Greşeala "fatală" duce la..

...aburirea unei teme a SuperBlogului 2013, cea cu numărul patru şi a cărei termen limită este/ era astă-seară la ora 23 şi 59 de minute. Un Super1stTime neavenit şi a naibii de frustrant ciudat. Recunosc că-s total ocupată cu "dependenţele" mele muzeale şi astrale. Sau să le zic şi dependinţe:)..Încep cu o mărturisire puţin întârziată, acum la' cinşpe zile de SuperBloggin'. Nebunia care mă înconjoară, tumultul tropăitor al Timpului în galop, fuga de la o răspundere la alta, peste care tronează, fără a da vreun semnal de plecare, Miss Bureaucracy, toate m-au împins pe făgaşul, citit cu o neatenţie nedisimultată, a tentaţiilor (i)rezistibile, ce mi-au creat premisa aventurării pe un tărâm complet greşit. Timpul nu ţine cu mine, dar eu ţin cu dinţii de el...

Gata, pace!

Ce-am făcut? Ok..am citit tema, apoi am căutat filmul Thanks for Sharing (2013), fără să mă uit la la trailer-ul care-mi era dat pe tavă..şi inventând un alt titlul, din pură imaginaţia aka tentaţie/ tendinţă puerilă. Nu, că eu sunt deşteaptă..Uite că am găsit filmul..Hai că mă uit, fără cercetare prealabilă...fără niciun gând. Fake! Da, am luat ţeapă...sau, cine ştie? Habar n-am ce va ieşi din abureala pe care mi-o scriu acum cu intenţia de a salva cât de cât situaţia ingrată. A fost filmul greşit. De comedie, era comedie. Dar, abia acum în ceasul al 12-lea, ştiu despre ce e vorba în cel real, care e din 4 octombrie în cinematografe...De un lucru sunt absolut sigură: e bun. Scenaristul filmului The Kids Are All Right [extraordinar şi la propriu şi la figurat] Stuart Blumberg are un 1st time al vieţii. E regizor. Abia aştept să văd filmul, cine vine cu mine când va veni în unicul cinematograf din Sibiu:(:) de care depindem? 

Cu ocazia confuziei în care înnot aberant de duminică încoace, tocmai mi-am dat peste cap dependenţa pe care vroiam să marşez, aceea de a fi stăpână pe situaţie, de a nu pierde controlul micilor sau mai marilor evenimente, de a fi în siguranţă pe toate planurile: financiar, profesional, amical şi/ senzorial, familial, medical ş.a.m.d. Mi-a tras-o graba...Aşadar, n-am rezistat tentaţiei mele, pe care mi-o (re)cunosc de mică, pe baza complexului de superioritate de natură cvasi-falsă, ce-a a nerăbdării, neaţenţiei, infatuării şi simplismului eliziac. Mai ţineţi minte ce scriam prin 2011...că mi se potriveşte ca o mănuşă pe tema Tentaţiilor (i)rezistibile...şapte dintr-o lovitură...păcate, capricii, plăceri sau hobby-uri? Şi mai am câteva întrebări...aici pe afişul din dreapta..Răspunsul meu ar putea fi intuit la no 7:)!

Omul simplu faţă în faţă cu ZIDUL...@ Roger Waters, The Wall, Bucureşti, Piaţa Constituţiei, 28 august 2013

Când eram mai mică..prin 2010:), nu ştiu cum de am fost aleasă să vorbesc despre mine la TEDx Sibiu. Culmea că nici nu am fost curioasă...doar acum, după aproape trei ani, sunt. Aşadar, am verificat arhiva netului şi am găsit unele dintre motive pe blogul fostului meu coleg de şcoală generală, din C, Cipi de la Citadela...Sibiană. Dar, pe de altă parte îmi amintesc de catalogarea subsemnatei drept "omul simplu" între cei eight speakers. Chiar aşa a fost...nu râdeţi prea tare de mine, voi cei care nu m-aţi văzut & auzit live în 29.10.2010. 

