15.6.12

Nervii...




nu i-am avut de la început...Mă pregătisem sufleteşte s-o fac mai lată ca anu' trecut, să SIMT timpul pe care mi-l programasem a fi extrem de favorabil celei mai dificile competiţii Enduro, Red Bull Romaniacs 2012. Dovada o am pe Facebook, unde cu o zi înainte, în calitate de medium înnăscut...care foarte rar dă rateuri...:), spuneam: Remember 2011...ne vedem şi la ediţia de anu' ăsta...fără ploaie, nu? Poate puţin vânticel! şi trânteam link-ul cu cele 104 de instantanee, de la Prolog & Finish...la care o să aibă acces doar prietenii mei...Dimineaţa lu' 13 iunie, a fost puţin nefastă...în proporţie de 13%...Am vrut io s-o fac pe leneşa şi să mă duc cu autobuzul, care tocmai îmi aterizase în faţa scării blocului meu, doar pentru de-o staţie...Wrong move! Leneşul mai mult aleargă, iar scumpul mai mult păgubeşte! Îmi însuşesc aceste calificative de factură peiorativă ... până la un punct! Punctul prin care am zărit parcarea Casei de Cultură...în drum spre muzeu [că autobuzul m-o lăsat hăt pe Calea Dumbrăvii, la Lomonosov]...plină ochi de motoarele nerăbdătoare, aliniate, puţin asimetric, dar încă în repaus...
Trecem cu vederea nebunia zilnică a jobului meu frumos...şi ne îndreptăm privirile spre Preludiu, aşteptat d-un an...Cred că sigur vă enervez cu insistenţa mea puerilo-râzgâiată de a nu folosi adevăratul termen al concursului. Îl spun acum Prelu PROLOGUL! Iar m-am prostit...:))
Şi permiteţi-mi [de când e faza asta la mine cu cerutul voii/voiei...? Asta-i varianta corectă gramatical. Sau nu ştiu:(!] să sar ca peste bolovani, trunchiri de brad sau stejar, să încerce crengile de molizi să-mi facă probleme de echilibru...nu, m-am chiert...şi să ajung acasă...,seara, destul de devreme:), pentru a mă juca Ai dracii mei..., pe care-i lăsasem de dimineaţă nesupravegheaţi. Când colo, mă trezesc câştigătoare a premiilor II + III (simultan), la proba Artefactul Norocos. Bineînţeles, primesc mesaj de felicitare de la str8, colegul meu de joc, cu nickname atât de fain, optu' meu şi titlul sub care mi-am salvat lucrarea de diplomă din facultă...iar eu, într-un moment de defulare, îi raspund: Servus...chiar mă bucur de numa', numa'...Că m-am enervat orele ăstea de când am plecat de la servici tot de numa', numa'...M-am dus şi io, ca tot omu', oama...:) la Red Bull Romaniacs...să fac poze...şi mi s-a stricat aparatul, după aia m-a lasat bateria de la telefonu' cu care puteam posta pe Facebook...am reusit să fac doar o poză...Ulterior, m-am întâlnit cu frai-mio care mi-a împrumutat telefonul lui...Din păcate, era mult prea şmecher pentru a fi folosit de o atehnică, de tipul meu...A fost fain, dacă n-ar fi fost aşa de enervant...Şi acum, bucuria dublă a creditelor...:) Fain! O seara frumoasă...şi mersi că ai citit descărcarea mea..
Închei postarea rapid, pentru că sigur răzbate din ea frustarea şi n-am chef să stric şi cheful vostru...mai ales, acum când sunt pe picior de plecare spre Palilula...Cum adica unde? Undeva la Palilula ...la noi în muzeu, astă-seară de la ora 22.00...



6.6.12

Meseria e brăţară de aur...



...ioi, ce să mă fac? Eu suport doar argintul! Da' ce, am vreo meserie de notat? Fac ceva cu mâinile? Aaaa, ba da...bat tastatura, ţin ţigara-n mâna dreaptă, dacă nu cumva-i trabuc şi ultima dată, a fost în stânga...:P. Mă apucă râsu' & doru', că fain o fost!
Hai să nu exagerez...io am treabă mai mult cu capul...Ui acum mi-o dat prin cap că-s o deraiată de la subiect..o îmbârligată în aluzii, de consonaţe şi disonanţe variate...Iar am băgat una. Sorry, nu m-am putut abţine...
Meseria, munca, sunt subiectele mele de bază. pe care le voi trata astă seară într-o seriozitate debordantă, marcată de mici şicane de nişă. Să luăm un exemplu, să-l transformăm până în cea mai adâncă profunzime a lui...care s-ar putea nici să nu existe:), să-l parabolizăm, fără însă ai da tentă religioasă sau moralistă...sau, cine ştie unde mă va duce imaginaţia...Nebănuite-s căile Domnului...:P. Iacă-tă tenta deja...
Va fi sub forma unei mici scrisorele, de-ălea de se trimit, mai nou, prin poşta electronică, fără poştaş speriat de câini în attachement....Se porneşte aşadar de la un fapt real şi .... să încep, că totuşi mâine dimineaţă iar lucrez, n-o intrat zilele-n sac!
"No, servus,
Îs acasă acum, dar m-a marcat astăzi-ul de la servici. S-o luam punctual & să mai omitem chestiile, cât de cât, minore...deşi, nu cred că mă pot abţine:
- colaborare bună cu Mrs. Y & Mr. X - după lungi discuţii, parlamentări...referatul meu, a fost semnat de amândoi, cu mentiunea Mr-ului X..."Dacă avem fonduri.." ;), cum pălăria să nu fie fonduri, dacă se presupune că...Dacă & cu Parcă se plimbau într-o Barcă? Amândouă, sau măcar una dintre ele:). Mrs Y a preluat legătura şi a zis că se va descurca cu proiectul, anunţat şi la Rock FM, într-o dimineaţă, a cărui principal obiectiv este misiunea spaţială pe Marte, în varianta Big Brother. ....O s-o mai pistonez, să văd dacă nu mă pot strecura printre concurenţii spaţiali.
- PR-ul, mi-a fost dor de el...şi lor de mine...:))
- afişele (3) Târg de Produse, Târg de Jucarii, expo CARNAVALUL, Regele Europei) împraştiate...în punctele esenţiale...
- am contractul de sponsorizare pentru sesiune...mâine îl dau la semnat...oricum va trebui atunci să facem rost de încă ceva bănuţi...
PAUZĂ...
Mă duc să mă relaxez...nu ştiu unde exact...cică Undeva la Palilula..., va fi fain cu siguranţă, că am mai fost acolo, în 3 mai...Ştt, nu-i nici un secret, dar îl scriu ca şi cum ar fi...Proiecţia filmului este programată în cadrul TIFF de Sibiu, la noi, în Muzeul în aer liber, pe 15 iunie, de la ora 10 noaptea..pe scena de pe lacul din Dumbravă. 
 

