La mulţi ani, Mr. Google!

Pentru că tu ai fost atât de drăguţ cu mine de ziua mea...do you remember, don't you?..astăzi, când împlineşti frumoasa vârstă de cinşpe anişori, îţi doresc LA MULŢI ANI, la multe căutări reuşite, la multe traduceri din varii limbi, la multe +-uri şi clienţi mulţumiţi!

Acum n-o să te folosesc câteva zile că-s numa' gata să plec la Cluj, la Seminarul Naţional de

Scleroză Multiplă..ui c-am minţit...te folosesc în continuu..:D! Dar, când mă voi întoarce...vei fi prietenul meu de bază în competiţia SuperBlog 2013, care începe în întâi octombrie!

Wish me luck şi inspiraţie din belşug!

Graba nu strică treaba în cazul nostru, deşi poate încurca socotelile lor! Profi tot vă premiază...!

...pe voi, cei mai vajnici copii, părinţi, bunici, unchi & mătuşi, romantici, melancolici, rememoratori, strângători şi "acumulatori" de puncte pentru şcoala vostră în campania Profi te premiază! 

Aşadar, grăbiţi-vă pentru că mai sunt doar două dimineţi, umate de două prânzuri şi continuate cu două seri, în total 30 de ore, de lucru, respectiv de cumpărături:), dacă facem socoteala după programul de funcţionare al magazinelor PROFI din Sibiu şi numai al lor, al tuturor, celor 175...din întreaga Românie, pentru a profita din plin de cursa pentru laboratorul de informatică ce va fi oferit şcolii câştigătoare, aşa cum vă spuneam mai ieri. 

Astă seară, era musai să-mi cumpăr de-ale gurii...un caşcavăluţ, un iaurţel, o roşioară, nişte ţigăruşe, o brichetuţă roşie, neapărat BIC [scuzaţi afluxul de diminutivuţe:P...dar, se poartă. Mi se trage de la "parşivel". Promit să revin cu o postare atât de serioasă, încât mă apucă deja frica de ce & cum o voi scrie, dar mai ales de ceea ce ar putea să se întâmple cu Roşia Montană. Dar, UNIŢI o vom salva!] ş.a., da' m-am orientat, că ştiam deja regula: În perioada 2 septembrie 2013 - 20 octombrie 2013, fiecare client care achiziţionează produse din magazinele PROFI participante va primi, pentru fiecare bon fiscal de cumpărături, un număr de 10 puncte, indiferent de valoarea bonului. Participanţii la campanie pot acumula puncte suplimentare, respectiv 300, 150 sau 50 puncte, cumpărând produsele partenerilor campaniei, semnalizate corespunzător la raft (Anexa 2). Organizatorul îşi rezervă dreptul de a stabili numărul acestor produse pentru fiecare magazin în parte, în funcţie de gradul de adresabilitate şi de alte criterii interne. Campania se va derula în limita stocului de produse disponibile în fiecare magazin şi le-am cumpărat pe cele cu puncte de dat pentru şcoala mea, Şcoala Gimnazială nr. 4, cele semnalizate...

Haide Şcoala 4, fuga la Profi-ul de la colţul străzii Spartacus, cel de la Trei Stejari...că m-am uitat pe clasament şi totuşi mai avem şanse să răsturnăm situaţia şi să încurcăm socotelile celor care se cred stăpâni pe situaţie!

15.09.1985 + 6 mai 2006 + 16 septembrie 2013 = Profi te premiază

Brânciul inspiraţional de la Blogal Initiative - Campionatul Naţional de Blogging a sosit! Îl aşteptam demult...cu siguranţă au mai fost şi alte ocazii, dar cum probabil nu eram pe fază le-am ratat.

