...am plecat de dimineaţă la servici...ioi...cu taxiul. Se mai întâmplă:(...[aproape zilnic, de fapt]. Mi-am pregătit bănuţii, să-i dau şoferului fix...6 lei (atât e cursa dimineata...că seara când mă întorc, iau autobuzul 2). Dar, surpriză, bancnota de 5 lei, apărută în portofelul meu, de la restu' trecut, probabil de la Billa sau Go in sau ...nu mai ţin minte, era ciopârţită puţin. Instinctiv, m-am găndit: "E urâtă, sper să nu observe domnul şofer neregulalitatea. I-o pasez pe furiş." Mentalitate de om oamă vicleană şi, totodată, o ţâr' nesimţită. Îmi declar aceste apelative care nu-mi fac cinste deloc, tocmai, ca prin fraza următoare, să le demontez semnificaţia.
V-aţi prins, m-am abţinut de la inocenta răutate, pentru că nu mi-a dat pace întrebarea: "Oare cum draqu' a fost ruptă bancnota atât de neuniform? Poate cuiva i-o fi fost foame." Şi am continuat: "Lasă că mă duc la birou şi îi fac o poză, s-o pun pe blog...ca şi curiozitate simplistă, dar şoadă, plus că pot să-i întreb şi pe colegi să-şi dea şi ei cu părerea despre originea imperfecţiunii."
Şi acum, ce credeţi că a fost: 1. un şoricel; 2. o gâză înfometată (şi dacă alegeţi răspunsul doi, am nevoie şi de specia insectei:) sau 3. un copilaş mult prea activ şi curios de puterea propriilor dinţişori versus tăria biletului de bancă, căruia George Enescu îî este frontispiciu?
Până vă gândiţi să-mi găsiţi/scrieţi explicaţiile (plauzibile sau dimpotrivă neverosimile:P), haideţi să ascultăm un cântecel...cam prea transparent...:D