- protocolul de colaborare cu SemiMaratonul va fi şi el rezolvat mâine (sper)! [Acum e pe VAL...sâmbătă, în 16 iunie...Citiţi şi bucuraţi-vă, pentru că Sibiul se pune în mişcare].
- mini-ghidajele pentru oaspeţii AMBIENT-ului la FITS 2012..am rezolvat, dovada scrisă, scanată şi trimisă în pădure.
Gata, m-am plictisit să scriu ce-am făcut, mă apucă oboseala când mă gandesc şi la ce am uitat....
De exemplu:...este şi o continuare, dar...
...........................de-aici, fie-vă milă de mine, lăsaţi-mă s-o dau în bălării...lăsaţi-mă să scriu în aşa fel încât voi să nu mai înţelegeţi chiar nimic...dadaismul vă spune ceva? Dar Urmuz şi a lui dicteu automat?
Mi-amintesc de timbrele triunghiulare..din copilărie...alea cu fluturi chinezeşti...momentan fluturaşii au zburat, n-am găsit decât o cămilă....vorbesc de mărcile poştale, atât de valoroase la mine în clasor. Şi brusc, îmi dau seama că îmi făcusem planuri mult prea mari...trebuia să fiu mai realistă...s-o las pe minimal..Da, ştiu ce s-a întâmplat, zburaseră spre Danemarca...că fuseseră arvuniţi printr-un Invoice, plătit prin OP, pentru a doua oară.

Acum, pe bune, GATA...
Aaa...mai e ceva, am primit xxxxxxxx.....a venit printre noi, Doamna sau Domnişoara...CENZURA....ioi, cre' că-i, de fapt & de drept, Babă Cloanţă...

Eliza Penciu
Fata buna la toate:))

ps....sunt obosita:( "

Nu atât de obosită încât să nu mă hlizesc...la Târgul de Jucării, sâmbăta trecuta...10x, Gabi!





20.5.12

De ce...?!? Da', de ce nu?



De ce n-am mai scris pe blogul meu de la Paşti & Oul Nonconformist încoace? Să reamintesc lenea, să-mi etalez lipsa timpului, să mă gândesc mai profund şi să-mi descopăr pesimismul optimist:D...pe care nu vroiam să-l share-ănesc cu lumea...să nu cumva să fiu luată la întrebări, de tip incomod...? Să mă declar egoistă, chiar şi cu mine însămi...şi mi-e tare greu să scriu asta...nepăsătoare, "zburătoare" dintr-un eveniment într-altul...? 
Revin, de ce n-am scris? Deşi, inspiraţia nu mi-a lipsit...am preferat să fug, să mă agit, să rezolv probleme, să mă distrez cu prietenii, să călătoresc, încoce şi încolo, să mă emoţionez, să plâng de emoţie sau de nervi, să-mi apăr principiile sau să le calc în picioare, cu bună ştiinţă, să învăţ, să mă joc...aici, pot spune că am avansat puţin...am renunţat la majoritatea jocurior, mi-am păstrat doar două, aşa de CTRL, să nu-mi ocupe timpul în draci (by the way, la aidraci.ro, no chance, no need to stop it!)...
Mi-e groază, sunt 34 de zile de tăcere...of, doamne, dacă o să uit ceva notabil? Îmi asum riscul şi-mi dau drumu' în vâltoare...
23 - 27 aprilie - Zalău, Centrul Pilot de Referinţă pentru Boli Rare "NoRo". Eram în concediul meu de odihnă, precis vă amintiţi:)...Am profitat de timpul liber..să-mi amintesc că am o boală, boala mea, v-am mai povestit de ea...şi să merg, împreună cu Asociaţia de SM Sibiu, o gaşcă faină, de câţiva oameni bolnavi, la acest centru NoRo, care şi-a dovedit utilitatea prin toate activităţile la care am fost părtaşi, alături de bolnavii Asociaţiei de SM Oradea...Total: două găşti faine de oameni bolnavi, dar majoritar, veseli, cărora li s-au dat foarte multe informaţii folositoare pentru convieţuirea cu această long-term desease....kinetoterapie, psihologie, legislaţie în domeniul social, educaţie medicală, răspunsuri din partea specialiştilor [nu uităm de teleconferinţa la care a fost prezent dl. dr. Raul Pop, de la Clinica de Neurologie, a Spitalului Clinic Judeţean nr. 1, din Timişoara & de intervenţia benefică a doamnei Mihaela Avram, DASC Zalău, căreia îi mulţumesc frumos]. Precis, am uitat multe...dar, nu pot uita senzaţia de "acasă", pe care am simţit-o la Zalău, lângă oameni atât de faini, de nu mi-a venit se cred că, eu, care m-am dus acolo lipsită de aşteptări prea mari, am fust dată pe spate de undele energetice pozitive care erau emanate peste tot locu', dovedindu-mi, fără nicio umbră de îndoială, veridicitatea proverbului Omul sfinţeşte locul!. Mulţumesc! Iar acum, FLORI PENTRU TOATĂ LUMEA! La propriu..:) ...[Mulţumesc, Ale pentru Artefact!:); Mulţumesc, Galeriei de artă IOAN SIMA, pentru întregirea sentimentului de "acasă"!; Mulţumesc, tuturor!]!



Trec rapid peste zilele care au urmat, în care eu am căzut, cam brusc, într-o stare acută de conştientizare a greutăţilor, care m-ar putea aştepta, în viitor...eram cam tristă şi preocupată de găsirea soluţiilor personalizate, când să pic de tot...a sunat telefonul, după aia, a mai sunat o dată, de două ori, apoi, n-am mai ţinut şirul convorbirilor...Logic, erau prietenii...! Fără să ştie ei, m-au superajutat! Am trecut prin, dar şi peste...:)

ps...datorie rămâne Bucureştiul (9 - 11 mai), Noaptea Muzeelor & alte emoţii...
Ioi, mă va prinde Red Bull Romaniacs (13 - 17 iunie), neterminată...:D

15.4.12

Oul nonconformist şi scăunelul fumător


...sunt o leneşă în concediul meu de odihnă pentru anul trecut, impus în această perioadă pre şi post pascală. Cică, dacă mor la servici...sau cine ştie ce draqu' mi se întâmplă...din punct de vedere medical vorbind...pedepsele...habar n-am de ce tip, din nou, cică, sunt dure...nu pentru mine..că, iarăci, cică, io aş fi moartă/pe-aproape...dar răspunderea revine angajatorului. Astfel, cu câteva mici exerciţii de imaginaţie...în cazul meu, de manieră debordanto-paranoidă, plecarea mea în concediul de odihnă al anului trecut a căpătat contur, iar lenea mi s-a revărsat în toată splendoarea ei...

Da...clar...n-am chef să scriu...

Totuşi să nu uităm că azi e Paştele...[anul trecut eram suprarealistică :D], vreţi să ciocnim un ou...dar vă anunţ de pe acum că s-ar putea să nu vă inspire, e nonconformist, e negru, are o frunză roşie, mâzgălită desenată cu grabă migală de a mea mână dreaptă ...la propriu:)...dotată cu o chişiţă  [def. DEX - pensulă sau periuţă de încondeiat ouăle; bijară, condei, vizaric]...sau, pe alţii, să le resuciteze amintiri mai mult sau mai puţin plăcute...Na, Christos a Înviat...Adevărat ca-nviat! [pleosc...Adevărat că s-a spart oul tău...! Al meu e vrăjit! De fapt, nici nu mai e al meu...a fost făcut cadou sufletului meu. dar va rămâne pentru posteritate dăruit acestei postări cvasi pascale.] Nu mă pot abţine să nu divaghez, cu completări suplimentare & edificatoare, cât de cât cronologice:

- pe 1 aprilie, fără nici o păcăleală, m-am mutat, la etajul patru. Ideea care contează este că alături de camera mea super faină e el...Balconul! De unde mă uit la voi, Făgăraşilor cu semnal! De unde urmăresc BMW-urile faine ce-mi circulă pe bulevard...din când în gând...asta-i ultima mea găselniţă...mi-am creat superstiţia că-mi poartă noroc de le văd...:D Copilării...
- Revenim la balcon...Aici e singurul loc în care se...pauză mă duc puţin la aer curat şi fum în plămâni...BRB...se fumează. Dar, să vi-l arăt cu probe fotografice, dar şi cu mulţumiri din suflet adresate lui Nic, creatorul său, pe micuţul meu scăunel, la acel moment încă nefumător, care-mi asigără practicarea în condiţii de maxim confort a acestui viciu netrebnic...dar, atât de plăcut.
- Revenim la Oul cu cannabis...Să vă spun în ce constă vraja lui. În 1 aprilie, fără nici o păcăleală:), eram răcită bocnă. Nasu-mi, cât e el de mic, vocifera ameninţător, strănuturilor nu le mai puteam ţine numărul...Aşa că, hai la Farmacia 24, că-i aproape. Vroiam să-mi iau picăturile de pus în nas, pe care le uitasem acasă...dincolo. Dar să vezi să să nu crezi! [Nota bene: Să nu cumva să mă acuzaţi că fac reclamă ascunsă, că mă plăteşte Fiterman Pharma. Şi de-ar fi aşa, cred că nu m-aş supăra.] Mi-a sărit în ochi un titlu: Scapi de răceală. NATURAL! din revista Săptămâna medicală, aşezată pe una din tejghelele farmaciei. Nebunie, pe lângă faptul că medicamentul recomandat, şi anume, Propolis C Răceală şi gripă şi-a făcut efectul aproape instantaneu, după două pliculeţe, avea şi ambalajul în combinaţia mea preferată de culori, verde şi portocaliu...Ptiu, PDL-ule, Satană, nu mă refer la tine! Crezi că o să-ţi fie bine cu culoarea schimbată...? Halal! Să sperăm că te pregăteşti pentru culcuşul veşnic, la loc cu verdeaţă...Gata, politica! Bleac! Oule, nu mai eşti la mine, eşti la sufletul meu, dar, scoate-mă din transa în care am căzut şi spune tuturor cât de bine te-ai simţit în cutia de Propolis, că-ţi dau dovada pe faţă...Spune-le, că de-aia eşti aşa puternic, că nimic nu te poate răni/sparge/atinge!





3.4.12

Campanie umanitară: Ajut-o pe Gabriela să vadă! Îmi doresc să-mi văd copiii crescând!



