Juca-m-aş să mă joc cu jocul. Reloaded.

Draga mea Nemira,

* Adresarea atât de familiară denotă faptul că deja avem o istorie în comun încă de anul trecut când, purtată de impulsurile tale energetico-sentimentale, mi-am retrăit perioada liceului şi a fragedei tinereţi..almost gone:).

Acum e total altceva.. E proba cu numărul 11, cifră magică la daci, a competiţiei blogosferice SuperBlog 2013 şi mă voi întoarce în trecutul personal deja foarte îndepărtat, despre care v-am mai povestit, cel al primelor mele cochetări cu scrisul, dar şi cu "politica".

Nemira, cu tine vorbesc, de ce trebuie să îmi aminteşti de jocurile copilăriei, de ce îmi dai, printre exemplele inspiratoare ale probei, cărţile tale cu care te lauzi şi pe care le-am văzut ultima oară la Sibiu Book Festival, în luna septembrie: Jocul lui Ender de Orson Scott Card, Urzeala Tronurilor a lui George R.R. Martin şi Jocurile Foamei, autoare Suzanne Collins? 

De ce nu mă laşi să uit unul din jocurile pe care le-am început în clasa a V-a, jocul de-a politica? Oare pentru că nu poate să fie trecut cu vederea? Pentru că are continuitate şi în prezent? 

Să vă spun despre ce e vorba. În doua secvenţe: 

• Am fost crescută de un tată, care pe lângă faptul că m/ne-a educat (pe mine şi pe Alexandru, fratele meu) într-un spirit puternic anticomunist, încă înainte de revoluţie [exemplu: Eu eram îndrăgostită în clasa a IV-a, '88/'89 de Flavius, iar el mi-a atras atenţia că nu e bine ce fac. Adică, faptul că ascultam Vocea Americii şi Europa liberă cu pârâituri trebuia, cică, să fie recunoscut şoptit, pe la colţuri, nu în gura mare să audă toată clasa şi să ne fie create în mod gratuit probleme de coloratură politică. Am ţinut cont de sfatul lui...pentru că îmi plăcea de el...], după acel decembrie '89, a devenit din ce în ce mai elocvent, iar eu, logic, îi împărtăşeam părerile...şi îmi părea rău că sunt doar în clasa a V-a şi nu am drept de vot, pentru alegerile din 20 mai 1990. A urmat vizita la Timişoara, cu noi cu tot, şi ajutoare pentru studenţii aflaţi în grevă, solidari cu Piaţa Universităţii, după acel iunie '90 şi Imnul Golanilor, învăţat pe de rost, aşa prin pimăvara lui '91. Mai trec, câtiva ani şi iar mă citez: Trec uşor pentru campania electorală din '96 în care m-am implicat, împrăştiind prin şcoala 4 afişele Speranţei (am sperat...ce draqu' să fac?). Tot în perioada de după eşecul viitorului...mi-am dorit să aibă succes lozinca "Monarhia salvează România!" Şi acum mai am câteva din portretele Regelui Mihai provenite de la Partidul Liberal Monarhist...prin anii '92-'93. Insigna cu coroana, din păcate, am pierdut-o...prin clasă, pentru că o purtam în fiecare zi, la şcoală. [La mulţi ani cu sănătate, Maiestate!]
• Toţi foştii mei colegi de clasă ţin minte de pseodo-campania electorală derulată de partidul proaspăt înfiinţat de mine, la începutul lui iunie '90 - GFV, adică Grupul Fructelor Vesele..[Nu voi scrie mai mult despre partidul meu care fiinţează şi astăzi şi e formate doar din două fructe: Căpşună aka subemnata şi Ananas, alias Oana. Vreţi detalii? Sunteţi curioşi? Ia, ascultaţi-mă aici, într-o înregistrare din septembrie 2011, la Radio România Cultural, mulţumesc Raluca!]

[...Am uitat să vă spun versurile pe care le ştiu de mică şi care s-au sedimentat adânc în conştiinţa mea...O luptă-i viaţa; deci te luptă/ Cu dragoste de ea cu dor..spunea George Coşbuc în 1894. Clar, era vorba despre mine. Eu, copilul! Cu siguranţă, Ender, copilul, nu a fost crescut cu poezii, poate doar cu cântece specifice Şcolii de Luptă din care făcea parte...]

