Mai am doar o oră şi treizeci de minute pentru a-mi
descâlci gândurile, a le ordona şi a mă transpune pe mine şi pe femeia care-mi
aduce permanent aminte de frumuseţea şi pasiunea vieţii, câteodată cu
seriozitate maximă, atunci când eu nu vreau să conştientizez gravitatea
situaţiilor, alteori cu zâmbetul pe buze, ştrengăreşte, în povestea, scuze;) în
poveştile din primăvara asta & vara care va urma, poveşti care, parcă urmând
programul trasat şi de denumirea blogului meu Day & Night, pe
plan diurn, dar şi nocturn, ne teleportează cu talent spre turnura estivală a
anului.
Ca niciodată, sunt extrem de secretoasă, nu dau nume,
doar indicii vagi. Vă spun doar că ea mă ajută să trec mai uşor peste
feluritele greutăţi ale cotidianului, prin sfaturile în care excelează, prin
puterea şi determinarea cu care îşi îndeplineşte ideile, pe care mi le
transmite, ca de la Rac la Rac şi mie..ups…Trecem peste micuţa trădare,
neobservată, a identităţii dragei mele şi iată-ne primăvara trecută, aşa mai
spre luna aprilie, copacii deja înfrunziseră, vântul adia plăcut, norii subţiri
şi albicioşi se jucau de-a prinsea pe cerul grădinii noastre, terminasem
teleconferinţa apoteotic, iar rezultatele obţinute le savuram amândouă împreună
cu cafeaua cu lapte şi croissant-urile cu miere şi nucă. Oare de ce atmosfera anului trecut îmi aminteşte de colecţia de primăvară-vară Passion Garden de la Jolidon?
V-am
zis şi în titlu...timpul nu prea mai are răbdare cu mine, dar eu vreau să-l
bulversez puţin, să-i trimit gândurile undeva departe, să nu mai fie atent la
mine cea care-şi tratează cam ignorant diletant bucuria de a o
cuoaşte pe EA. Şi cred că voi reuşi aşa...Uite, draga mea, ce părere ai de încorsetarea marca JOLIDON?
Cavalerului meu...cu părul vâlvoi, dat câteodată cu zahăr îndoit în apă ca să-i stea şi mai înfoiat, romanticul incurabil care-mi spunea Du bist mein eiziger Reichtum...ca şi cum ar fi ştiut limba germană:) şi cum că ar trebui să se ferească de mine, punându-mă pe raftul cu otrăvuri.
CICĂ, SENIN (1)
Mă mir şi parcă nu mă mir
Şi simt şi parcă nu mai simt
De ce-i ala uşor să ştii că nu existi?
Roşesc, dar fruntea neagră e acolo
Une nici gânduri nu se-aud.
E chiar albastru cerul când lacrimi se închină?
În opt există viaţă ce sufletu-l stârneşte
Şi casele se schimbă şi frunze cad din tei.
Atunci, diurn se pierd îmbrăţişări-comori?
Lumina mi se-adună în colţuri, la ferestre.
Iar soarele se stinge sperând în viitor,
Căci roşu se preface-n negru sau în zbor?
Iar frunzele se-adună şi cresc în vijelie
Cu zgomot de maree spre lună urc, cobor...
Şi care e speranţa, când munţii-n avalanşă mor?
8.12.1999
Tot lui, Cavalerului la finalul poveştii cu Prinţi & Prinţese:
DELOC (2)
Suflet pustiu, de ce nu plângi
când ştii că vrei mirat să cerni nisipul lacrimii uscate?
Zig-zag-ul inimii-n bătaie nu-l auzi?
Eşti surd? Ţi-ai părăsit sălaşul?
Golit, lipsit de stropi-lumină,
furat de oaze primitoare ... stă pustiul.
Dintr-o suflare-n grabă ca tine s-a sleit,
iar dulcele-n curmală s-a stins nehotărât.
Fântâna e departe, tăcută-i emisfera,
ce zilnic, în rotire spre ce-a pierdut aleargă.
Dar zborul e strivit de prăbuşire.
Tăcerea, golul, setea, pustiul rezistă.
Dar inima nu. Deşi nu mai e tristă.
E DELOC.
19.12.1999
Extraterestrului...care a putut veni...
FUMAŢI-AŞ (3)
Negru cu un nimb de aur
şi în raze de Saturn,
casa ce ne înfăşoară,
muza ce nu ne-nţelege
totul stă în suspendare.
Peste negru-n valuri roşii
orizontul se desprinde
şi ne lasă-n amăgirea noastră
de fiinţe prea cuminte.