Am primit azi un comentariu la ultima mea postare, cu copacul de care aproape m-am îndrăgostit...la Brateiu, sâmbăta trecută....Nu era ce am sperat io, cea care făceam pe interesanta şi hazlia...este un mesaj trist...dar, cu o mare doză de speranţă care răzbate printre rânduri...Îl redau:

"Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez. Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava. Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35000 EUR, plus cheltuieli de cazare si transport.

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com " Semnat: Ady

Socoteala de acasă...sau de la Brateiu,,,:) nu se potriveşte cu cea din târg, mai precis de pe blog...dar poate, sper din tot sufletul, să se potrivească cu cea dorită...dorinta băieţilor care-şi vor mama sănătoasă...şi lângă ei. Ajutorul poate veni pe neaşteptate..şi de la voi, cititorii mei...Mulţumesc!


31.3.12

D & G...:))






...e minunat, sper să nu fie tăiat prea curând, să nu-mi zică mie nimeni că a trăit destul...
că trei secole sunt de ajuns...
dar, întrebarea este:
 de la ce mi-au venit iniţialele din titlu...? :))
daţi cu ghiciu', că zona Brateiu...unde trăieşte minunăţia...
e cunoscută pentru ale magiei albe/negre
sau cum o fi ea...

21.3.12

Piatră rostogolită sau frunză în vânt?


Martorul meu tăcut şi colorat




Acum nu scriu...mă prefac...fac, dar nu fac, merg, dar parca-aş sta, caut casă, mă zbat, găsesc, dar brusc m-a apucă plictiseala. Ofertez ateliere & pauze recreative în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, dar îmi lipseşte glimpseu' şi persuasiunea-mi caracteristică...Chefu'-i arareori cu mine! 
Aşa că nu-mi rămâne decât să-mi pun îmi pun întrebări...de ce sunt aşa de ameţită, de ce drequ' mi-a amorţit jumătatea dreaptă a feţei, de ce echilibru-mi e descompus şi nici când dorm nu mă părăseşte senzaţia că-s într-o barcă pe Dunăre? Şi-altele, multe şi mărunte, sau mai mărişoare. Da, e boala...şoada de ea...E ea, sunt câteva din cele o mie de feţe ale ei...Să fie doar o mie? Poate ar trebui să încep să le număr...să demonstrez faptic dreptatea pe care o au acei doctori, maeştri ai personificărilor alegorice, în stabilirea de diagnostice sinonimico-literare cu SMu' meu şi al altora.
Eu sunt o uitucă...de ce naiba nu-mi folosesc blogul să ţin minte micile sau mai marile impedimente/evenimente neurologice? Puteam să-mi amintesc că în martie 2010, eram la fel de ameţită şi, brusc, m-au lăsat piciorele şi am căzut pe treptele de la zidul Cetăţii, iar o doamnă şic mi-a zis sfătos: Nu e bine să bei atât...Ai amestecat băuturile?, iar, după episod, am făcut o cură de perfuzii cu cotizon şi fără sare...Martia Luna martie a anului trecut a fost tot cu învârteli & slăbiciuni a la long, dar am trecut peste ele, cu nonşalanţa inconştienţei eliziace. Mi se pare normal. Aveam treabă...inaugurarea Centrului ASTRA pentru Patrimoniu din Pădurea Dumbrava...
Iar acum scriu...ioi îmi contrazic prima propoziţie...să-mi fac energie...să mă conving că-mi vor trece stările enervante de amorţeală şi echilibru teribil de inconstant. Şi vor trece!!! Să-mi iau catrafusele, laptopu' Dell Vostro 1000, foenu' Alaska şi s-o tai...în viaţă, din nou! Wish me luck!









12.3.12

Leapşa .. ca la carte... improvizaţie seratică...



... acum câteva zile, am avut plăcuta surpriză să-mi văd babele mele băsesciene...demascate încă de anul trecut, recomandate de Daniel Botea, coleg blogger din Craiova în grupul nostru de pe Facebook. 
Cu această ocazie am primit şi un compliment fain, referitor la şarmul verde al subsemnatei...în materie de scriitură, dar, ca să înţeleg că în această viaţă vernil sau cum o fi ea...totu' se păleşte plăteşte...m-am pomenit c-un plocon, de tip leapşă, care, fix într-acest moment psihologic propice (am ajuns mai devreme de la servici:), chiar că mi s-a pliat pe conştiinţă şi m-a făcut să-mi dau naibii lenea scrisului, cu care coabitez.
Încep prin a-mi mărturisi o altă meteahnă...narcisistică [ţţîî...nu căutaţi în DEX, nu există cuvântul] aceea de a inventa cuvinte..de fapt, pot vorbi doar de inovaţii, nu de ataşarea unei codiţe la prună...îmi justific, aşadar, ultimul cuvânt din titlul acestei postări.
1. Care este ultima carte pe care aţi citit-o (sau pe care o citiţi încă)? Bună întrebare. Şi acum e clipa în care cititorii mei vor afla că, în sfârşit, am terminat-o, sâmbăta trecută, în 3 martie, după ce Moş Crăciun a întârziat puţin şi mi-a făcut-o cadou abia în 25 ianuarie...Cimitirul din Praga de Umberto Eco.
Dacă vreţi vreo concluzie, n-o veţi primi! Citiţi-o! Eu, oricum, mai trebuie s-o citesc o dată, cu internetul la îndemână, să verific informaţiile din trei surse.:) M-a înnebunit liturghia neagră..probabil îmi ştiţi puterea de a-mi crea filmele unor scene, prin intermediul imginaţiei...uite, şi acum m-a apucat surescitarea, amestecată cu o ţâr' de scârbă, curiozitate, dar şi o oarecare inţelegere...care îmi dă fiori...Gata! Mi-a plăcut cartea, am şi împrumutat-o deja...Când se va întoarce la mine din nou...promit s-o disec...La figurat! 
2. Una dintre ultimele cărţi citite, pe care o recomandaţi? Ca să nu mă repet...aici intră în scenă Lenea, Cucoană mare...şi mă salvează...oferundu-mi pe tavă...pe tastatură...PNV...următorul răspuns: Idem întrebarea anterioară...:))
3. Care este următoarea carte pe vă gândiţi s-o citiţi? Na, aici e acum! Te-am "ameninţat", Daniele, în comentariul de la leapşa ta pertinentă, c-o s-o cam dau şi cu mici impertinenţe...care-şi au sechelele hăt departe, demult, în frageda-mi copilărie, când aveam vreo 12-13 ani...iar tu mi-ai răspuns, zâmbind: "Nu-i bai!" Poate că a fost o dorinţă ieşită din tiparele cimitirului...poate, o altă pură curiozitate, de maturitate juvenilă...paradoxal, mi-am amintit că încă mai am în bibliotecă o carte pe care tata o ţinea ascunsă de noi, copiii, dar, ţi-ai găsit...noi aka eu am găsit-o, am frunzărit-o, pe ascuns...; N-am înţeles nimic şi mi-am propus s-o las pe mai târziu..."Târziul" a venit acum, dar n-am ajuns decât la prefaţă...Păi da, pierd timpul citind cu glas tare felurite nme de autori/regi indieni...gen Beihansathita sau Shatakarni Shatavahana ş.a....şi, uite aşa, încă n-am ajuns la adăncimile pe care mi le amintesc din răsfoirile grăbite ale fetiţei inocente din vechime...:P. Pe scurt, că mă apucă somnul şi degetele & gândurile îmi sunt deja îmbârligate, de oboseală, autorul este cunoscut sub numele de Vatsyayana, a fost redactată în sanscrită în jurul secolului al V-lea e.n., tratează Arta hindusă a  iubirii fizice şi este renumită sub numele de....


3.3.12

Sibiu - New York via Berlin



Păi, cum naiba să nu mulţumesc Soarelui? Că mă câcâi de o săptămână şi o zi să-mi descriu micul meu voiaj real, virual şi imaginar al vinerii trecute şi de-abia acum, după ce mi-am aruncat privirea pe fereastră, am căzut într-o stare de adâncă beţie:D...a culorilor care m-a înghiontit să-mi dau ghes la scris...
Ok, nu exagerez azi...Revin la telegrafism!
Era vineri, în Sibiu şi biroul meu mă găzduia cu veşnica-i ospitalitate de după-masă. Era chiar 24 februiarie, iar între orele 15.50 şi 16.10, chiar de Dragobete - profunda sărbătoare a Dragostei la români, Cap de Primăvară pentru tot ce mişcă-n ţara asta, am trăit un nou first time. Mai întâi m-am enervat, înjurând molcom, continuându-mi, destul de impasibilă, activitatea de planificare pentru săptămâna următoare, care, mai că-i trecută deja. Apoi, autosesizându-mă, cu o neaşteptată voiciune, că mi-aş putea elimina singură disconfotul cauzat de scunul meu rotativ, destul de stricat, reparându-l [sau stricându-l mai tare...ceea ce n-a fost să fie totuşi, semn al profesionalismului meu înnăscut..(laudă-mă, gură, că mi-au murit lăudătorii...:)))] i-am oferit, aşa ca de sărbătoare a amocului amorului neoş, câteva minute de răsfăţ. Am început cu dezasamblarea lui, aruncarea elementelor de tip excrescenţă...glumesc, v-aţi prins..:) Am continuat cu reînjurubările şi strângerea rozetelor de susţinere a spetezei recalcitrante. Ca, într-un final, după maxim 20 de minute, (timp în care m-am şi distrat, fabricându-mi dovezile momentului de tandreţe cu scăunelul învârtitor), Confortul să fie restabilit!...Promiţi să mă stergi de praf, luni dimineaţă? Că tandreţea nu-i completă, dacă nu dai doi bani pe igienă...Hey, you!


Sibiul continuă să-şi facă simţită prezenţa fizică la continuare...aşa, pe seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde Teatrul de Balet Sibiu şi Baletul de Stat Berlin, ne încântau cu un spectacol de zile mari: GALA DE BALET. Cam perversă fata asta vor putea zice unii! Îşi face trafic pe spatele conspiraţiilor, comploturilor, lăcomiilor, poate calomniilor şi/sau înscenărilor, de actualitate în a noastră urbe. Păi cum nu, dacă seara s-a lăsat cu dans, muzică, culori, talent şi o sală plină ochi. Putem să trecem relaxat, în paşi ritmaţi, spre cea de-a doua destinaţie a scurtei călătorii iniţiatice spre Berlin. "Oraşul meu preferat, după Sibiu!", aşa cum i-am zis lui Reiner, solistul momentului Barocco, pe care l-am întâlnit după show, plecând grăbit spre hotel, mulţumit de prestaţia-i şi de publicul sibian entuziasmat. 
Eu, Gabi şi Toto ne-am continuat seara, comentând, gureşe nevoie-mare, proaspetele trăiri, emoţii, bucurii, uimiri,...la masă, în New York. Final Destination & Top Dancers! 

Top Eliza dpdv artistic & tehnic:
Barocco  - Reiner Krenstetter - III
Corsarul - Corrine Verdeil şi Dmitry Semionov - II
Lacrimosa - Marian Walter - I
Marele Premiu
Elegie de Hezen - Iana Salenko şi Marian Walter
Premiul unanim al publicului (din 3 surse ca la jurnalism: eu, Toto şi Gabi)
Les Bourgeois - Dinu Tamazlacaru

De filmat în casa de cultură, s-a filmat, nu de mine, ci de profesionişti. Accesul la materiale, nu mi s-a oferit, poate, pentru că nici nu am deschis gura să cer. Dar, youtube-ul mi-e prieten şi m-a servit cu un exemplu...concludent! Bucuraţi-vă, râdeţi chiar, că eu nu ştiu franceză, dar, zău, dacă nu mi se pare hazliu!
ps...Ra, dacă citeşti, răspunde-mi şi mie la întrebarea: Cine este Jojo în acest cântecel şi cu ce se ocupă...? Pură curiozitate! Şi poate, puţin dor:)!