Şi, iată-mă iar pe baricade..era mai-mai să uit de Gerarul anului trecut. Acum, recitind ceea ce scriam atunci, mai-mai că-mi dau dreptate [vor veni peste noi niscai alegeri anticipate - n-a fost cazul, au venit cele (i)-reale, palamentare - , care poate vor resuscita, doar provizoriu:(, speranţa în normalitate...care-i aia? am avut-o vreodată?...partidele (mai ales cele din opoziţie) nu-şi vor mai da rând în definirea stării normale şi atragerea electoratului (foştii votanţi ai FSN în '90 [vinovaţii fără vină] plus ai noilor posesori de majorat...) dar, nimeni nu cred că va profita de schimbarea preşedintelui ca să ceară parlamentului, în primul rând, revizuirea constituţiei şi re-transformarea dulcei, nostre Românii în monarhie constituţională.]...având în vedere ceea ce se întâmplă acum...Zecile de discuţii

politicianiste despre oportunitatea începerii explotării aurului (ş.a:() de către RMGC şi protestul nostru care va continua, iar mă citez, cu mici completări, din ce scriam aseară pe facebook, după marşul de la Sibiu: Dacă vom rămâne hotărâţi până la respingerea finală şi fără drept de apel a proiectului "poleit" rmgc, fără să ţinem cont de tergiversări/ manipulări/ vremea rea care va veni în curând ş.a...natura, patrimoniul, roşienii şi toată România ne vor mulţumi...că nu am lăsat să se întâmple această infamie!

Voi reveni, cu siguranţă! Mă bucur că am avut ocazia acestei probe a SuperBlog-ului 2013, în care jăcurile copilăriei mele se întrepătrund şi au o continuare firească cu jocul deja a adultului. Cu menţiunea, că acum nu mai este joacă. 

Ei vor să se joace cu cianură, iar noi: NU, NU şi NU!

ps..amintire foto din Roşia Montană, a anului 2001...

pps..nu vreau ca Albunus Maior să-şi sfârşească mileniile din vina noastră..

Bruiată...

Sibiu - 15 ianuarie 2012, ora 17, 43

....nu mă pot concentra deloc să-mi înşirui gândurile într-o ordine riguroasă. De trei zile-ncoace ... mi-am călcat în picioare principiul meu de a nu mă uita la televizor ... Jandarmi, protestatari, fumigene, sticle incendiare, cărămizi, sânge, galerii ale echipelor româneşti, gaze lacrimogene, capete sparte, copii...că n-or veni de la Barsa sau Arsenal:D, şi Băsescu pauză, lipsă la apel, de-ar rămâne dreaqu' ascuns, să nu îl mai vedem, să-şi dea demisia. Gata, îmi începe cavalcada gândurilor haotice...

Na..şi dacă are tactul să ofere preşedinţia ca ofrandă pe "altarul" dorinţei cvasi-unanime a românilor...ce poate se se întâmple....oricum, cred că nimic din ce îmi doresc eu. 

Tăvălug, vor veni peste noi niscai alegeri anticipate, care poate vor resuscita, doar provizoriu:(, speranţa în normalitate...care-i aia? am avut-o vreodată?...partidele (mai ales cele din opoziţie) nu-şi vor mai da rând în definirea stării normale şi atragerea electoratului (foştii votanţi ai FSN în '90 [vinovaţii fără vină] plus ai noilor posesori de majorat...) dar, nimeni nu cred că va profita de schimbarea preşedintelui ca să ceară parlamentului, în primul rând, revizuirea constituţiei şi re-transformarea dulcei, nostre Românii în monarhie constituţională.

Nu, nu am uitat de Eminescu...azi la 162 de ani de la naşterea lui...citez doar câteva versuri din  

Scrisoarea III

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Cronică de copilărie extinsă - '89-'99 - de la 11 la 21 de ani - ultima parte

Subtitlu: Reminiscenţe infantile de factură comunistă, anticomunistă, neocomunistă, primele zvâcniri de revoltă împotriva regimului(-rilor) - selecţie aleatorie

Postarea asta va îmbina ca şi până acum şi bune, şi rele, într-un (dez)echilibru dat de natura vieţii...va fi mai scurtă, voi uita volens-nolens anumite fapte...mă grăbesc că e prea fain afară să nu mă bucur de soare şi geaca de piele care-mi va înlocui-o pe cea de iarnă. Aşadar, voi lăsa incidentalul/accidentalul să mă conducă...