Firişoare verzi de iarbă
cresc spre cerul prăbuşit,
îl ating, se duc departe-n orizontul reunit.
Albul peste tot se-ntinde, nu-l mai văd decât pe el
...ca o ceaţă ce preface munţii suri în nori de-oţel.
Fumul nostru-i împreună, iar scânteia-i e Lumină.
28.02.2000
...dar n-a putut rămâne...
TU (4)
În turn norii se împing.
Deschid fereastra şi-i primesc,
şi-i strâng.
Şi-i simt în mine, nu-i resping
căci mă cuprind şi pot să-i plâng.
Şi mă apasă, şi-i ating
şi atingându-i, plâng arzând.
Dar ei mă sting dacă-i respir
şi mor de nori.
De nori murind...
04.03.2000
[E opt seara, factura de internet a fost uitată pe noptieră neplătită. Eram sigură că nu voi mai avea şansa de a-mi termina retrospectiva mea scrisoare de dragoste gândită şi răzgândită de câteva zile & nopţi semi-albe, nopţi fără trandafiri, dar cu o orhidee, drept muză, în acelaşi stil enervat, dar eliziac cu care v-aţi obişnuit, Eliza Day & Night. Poate totuşi reuşesc să-mi etalez iubirile, trăirile, supărările & fericirile, impulsionată fiind de prietena mea, mai ţineţi minte, nu-i aşa? Editura NEMIRA, în paşi de tango la SuperBlog Spring 2013.] (5)
IOC (6)
Speranţă? Râd...
Altceva...poate dragoste?
Deja se simte o schimbare...
Nu mai am putere să râd,
m-am înecat în râs...şi am murit.
05.06.2000
Era odată un cuplu, Lizuca şi Patrocle, ea fetiţă, el băiaţel, s-au îndrăgostit, au hoinărit ceva timp prin Dumbrava Minunată, dar s-au rătăcit într-un târziu, iar Lizuca, copila, a scris:
Geneză 6-8 sau Ziua a doua (7)
Este noapte şi e vânt
Plouă într-una şi îmi vine să plâng.
Este ziuă şi e soare
Cerul senin ca o lacrimă-mi pare.
Cerul se scurge pic, pic, pic
Şi dacă aş plânge aş face un cer mai mic.
O rază se-ndoaie şi trece de-o stea,
Iar cerul meu mic se scufundă abia.
Tăcerea se lasă peste viaţa mea.
În cerurile mele mari şi mici.
30.12.2000
Anii au trecut în galop şi parcă îmi este puţin ruşine să dau pagina..la ultima filă. Mă iertaţi, dar acolo ajunsesem...
J.E.G. (8)
Fuck me when I'm going mad
Treat me well when I'll be dead
Love me truly! Farewell!
Suck my liquid till despair!
19.09.2009
Şi continuam atunci în proză. "Hai conştiinţă egoistă şi du-mă departe...în Ţara Viselor cu Năluci Reci şi în Lumea Fantomelor Îngheţate...acolo îmi va fi mie cald şi bine, acolo voi hălădui printre copaci, turism, sanţuri si oase şpăcluite...Doar eu şi umbrele." Oare îmi dedicam finalul scrisorii de amor...mie, şi doar mie? Atât de puternic mi-era narcisismul?
Logic, nu ştiţi despre ce vorbesc aici, dar daţi-mi o picătură de zăbavă să-mi expun unul dintre ofurile mele vechişoare, aşa de prin clasa a unşpea. Ca o "sălbatică" ce eram, o dezneinformată în ale chestiunilor femeieşti şi o mare fană a desenelor animate japoneze aka Candy m-a pălit şi pe mine dorinţa (ivită sub influenţa colegelor de clasă:) de a nu mai avea păr pe picioare ca să le placă băieţilor de mine. Aşa că iată-mă cu lama BIC în mână răzuindu-mi pilozităţile, tăindu-mă de nu ştiu câte ori, sadica sau masochista din mine bucurându-se infantil când vedea firişoarele de sânge împrăştiindu-se în forme interesante prin apa în care făcea baie & îşi făcea toaleta lipsită de fire enervante.
Lama mi-a fost alături cred că o veşnicie, aşa mi se pare. De ce? Pentru că era cea mai nedureroasă metodă şi pentru că nu gândeam în viitor. Într-adevăr am avut la activ ceva încercări de părăsire a ei. Una a fost prin '99, când aflându-mă pentru prima dată în Germania, la Rüsselsheim, Anne, prietena la care stăteam a încercat să mă înveţe să mă epilez printr-o metodă super occidentală. Avea un aparat Braun, ca cel de aici. Dar nu a mers la mine, mă durea...am pielea prea sensibilă. M-a durut stât de tare, încât n-am mai încercat epilatoarele...Dar părul creştea, eu îl rădeam cu dexteritate deja.
După alţi doi ani, eram deja la facultă şi într-o duminică dimineaţă, după un chef interesant, mă las convinsă de prietena mea [Ra, mi-e dor de tine!] să mă epileze ea cu ceară fierbinte. Hai că am rezistat la temperatura ridicată, dar după răcire şi tragere aka smulgerea (ioi, acum amintindu-mi mă strâmb de numa-numa) i-am zis: "Gata, Ra, nu mai vreau să sufăr şi la piciorul stâng aceleaşi senzaţii de la dreptul." Cu puţină luptă de convingere a reuşit s-o dea pe Eliza pe brazdă şi să nu rămână neterminată şi încerată [atenţie cuvânt eliziac inventat]. Creepy! Totuţi noroc că nu-mi mai e lama alături, e crema...
Şi acum să revenim la titlu, la semnificaţia contrariului pe care e musai ca de voie bună să-l explic. Voi, echipa Spring SuperBlog 2013 şi Magazinul Online Marketionline.rotrebuie ar fi de dorit să mă atenţionaţi că a trecut mult timp din '99 când m-a durut Braun-ul, că lumea a mers înainte, că ofertele, promoţiile şi reducerile curg, sunt nenumărate, iar durerile au fost aproape eradicate. Poate ar fi bine să-mi daţi câteva detalii despre epilarea definitivă aka IPL (Intense pulsed light), să-mi spuneţi cât de fain e drăgălaşul epilator Silk 'n SenseEpil din 2011, adică la doisprezece ani după încercarea mea nereuşită şi că negreşit nu trebuie să-mi mai fie teamă de durere, că senzaţia pe care o voi avea va fi doar una de uşoară căldură. Na, nu-i rău!
Când eram la grădiniţă, cot la cot cu educatoarea, mă chinuiam să lipesc pe un carton boabele de fasole cu nervuri colorate pentru a croi un cosuleţ în care adăugam cu cvasi dexteritate bucăţele de hârtie glasată colorată decupate ce întruchipau floricelele pentru Ziua Mamei.
Pe tata nu-l sărbătoream. Într-adevăr îmi trecea fugar prin căpşor că ar fi faină şi a zi a Tatălui, dar nu m-am fixat pe ideea asta, doar acum fiindu-mi satisfăcută, un pic superficial, această curiozitate cu iz infantil, printr-un simplu google search.
Nu vreau să dau prea multe amănunte astă seară, cred că mi-e somn deja, dar nu mă pot abţine să nu-mi notez, în văzul lumii călătoare la mine pe blog, ideile de daruri pentru părinţii mei: mama şi tata, mai ales că trecem printr-o perioadă ciudăţică, cadouri care, fără doar şi poate, ar aduce un suflu energizant pentru întreaga atmosferă oneroasă.
Totuşi ar trebui să vă spun pe scurt povestea lor care se întrepătrunde, în punctele esenţiale. Tata împlineşte în noiembrie 77 de ani, a fost medic legist, actualmente este pensionar. Mi-e greu să scriu cum se simte...Mă doare sufletul s-o spun, dar s-a săturat de viaţă, în mod logic, nu aşa tam-nesam...Vârsta, greutăţile afecţiunilor care îl supără & chinuie de mai bine de cinci ani: insomnie, hernie, bolile prostatei ş.a., peste care s-au adăugat depresia & anxietatea. Deci naşpa, bine că mi-a venit ideea duminica trecută de a-l capacita să-şi mai uite apăsările prin audiţii muzicale...Mi-a zis foarte clar că nu mai poate asculta casetele cu rock'n'roll pe care le înregistrase când eram noi în liceu. Vrea muzică simfonică: clasici, preclasici...I-am făcut rost, i le voi duce duminică, dar vreau să-i fac şi o altă bucurie. Ce părere aveţi de setul numit concludent Leacuri de Odinioară? Cel mai important element, care i se va plia pe suflet este cartea Boli, leacuri şi plante de leac cunoscute de ţărănimea română, de George Bujorean, unul dintre fondatorii ecologiei experimantale româneşti. Parcă mă văd citindu-i crâmpeiele de înţelepciune populară, în materie de îmbunătăţire a existenţei cotidiene...şi după aia fuga la calculator să-i citesc exact din dexonline.ro explicaţiile termenilor de factură etnografică...Nice, abia aştept!