20.2.12

Marea Dilemă: Van Halen sau Noir Desir?



Preambul: 

Era o zi frumoasă de iarnă (după-masă), între Crăciunul şi Revelionul lui 2011, nu ninsese încă foarte tare, oamenii din jur se plângeau că avem o iarnă săracă, mai dihai ca salariile bugetarilor. Nu aveau nicicum intuţia vorbei "ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să primeşti"..cu vârf şi îndesat, aş adăuga eu. Eu le-am zis, dar n-au vrut să asculte..Se mai întâmplă. Intuiţia mea iar îmi şoptea: "Du-te, bea un ceai, la sfârşit de an. Să pari cuminte, şi în ochii tăi!".
Astfel, premisa fiind creată, nu mi-a rămas decât să aleg cea mai lesnicioasă oportunitate. Uşor de spus, greu de pus în practică. Dovada este în dialogul următor...a cărui început, dintr-o eroare de calcul, a fost pierdut pentru eternitate.


4:11:45 PM  
pot să sun la Van Halen şi să pun întrebarile ăstea...
4:11:49 PM  
bine
4:11:55 PM  
atunci aştept răspunsurile  
4:12:38 PM  
doar dialogăm...să luăm cea mai bună decizie
4:12:42 PM  
nu e simplu...
4:13:23 PM  
e dificil...mai ales când trebuie să fac înainte şi cercetare...nu de teren...de numere de telefon, apoi de răspunsuri
4:13:50 PM  
munca de cercetare e faină... îţi place
4:13:59 PM  
să dialoghezi la fel...
4:14:07 PM  
nu ştiu care este impedimentul
4:14:10 PM  
ştiu...am găsit numărul...să sun?
4:14:17 PM  
e un fel de team building
4:14:30 PM  
cu mine însămi
4:14:42 PM  
deci tu chiar vrei la Noir Désir???
4:14:44 PM  
bine!
4:14:49 PM  
atunci rămâne acolo   
4:14:54 PM  
la ora 17!
4:15:15 PM  
io nu vreau la noir désir...io vreau la van halen...
4:15:31 PM  
te razgandeşti în fiecare minut
4:15:40 PM    
dar, oricum rămâne la 17....indiferent unde ne hotărâm
4:15:47 PM  
asta e sigur
4:15:51 PM  
o certitudine
4:15:59 PM  
mai sunt 45 de minute
4:16:09 PM  
mai ai timp să suni
4:17:12 PM  
am salvat numărul...
4:17:23 PM  
pas cu pas....
4:17:24 PM  
şi a început Queen la radio!
4:17:45 PM  
te las să asculţi
4:18:57 PM  
perfect...Thanks, God, it's Christmas...asta e melodia!
4:25:56 PM  
am vorbit....
4:26:05 PM  
la Van Halen
4:26:11 PM  
şi?
4:26:26 PM  
bănuiesc răspunsul
4:26:32 PM  
dacă nu suunt
4:26:36 PM  
sunt pe cale sa vină
4:27:03 PM  
e deschis, sunt locuri, nu e multă lume, au şi ceai...
4:27:14 PM  
no bine
4:27:24 PM  
rămâne aşa
4:28:04 PM  
cum...? vreau să îmi spui tu, cu cuvintele tale, ca să am certitudinea ca m-am facut bine înţeleasă
4:29:05 PM  
dacă nu se poate...nu îţi doreşti...urăşti Noir Désir-ul...oamenii şi locurile de acolo...aerul...ceştile...apa...no bine...mergem la Van Halen....
4:29:39 PM    
...e bine!
4:29:53 PM  
am oftat
4:30:12 PM  
deci, ne vedem în 31 de minute...
4:30:22 PM  
ce coincidenţă, şi eu am oftat
4:30:24 PM  
daaaaaaaa
4:30:36 PM  
pai atunci, hai la Noir Désir...
4:30:43 PM  
nu e păcat sa oftăm amândoi
4:30:46 PM  
?
4:30:56 PM    
acum râdeam...
4:31:05 PM  
ai zis ca ai oftat
4:31:59 PM  
stai un pic....
4:32:07 PM  
stau
4:32:12 PM  
mai vine cineva?
4:33:03 PM  
stai...ca nu mai mergem în Van Halen
4:33:10 PM  
Noir Désir
4:33:11 PM  
mergem unde vrei tu...!
4:33:13 PM  
da
4:33:16 PM  
aaaaaaaaaaaaaa
4:33:18 PM  
nu aşa
4:33:24 PM  
trebuie să-ţi doreşti şi tu
4:33:31 PM  
am sunat acolo...şi am întrebat dacă au ceai şi de care
4:33:31 PM  
cine mai vine?
4:33:47 PM  
nu stiu...cu Pictoru’ n-ai vorbit?
4:33:59 PM  
e in concediu
4:34:08 PM  
de la tine....cine mai vine?
4:34:50 PM  
nu vine nimeni altcineva...ca toata lumea e in concediu...
4:34:58 PM  
aha
4:35:03 PM  
nu stiu de ce presimt
4:35:10 PM  
ca nu o sa vii singură....
4:35:13 PM  
Doriana, de la tine, n-are chef sa vina?
4:35:23 PM  
acum a plecat
4:35:41 PM  
dacă mă întâlnesc cu Chinezu’ (Shin Chi)...promit să îl conving să vină.
4:36:16 PM  
nu ştiu cine va fi....dar va mai fi cineva....
4:36:25 PM  
probabil că te vei întâlni....
4:36:29 PM  
în Piaţa Mare
4:36:38 PM  
sau pe strada aia bine documentată...:D,
4:36:44 PM  
dacă mergem la Noir Désir.
4:37:00 PM  
mergem in Noir Désir...ne aşteaptă
4:37:08 PM  
no bine
4:37:23 PM  
no, gata...vezi că e bine să vorbim?
4:37:39 PM  
pai cum altfel s-a născut progresul?
4:37:46 PM  
decizia s-a lasat greu...
4:38:10 PM  
mă duc la ţigară...că sunt mulţumită de ce s-a hotarât
4:38:14 PM  
nu ştiu dacă putem vorbi de o decizie în adevăratul sens al cuvântului....
4:38:18 PM  
eşti sigură?
4:38:23 PM  
foarte
4:38:24 PM  
no bine!


Aţi citit Alice in Ţara Minunilor? Ioi, nu pot să cred...Da' măcar filmul l-aţi văzut? Da' de Pălărier vă amintiți? Iepurele de Martie vă spune ceva? Dar Bursucul Somnoros? Şi ce aveau toţi trei în comun? Plăcerea înnebunitoare a ritualului ceaiului.
Nu văd legăturile acestor întrebări cu subiectul anterior [a fost vreun subiect...?!?] Nici nu era cazul!...Trăiască Ceaiul! Împreună cu Tequila, Cognac-ul, vinul ș.a.! Că berea mi-a trăit până anul trecut!




11.2.12

Spamming myself...



Sunt deraiată, fără doar şi poate. Sunt leneşă, mai mult ca sigur. Sadismul nu mă caracterizează, dar reciproca este general valabilă. V-am zis data trecută să păstraţi liniştea că m-a reapucat cititul...
Mincinoasă nu sunt [în principiu...am ajuns la pagina 254], dar cum se numeşte omu', mai bine zis oama care evită să-şi dea pe faţă adevărata natuară duală (cel puţin:D), cheamă la înaintare, întru-câtva în mod speculantiv, o acţiune demnă de tot respectu' = lectura, doreşte, cu nonşalanţă, să i se acorde atenţia cuvenită şi să i se motiveze, din oficiu, absenţa de la masa de scris?
Dar, cum se numeşte aceeaşi oamă, care printr-o (iar imi exacerbez calităţile;) adâncă inconştientizare se autosesizează (în aceeaşi manieră o ţâr' artificială) şi hotărăşte să-şi decline, autocaracteizându-se în stil negativo-comic, crâmpeie de adevărata-şi pseudopersonalitate, în vederea iniţierii grozavei..haha..acţiuni de a se aşeza [nu] ca toţi oamenii la laptop pentru a-şi înşira balivernele?
Luna, spadele, optul, Eliza abramburita!
Gata joaca de-a v-aţi ascunselea cu cuvintele...gata alambicările deviante...dulce realitate ... [ioi, mi-am amintit că am în ghiozdan napolitane cu ciocolată pe care şi le-a cumpărat Gabi după Serile sibiene de miercurea trecută - Elita germanilor din sudul Transilvaniei. Atunci când maşina ei dispăruse, ridicată fiind, din parcarea pentru taxi-uri, de lângă Muzeul de Istorie. Iar, de frig, de stres, de clanţa uşii..Joe a rămas la mine, cu gândul de a-l duce la seara de poker, dar acolo am avut vinete, zacuscă şi ştrudel de mere...wow...wow...iar Joe a fost amânat pentru noaptea de bridge, care n-a putut veni.:)) nu-i aşa că iar m-am v-am chiert între paratezele pătrate?] ...eşti invitată!
Acum vreo două săptămâni, pe la ora unu şi ceva, a sunat telefonul fix de la mine din birou. Reproduc conversaţia...nu că ar fi cine ştie ce...dar, intenţia mea este una educativă...
- Muzeul ASTRA, bună ziua!
- Bună ziua. Mă numesc ...[aici am uitat...un nume şi 3-4 prenume]...aţi câştigat 4000 de euro la concursul Romtelecom - Nescafe Brasero! Sunteţi proprietara acestui abonament de Romtelecom?
- Nu sunt, Muzeul ASTRA este proprietarul.
- Dar acest număr de telefon unde este, în ce birou?
- La mine în birou!
- Trebuie să vă anunţ că numărul dumneavoastră a fost selectat să primească premiul de 4000 de euro, iar dacă acesta este telefonul de birou, dumneavoastră veţi primi banii. Puteţi ajunge până la ora 17.00, pe Bulevardul Dacia, la numărul...[iarăşi am uitat]?
- În Bucureşti? Aaaa, nu...Eu sunt în Sibiu.
- Atunci mai există o variantă să intraţi în posesia căştigului. Vi-l trimitem prin Fan Curier. Unde doriţi să fie aduşi banii? La dumneavoastră acasa sau altiundeva?
- Să fie aduşi la muzeu...
- Trebuie să vă comunic că există un cost de 40 de euro pe care este necesar să-l plătiţi curierului. Aveţi aceşti bani?
- Aaaa, nu! 
- Dar puteţi să faceţi rost de ei, nu-i aşa?
- Aaaa, nu!
[Deja i se simţea o enervare în glas, ca răspuns la "aaaa, nu-urile" mele dezinvolte!]
- Deci, NU VREŢI să faceţi rost de aceşti 40 de euro!
- Aaaa, nu!
- Daca-mi permiteţi pot să vă întreb "de ce"?
- Clar, nu vreau pentru că nu prea cred în asemenea câştiguri, anunţate telefonic...sau pe e-mail...sau prin sms... [10 secunde pauză...]
- Vă felicit...pentru inteligenţa dumneavoastră!...
- De ce, pentru că nu am muşcat faza cu patrumii-i?
[În concluzie, am aflat mai multe detalii, pentru că m-am lăsat spamuită de bunăvoie şi nesilită de nimeni, cu excepţia curiozităţii mele bolnave câteodată. Era un tinerel, cu pretenţii de smecheraş/ infractor în devenire/ plictisit de Bucurşti/ melancolic, cu tendinţe romantice, pe alocuri...Într-un cuvânt, era un ANOST! Sau poate TRIST!]