Am făcut introducerea asta, cu iz narcisist(ic) tocmai pentru a nu fi blamată că mă bag unde nu-mi fierbe oala..acum, când voi povesti un nou 1st time al vieţii mele..dorit din momentul în care l-am auzit sub formă de ştire în vara anului trecut, la Rock FM, şi anume, că Roger Waters, unul dintre membrii fondatori ai legendarei fomaţii Pink Floyd, urma să vină la Bucureşti în 28 august 2013 cu show-ul The Wall, obiectiv pe care mi l-am trecut pe catastif, cu menţiunea must seen. Mă citez din postarea începutului de ianuarie, când la întrebarea 2: Te ţii de ceea ce-ţi propui la cumpăna dintre ani? răspundeam: Plus, conform principiului, pe care îl am de mică, am păstrat cel mai mare & mai important & de neconceput de ratat plan, cât un zid de mare, la final. Vă spun doar câteva cuvinte-cheie: 28 august, Bucureşti, Roger Waters, concertul vieţii mele! THE WALL, capodopera Pink Floyd...Deci, o idee fixă, o dorinţă nestăpânită, o încredere oarbă şi un dram de Noroc Bun m-au adus în posesia biletului mult dorit. Mă repet, dar ce-i dacă..Mulţumesc continuu, Rock FM!

Trec peste drumul cu Stau-uri, TIR-uri "deraiate" de pe şosea, peste ploaia care cădea şi o alungam, în gând, până când pe autostrada Piteşti-Bucureşti a apărut Soarele, care mi-a păstrat iarba uscată pe peluza Casei Poporului unde era gazonul B. Într-o înghesuială minimă, extrem de acceptabilă - totuşi la concert au fost peste 50000 de spectatori - am fost martora show-ului pe care nu o să-l uit toată viaţa. 

N-am vrut să vă păcălesc când scriam pe Facebook, a doua zi, în 29: Până duminică, întâi septembrie,...va urma şi postarea trăirilor..la mine pe blog!, dar tot nu pot să mă exprim. Le-am povestit vrute şi nevrute prietenilor mei, m-am înflăcărat descriindu-le momentele cheie, atmosfera şi micile întâmplări faine made in Bucharest, dar deja de vineri încoace nu mai pot să vorbesc despre The Wall. 

Venind înapoi în Sibiu, totul - nu chiar totul, generalizez prea mult - mi se pare prea mic, prea mărunt, prea insignifiant, prea neimportant...Vorbesc prostii, îmi voi reveni, dar nu voi uita niciodată starea de mulţumire totală, oare pot să exagerez puţin şi s-o denumesc orgasmică de natură cerebrală? Nu mai pot continua..

ps..ba da, mi-amintesc de îndemnul de pe verso-ul artefactului din carton sub formă de disc de vinil, cadoul Rock FM pentru public...

pps..nu vă spun de câte ori am tremurat...şi nu de frig, nu amintesc melodiile care mi-au umezit ochii...vreau ca liniştea extatică să continue...

Neprofesionistă...dar, măcar, sinceră..:)

Nu vreau să scriu mult, vreau însă să-mi anunţ o bucurie...veche deja, dar abia de o lună fără două zile împlinită.

Să recapitulăm firul întâmplărilor: aşadar m-am dat în 11 august cu Harleyu' [Pe Alba Iulia, în jos, ne dăm în cercul giratoriu...Mă gândeam ok, e fain, păcat că e puţin. Dar nu! Trecem de Ibis, trecem pe sub balconul meu...Mergem. Viteză. Confort. Nu mai am baterie nici la aparatul foto, nici contul Vodafone aka Internet, pe care nu l-am încărcat. De lene. Dar nu contează! Trăiesc clipa! Atât de fain! Am filmat puţin ceva din drum şi bordul motocicletei Harley Davidson..care-mi era gazdă primitoare, dacă înţelegeţi ce vreau să spun:), până în momentul în care m-a apucat frica la gândul că nu o să pot găsi/număra fărâmele telefonului, care ar fi putut să-mi zboare din mâna stângă datorită forţei de gravitaţie, corelată cu v şi cu gradul accentuat din B-atitudinea-mi, care nu m-a părăsit încă....], iar continuarea o scriam la începutul anului [Există o dovadă video a aventurii, dar şi una a dezinteresului pentru tehnică... Nicio logică? Corect! Filmarea se află undeva pe telefon, pe Micro SD Cardu' meu de 2 GB, singura problemă sunt două:) 1. Mi-am pierdut adaptorul care mă ajuta să-mi descarc amintirile foto/ video în laptop şi 2. Încă n-am făcut comanda la MediaDOT, să-mi ridic unul dintre premiile SuperBlog 2012, voucher-ul de 50 de lei.]