 

* a început campania electorală din '90. Deja eram tare interesată de soarta ţării...deşi eram încă o mucoasă, dar vroiam ca părerile lu' tata, pe care le împărtăşeam asiduu şi le transmiteam clasei mele, să fie luate în seamă...Îmi amintesc şi acum cu câtă fervoare urmăream show-urile politice incipiente, nu mai văzusem aşa ceva...clar 1st time-ul era la putere de atunci. Cu pixul în mână scriam citate din cei trei candidaţi...Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. De fapt mint, de la Ilici, n-am notat nimic...iar Radu îmi părea insipid. Însă Ion Raţiu m-a impresionat de la început şi mă enervam că n-am drept de vot, aveam doar aproape 12 ani. Ţin minte povestea pe care a spus-o românilor în acea campanie electorală televizată. Din păcate nu au înţeles-o, deşi cuvintele folosite erau folosite uzual. Voi încerca s-o povestesc, aşa cum mi s-a întipărit în minte, până la urmă ideea contează, de fapt ar fii  fost bine să fii contat. Undeva, poate în Africa, însă nu bag mâna în foc, trăia un trib ale cărui mijloace necesare traiului de zi cu zi lipseau aproape în totalitate. La un moment dat a apărut în mijlocul cumunităţii lor un străin, care, probabil, nefiind de acelaşi neam cu ei, i-a împins spre violenţă instinctivă şi primitivă. Iar rezultatul imediat următor a fost omorârea paşnicului intrus, în care s-au înfipt zeci de săgeţi. Ceea ce ei nu ştiau era faptul că acel om pe care l-au ucis cu seninătate era Zeul Viitorului! Ceea ce s-a şi întâmplat cu exactitate mecanică, dar la figurat, şi în cazul României, după ce în urma alegerilor prezidenţiale din 20 mai 1990 alesul a fost Ion Iliescu...De ce s-au temut aproximativ unanim atunci oamenii mari? Am mai spus, să nu ne vândă Raţiu ţara la străini. Şi tot aici pe blog am spus, că ceea ce s-a reuşit în decursul anilor scurşi de la aşa-zisa revoluţie, că România, într-adevăr, nu a fost vândută...succes...uraaa, a fost dată pe gratis. România şi locuitorii săi suferă de toleranţă extremă şi credulitate de oaie.

 

* Ca urmare a pseudo-conştientizării politicului, mi-am făcut în clasa a V-a, propriul partid, de copil: Grupul Fructelor Vesele, eu eram Căpşună, iar Oana - vicepreşedintele era Ananas. Doctrina ne era veselia, cumulată de fructele de toate soiurile, pe care le mâncam cu bucurie lacomă. Până când, am mâncat vreo două kilograme de căpşuni şi m-a apucat alergia...de care n-am reuşit să scap decât în vreo 5-6 ani. Nu continui pentru că deja e scrisă povestea asta!

 

*Trec uşor pentru campania electorală din '96 în care m-am implicat împrăştiind prin şcoala 4 afişele Speranţei (am sperat...ce draqu' să fac?). Tot în perioada de după eşecul viitorului...mi-am dorit să aibă succes lozinca "Monarhia salvează România!" Şi acum mai am câteva din portretele Regelui Mihai provenite de la Partidul Liberal Monarhist...prin anii '92-'93. Insigna cu coroana, din păcate, am pierdut-o...prin clasă, pentru că o purtam în fiecare zi, la şcoală. Semăna cu aceasta din poză...

 

* Este necesar să vă spun că Vila lu' Nicu, actualul sediul al Consulatului General al Germaniei în România ne-a furnizat mie, fratelui meu şi copiilor de pe stradă toate premisele unei copilării interesante?

Nebunie de bucurie ne-a potopit când am descoperit ce se ascundea până în decembrie '89 în spatele zidurilor înalte şi cenuşii. În primul rând, terenul de badminton a fost utilizat la maxim, a legat prietenii şi a stârnit scandaluri minore între copii. Apoi, nu pot uita piscina de marmură albă (3/4 m), pe care la un moment dat am umplut-o cu apă....umblând, mânaţi de curiozitate, la robinetul aflat într-un canal din peajma ei. Mor de poftă şi acum, amintindu-mi fructele de la Vilă. Erau şiruri ordonate de  cireşi de vară şi meri. Le mâncam cu mare bunăvoinţă :D...Plus nucii, chiar cum intri pe poarta Vilei, pe dreapta se înalţă este un nuc super special, nucile lui sunt extrem de dulci, învelite în pieliţă roşie...Mâncam cu zecile...Iar toamna tâziu, erau perfecte nucile nucului bătrân din fundul grădinii...nişte nuci uriaşe, mari cât cartoful...tot dulci a naibii'!

* Şi unde dreaqu' am ajuns? Vorbesc despre a noastră ţărişoară! Vedeţi şi voi...nu mai am ce descrie...ar trebui să fac o postare specială cu înjurături împărţite pe grupuri ţintă...şi pe provenienţa lor acestora...gata...mi-am dat temă pentru data viitoare!

Nu pot să nu închei însă cu un mesaj...pentru victimele timpului...spun timp, ca să nu zic prostie, ignoranţă, invidie, poate şi răutate. Victimele toleranţei!