Judecăţi concluzive aleatorii:
Feriţi-vă de măgăruş! Feriţi-vă de omul spân!

Ultima concluzie!





28.1.12

Complot, conspiraţie, cercetare superficială...dar, oricum, bogăţie!:)


V-am spus să faceţi linişte că citesc, iar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile propice lecturii, nu mă pot concentra...Puteţi striga, mărşalui, manipula şi complota, la rândul vostru, acum în cea de-a şaişpea zi, că şansa succesului îmi/ne este umbrită/înzăpezită![vezi foto stânga:)]
Aseară, mi-a sunat telefonul. Răspund, fără să mă gândesc prea mult la posibilitatea că mâna stângă îmi va îngheţa, cât de cât - cum s-a şi întâmplat - sau că aş putea aluneca pe gheaţa formată, şi pe strada Rahovei, veneam acasă, nici călare, dar pe jos:P - nu, n-am clacat:). 
Discuţia şi-a urmat cursul, întinzându-se cam pe toată seara...în timp ce eu doream cu ardoare să mă spăl pe mâini, pe faţă şi pe dinţi, să arunc un ochi pe jocurile în care sunt mai mult sau mai puţin implicată, gen aidraci(i) mei punct ro, texas holdemu', descoperit de curând ş.a., să-mi continui lecturarea beletristicii de la Moş Crăciun...N-am stopat-o [convorbirea, zic..] pentru că era în favoarea muzeului...oare să mi-o trec în raport?
Aaa, chiar, vouă, cititorilor mei bărbaţi, vă pun o întrebare pe care vă rog s-o trataţi cu adâncă seriozitate, după ce urmăriţi şi îndepliniţi exerciţiul de imaginaţie la care vă supun: Închipuiţi-vă că aveţi vreo 30-35 de ani, sunteţi destul de mulţi (cam o sută), cu prietenele/soţiile/amantele acasă, la un eveniment de entertainment, iar o jumătate de zi trebuie să o petreceţi laolaltă distrăndu-vă, nu în club, nu pe pârtie, nu în vreun bar sau restaurant, ci în Muzeul în aer liber. Nu acum, iarna, ci mai la primăvară! Şi încă un detaliu, nu sunteţi români...! Cum se pot relaxa/distra bărbaţii în timpul zilei simultan? Eu am ceva idei...dar, sunt curioasă de inventivitatea voastră!
Revin la firul epic alambicat. Din vorbă-n vorbă, îmi declar începerea citirii Cimitirului din Praga şi recunosc că sunt bulversată...că nu mi l-aş fi închipuit pe Umberto Eco antisemit. Ieri nu ajunsesem decât la pagina 69...nu eram deloc sigură că înţeleg ceea ce citesc...Deci, am scuza numită prima impresie care m-a făcut să mă înspăimânt puţintel...iar pe interlocutorul meu să-mi recomande poemul dramatic în cinci acte Nathan, Înţeleptul de Gotthold Ephraim Lessing. 
Fată serioasă:), întru câtva autodidactă, m-am trezit azi dimineaţă cu gândul să descopăr varianta electronică a piesei lui Lessing, dar şi să găsesc ceva recenzii din care să pot discerne, din curiozitate, dar înainte de terminarea volumului lui Eco, ce-i cu evreii....şi care e ideea la care se va ajunge la sfârşitul cărţii. Aici începe cercetarea superficială...pentru că m-am pierdut...Găsit-am site-uri cu lucrări electronice...Pe unele le ştiam de la examinările anterioare..Dar, nu, nu era...În schimb, am adăugat micii mele colecţii de e-books (formată doar din doi autori: Mircea Eliade şi Leo Taxil) încă 13 eseuri, marca Ioan Petru Culianu...demult trebuia să-l caut...Acum, urmează să-l citesc...:) 
De pe partea Cimitirului, recenziile sunt cu duiumul, care mai de care mai neînţelegătoare şi mai neîndurătoare...Dar, minune...Revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social, prin domnul dr. Andrei Oisteanu, istoric al religiilor explică tuturor provocarea pe care a lansat-o, voit, scriitorul piemontez. Am ajuns la pagina 92...Vă ţin la curent...
De această dată am şi concluzie. Am găsit Nathan the wise, în limba engleză...fapt care mi-a amintit că eu, de fapt, aveam treabă...să-mi traduc CV-ul după modelul UE...Dar, ştiţi proverbul, lasă pe mâine ce poţi face azi!






22.1.12

S-a sunat de...Pauză de Scris...:)



Îmi permiteţi să-mi iau o binemeritată pauză de scris? Nu că m-aş fi înnebuit până acum să-mi delirez vedeniile, respectiv auzeniile..Nu că în ecuaţia de faţă, lenea-mi sinistră nu şi-ar avea rolul primordial, omniprezent şi atemporal. 
Dar, da! Ad-hoc-ul mi-a fost indus spontan de părerile de rău care m-au năpădit ca urmare a posibilului/probabilului insucces al strigătelor, sloganelor, bătăilor, leşinurilor, ambulanţelor, plânsetelor, răutăţilor ş.a., care se află în România de 10 zile....
Dar, îmi pare rău că nu pot arunca aici un e pur si mouve...[Aş regreta teribil să am dreptate în această activitate, uzuală pentru mine, de medium în rezervă.] Nu văd decât mişcarea protestatarilor, a trupelor de jandarmi, a canalelor TV, care mai de care mai subiective obiective, până-n măduva oaselor...I'm stuffed! :( 



Ştttt...Linişte! Acum citesc!  Două cărţi deodată...Cimitirul din Praga - Umberto Eco [Mulţumesc frumos, Moş Crăciun!] şi Pink Floyd în roşu - Michele Mari.

ps A opta confesiune
Omul pisică