Semi-finalul s-a întâmplat în 26 februarie, când mi-a venit curierul cu comanda mea de la acest super profi magazin online...Acum nu mai e concurs, nu mă acuzaţi că fac reclamă gratuită...De fapt, da...o fac, dar nu fără temei:). 

Lenea, de care vă povesteam + atehnicitatea mea au trecut în pas de festina lente şi iată-mă astăzi în faţa unui nou 1st time care vă aduce în faţa ochilor dovada plimbării eliziace & ARTmaniace pe motorul Harley Davidson, care a fost postată, fără prea mare tam-tam, pe contul de youtube, al subsemnatei. Da, v-aţi prins am reuşit să-mi descarc filmuleţul făcut în mers cu telefonul meu GreenCharme...de la Mikiduţa şi să fac primul meu upload. (să nu ascultaţi cu sonorul la maxim!:)

Un nou 1st time...trecut pe răbojul personal!

Cronometru de bord, telegrafic:

18.12 - Anunţ, în scara blocului meu: "Luni, 19.12. a.c., între orele 8.00 - 20.00, se va întrerupe furnizarea gazului metan, din motive tehnice."

19.12 - Muzeu, felicitări, dulciuri, facturi, un contract semnat şi alte două, în aşteptare/pregătire, pentru perioada dintre Crăciun şi Revelion, Golden Tulip, planuri de relaxare în muzeul din Dumbravă, două cafele, o cola cu lămâie şi un Latte Macchiato, cadouri ş.a. 

Spre seară, ca niciodată, mă trăgea aţa acasă...alungam gânduri, dorinţe, vise, îmi reprimam spontaneitatea-mi caracteristică...mă chema cineva, pardon, ceva....

Era ea, Westen, cea întotdeauna acasă, nebăgată în seamă cu nici o ocazie de subsemnata, dar extrem de puternică în ale telepatiei tehnici. Intuia că eu am talentul ascuns de a o resuscita, după greaua lovitură pe care a primit-o de la E.ON Gaz, care o lăsase fără suflare, a se înţelege, total lipsită de căldură sufletească. Eu habar n-aveam de planurile degajate prin arzătorul aflat în moarte clinică, care-i colcăiau printre ţevile-i sterpe, dar, m-am autosesizat şi, după încercările nereuşite ale lu' tata şi ale lu' mama de a o face să-şi îndeplinească menirea să ne asigure condiţiile termice optime, să-mi fumez Lucky-ul, în frigul din bucătărie...şi să-mi încerc mâna atehnică...Intuitiv, i-am învârtit butonul de încălzire, la maxim, dar în sens invers logicii...şi uraaa! A pornit centrala...1st time într-o meserie pe care n-am nici un gând s-o aprofundez...cea de instalatoare...de rarisimă ocazie, dar cu procentaj de reuşită de 100%.

ps...a fost o dedicaţie pentru centrala, respectiv intuiţia mea...Mi-era dor!

1st time - olarit

Dupa multe team-building-uri...pe care le organizez din 2007 incoace...a sosit inca un 1st time...stiti ca le caut cu lumanarea...aprinsa :P... Sa profit de ceea ce oferim spre vanzare ca serviciu cultural-turistic la Muzeul Astra...sa gust din fructul oprit de timpul prea scurt si grija ca fiecare eveniment sa fie o reusita...:) si sa ma indragastesc...De senzatia pe care ti-o da modelarea lutului la roata olarului, de finetea lui si de energia castigata...intr-un moment in care simteam...o apasare, gen tristete:))...Nu mai poate fi vorba de asa ceva...avand in jurul meu doi mesteri olari, dl. Gelu Tambrea din Horezu si Dragos Tambrea, vrednicul sau mostenitor...M-am simtit atat de bine...Si nu pot spune decat multumesc din suflet pentru bucuria pe care am simtit-o...si o simt si acum! Nu va amane la faza 1st time...va urma!:)

Mai ales, ca indragosteala o intuiam demult...din copilarie...dar as fi putut s-o traiesc de anul trecut, cand am scris pentru "Romania vazuta de sus"...revista de turism a avioanelor romanesti, articolul, "Slujitorii lutului"...pe care-l voi posta aici, o data si odata!:)