Aminteam, la început, că voi nota două idei...Urmează darul pe care i l-aş oferi lu' mama...da, chiar pe 8 martie, pentru că merită să-i treacă stresul şi oboseala psihică cauzate de un doctor bătrân şi extrem de capricios, adică tata. Pentru mama am un copac..un copac atât de special încât poate că nici nu va observa că în lateralele lui şed, la umbră;), un gel de duş şi o apă de toaletă, ambele Armani Code. Copacul Vieţii, cu frunze de ametist îi va aduce liniştea, împăcarea, pacea sufletească şi va trece mai uşor peste corvoada zilnică. Şi nu o zic eu acum...nu mă dau mare mediu, o spun, din antichitate atât grecii, cât şi chinezii...surse credibile, nu-i aşa? Mama, să-l pui în partea de nord-est a camerei că doar aşa va avea efectual scontat!
de Viaţă! O ştiam, dar am conştiantizat-o destul de târziu, prin '97, anul în care am terminat liceul şi, culmea, fără motivaţia unui personaj de gen masculin. Parcă mă văd şi acum stând singură pe o bancă din faţa Primăriei Vechi a Sibiului, într-o zi însorită şi senină, nefumând...vă puteţi închipui aşa ceva?...Eu nu! Dar mă minunam în sinea mea de toate miracolele vieţii. Mă uitam la frunzele verzi ale copacilor, îmi teoretizam personificat, aşadar în joacă, circuitul apei în natură...Cred că plouase în noaptea precedentă..iar urmele apei dispăruseră. Îmi imaginam goana stropilor de ploaie deja ajunşi pe pământ şi unirea lor într-un conglomerat lichid, bineînţeles tot episodul purtând pecetea dialogului imaginar.
Simţeam Natura şi eram în legătură stânsă cu ea..Era atât de naturală senzaţia, încât aş putea s-o categorisesc din gama Farmec Natural. Şi este logic, toate premisele fuseseră deja create: bucuria, seninătatea, apa şi stropii ei, plus imaginaţia care mi-o luase razna spre înălţimi şi mulţumirile adresate Creatorului. Iar continuitatea & fidelitatea în sentimente mi-este unul dintre punctele mele forte...Aţi înţeles bine din titlu, dragostea mea pentru viaţă persitsă şi capătă conotaţii noi, pe măsură ce timpul îşi aduce obolul. Şi nu sunt singura, cu siguranţă. Voi cititorii şi cititoarele mele...sunteţi de acord cu "Îndrăgosteala de Viaţă", drept principiu de bază în coabitarea cu acest sentiment care stimulează în toate domeniile? Cred că şi Giulia, Ambasadorul gamei Farmec Natural mă aprobă cu un zâmbet cald. Vreţi o dovadă foto a permanenţiei percepţiei mele descrise la început? Acum câteva luni, treceam din nou prin faţa Primăriei Vechi şi m-a bucurat brusc un copac...frumos, înalt, alb, cu frunze faine, chit că era luna decembrie [Platanus acerifolia].
Până acum am transmis informaţiile la nivel ideatic, senzorial şi fotografic, dar de acum în colo mă voi referi strict la mine şi la liantul dintre pshic şi fizic în viaţa mea de zi cu zi, tocmai pentru a putea explica punctul de plecare al frumuseţii naturale a vieţii...
De fapt, hai să nu mă codesc atâta în a vă spune păsul meu. Mulţi mă cunoaşteţi, ştiţi că am din nou părul lung. Noroc cu prima probă de la Spring SuperBlog 2013 că mi s-a deschis "cartea" fix la ceea ce mă interesa: îngrijirea părului şi a corpului. Folosesc crema de gălbenele despre care ştiu de la tata şi bunica (grădina ei era plină de ele)...încă de când eram mică, dar nu cunoşteam detaliat binefacerile arganului şi a aloei vera.
Evit să ating subiectul, nu? Fie ce-o fi, îl scriu! Vreau să mă tund mai scurt...Pentru că nu ştiam multe din sfaturile cu care Farmec ne hrăneşte mi-am piptănat părul ud fiind, s-a deteriorat (nu întratât încât să se vadă, dar eu îl simt) şi vine vara...o să-mi fie prea cald cu coama de cal de bătaie:) leu.
Aştept, sub formă de comment la articol/ pe Twitter/ pe Facebook, sugestii de tunsoare...medie, că scurt-scurt am fost acum trei ani...Haideţi fetelor, aruncaţi peria...că simt dogoarea verii care vine! [Parafrazare eliziacă întâlnită în majoritatea poveştilor cu zmei:)]
