Nu este nicio greşeală din punct de vedere gramatical. Povestea acestui început de săptămână pornit în trombă după o duminică liniştită şi însorită, deşi protestatoare, are două personaje principale, un el şi o ea. Nu este nici prima, nici ultima poveste de dragoste...aici, la SuperBlog 2013, în proba a opta..
Aproape simultan cu scrierea cifrei mele preferate, mi-a venit ideea salvatoare împotriva primului gând care-mi ordona "Las-o baltă! Nu-i de tine tema asta! Ai prea multe pe cap ca să-ţi mai ardă de seducţie!" Şoptit, mi s-a transmis o altă comandă, cu un glas profund, ceremonios, dar senzual: "De-o retrospectivă fugară...crezi că eşti în stare? Şi încă o întrebare, prezentul, ca prezentul...dar de viitor n-aţi auzit? Măcar din filmele SF? Să-ţi mai dau un indiciu...anul trecut a primat poezia, de ce laşi birocraţia şi restul neliniştilor să-ţi umbrească bucuria, ghiduşia şi speranţa?"
Bine..să înţeleagă cine ce-o vrea şi-o putea...anul ăsta are întâietate dialogul, iar finalitatea fiecărei situaţii nu cred că e cazul s-o expun în cuvinte, se subînţelege.
"Ce ai în colţul buzei? Ai mâncat ceva?" "Ioi, Doamne, ai o oglindă? Off, e pastă de dinţi.."
Râd de-mi dau lacrimile..Lumina mi se-adună în colţuri, la ferestre./ Iar soarele se stinge sperând în viitor,/ Căci roşu se preface-n negru sau în zbor? (Cică, senin) Punct ochit, punct lovit..Punct.
"Du bist mein eiziger Reichtum! [Eşti singura mea bogăţie!] Ar trebui să te pun în raftul cu otrăvuri." "Hai mai bine să numărăm frunzele toamnei noastre"...Counting, still countin' până când s-a dat semnalul ... time to say goodbye. Dar zborul e strivit de prăbuşire./ Tăcerea, golul, setea, pustiul rezistă./ Dar inima nu. Deşi nu mai e tristă./ E DELOC (Deloc) Concluzia: "Nu trebuia să ne gustăm noi aşa de tare, cercetător..Nu trebuia să fii atât de dulce.."
"Mi-e dor de tine...Fumul nostru-i împreună, iar scânteia-i e Lumină." (Fuma-ţi-aş) Ai dispărut în negru de fum...sau mai departe.
Nu aici vroiam să ajung...dar, conştientizez cât de important este olfactivul în viaţa mea..Parfumul care mi-a gâdilat de fiecare dată simţurile, m-a răvăşit, m-a înnebunit, m-a năpădit şi mi-a dat super-puteri nebănuite..inclusiv cea de anduranţă, pe care nu mi-o doream neapărat...dar pe care o aveam dată drept exemplu în mituri, legende, eresuri şi basme. Mă gândesc la Prometeu, dar îmi amintesc şi de Ana lui Manole.
Nu mai pot. Hai, voce interioară, senzuală, puternică, dar totuşi tandră...Convinge-mă să continuu!
Tu ai scris poezia asta? Care? Speranţă? Râd.../ Altceva...poate dragoste?/ Deja se simte o schimbare.../ Nu mai am putere să râd,/ M-am înecat în râs...şi am murit. (Ioc) Da. Dezice-te de ea!
E timpul să zbori ... cu Super Playboy!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu