Plugușorul se pornește
Cu urări de la Eliza, O MIE
Să scăpăm de pandemie !!!!!!!!
Sănătate, Noroc Bun
Bani cu furca să-i aduni!
Întâlniri, la depărtare,
Pân' va fi BINE sub Soare!!!
Împliniri, trăiri, senzaţii
În toate cele 365 de rotaţii !!!!
Veselie şi belşug
Cu spor în toate-n meşteşug
Iar Covidu' ars pe rug!
ps Am zis! Am zis!
La mulți ani 2021! ✨🍀🤗🎉
Dacă anul trecut scriam: "Oare când va veni din nou momentul când Eliza, purtătoarea și autoarea
de Pluguşor eliziac, în ultimii zece ani, își va pune din nou mâinile în
mișcare pe tastatură și va binevoi să-și aștearnă postări noi ... scrise
cu sufletul, o țâr' adormit acum?", acum s-ar putea să promit, o fac foarte rar :), că-mi voi ordona să mi se trezească sufletul...la scris. Ar fi şi cazul...
Hei, fetiţo, e deja un ordin, ia nu te mai face că promiţi... Apucă-te de treabă, scrie-ţi blogul, mâzgăleşte-l dacă vrei, dar lenea în ale creativităţii tale scriptice...nu se mai acceptă! Nu ştii cine-ţi mână degetele acum pe tastatură...? De greieraşul lui Pinocchio ai auzit? De bancul pe care îl ştii de la tata...
[Într-o dimineaţă mohorâtă de ianuarie, un lucrător de la Parlamentul României, nu i se mai ştie funcţia (mai şi inventez:), se trezeşte brusc din cauza un zgomot puternic. Ştiţi ce ea? Se crăpa de ziuă.
Se îmbracă, se spală pe faţă şi pe dinţi, în grabă, mănâncă o ţârică, îşi ia servieta sau rucsacul, nu se specifică, şi iese din scara blocului să prindă autobuzul. Grăbit fiind, deodată se împiedică de ceva, de era să cadă în nas..ce era? Era un sărac lipit pământului...
Se miră, îşi face cruce, mai merge câţiva paşi, dar un miros pestilenţial îi mută nasul..Se uită în jurul şi descoperă sursa. Era un individ...putred de bogat!
O ia la fugă după ce se uită la ceas şi-şi vede întârzierea. Prinde autobuzul, aproape din zbor...şi nici nu-şi dă seama cănd au trecut cele 50 de minute ale călătoriei spre locul de muncă.
Coboară relaxat, ajunge la aleea din spatele Casei Poporului şi aude în spatele lui..Râc, râc, râc. Nimeni. Metge mai departe...Iar, râc, râc, râc ... Grăbeşte pasul, cuprins de o frică aproape inexlicabilă, râc, râc, râc în spatele lui. Nimeni. O ia la fugă, dar se opreşte brusc. Şi-a dat seama ce făcea râc, râc, râc. Ştiţi ce? Îl râcâia conştiinţa pentru în graba cea mare a dimineaţii nu îşi plătise biletul de autobuz.]
Scrie...că dacă nu, Conştiinţa râc şi râc! Vrei? You've got yourself a deal!
Mâine anu' se-nnoiește/ Plugușorul se pornește/
Cu urări de la Eliza/
Ca să se stârnească briza/
Care-aduce Sănătate,/
Bucurii și Spor în toate,/
Veselie, cât cuprinde/
Și Iubire, cât se-ntinde/
Viață faină, Rock'n'roll/
Noroc Bun în Anul Nou!
La mulți ani 2020!✨🍀🤗🎉
Oare când va veni din nou momentul când Eliza, purtătoarea și autoarea de Plugușor eliziac, în ultimii zece ani, își va pune din nou mâinile în mișcare pe tastatură și va binevoi să-și aștearnă postări noi...scrise cu sufletul, o țâr' adormit acum?
Nu pot scrie la propria-mi capacitate maximă sau nici măcar pe aproape...pentru că, pe de o parte, mă controlează "inconştienţa", de care nu cred că vreau să mă dezbar, despre care cel puţin trei persoane mi-au atras atenţia asupra acestei "calităţi" personale, fără vârstă, sau sub limita vârstei admise, iar pe de altă parte, pentru că curg clipele cu repeziciunea sunetelor popagate de clopoţeii, zurgălăii, talăngile sau chiar şi talgerele de la bourii plugurilor neaoşe încât m-a apucat noaptea dintre ani...şi cheful e în jurul meu.
Mi se aruncă priviri contrariate, neînţelegătoare chiar, unele puţin zeflemitoare, mi se dedică melodii la bâză, bâza de spielverderber, care "le strică" dispoziţia prin intermediul literelor... ca şi cum literele n-ar fi parte din preambulul "Pluguşorului 2016/ 2017".
Hmm...greu la deal cu boii mici. Hihi..nu ştiam cum să îmi încep postarea, dar noroc că zicala din popor enunţată mai sus şi care mi-a adus aminte de vorba pe care tata mi-o trântea atunci când mă vedea supărată de câte-o chestiuţă neimportantă: "Ce te-a apucat dintr-o dată? Ţi-au murit boii de la bicicletă?" Eu mă supăram şi mai tare..de chiar mă apuca plânsul. Normal, pentru că tata ne-a ferit de tot ce ar fi putut fi periculos pentu copii: mersu' la înot, deşi am "Brevet de înotător", de la grădiniţă încă, când intructorul ne arunca în bazin, aproape cu forţa, întru menţinerea şi susţinerea fricii de apă..ciudată metodă al cărui rod este frica mea de apă, deşi sunt rac; mersu' în tabere, în excursii cu ceilalţi copii...noroc că mi-am scos pârleala după 19 ani, când am fugit de acasă :) şi numa' în hălăduiri şi voiaje am ţinut-o în facultă şi după; datu' cu schiurile, deşi la patinaj ne-a dus de mici...pe mine şi pe frai-mio, în caz că nu-mi înţelegeţi folosirea pluralului şi multe altele, dar cea mai importantă frustrare pe care am avut-o când eram mică, cu repercusiuni majore şi în acest moment, nu am avut bicicletă, deşi am învăţat să ne dăm de la şase ani ai mei, respectiv cei patru ai lui Alexandru, pe bicicleta Pegas a lui Paul, fiul tovarăşei de la Casa Partidului de vis-a-vis de casa noastră.
Nu ne-a lăsat...şi am devenit nişte copii "frustraţi" care-şi căutau scopul în viaţă, cititnd "Legendele Olimpului", de Al. Mitru pentru a-i afla soarta calului înaripat, Pegas, care a dat numele unei biciclete portocalii de care eu/noi mă/ne îndrăgostisem, continuam să fim geloşi pe copiii cu biciclete, dar ne pregăteam şi noi să ajungem cât mai sus..pe Olimpul în care credeam, să salvăm lumea, în felul nostru, fiecare după puterile lui...supranaturale bineînţeles, inspirate de zeii şi eroii olimpieni, pe care ni i-am asumat, la perfecţie, şi principiilor cărora ne-am dedicat copilaria. Fără prea multă gândire prealabilă, fără planuri majore şi strategii măreţe ne-am stabilit sferele de influenţă. Mi-amintesc şi acum cum eu, sora cea mare, am deveit peste noapte, fiul fratelui meu, Alexandru, care era Apollo, pentru că era talentat la desen şi făcea caricaturi din poza lui Ceauşescu, de la începutul fiecărui manual :), iar tata era chemat la şcoală să dea cu subsemnatul - am scris despre această dandana, prin 2013 - (Apollo era fiu al lui Zeus, care l-a numit zeu al