Eram pe şantier...Nu mă simţeam chiar de-a casei printre colegii pe care doar îi zărisem prin facultate, darămite să fi schimbat dou-trei vorbe. Încă nu eram la Istorie, dar de doi ani, la Biblioteconomie fiind, îmi făceam practica arheologică pe şanţuri medievale. Mi-am pus nişte întrebări atunci..Oare nu cumva sunt prea subiectivă, oare alte epoci istorice nu-mi vor oferi satisfacţii mari mari decât cea de care v-am spus odată petrecută la Orăştie, în Dealul Pemilor, unde am făcut cunoştinţă cu primul meu mort:) Ionci Bella...cu 7 săgeti la rotula stângă parcă...pe care le-am şpăcluit cu mare grijă, io cu Cătă...dar şi cu aventuri:)?
Astfel, încercând să-mi lărgesc orizontul epocilor, mi-am încercat norocul şi cu preistoria. Din punct de vedere metodologic, şantierul de la Apoldu de Jos a fost un plus valoare pentru subsemnata..dar şi ai voii bune...Ca să-mi fac intrarea la colegii mai mari, să nu spună despre mine că-s o mucoasă răsfăţată care nu ştie pe ce lume e şi ce vrea de la viaţă...mi-am încărcat geanta, hai să zic la şleau, rucsacul...cu de-ale gurii şi de-ale menţinerii temeperaturii corpului în limite normale...că ştiam că urma să dorm o săptămână în cort.
Le spusesm dinainte că-i aşteaptă o surpriză la finalul săptămânii şi a şantierului, dar, în inocenţa mea, nu mi-am dat seama că setea e mare, iar cortul nepăzit..poate fi prădat...de barbari. La început m-am supărat, ei au râs de mine, apoi m-au mituit cu o brişcă faină, numa' bună de şpăcluit..pe detaliu şi mi-au oferit o excursie în împrejurimi, plătită în grade & aburi de licori bahice. A meritat...mai puţin faza finală, la care am ajuns complice..şi pentru care acum, abia acum, îmi cer iertare. În ultima zi de şanţ, unul dintre coordonatori mă întrebă: Ia spune, Eliza, ai zis că ne faci o surpriză! Hai, că terminăm azi treaba, să ne mai şi distrăm puţin. Mă duc să verific ce s-a lucrat azi...mă întorc mintenaş. Eu: Nu aştepta până atunci. Poţi să bei acum. Uite sticluţa. Era sticla pregătită de mine şi de băieţi..
A luat-o, a urcat dealul din apropiere, controlat starea săpăturii şi a început să coboare cu sticla în mână, neîncepută încă. Noi, în vale îl priveam cum venea spre noi. A destupat sticla...a ridicat-o..ne-a urat un "Noroc!" şi a dat o duşcă..Pffffffffff....Numa stropi...Îi era frică de rugină, de-aia a scuipat apa?
ps..abia aştept ca Reeija, căreia îi dedic proba a XXIV-a din SuperBlog 2013, să creeze şi genţi sportive, de excursie...