Acum nu se mai poate...începe şcoala mintenaş, iar o paralelă între emoţiile primei zile de şcoală..Irina din clasa I E la Şcoala Generală nr. 4 din Sibiu..da, cea de pe strada Spartacus...şi cele ale primei zile ca blogger, Eliza Day & Night, aproape în necunoştinţă de cauză, pe un yahoo 360^o, dispărut prea devreme, este o bucurie a rememorărilor prea puternică pentru a fi sărită. Mai ales, că mi-am dat seama de o coincidenţă numerologică, care-mi pică la ţanc pe sufletul-mi b(l)ogat în naivităţi superficiale, de natură eliziacă..Aveam şapte ani, când brusc, după o grădiniţă prelungită [doi ani de grupă mare:)], în dimineaţa zilei de 15 septembrie '85, m-am trezit cu un buchet de flori în mână pentru tovar... doamna învăţătoare şi cu două cărţi cam jerpelite pe banca mea, că nu se dădeau manuale noi pe timpul lui Ceauşescu..

Iată-le într-un anunţ expirat de pe Okazii.ro. Ştiu doar că le-am sorbit din ochi vreo câteva luni...poate chiar un an, mai ales Abecedarul...căruia foile au început să-i plece cât de curând...Noroc ca s-a terminat clasa întâi..cu un premiu al III-lea pentru subsemnata, din care n-a mai putut ieşi decât într-a IV-a, când a trecut la al II-lea.
Am râs copios când, sunând-o pe mama, în cercetarea prealabilă postării, la întrebarea mea mea: Este adevărat că în întâi septembrie 1985 am început clasa întâi?, ea a răspuns convingător, dar prea rapid ca să fie adevărat: În '75! Deja râzând i-am replicat: Da! Cu trei ani înainte de a mă naşte:))!
Uitasem să-mi iau la răspăr postările mai vechişoare. Mi-am găsit amintirile mele de fetiţă prea cuminte care îşi rememorează bucuria infantilă cu care îşi scria temele la lumânare [iar era luat curentul]...era spectaculos...lumini tremurate şi umbre pseudo-terifiante pe pereţii coloraţi de noi cu creioane colorate...nu ştiam nici să înjur pe vremea aceea, aprigul tata se reţinea în faţa noastră să arunce cuvintele porcoase la adresa regimului, care, probabil îi stăteau pe limbă., dar trebuie recunosc că imaginile păstrate în memorie îi sunt dedicate, scriptic, fratelui mai mic despre care notam în continuare: O mică dovadă o am de prin 1986, când frai-mio proaspăt ajuns pe băncile Şc. Gen. nr. 4, de pe Spartacus, a făcut o primă aşa-zisă dandana, iar învăţătoarea, teribil de zeloasă, împreună cu directoarea şcolii l-au chemat pe tata la interogatoriu. Ce se întâmplase...? Alexandru, probabil ca urmare a discuţiilor de pe-acasă şi vrând să-şi exerseze talentul şi stiloul cu peniţă de aur:), proaspăt primit, şi-a deschis Abecedarul şi a dat de poza tov. preşedinte al Repulicii Socialiste România. Cum nu ştia încă să scrie s-a apucat să deseneze...fix pe poza cu pricina. Mai întâi, Ceauşescu a primit o pereche de ochelari, apoi o mustaţă stufoasă şi câteva fire asimetrice de barbă, de tip piratesc, punctate de multe-multe cruci:D...[nu înţeleg de ce, pentru că nu am fost crescuţi cu biserica în cap], dar cireaşa de pe tort au constituit-o cerceii de factură africană (zic eu acum...că atunci habar n-aveam), la ambele urechi...care-i dădeau tovarăşului o înfăţişare total derizorie, pentru care tata a trebuit să dea explicaţii, ceva de genul: "Lăsaţi copilul să îşi exteriorizeze talentul. Probabil că ochii lui de artist în formare:D au găsit o alternativă care l-ar avantaja mai mult de conducătorul PCR al RSR." Nu garantez că ăstea au fost neapărat cuvintele lu' tata, dar ideea că atunci noi i-am înţeles părerea despre regim. 
Într-o concluzie neevidentă aş putea recunoaşte, fără convingere totuşi, că nu îmi amintesc prea multe din prima zi de şcoală. Sunt frânturi de la careul şcolii, învălmăşeala şi emoţiile boboceilor...adică a noastră. Eram aproape două sute de omuleţi în uniforme albastre în curtea Şcolii Generale nr. 4, şase clase de noi debutanţi, de la A la F. Mai vizualizez clasa, învăţătoarea mea dragă şi aranjarea în băncile butucănoase, sclijelite de înaintaşi..şi mai văd şi un ghiozdan

frumos, galben, cu doi ochi reflectorizanţi portocalii, pe post de catarame. Nu era al meu, ci al Ştefanei, colega mea sortită a-mi fi de bancă toată clasa întâi, până s-a mutat la Deva. Norocul este că legătura creată începând cu prima zi de şcoală...continuă şi astăzi, după 28 de ani...Mai răruţ, că tare-tare drăguţ e când reuşim să ne şi vedem, că Timişoara e o ţârică departe.
Dar, totuşi poate vă întrebaţi care e metoda de menţinere a unei comunicări actualizate...nu doar la zi, ci şi la noapte..:) Este el+ea...blogul Eliza Day & Night, dragul meu jurnal intim, scris de mică mână, transformat într-o zi de mai...continuată cu jdemii de seri într-un caiet virtual, la libera vedere şi alegere a publicului. Vorbeam la început despre o concidenţă numerologică. Aşadar la şapte ani am trăit prima mea zi de şcoală, iar acum şapte ani...pe prima foaie virtuală a caietului meu online au început să apară nişte semne grafice...din câte observ, extrem de personale...dar nu atât de enervant de complicate ca în prezent. Vă dau exemplul în totalitate, menţionându-mi între paranteze vârsta de atunci ( 28 de ani fără câteva luni):
Avertisment:
"Nu cititi, nu e interesant ce va urma...e doar un studiu de personalitate, o autocaracterizare on-line. Imi va folosi, in special, mie, pentru a-mi descoperi, prin cuvintele postate:) zilnic...sau in functie de lene, starile generale ale zilelor scurse din calendar....suisurile si coborasurile...si poate, voi invata sa nu-mi repet greselile (ceea ce nu cred nicidecum)."
Astazi...am asteptat ca ceva sa se intample...nu s-a intamplat...am fugit...am urcat si am coborat scari...si am ras. Sa tin minte ca a fost o zi...draguta! Incet, incet vine primavara, vara...la mine...si ma sperie chestia asta...ca stiu ca o sa ma apuce ba dracii, ba ingerii...o sa fiu ba prea sus...(cuvintele nu vor mai ajunge la mine)...ba prea jos (ingropata in cuvinte...plansa rau, nedormita...etc.)
Ideea cu care m-am trezit azi-dimineata...este: "Abia astept sa ma intorc acasa...sa dorm!" Noapte buna de la servici! Gata! Observaţi lipsa diacriticelor, nu eram coaptă îndeajuns:P! Măcar am învăţat ceva din Şcoala Blogului..
Dar, apropo de şcoală...am început cu amintiri din copilărie, continui cu prezentul blogului discontinuu şi mă grăbesc să vă sugerez o idee, pe care eu deja am aplicat-o...Dau puncte şcolii mele care m-a format..Şcoala mea dragă..Da, clar că e pe listă - Şcoala Gimnazială Nr. 4. Nu-i aşa că ştiţi despre ce vorbesc? Nu-i aşa că sunteţi la curent, de trei ani încoace, cu campania Profi te premiază? Nu-i aşa că deja aţi citit regulamentul ei? Eu nu vreau să vă influenţez...dar poate totuşi contribui cu o mână de puncte acordate ei.
Când m-am apucat de scris, adică sâmbătă...[greu cu timpul nerăbdător, neîndurător ş.a.m.d.] Şcoala 4 era pe locurile fruntaşe în toate cele  opt magazine Profi din Sibiu...

Fiecare bon de cumpărături contează. Încă un exemplu, pentru scanarea unui bon firav de 12.78 lei (o varză, coaste afumate Elite şi un gem de prune) şcoala mea a primit 160 de puncte.
E logic ca băieţelul, fan al Şcolii Gimnaziale Nr. 1, şi fetiţa, susţinătoare a Liceului Onisifor Ghibu, să fie aşa de înverşunaţi pentru şcoala lor.

Precis se gândeau la premiu: un laborator de informatică pentru şcoala câştigătoare!

Omul simplu faţă în faţă cu ZIDUL...@ Roger Waters, The Wall, Bucureşti, Piaţa Constituţiei, 28 august 2013

Când eram mai mică..prin 2010:), nu ştiu cum de am fost aleasă să vorbesc despre mine la TEDx Sibiu. Culmea că nici nu am fost curioasă...doar acum, după aproape trei ani, sunt. Aşadar, am verificat arhiva netului şi am găsit unele dintre motive pe blogul fostului meu coleg de şcoală generală, din C, Cipi de la Citadela...Sibiană. Dar, pe de altă parte îmi amintesc de catalogarea subsemnatei drept "omul simplu" între cei eight speakers. Chiar aşa a fost...nu râdeţi prea tare de mine, voi cei care nu m-aţi văzut & auzit live în 29.10.2010. 

Am făcut introducerea asta, cu iz narcisist(ic) tocmai pentru a nu fi blamată că mă bag unde nu-mi fierbe oala..acum, când voi povesti un nou 1st time al vieţii mele..dorit din momentul în care l-am auzit sub formă de ştire în vara anului trecut, la Rock FM, şi anume, că Roger Waters, unul dintre membrii fondatori ai legendarei fomaţii Pink Floyd, urma să vină la Bucureşti în 28 august 2013 cu show-ul The Wall, obiectiv pe care mi l-am trecut pe catastif, cu menţiunea must seen. Mă citez din postarea începutului de ianuarie, când la întrebarea 2: Te ţii de ceea ce-ţi propui la cumpăna dintre ani? răspundeam: Plus, conform principiului, pe care îl am de mică, am păstrat cel mai mare & mai important & de neconceput de ratat plan, cât un zid de mare, la final. Vă spun doar câteva cuvinte-cheie: 28 august, Bucureşti, Roger Waters, concertul vieţii mele! THE WALL, capodopera Pink Floyd...Deci, o idee fixă, o dorinţă nestăpânită, o încredere oarbă şi un dram de Noroc Bun m-au adus în posesia biletului mult dorit. Mă repet, dar ce-i dacă..Mulţumesc continuu, Rock FM!

Trec peste drumul cu Stau-uri, TIR-uri "deraiate" de pe şosea, peste ploaia care cădea şi o alungam, în gând, până când pe autostrada Piteşti-Bucureşti a apărut Soarele, care mi-a păstrat iarba uscată pe peluza Casei Poporului unde era gazonul B. Într-o înghesuială minimă, extrem de acceptabilă - totuşi la concert au fost peste 50000 de spectatori - am fost martora show-ului pe care nu o să-l uit toată viaţa. 

N-am vrut să vă păcălesc când scriam pe Facebook, a doua zi, în 29: Până duminică, întâi septembrie,...va urma şi postarea trăirilor..la mine pe blog!, dar tot nu pot să mă exprim. Le-am povestit vrute şi nevrute prietenilor mei, m-am înflăcărat descriindu-le momentele cheie, atmosfera şi micile întâmplări faine made in Bucharest, dar deja de vineri încoace nu mai pot să vorbesc despre The Wall. 

Venind înapoi în Sibiu, totul - nu chiar totul, generalizez prea mult - mi se pare prea mic, prea mărunt, prea insignifiant, prea neimportant...Vorbesc prostii, îmi voi reveni, dar nu voi uita niciodată starea de mulţumire totală, oare pot să exagerez puţin şi s-o denumesc orgasmică de natură cerebrală? Nu mai pot continua..

ps..ba da, mi-amintesc de îndemnul de pe verso-ul artefactului din carton sub formă de disc de vinil, cadoul Rock FM pentru public...

pps..nu vă spun de câte ori am tremurat...şi nu de frig, nu amintesc melodiile care mi-au umezit ochii...vreau ca liniştea extatică să continue...