Se afișează postările cu eticheta program. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta program. Afișați toate postările

16.6.13

Ultracentral, în timpul săptămânii..iar în week-end mă duc şi pe la "ţară"!:)

...să-mi stric singură surpriza? Să dau totu' dintr-o dată sau s-o servesc cu ţârâita? 
Na, ştiţi ceva, m-aţi prins într-o pasă bună...mă relaxez puţin după nişte "fluturări", de fapt "vâjâili" ale aripilor câtorva legi concludente pentru mine...dar aflate în taifun. Le dau ignore până mâine, abitir poimâine, iar vouă vă declar că nu-i surpriza mea..e a TIFF-ului de Sibiu! 
Mai are rost să -mi amintesc că a venit şi la Sibiu cu ocazia Capitalei Culturale Europene. în 2007..şi că, de atunci încoace, nu s-a mai lăsat dus de pe meleagurile nostre? Are, că-i musai...ca de & cu voie bună! Că dacă nu acum (19-23 iunie 2013) atunci când? La anu'? 
No, acu-i acu'. Urmând logica titlului...pornim cu ultracentralul şi ne oprim pe la toate cele patru locaţii, înşirate din centrul însuşi al Sibiului (Piaţa Mare) pe direcţia Piaţa Mică, ramificată între Centrul Cultural Habitus (Piaţa Mică, nr. 4, la subsolul Bisericii Catolice) şi Music Pub, la nr. 23, iar apoi pe lângă liceul meu drag, Liceul de Artă...oblu la Teatrul GONG, funcţie de preferinţele atent alese din program grafic ataşat şi din detalierile proiecţiilor TIFF 2013 (check the link please!) Lăsaţi-l pa Hitchcock şi ale lui Păsări, că e timp duminică să daţi o fugă îndărăt, în Piaţa Mare, că începe Anna Karenina, despre a cărei vizionare scrieam deunăzi pe facebookRomanul l-am citit până aproape de sfârşit...la fel cum am făcut şi cu Winettou, când eram şi mai mică...Acum nu voi închide ochii...la ultima parte a filmului ultimei seri TIFF Sibiu din Piaţa Mare!:). 
Hei, hei, fii un pic atent/(ă)! Ca să nu te încurc prea tare...cu abramburelile mele...o ţâr' cam haotice...ta-ta-ta-ta...fundal sonor de trompetă...cu pixu'-n mână, cu atenţia distributivă activată, iată pogramul total x total = Festivalul International de Film Transilvania, eveniment de marcă al Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc. organizatorul TIFF Sibiu:

Păi, cică sunt serioasă, mai mult distributivă decât atentă, uit, cuget, mă încrunt, iau un Paracetamol sinus că m-a apucat finalul ploii de ieri [mă grăbeam la Sala Thalia ;)] & acum o mândreţe de frisonel, recitesc campania Blogal Initiative von Hermannstadt şi îţi/ vă dau întâlnire clar la ceea ce vrei(ţi) neapărat să nu fie ratat din programul TIFF Sibiu 2013 de joi, 20 iunie de la ora 19.30, şi anume: concertul ZDOB [ŞI] ZDUB, deschis de prietenii de la DOMINO, să vă dau doar un exemplu:): Are you gonna be my girl (official), urmat de premiera comediei lui Horaţiu Mălăele: Funeralii Fericite (2013) la ora 22.00 [ioi, era să pun în semn de exclamare...da' n-ar fi fost aşa titlul şi numa' mă făceam de râs. Da' tot nu-i bai, oricum e comedie...deci cine vine cu mine?]

Everybody in the Piaţa Mare...da?

pps
Aţi notat cu luare aminte proiecţiile de vineri (21.30) la Cisnădioara şi sâmbătă (22.00) la
 Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului - note bene să vă îmbrăcaţi mai groscios, da?? 
Bună dimineaţa, căciulă că...gata, mă duc la culcare! 
Vă ziceam în titlu că pe week-end migrez la "ţară"...

21.4.13

Târgul de Paşti din Sibiu...peste patru zile mă voi juca...

mini-golf cu ouă colorate. Ei, vorbesc prostii, nu eu sunt cea care va participa la Olimpiada de Paşti, ci doar copiii o ţârică mai mari se vor putea înscrie. Dar şi eu aş vrea...şi, precis, voi avea şansa de a izbi un ou şi a-l băga în gaură.:) Voi face apel la toate trucurile mele de persuasiune (mimică - mă bazez pe ridicatul sprâncenelor şi mărire ochilor a speranţă & dorinţă inocentă + gestică şi retorică - voi explica volubil, convingător, apelând la comunicarea non-verbală, cu accent pe body language, că mini-golful îmi este unul dintre jocurile preferate din vacanţele copilăriei mele petrecute zece zile/an, la mare (Neptun) şi că asta mi-a lipsit din Sibiu). Nu avem aveam teren de mini-golf, nu puteam să mă antrenez aşadar şi, de aceea, doar în ultimele zile ale sejurului ajungeam să fiu mulţumită de mine şi să reuşesc să câştig campionatul cu frai-mio mai mic. Nu nega, Alexandru! Că te băteam! 
Cum să nu mă bucur de viitoarea bucurie a tuturor copiilor care, între 26 aprilie şi 7 mai, vor avea parte de distracţie la maxim, alături de părinţii/ bunicii/ unchii & mătuşile/ tutorii/ prietenii de familie/ vecinii/ profesorii sau învăţătorii, deşi e vacanţă, poate vor fi şi asemenea excepţii, cu rol de întărire a regulii:)? Şi cum să nu-mi continui bucuria gândindu-mă cât de mulţumiţi le vor fi însoţitorii adulţi, când după câte o zi înnebunitoare petrecută în Piaţa Mare a Sibiului, vor benefica de linişte, confortul şi serviciile complete oferite de Hotel IBIS, în urma rezervării făcute la adresa de e-mail: reservations.sibiu@ibishotels.ro, cu parola cvasi secretă, blog Green Charme?
Sinceră să fiu, am vrut să sar peste postarea aceastei duminici, s-o amân, mă gândeam că nu am noutăţi, că nu încă am văzut nici o zarvă în Piaţa Mare, că nu am cu ce fotografie să-mi ilustrez povestea. Dar, totuşi abia aştept să văd cu ce ne vor încânta expozanţii celor 45 de căsuţe care vor veni din Sibiu, bineînţeles;), Arad, Braşov, Bucureşti, Bihor, Harghita, Vrancea, Timiş, Giurgiu, Baia Mare, Sălaj, Constanţa, Alba, Argeş, Covasna, Mureş. Rămânem însă conectaţi cu update-urile printr-una dintre cele mai sigure metode,  Facebook, în acest caz.
Cert este că, pe perioada Târgului de Paşti, Lucia Nica, artist şi creator popular...pe care o cunosc & o recunosc de la muzeu:), îşi va expone icoanele în sala Centrului de Informare Turistică din Primărie..Încântare pentru suflet!
Şi totuşi, nu mă pot lăsa la o parte pe mine...din ou, scuze, din nou:)..Ieri, când întindeam rufele pe sârmă, a trecut pe sub balcon o maşină din care se auzea o melodie care mi-a marcat anii de liceu...atenţie la versuri Încă sunt programată...ps Invitaţia (la Sibiu) se subînţelege şi este inclusă!
  

7.4.13

(Prea) Ocupată, Preocupată & Programată!

E duminică, e ziua mea de scris pe blog, e vremea în care vă simt nerăbdători [volens nolens vă observ neastâmpărul din prisma faptului că şi voi la rândul vostru mă ţineţi sub supraveghere..statisticile bruşte de vizualizare a blogului meu, fără postare nouă, mi-o dovedesc:)] să îmi citiţi povestea gogomăniilor experienţelor notabile bucuroase, optimiste şi suprarealiste. 
Dar, astăzi nu va fi aşa, deşi, spre sfârşitul postării pe care mi-o doresc prea scurtă, voi redeveni eu, cea lăudăroasă fără vreun motiv de sorginte inedită/ mirobolantă! 
Eu încerc de la începutul anului să fiu optimistă, să-mi iasă totu' ţâţă de mâţă, cum era vorba prin facultă, dar nu reuşesc decât în atât de puţine situaţii încât mă sperii contabilizându-le. Bine că muzeul mă ţine în priză, îmi suscită neuronii în găsirea de soluţii la problemele care apar cu duiumu' & mă dinamizează aşadar, necontând tipul de energie pozitivă/ negativă...
Preocupării pentru jobul meu fain...da, nu vă miraţi, după aproape opt ani tot cu această părere am rămas!...i se adaugă altele, total personale. Vă dau câteva exemple, cu liniuţe, tocmai pentru a nu fi forţată să dau prea multe explicaţii, pe care, poate, din lipsa coerenţei cauzate de prea multele îndoieli şi semne de întrebare:
- încep cu uşurelul:) - 18 aprilie programată la dentist...Hai, că sunt rezistentă la dureri AcuT, de durată scurtă spre medie.
- 25 aprilie din nou programată la endo să fiu înţepată pentru sânge proaspăt & viitor analizat, iar în 26 împungerea continuă în ideea unei cercetări de ţesut nodular cu urme de calcifiere, doi într-unul, 2 în 1. Hmm..Dau prea multe detalii, mă duc o ţâr' pe net să mai caut explicaţii...Ba nu, mi-am propus să nu caut nimic până nu mi se dă un răspuns!
- 20 mai, extrem de programată la CA..Va fi după Noaptea Muzeelor şi va fi extrem-extrem de greu!

Şi să închei, după cum v-am avertizat, totuşi pozitiv & narcisist: sunt o specială, iar vedetismul nu mă părăseşte nici dacă m-aş strădui, de astă dată în rândul acelora aflaţi, ca şi mine, sub stigmatul "bolii cu o mie de feţe". Dau un mic share bucuriei mele din ianuarie, când am intrat în posesia Revistei COLUMNA, a Societăţii de Scleroză Multiplă din România, unde paginile 24 & 25 îmi sunt dedicate.