fi mie cald şi bine, acolo voi hălădui printre copaci, turism, sanţuri si oase şpăcluite...Doar eu şi umbrele." Oare îmi dedicam finalul scrisorii de amor...mie, şi doar mie? Atât de puternic mi-era narcisismul? 

Vreau să fiu convinsă de contrariu...

Candy, fără pic de păr pe picioruşe

Logic, nu ştiţi despre ce vorbesc aici, dar daţi-mi o picătură de zăbavă să-mi expun unul dintre ofurile mele vechişoare, aşa de prin clasa a unşpea. Ca o "sălbatică" ce eram, o dezneinformată în ale chestiunilor femeieşti şi o mare fană a desenelor animate japoneze aka Candy m-a pălit şi pe mine dorinţa (ivită sub influenţa colegelor de clasă:) de a nu mai avea păr pe picioare ca să le placă băieţilor de mine. Aşa că iată-mă cu lama BIC în mână răzuindu-mi pilozităţile, tăindu-mă de nu ştiu câte ori, sadica sau masochista din mine bucurându-se infantil când vedea firişoarele de sânge împrăştiindu-se în forme interesante prin apa în care făcea baie & îşi făcea toaleta lipsită de fire enervante. 

Lama mi-a fost alături cred că o veşnicie, aşa mi se pare. De ce? Pentru că era cea mai nedureroasă metodă şi pentru că nu gândeam în viitor. Într-adevăr am avut la activ ceva încercări de părăsire a ei. Una a fost prin '99, când aflându-mă pentru prima dată în Germania, la Rüsselsheim, Anne, prietena la care stăteam a încercat să mă înveţe să mă epilez printr-o metodă super occidentală. Avea un aparat Braun, ca cel de aici. Dar nu a mers la mine, mă durea...am pielea prea sensibilă. M-a durut stât de tare, încât n-am mai încercat epilatoarele...Dar părul creştea, eu îl rădeam cu dexteritate deja. 

După alţi doi ani, eram deja la facultă şi într-o duminică dimineaţă, după un chef interesant, mă las convinsă de prietena mea [Ra, mi-e dor de tine!] să mă epileze ea cu ceară fierbinte. Hai că am rezistat la temperatura ridicată, dar după răcire şi tragere aka smulgerea (ioi, acum amintindu-mi mă strâmb de numa-numa) i-am zis: "Gata, Ra, nu mai vreau să sufăr şi la piciorul stâng aceleaşi senzaţii de la dreptul." Cu puţină luptă de convingere a reuşit s-o dea pe Eliza pe brazdă şi să nu rămână neterminată şi încerată [atenţie cuvânt eliziac inventat]. Creepy! Totuţi noroc că nu-mi mai e lama alături, e crema...

Şi acum să revenim la titlu, la semnificaţia contrariului pe care e musai ca de voie bună să-l explic. Voi, echipa Spring SuperBlog 2013 şi Magazinul Online Marketionline.ro trebuie ar fi de dorit să mă atenţionaţi că a trecut mult timp din '99 când m-a durut Braun-ul, că lumea a mers înainte, că ofertele, promoţiile şi reducerile curg, sunt nenumărate, iar durerile au fost aproape eradicate. Poate ar fi bine să-mi daţi câteva detalii despre epilarea definitivă aka IPL (Intense pulsed light), să-mi spuneţi cât de fain e drăgălaşul epilator Silk 'n SenseEpil din 2011, adică la doisprezece ani după încercarea mea nereuşită şi că negreşit nu trebuie să-mi mai fie teamă de durere, că senzaţia pe care o voi avea va fi doar una de uşoară căldură. Na, nu-i rău!

Nu şi-a (sur)prins centenarul...Bunica (9.04.1911 - 6.11.1999)

...dar anii ei,  toţi cei 88, au fost trăiţi cu folos, iar eu, Irina, în calitatea-mi de nepoată, i-am moştenit numele şi am rămas cu amintirile, cu dorinţa şi cu nevoia, foarte rar mărturisite, de a-mi fi în continuare alături, de a-mi răspunde la întrebări, ca de la adult la adult :D, de a supăra-o (cum am făcut-o de multe ori) pentru că, mai apoi, să urmeze împăcarea în jurul unei chisele cu dulceaţă de trandafir sau a unui bol cu budincă de tăieţei, cum numai ea ştia să facă, sau unei farfurii pline ochi cu găluşte de prune sau...Mi-e dor! (Am o poză la birou cu mine şi bunica...primul lucru pe care o să-l fac luni va fi s-o scanez şi s-o postez aici...) 

Ieee...am găsit alta, acasă, am potrivit-o bine pe cuvertura patului meu, mi-am scos doi dintre acumulatori, care erau la încărcat, am fotografiat-o şi, zău, dacă n-a înviat bunica, pentru câteva clipe. Era la ziua ei. în 9 aprilie 1991...ea - 8 decenii, eu unul plus 3 ani (apropo, m-am schimbat mult...:P?), iar Alexandru, frăţucul meu, încă nu avea 11 ani.

Amintiri? Da...şi bune, şi rele! 

Una rea, dar bună:)! Pe la 5 anişori ai mei, bunica m-a dezvăţat de un obicei pe care mă îndărătniceam să-l promovez. Îmi sugeam degetul mare de la mâna dreaptă, într-o manieră pe care nu am văzut-o la nici un copil, cu nasul înconjurat de degetul arătător...de-asta, cred eu, că nasul meu a rămas mititel...:D. Iar bunica mi-a zis, arătând spre banca verde, din curte [apropo, bunicii mei stăteau pe o stradă în Parcul Sub Arini, la casă faină, cu grădină]: Când o să te măriţi şi o să fii frumoasă în rochia albă de mireasă, o să îţi vină să-ţi sugi degetul, te vei ascunde sub o bancă la fel ca asta, îţi vei lăsa invitaţii de izbelişte şi o să te faci de ruşine. Şi mi-a bătut obrazul...dar nasul meu şi-a păstrat forma dată de această deprindere copilărească, dusă la extrem.

Şi încă una rea, bună, dar, de fapt, foarte rea. În 6 noiembrie 1999, bunica era pe ducă, la noi acasă, pe Lilly Paneth, Alexandru era la patul ei, noi eram în bucătărie....se deschide uşa şi Alexandru spune: Cred că a murit bunica. [printre sughiţuri de plâns] Io m-am repezit în camera ei, am văzut că nu mai mişcă, am început s-o trag de mâini şi să strig: Bunica, bunica, trezeşte-te! Trezeşte-te! Scoală-te! Nu muriiiii...Am zis plângând. Tata, care venise imediat după mine, a continuat: Las-o în pace! Nu mai face atât teatru'! Că tu n-ai iubit-o niciodată!...[am fost în pauză....de cimitir & şedinţă foto în ton cu comemorarea de astăzi...continui.]

Atât de tare m-au durut cuvintele lui, spuse la supărare, încât m-am decis să nu mai plâng acasă, să fiu acuzată de prefăcătorie, ci altundeva...printre prieteni. Soarta a făcut ca în seara aceea să fiu invitată la Andrei K. (Dumnezeu să-l ierte şi pe el), la un carnaval, împreună cu ARTcaffiştii...Mintea mea, veche, în acel moment, doar de 21 de ani:), a găsit soluţia trăirii cu intensitate maximă a morţii bunicii mele dragi. Intensitate, a se înţelege turmentare voită prin amestecul licorilor: cognac, vin, bere, ţuică, şampanie, dar şi pălincă, whisky, vodcă. Am avut parte de un alt 1st time al vieţii mele...prima beţie adevărată, de prea multă supărare şi tristeţe. Mă bucur însă că Andrei şi prietenii mei mi-au fost alături (Ema, Felix, Cipi ş.a.), pe când dacă aş fi rămas acasă ar fi fost în pericol letal relaţia tată-fiică. După două zile m-am trezit....la înmormântare.
Nu mă acuzaţi de cinism! Dar, dacă credeţi că am nevoie de muştruluială, nu vă abţineţi!

ps...împreună cu bunica am văzut filmul care a rămas preferatul meu şi în ziua de astăzi: Parfum de femeie. I-a plăcut şi lu' bunica. Ne-am uitat la el şi în reluare:)!