Am ZIDUL...În urechi!

Acum aproape două săptămâni am început pregătirile. Nici nu mi-am dat seama că printre picăturile smulse timpului, care nu mi-e prieten la cataramă, mi-am cvasi rezolvat cele multe, mărunte şi/sau de mare anvergură şi bătaie lungă, gen: noi tiraje de tururi virtuale sau meşteşuguri tradiţionale la greu, cu copii, tineri şi adulţi..(nu vă gândiţi la prostii)...la noi în muzeu sau aranjamente necesare ediţiei revăzute, revizuite şi adăugite a broşurii Servicii Culturale & Turistice sau derulare de contracte la care subsemnata e responsabilă sau examinări medicale încheiate cu succes. Totul cu o plată...două kile în minus. E agitaţia sau tiroidectomia din 20 mai? Voi afla la începutul lui septembrie când voi face o nouă tură de analize..dar, DUPĂ demolarea Zidului pentru care vă ziceam că mă pregătesc din 14 august: Roger Waters | The Wall @ Piaţa Constituţiei | 28 august 2013.

Nu cred că pot să mă exprim...nu sunt scriitor adevărat, sunt o simplă fiinţă care nu-şi poate transpune bătăile emoţionate, nervoase, nerăbdătoare, bucuroase, fricoase...ale inimii în cuvinte. Zidul meu acum este neputinţa transcrierii agitaţiei mele de tip comfortably numb, dacă înţelegeţi pradoxul. De ce oare simt că după apropiata mea experienţă viitoare nu voi fi în stare nici măcar să mă exprim coerent? Nu-mi răspundeţi că am aşteptări prea mari pentru că, în acest caz specific, nu vă voi da crezare!

Pentru că deja simt cum stresul emoţional pune, treptat, stăpânire pe mine îi voi contracara efectele prin metoda simplistă a înşiruirii unora dintre preparativele făcute şi răsfăcute:

- recitirea, pe sărite, a romanului Pink Floyd în roşu de Michele Mari-ul anului trecut pentru mine, de fapt al 2010-lui (anul apariţiei)

- reascultarea & refamiliarizarea, din nou pe sărite, a/ cu albumul(ui) The Wall.

- vizionarea filmului din '82 şi a concertului din Berlinul anului '90.
- îmbogăţirea playlist-ului telefonului meu Green Charme Xpress Music cu numai şapte preferate (Anther Brick in The Wall, Goodbye Blue Sky, Mother, Comfortably Numb, Hey You - care mi-a devenit soneria de trezire, înlocuind One Last Goodbye de la Anathema, In The Flesh şi The Trail) pentru că dacă-mi puneam tot albumul intrau în colaps "sinapsele neuronale" ale celularului:).
- lovirea nesacadată, din întâmplare şi fără nici o aluzie subversivă la adresa stăpânirii, a celui de-al treilea deget, din orice ordine e privit, al mânii stângi, care în bezmeticia ei intens emotivă, n-a sesizat că mâna dreaptă tocmai închidea uşa de la balcon. Din ciclu'. Nu ştie stânga ce face dreapta...reciproca e perfect valabilă.

Mă opresc brusc şi mulţumesc continuu Rock FM-ului!