zilei, al luminii si al artelor, protector al poeziei si al muzicii, conducatorul corului muzelor, personificare a Soarelui). Precis sunteţi curioşi cine era fiul lui Apollo, adică eu...Asclepio era fiul lui Apollo, alias fratele meu si al Coroniei, alias Cornelia, mama mea. Era înzestrat cu puteri supranaturale, de a vindeca bolnavi şi de a învia morţi. Hades, zeul intunericului, îi cere lui Zeus să-l loveasca cu focul ceresc. Asclepio moare sşi ajunge pe bolta cerească sub forma unei constelaţii. Nici chiar aşa...eu eram doar responsabila cu verificarea unghiilor colegilor de clasă şi a batistelor curate sau mai puţin. Şi de acolo mi s-a tras menirea...Din unghie în batist şi viceversa...am avansat pe căi nesperate nici chiar de mine. M-am făcut dintr-o dată teribil de conştiincioasă şi grijulie cu aproapele meu...Normal, ajunsesem unul dintre membrii echipei de Sanitari Pricepuţi din şcoala mea...Primul ajutor în caz de accidente, hemoragii, lovituri ...ş.a. nu avea secrete în faţa mea. Cu multă încredere în puterile mele supranaturale...de vindecătoare, transmise de Asclepio, prin intermediul auto-zeificării, am plecat la concursul pe oraş, care a avur 24 de echipe participante...Ni s-a dat un caz uşurel...o mână ruptăcu hemoragie deschisă...Echipa mea a îndeplinit toate procedurile mai ceva ca la carte. Garoul pus conform regulii deja învăţate: Ca să ştim dacă aplicăm garoul sub plagă sau deasupra acesteia, a trebuit să distingem mai întâi felul sângerării. Dacă sângele era mai închis la culoare şi hemoragia este continuă, atunci este vorba despre o sângerare venoasă şi punem garoul sub plagă. Dacă sângele este roşu aprins şi hemoragia este ritmică (sângele ţâşneşte), atunci este o sângerare arterială, iar garoul se aplică deasupra plăgii. Am avut parte de ultima variantă. Am pus şi atelele, am făcut şi pansamentul final, pregătind pacientul să fie dus la spital...şi am pierdut concursul. Atât de nerăbdători şi grăbiţi eram să îl salvăm pe "omul" nostru de durere şi sânge încât am uitat regula de aur. SĂ NE SPĂLĂM PE MÂINI ÎNAINTE DE ORICE OPERAŢIUNE. Şi asta trebuia s-o ţin minte din desenele animate la care ne/m-am uitat, cele realizate de Nell Cobar...cu Mihaela şi cei trei ursuleţi care au rămas mici pentru că nu se spălau...deloc. Am clacat..şi visul meu de la zece ani a murit înnecat în propria-i grabă & nestăpânire. Nu mai eram Asclepio, eroul cel bun al sănătăţii, cum e Ben10, imediat pe Cartoon Network, eroul unei noi serii de aventuri...fiţi pe fază, dar nu-i niciun bai....la doar doi ani depărtare de eşecul sanitar m-am rebranduit...şi aşa am rămas până în ziua de azi...scriitoare:), mai întâi de jurnal intim şi apoi de jurnal online, cu valenţe de blog: Green Charme - Eliza Day & Night.
O nouă serie la Cartoon Network!
Alexandru a fost şi el smecher, aproape imediat după ce a terminat liceul şi şi-a început job-ul de profesor suplinitor de desen, câştigându-şi banii pentru visul lui...bicicleta cu cadru de aluminiu şi sărituri de borduri. Apollo, tot Apollo rămâne!
ps...iar eu tot n-am bicicletă, deşi îmi doresc una tare-tare!
pps...am răspuns provocării lansate de BlogalInitiative pentru că mi-a plăcut să-mi retrăiesc anii de poveste...mulţumesc!
Am emoţii, îmi bate inima tare-tare, parcă-ar vrea să-mi spună: "Ce te-a apucat, Elizo, de te iţeşti pe fostul tău blog, The (ex) Green Charme aka Eliza Day & Night, n-ai mai scris de la Pluguşorul 2015/ 2016, ce-ţi veni acum, mai ştii să potriveşti cuvintele într-o frază?" Lăsaţi-o în pace, se descurcă ea să-şi găsească răspunsul, după ce-mi va citi postarea, dar şi după ce-o să-mi dovedească a nu ştiu câta oară, dar de data asta şi în scris, ca să rămână dovada negru pe alb, sau mai bine spus, negru pe vernil :), a mea caracteristică, arareori sesizabilă de voi...hahaha, de a nu rămâne niciodată în pierdere, bineînteles, aproapestrict din punctul de vedere al mercantilismului eliziac, care, în acest an, prietenii ştiu deja, a suferit o lovitură puternică prin "rezoluţia" sus/subsemnatei pe 2016, aceea de a nu mai fi zgârcită, şi înlocuită ulterior, din cauza sensului, cât de cât, peiorativ al adverbului/ adjectivului amintit, cu "Siiiiiigur ca da...că anul ăsta v-am spus deja, sunt DARNICĂ"! [...]
Nu mi-am mai cumpărat adidaşi din 2008 încoace. Normal, din două motive: 1. Am/ aveam două perechi, din piele, ADIDAS şi K-Swiss, pe care le purtam, în funcţie de condiţiile meteo, pentru că în ultimii anii
frumoşii mei K-Swiss (negri cu verde şi alb, cu liniile reglabile în funcţie de culoarea hainelor:) luau apă peste bord. 2. Am fost zgârcită cu mine, însămi...şi delăsătoare până la paroxism.
De vreo lună, maxim două am căutat modele faine, pe net...şi trec peste restul detaliilor pentru că greşeala e deja făcută. [...]
Eliza şi-a plătit deja încăpăţânarea şi îndărătnicia...mai, ho, fato, mai hooo, cu calificativele-ţi gratuite, care nu te-ajută cu nimic! Revin la ziua auto-păcălirii mele, care s-a brodit fix cu April Fools' Day, adică ieri, când mi-a sosit comanda, am încălţat-o şi mi s-a potrivit mai mult ca perfect...atât de perfect încât degetele mele de la picioare, mai ales cele mari, erau perfect tasate de vârful pantofilor sport şmecheri.
Am stat cam o oră încălţată cu ei, la calculator, aveam de scris o ofertă de team building pentru la vară, ca răspuns unei solicitari primite de Muzeul ASTRA :). Mă gândeam că mă strâng adidaşii cei noi din cauză că eram prea crispată şi responsabilizată de ceea ce scriam, dar n-a fost aşa..chiar mă strângeau şi acum sunt nevoită să fac ce i-am zis colegei mele care mă sfătuia aproape convingător, cu o săptămână în umă: "Eliza, ia-ţi alt model, ăsta n-are decât 37, sau 4, în mărimile englezeşti. O să îţi fie mici!", adică: "Şi ce dacă...eu am 37. Dacă îmi sunt mici, îi vând şi-mi iau alţii. Sunt prea curioasă şi vreau să-i văd...de musai!"
Şi acum ajungem la finalul "fericit" al poveştii de întâi aprilie. De musai, tre' să-i vând, ca să-mi iau alţii şi ca să am cu ce umbla în primăvara asta care tocmai ne-o început. În asta şi în următoarele opt :P, pentru că presimt că dărnicia proclamată nu ma va ţine prea mult. În 31 decembrie 2016 - pentru că promisiunea se respectă, nu? - voi trage linie şi concluzia la care voi ajunge mă va înturna spre vechile mele obiceiuri, acelea de cumpătare, raţionalizare, într-un cuvânt re-echilibrare...financiară! Mamă, ce discurs ai tras, Elizo! Treci la subiect...Hmm, văd că nu mă pot dezbăra prea uşor nici de vechiul obicei, pe care mi-l cunoaşteţi ori de aici, de pe blog, ori din viaţa reală :), cel de a vorbi singură, de a-mi trasa eu mie sarcini, de a-mi da sfaturi, de a mă mobiliza, nerenunţând la dialogul intereliziac. Păi, dacă tot m-am păcălit, de ce să nu-mi adaug o nouă distracţie, ceea de a râde de mine şi de a-mi înneca amarul prin proverbialul haz de necaz, specific românesc...ioi, iar râd. Nu mă credeţi prea tare...că nu-i neapărat al nostru..dar o spun şi eu, ca tot românu' trist, da' patriot nevoie-mare!
Preţul este cel deja redus faţă de cel plătit de mine
(56, 99 euro + 3 euro curierat) şi
mai mic decât cel pe care o să-l anunţ mâine
pe site-urile specializate, gen Okazii, tocmai ş.a.
şi e valabil pentru prietenii mei, cititorii mei,
pentru voi!
Adaug fotografii cu teribil de proaspăta mea achiziţie,
deja gata de "îmbarcare" spre alte tălpi,
mai mici ca ale mele...
Off, eu le am de 24 de centimetri,
măsurate de la degetul mare la călcâi,
iar lungimea tălpii fainilor este de 23 de cm
(măsurată pe interior).
Portret - faţă
Portret - Semiprofil
Portret - profil
Portret - profil interior :) - lateral, interior, totuşi, nu?
Şmecheria contra ploilor cu găleata - Waterproof-ul
Şi ui ce talpă faină au!
Mor de ciudă că tre' să-i ...
comercializez cu succes!
Ştii unde mă găsiţi?
Cred că da..
UPDATE...
după 24 de ore:
Anunţul a expirat! Să-i porţi sănătoasă, că de "udat", i-ai "udat"
deja, iar eu sunt gata să îmi fac o nouă comandă...cu atenţie mărită la....
centimetrii :)!
Mulţumesc!
La început a fost 2011, când a prins aripi o idee şturlubatică ivită dintr-un pseudo subtil spirit de frondă, apoi, 2012-le a venit cu necesitatea ca acest Pluguşor trebuie să devină un obicei, în 2013 deja sunt stresată că nu mă lasă nici Orangeu', nici Vodafonu' să trimit mei mult de zece sms-uri deodată, 2014-le capătă conotaţii civico-politice, în care urarea de Anul Nou, nestandardizată, se împleteşte cu revolta şi dorinţa de trezire a neamului...ţineţi minte UNIŢI SALVĂM!, iar 2015-le, la fel ca şi ediţia a VI-a deja a Pluguşorului , întăresc două păreri pe care le-aţi putea deduce, cu uşurinţă, despre evoluţia ideii incipiente.
Acum, la final de an...când îmi dau seama că sunt puţin obosită..dacă dorm opt-nouă-zece ore/ noapte, faţă de cele şase-şapte din restul anului, când nu eram în concediu de odihnă...:P, cred că îmi daţi voie să le extrag singură:
1. Tradiţia Pluguşorului eliziac continuă! Chiar dacă din cauza nr. 2, care încă nu a fost enunţată, azi-noapte, pe la doi/ două noaptea, când îl "manevram", îl întorceam pe toate părţile, îi căutam omisiunile sau exagerările...mi-a venit să-i iau prima variantă, pe cea din '11, şi s-o prezint ca nou-nouţă. Bad Eliza...Bad! Sau bed? Ăsta abia după 3 a.m. pentru că a mea conştiinţă: Nu şi Nu! Dă-i bătaie, nu fi smecheră...!!! Că-i Pluguşorul tău, iar prietenii tăi o să îi simtă lipsa şi o să te inunde cu întrebări, de genu': te-ai săturat?, nu mai găseşti rimele?, când vroiam şi noi să spunem că ai fost un exemplu pentru noi, ne dovedeşti că a fost doar fiţă pentru tine pluguşorul meşteşugit? Nu m-am riscat să fac un plagiat...chiar dacă mi-ar fi aparţinuit, în totalitate,tot mie...cea de acum cinci ani, nici să de
2. Anul 2015 s-a dovedit a fi pentru blogul meu un an sărac în postări opt cu asta...Anul leneş al aproape ex- Eliza Day & Night (blogăriţă în vacanţă prelungită)se încheie la noapte...la anu' pe vremea asta îi vom sărbători REVIRIMENTUL!
Până atunci...cioc, cioc, cioc, Primiţi cu Pluguşorul?
Luminiţe şi steluţe pentru 2016 !!!
Mâine anu' se-nnoieşte
Pluguşorul se porneşte
Cu planuri de la Eliza
Să fie FAINĂ surpriza...
Anului ce stă să-nceapă
Cu-mpliniri-n orice etapă!
Voie bună să-i plusăm,
Noroc Bun să-i infiltrăm,
Pasiune-i alipim...
ca Anu' să fie plin!
...că am blog, dar stăteam ca pe ace din cauza unui gând care nu-mi dădea pace...şi gata!
Expoziţia foto de la noi de la muzeu, care a fost vernisată în 27 februarie, Sibiul în Alb şi Negru, care mai poate fi vizitată la Casa Hermes (Piaţa Mică nr. 11) până în 31 mai, de a cărei vernisaj eram răcită a doua oară pe fosta iarnă...finally trecută..i-a dat câteva trepidaţii gândului beligerant. Zgâlţâiala supremă i-a fost administră însă de un alt vernisaj, cel al expoziţiei Salonului Şcolii de Fotografie, ediţia a II-a, din 20 martie de la Muzeul Brukenthal, unde subsemnata şi-a descoperit fotografia...prima, pe stânga, chiar cum intri în sală...şi a "murit" de emoţie, dar & de "zdruncinătura zdravănă a conştiinţei". Expoziţia mai poate fi vizitată până în trei mai..
Precis n-aţi înţeles nimic, dar blogul, dragu' de el, de-aia există, ca să-mi ne aducă aminte etapele. Totul a început în februarie 2013, când am participat la campania Care sunt avantajele participării la un curs foto? şi prin elementul-surpriză, pentru "stil şi motivaţie personală", am fost aleasă câştigatoarea, cvasi din oficiu, după trei postari de suflet & din suflet:),...al celui de-al doilea curs, nepus la bătaie, de către Şcoala de fotografie Image Art...
Şi apoi, între 15 februarie şi 4 aprilie 2014 (am stat pe tuşă între câştig şi recompensă, tot anul 2013, din cauze medicalo-distractivo (rock:)-juridice), hop-ţop la curs după orele de serviciu..nu ştiu cum am rezistat aproape două luni...probabil a fost de vină prea marea bucurie a intuirii împlinirii unui vis...visul a cărui retrospectivă de anticipaţie, de tip puzzle, am început-o la finalul cursului, cam anul trecut, mai precis în 13 aprilie...într-o zi norocoasă şi mi-o îndeplinesc abia acum...după ce am sperat din toate băierele inimii că voi primi cadou DSLRu' râvnit până în 15 aprilie 2015, iar dacă nu am l-am meritat sau poate nu am fost deosebit de insistentă, mi-am îndeplinit promisiunea făcută mie, însămi. L-am cumpărat! În rate...că altfel, nu pot!
Şi acum caut de nebună..un capac pentru obiectivul canon zoom lens 18-55mm ef-s...că n-are! Aaaa şi mai caut o gentuţă pentru deja dragul meu my GreenRebel/ GreenKissCanon EOS 500D...că nici pe asta nu o are :)!
Şi acum mulţumirile...pe cine voi uita oare? Lui Tudor, Anei & lui Dani, domnului Fred Nuss, mamei mele şi tatălui meu, uneia pentru impulsionare, iar celuilalt pentru neintercalare cu planurile mele ascunse de el, dentistului meu şi asistentei lui :), lui Laur şi lui Laurenţiu :), înţelegă cine ce-o vrea :P, colegilor şi prietenilor mei ş.a.m.d!
Închei abrupt cu un noapte bună...
aruncat printre pisici, porumbei, flori şi prima albină a Paştilor 2015!