18.11.13

Visul american, dintr-un Bucureşti friguros, dar turistic...

L-am avut încă de când eram tare mică, de la Vocea Americii, postul nostru familial de radio, dar l-am conştientizat cu adevărat doar când, după ce prin '91-'92, am învăţat primul meu cântec în limba engleză, ale cărui versuri i-au fost scrise pe tablă şi ne-au fost traduse de doamna dirigintă, profa de englă...Era vorba despre Wind Of Change
Anii următori (vezi neo-comunismul de după '90), mi-au accentuat dorinţa de emigrare, dar eram prea mică şi, cu siguranţă, necoaptă pentru a-mi prioritiza visurile. Am lăsat-o în stand-by până când, fiind în facultate, mi-am luat inima în dinţi şi am fost foarte aproape să-mi ating visul cu ochii, cel al unei vacanţe speciale, departe de casă...peste ocean...prin programul Summer Camp and Travel, derulat sub oblăduirea Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, în scopul declarat al schimbului intercultural. Dar, încă necoaptă, nu am mai meritat America...pentru că mi-am uitat dorinţa de libertate şi m-am complăcut înconjurat în cu realităţile deformate ale pseudo visului de love story
Acum e too late, am trecut de vârsta studenţiei. Aş fi avut timp să le urmez itinerariile lui Winnetou & Old Shatterhand sau ale lui Huck şi Tom, lucrând şi câştigându-mi experienţa vieţii pe Mississippi
http://www.ego4u.com/en/read-on/countries/usa/tour/new-orleans
în jos până în New Orleans. Iar finalul celor trei luni de vacanţă activă şi creativă s-ar fi întâmplat în fieful jazz-ului.
Sau m-aş fi dus în Cambridge, statul Massachusetts, la Universitătea Harvard, aş fi intrat în pită...sau poate mă alegeam doar cu firimiturile începutului unui mari...enorme reţele sociale, Facebook-ul. Ştiţi ce obsedată eram prin 2010 de avantajele socializării? Cu siguranţă aţi reţinut ce rude am eu în America..şi de cât timp nu le-am mai văzut. Da, e adevărat...mai mult de 20 de ani..Do u remember? Vreau să mulţumesc Facebook-ului pentru reîntâlnirile virtuale pe care mi le oferă, din cauza curiozităţii mele incurabile - Eliza (Irina) - marea căutătoare! Mi-am găsit verii de al 3-lea (Cristi şi Şerban), pe care i-am văzut o singură dată, la Cluj, prin anii '90 şi ceva. Familia noastră este recişoară, în ceea ce priveşte relaţiile cu rudele. Dar, lasă, eu nu vreau să fiu aşa. Ce frumos a fost la Cluj, când mânat de febra Caritasului, tata ne-a dus la o întâlnire de familie. Am mâncat aşa de bine, un fel de pizza, care nu era pizza deloc...ornată minunat de Tanti Juşca...o minunăţie (şi acum salivez), ne-am uitat la televizor, cablu toată noaptea (noi la Sibiu, nu aveam nici televizor...darămite canale străine). Io cu Alexandru, am vizualizat, aşadar, primele filme porno, scuze, erotice, ale vieţii noastre. Erau pe Rai Tre şi nu înţelegeam de ce fac oamenii ăia aşa ceva cu femeile:P. Curiozitatea noastră infantilă, bat-o vina! Şi altceva nu mai ţin minte, decât că atunci, în momentul proaspetei mele pubertăţi, m-am îndrăgostit, fără speranţă, dar bineînteles, şi fără nicio continuitate, de vărul meu mai mare! Mă ţin minte şi acum zicând: "Mama, tata, m-am îndrăgostit de cel mai frumos băiat care există!" Şi copiii aceştia Cristi şi Şerban, sunt acum în America, fain-frumos...iar ieri i-am gasit pe Facebook...şi i-am întrebat, separat, "Eşti vărul meu? Sunt Irina din Sibiu." Da, sunt verii mei! Dacă aţi vedea faţa mea când scriu aceste lucruri, zâmbete largi răsfirate pe deasupra tastaturii. Sunt foarte bucuroasă! Aşadar, două luni şi jumătate pe care mi-aş programa să le petrec la reşedinţa Facebook din Menlo Park, California, training & fun, din belşug, apoi, în funcţie de ce-mi va permite regulamentul solicitării vizelor pentru USA, mă voi retrage în San Diego şi/ sau Los Angeles pentru ca perioada vacanţei speciale de la CND Turism să se încheie într-o atmosferă de familie...cu un curcan pe masă..la Thanksgiving...Ziua Recunoştinţei.
Visez..nu-i aşa? Totuşi, având în vedere situaţia şi vârsta mea actuală  pe care le cunoaşteţi foarte bine, vă reamintesc ziua mea de naştere, opt a şaptea şaptezecişiopt, de ce ar trebui să-mi continui visul? Dacă aţi intui cât de serioasă e întrebarea asta, precis mi-aţi răspunde..
ps nu-mi cereţi explicaţii suplimentare asupra titlului de mai sus pentru că le voi da oricum. Postarea celei de-a optsprezecea probă a SuperBlog 2013 a fost începută acum câteva zile..la Târgul de Turism al României...busy busy days 4 Eliza Night & Day!


2 comentarii:

  1. VISUL AMERICAAANNN !!!! Frumoasă poveste !... Dacă stau şi mă gândesc bine... Românii,(bătrânii noştri români) i-au aşteptat pe Americani...de mult, tare de mult... dar ei nu au "venit"... şi în România s-a instaurat... comunismul ! România a fost trădată la Yalta, la Malta... la...(nu mai continui cu oraşul în care " se face" şi "se desface"... politica Europei !!! - unde România este percepută ca o "oaie neagră" datorită unor europarlamentari români care, pupându-l undeva pe băse... fac mai mult rău Ţării care i-a trimis acolo !!!)...
    Visul tău american se poate împlini dacă vei fi perseverentă, şi îl vei cuprinde într-un "program" de prioritizări !!! Păcat de întârzierea probei ... Cred că ai fi fost "punctată" frumos !!! Ce faci în continuare cu Superblog2013 ? ...Gândeşte-te bine... O zi plăcută să ai draga mea şi ...odihneşte-te bine ... Pa, pa !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Momentan priorităţile-mi sunt altele..şi nu sunt neapărat cele care ar trebui să fie..Sufăr de sindromul prioritizărilor oscilante, fluctuante şi spontane...de fază acută. Să nu dea în cronic, că greu voi scăpa de ele..Da...ai dreptate, sunt obosită!

      Ștergere