16.7.13

De ce câteodată vorbesc urât?

Ioi, Doamne...am trăit s-o fac şi pe asta! Încă n-am făcut-o...sunt în plină pregătire sufletească...habar n-am ce-o să iasă până la urmă. Ba ştiu, da' încă nu vă zic!
Eu mă consider a fi o parafină observatoare a lumii, la scală mignonă:), cu extensiune spre lumea mea, de profundis elizismelor. Îmi tot pun întrebări retorice la care oricum am răspunsurile aproape corecte.  Gen, interogarea din titlu.
Să vă dau un exemplu...numa' aşa ştiu eu să mă exprim...E dimineaţă. E vară. Chiar super-vară. luna mea...Ba nu-i a mea, e a lui Cuptor. Dar, numai cică..Plouă, eu zâmbesc că a început Queen la RockFM, la mine în căşti. Ajung la muzeu, înainte de a intra pe poarta-i verde îmi trăiesc ritualul zilnic cu Luckyu', cafeluţa de la Doris, cu sonorităţi a la Freddy şi apoi se porneşte...
...nebunia. Unu', doi, trei, patru, cinci...sună telefonul din nou...ioi, e şase, vine şi al şaptelea, îngrămădit de opt şi de nouă...Nu mai pot ţine şirul...Rezolv, înjur vorbesc urât, fără ţintă anume. Şi totuşi, culmea, nu mă enervez. Pentru că exprimându-mă  cvasi necuviincios, în stil neaoş, dar cu variaţiuni pe bază de prea multă imaginaţie şi alăturări neobişnuite de cuvinte, mă descarc de energiile-mi posibil negative...Ţineţi minte teoria lui Maiorescu...aia a formelor fără fond? Pot să-mi permit o necuvenită bravadă şi să fac o comparaţie inversă? Da, forma este cea a expresiilor de factură injurioasă, dar lipseşte fondul...Nu-l adresez cuiva anume...chiar dacă, de multe ori, îi conştientizez direcţia. La un moment dat, acum câtiva ani buni, mi-am pus o altă întrebare retorică. Nu cumva am sindromul Tourette? Aiueli teribiliste...
Şi din vorbă în vorbă am ajuns la altele, mai întâi acasă, iar acum după ce m-am distrat puţin...la conştientizări ale substratului episodului pe care l-am vizionat acu' câteva ore! Iar episodul integral îl puteți găsi aici, pentru că youtube-u' nu m-a ajutat de astă dată...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu